Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (11 – 17 octombrie 2013)

Revista-22-logoÎn această săptămână, am citit din revistele 22, Dilema Veche, Le Courrier international, Cultura, România literară, Suplimentul de cultură.

-Daniel Cristea-Enache explica in ultimul numar al Revistei 22, 15-21 octombrie „Anticomunismul meu”, unul pro-democratic, normal, civic, un anticomunism cu-minte care, din perspectiva noastra, ar trebui sa fie al tuturor cetatenilor Romaniei (am o singura indoiala in legatura cu anticomunismul maidanezofil proferat de Daniel Cristea-Enache): „Diferența fundamentală între an­ticomunismul meu și an­ti­co­munismul altora este diferența dintre democrație și to­ta­li­ta­ris­mul de dreapta. Chiar și când mișcările de extremă dreapta nu ajung să conducă și să forjeze Statul, criteriile lor au aceeași culoare cu a Partidului unic, in­terzicând ori suspendând exercițiul de­mo­cratic. Din această perspectivă, nu văd o diferență de esență între Ion Antonescu și legionari, doar una de grad. Diferența de esență este între Ion Antonescu și Regele Mihai, chiar dacă pe al doilea îl putem ve­dea, în unele episoade oficiale imortalizate în fotografii, alături de Conducător.(…)

Anticomunismul meu nu este homofob. Anticomunismul meu nu este fun­da­men­talist. Sunt un om credincios, ortodox, dar asta nu înseamnă că am dreptul să impun altuia credința mea ori să permit Statului să modeleze Societatea pe baza unei credințe religioase unice. Anticomunismul meu nu este misogin. Da­că e ceva care mă amuză (fie și amar) este reflexul curent la noi, masculin-pater­na­list, de a trimite Femeia „la cratiță“,  deși e evident pentru toată lumea, în atâtea ca­zuri, că jumătatea feminină e mult mai do­tată intelectual și incomparabil mai ca­pa­bilă de a da soluții. E logic: femeile citesc mai mult decât bărbații, după cum arată statisticile. Anticomunismul meu preferă comunicarea și schimbul, delimitării și izolării (…) ceea ce propun este un anticomunism cu față umană.” Cum sa nu fii de acord cu un anticomunism care iubeste Femeia? De trei ori DA.

Citind analiza fostul secretar de stat din MAE, Valentin Naumescu, cel care a coordonat din cate ne aducem aminte echipa MAE care a reusit sa aiba castig de cauza in diferendumul cu Ucraina in ceea ce priveste platoul continental al Marii Negre (ne intrebam de ce a plecat din M.A.E., de buna voie sau o fi fost epurat ?)Italia, dincolo de `cazul Berlusconi`. Criza unui sistem nereformat şi finalul unei generaţii politice”, am ramas surprins de similitudinele dintre sistemul Italian si cel romanesc. Poate ca nota buna a celui roman este ca Voiculescu, mogulul media cu ambitii politice nu a ajuns totusi premierul Romaniei, fondand si conducand (intr-un fel sau altul) un partid minuscul, spre deosebire de Berlusconi. Insa sistemul politic italian este la fel de obosit, incremenit in proiect precum este cel romanesc. La fel de batrancios chiar daca are un premier foarte tanar fata de oamenii politici italieni care sunt nascut in timpul sau in preajma celui de al Doilea Razboi Mondial! De altfel presedintele Republicii, Giorgio Napolitano la 88 de ani are cam varsta lui Ion Iliescu. O alta asemanare intre cei doi: amandoi au fost comunisti!

„Competitivitatea, calitatea mun­cii, rigoarea, creativitatea şi per­formanţele sistemului trebuie serios reexaminate Obsesiva cruciadă anti-Berlusconi tră­dează în fapt negarea realităţilor complexe ale unui sistem politico-economic în­ve­chit, nereformat, marcat de o geron­to­cra­ţie politică unică pe continent, de datorii care au depăşit 2.000 de miliarde de euro (121% din PIB) şi de un şomaj la nivelul tinerilor care ajunge în unele regiuni ale ţării la 50%. For­mu­lele gu­vernamentale găsite au fost con­junc­tu­rale şi au avut mai mereu aerul unor im­pro­vizaţii care stau să cadă în ori­ce moment.(…) fiecare gene­raţie trebuie să vină cu propriul ei proiect, fie el politic, economic sau socio-cultural. Mi-e greu să cred că Italia mai poate aş­tepta un (alt) proiect de la o generaţie politică născută literalmente înaintea sau în timpul celui de-al doilea război mon­dial.”

dilema-veche-In Dilema veche nr. 505 din 17-23 octombrie 2013, Andrei Plesu isi asterne cateva impresii din Germania si a revenit, inca odata, dezamagit:  „La Berlin lumea e foarte suparata. Institutia care se ocupa de mijloacele de transport in comun ale orasului a constat ca fiecare al saselea autobuz si cam fiecare al unsprezecelea tramvai ajung in statie cu intarziere. Asta inseamna ca numai 92% din tramvaie si numai 84,7% din autobuze respecta orele si minutele reglementare. Se fac analize cu privire la cauzele <catastrofei>” Insa „nici Germania nu mai e ce-a fost. Am mers cu trenul de la Frankfurt la Berlin si am nimerit o garnitura supraaglomerata, in care se calatorea in picioare (vreme de aproape cinci ore) cu o intarziere de 90 de minute). E drept, ca nu ne enervam, am primit, pe tot parcursul drumului, apa minerala la discretie. Fara acest mic efort de amabilitate, m-as fi simtit transportat spre o destinatie necunoscuta, impreuna cu cateva sute de deportati.” Andrei Plesu nu are cum sa nu aiba si sageti otravite indreptate si foarte precise impotriva corectitudinii politice „De vreme ce ne punem interbarea daca avem dreptul sa impunem progeniturii noastre o religie, ba chiar un sex, inainte ca ea sa poata alege singura, de ce ar fi in regula sa-i impunem un nume, si inca unul bazat pe convingerile nostre ideologice?!”

suplimentul-de-cultura-Mai rar mi s-a intamplat asa ceva, sa rezonez cu un autor pret de trei articole, dar mi s-a intamplat citind cele trei articole semnate de Radu Pavel Gheo in ziarul Suplimentul de cultura (nu stiu cine a poreclit in bataie de joc acest ziar Suplimentul de incultura, insa a facut-o din invidie pentru ca este una din cele mai vioaie si dinamice publicatii culturale, spre deosebire de multe reviste batrancioase care au articole imense despre autori anonimi si anodini, evident blaturi cultural locale sau nationale), numerele 411-412-413, toate cele trei articole fiind dedicate acestei chestiuni care parca nu se mai termina: Rosia Montana. In ultimul numar, scriitorul banatean remarca foarte pertinent: “Pina acum s-a vehiculat intens o cifra rotunda: un profit de patru miliarde de dolari pentru statul roman, din investitiile directe si indirecte rezultate din proiect. O fi mult sau putin? Pe de o parte, patru munti distrusi, o zona ce va fi sau nu ecologizata, un lac de cianuri cu potential de catastrofa ecologica, pe de alta parte, aproximativ trei miliarde de euro. Totusi e o suma, nu? Cite nu se pot face cu trei miliarde de euro! Bun, hai sa vedem cam cite se pot face. Din cifrele pe care le-am gasit vehiculate prin presa, in sistemul de pensii din Romania sint necesari anual aproximativ zece-unsprezece miliarde de euro. Asadar, cu banii pe care statul roman i-ar obtine de la Rosia Montana in zece ani s-ar putea plati pensiile de stat vreme de trei-patru luni. Parca e cam putin pentru o asemenea desfasurare de forte. Cite zone aurifere ar trebui rase complet pentru a plati pensiile pe cinci-zece ani? Mai mare daraua decit ocaua, zau asa! Iata o alta cifra: romanii care muncesc in strainatate trimit in tara anual aproape trei miliarde de euro. Adica aproape cit intreg profitul statului roman de la Rosia Montana. Iar in vremurile mai bune, inainte de marea criza mondiala din 2008-2009, trimiteau in jur de patru-cinci miliarde de euro. In fiecare an, nu in zece! Statul roman profita de zece ori mai mult de romanii plecati din tara (tocmai de raul statului roman) decat de marea afacere RMGC.” (In articolul „Chiar merita?”, evident ca nu insa si dorinta statului roman este explicabila: el nu trebuie sa faca mare lucru, da niste autorizatii, iar de restul afacerii se ocupa investitorul „strategic” strain, aceasta este postura care ii place cel mai mult)

Iar in articolul “Nu in Romania” din numarul 411, acelasi autor pune punctul pe i: “Ii admir si ii sustin pe cei ce se opun proiectului de exploatare a zacamintelor aurifere de la Rosia Montana. Mi-as dori ca protestele lor sa aiba efectul scontat, adica efectul normal: nu doar blocarea proiectului, ci si caderea unui guvern ce si-a dovedit ssstematic ne putinta si iresponsabilitatea. In mod ideal, asa s-ar intampla intr-o tara cu un sistem democratic functional si cu cetateni responsabili. Asa ar fi normal – altundeva”.

courrier-Excelenta revista franceza „Le Courrier international”, numarul din 10-16 octombrie 2013, are un grupaj tematic (pe langa dosarul dedicat Romilor: cum procedeaza altundeva?” care reuneste articole din presa romaneasca –Adevarul- dar si din ce bulgara, spaniola, olandeza, suedeza despre integrarea sau esecul ei, un subiect atat de dezbatut si batut incat nu mai zabovim asupra lui) interesant dedicat exploatarii petrolului in Africa. „Ani de zile China a gasit parteneri entuziasti in Africa. Guverne de toate felurile apreciau buzunarele sale fara fund si politica sa de ne-interventie in afacerile interne. In sfarsit, exita o alternativa la Occident.” Atat Nigerul cat si Ciadul, unde au inceput recent exploatarile petrolifere, au de castigat insa, se pare, nu mai sunt gata sa accepte orice conditie si toate magariile ecologice pe care le perpetueaza chinezii. Ambele tari fiind printre cele mai sarace din lume, sperand ca prin aceasta mana financiara sa-si mai plombeze cariile saraciei. Insa, stim bine, cand apar resurse naturale in lumea a III-a, coruptia politica poate diminua serios beneficiile resimtite popoarelor. Ziarul sud-african Business Day noteaza pertinent „regulile jocului sunt pe cale sa se schimbe. Explozia productiei in Golful Guineei, emergenta Africi de Est in domeniul extractiei petrolifere, descoperire de resurse de gaze naturale in zona coastelor Tanzaniei si Mozambicului, fara a mai pune la socoteala si exploatarile abandonate cum ar fi cele din Somalia, vor transforma continentul in viitorul apropiat.” Insa aceste descoperiri reprezinta si o provocare gigantica din punct de vedere geopolitic, diplomatic, de mediu si al bunei guvernari. ”Un test democratic” concluzioneaza Business Day.

(Codruț)

CulturaCultura”, nr. 36/3 octombrie 2013. Din ultimul număr primit din Revista Cultura, am reținut puține articole, din păcate. Unul dintre ele este semnat de Monica Săvulescu Voudouri și analizează ”integrarea” românilor în Europa: ”Trebuie să recunosc că parcă la nici un alt popor nu am întâlnit în emigrație o asemenea aroganță. Care, din nefericire, se extinde pe o scară socială extrem de largă. De la opincă până la vlădică. Toți ai noștri se consideră mai cu moț. Africanii dau prin țările de emigrație ale Europei miniștri (nu numai unul, în Italia, dar, uite, unde nu te-ai fi așteptat, și Germania are un parlamentar din Senegal!). Guvernul olandez își cere scuze public față de indonezieni pentru secolele de colonialism. Românii noștri, în Olanda, nu se lasă, Doamne ferește, comparați cu ”ăia cu ochii cârpiți”. 

De departe, rubrica ce mi-a suscitat cel mai mult interesul în cadrul revistei Cultura este ”Inventarea tenisului”, semnată de Valentin Protopopescu. Ajunsă la ediția 58, ne vorbește în această săptămână de John McEnroe și începuturile sale. Iată o poveste de atunci, Roland Garros-1977: ”A existat și un moment ”particular” în economia partidei, căci Mac a contestat o decizie a tușierului (și a făcut-o civilizat, vor mai trece doi-trei ani până când americanul va deveni la bete noir a circuitului ATP!), așteptând apoi ajutorul adversarului. Natural, acesta nu a venit, dar după meci Phil i-a spus puștiului crescut la Port Washington să nu mai aștepte niciodată sprijinul celor de dincolo de fileu. A spus-o pe un ton amical, iar acest sfat îl va ajuta imens pe iancheu.”

Cultura”, nr. 35/26 septembrie 2013. A apărut jurnalul secret al lui Rodolf Hess, ne spune Dumitru Radu Popa: ”Voiam să realizez marele vis al Fuhrerului: pacea între Germania și Marea Britanie, împotriva inamicului comun, Rusia bolșevică. Dar n-au vrut în nici un chip să mă creadă.” Fraza dactilografiată e una dintre multele aflate în volumul de peste trei sute de pagini îngălbenite de timp, și cu precizarea ”strict secret” în colțul de sus, din dreapta, al coperții bej, volum care acum a reapărut din ceața uitării în mod cu totul întâmplător, datorită unui misterios colecționar, și care va fi vândut la licitație în Statele Unite ale Americii… Să se mai spună că știm absolut totul despre istoria și amănuntele celui de al Doilea Război Mondial!”

Călătoriile Cristinei Bogdan continuă, de data aceasta ne îndeamnă să redescoperim mănăstirile istorice din Macedoania de astăzi. De altfel, articolele sunt o splendoare și ne imaginăm acolo, printre vizitatori și bifăm încă o destinație pentru anii ce urmează: ”Mai mult chiar decât ruinele vechiului centru religios de la Heraclea Linkestis, ai cărui episcopi sunt menționați în actele unor sinoade din veacurile IV-VI, mai mult decât sonoritatea denumirii grecești a orașului Bitola – Monastiri (devenită Manastir, în rostirea cuceritorilor otomani) – semnele continuității vieții monahale ale celor 3 așezăminte care domină câmpia Pelagoniei – Varos, Treskavec și Zrze – te determină să zăbovești cu gândul asupra trăiniciei credinței ortodoxe, într-o lume zguduită de semnificative prefaceri religioase.”

În final, o recenzie a Danei Pîrvan-Jenaru a cărții Christei Wolf, ”Orașul îngerilor sau The Overcoat of Dr. Freud”, despre care spune că ”este un roman concentrat, solicitant, dar și generos, pe de o parte, în ceea ce privește răsfrângerea traumelor istorice (regimuri politice terorizante, exil, dosare STASI, disidență, reunificarea Germaniei, dogmatism etc.), iar pe de altă parte, în ceea ce privește efortul omului de a merge mai departe, cunoscându-se mai bine.”

rl-headerRomânia literară”, nr. 41/11 octombrie 2013. Mihai Zamfir dezvăluie părțile strălucite și părțile triste ale Festivalului George Enescu, ce tocmai s-a terminat: ”Festivalul Enescu din acest an a fost cel mai strălucit și cel mai trist din din viața unui om care a apucat să le trăiască până acum pe toate. Cel mai strălucit: niciodată formațiile invitate, soliștii și dirijorii care, timp de aproape o lună, s-au perindat pe scenele Capitalei n-au prezentat un asemenea nivel, n-au purtat atâtea carate. Trist: odată cu plecarea lui Ioan Holender de la conducerea Festivalului (fapt aproape cert, deși neanunțat oficial), decăderea pândește după colț.”

Răzvan Voncu ne readuce aminte de o carte esențială de după 1989, ”Povestea Elisabetei Rizea din Nucșoara, urmată de mărturia lui Cornel Drăgoi”, ajunsă în 2012 la a treia ediție publicată la Editura Humanitas: ”Cartea de față, recuperând mărturiile Elisabetei Rizea și ale lui Cornel drăgoi, ne demonstrează că, deși aparent comunismul a reușit să distrugă țărănimea, nu a reușit să anihileze și moștenirea ei spirituală. Prin asemenea personaje – și mai cu seamă prin asemenea cărți -, bunul-simț țărănesc, bunătatea creștină, un întreg univers dominat de imperativul iertării (dar nu și de lașitatea uitării), demnitatea țăranului autentic ne sunt puse înainte, într-un act de pedagogie națională de o imensă importanță.”

suplimentul-de-culturaSuplimentul de cultură”, nr. 411/28 septembrie – 4 octombrie 2013. Luiza Vasiliu scrie în rubrica sa, Ențiclopedia Encarta, despre romanul Lunetistul al lui Marin Mălaicu-Hondrari, recent apărut la Editura Polirom (despre care am scris și eu, pe Filme-carti.ro): ”E de-ajuns să citești primele pagini din Lunetistul lui Marin Mălaicu-Hondrari ca să te simți în siguranță. Ești pe mâini bune, scriitorul știe precis ce face, de ce alege un cuvânt și nu un altul, scriitorul își cunoaște literatura ca pe propriul buzunar, în care și-a strecurat de-atâtea ori mâinile ca să și le încălzească iarna, scriitorul îți spune: ”poți să stai liniștit și să te iei după mine, știu eu drumul.”

Elena Vlădăreanu realizează un interviu cu Ruxandra Cesereanu (vă reamintim că, după apariția romanului ”Un singur cer deasupra lor”, am realizat și noi un interviu cu autoarea). Iată ce părere are despre protestele din ultimele săptămână, împotriva exploatării de la Roșia Montană: ”Protestele fac parte din normalitatea unei societăți civile care sancționează în felul acesta (în stradă) matrapazlîcurile și abuzurile politicienilor (de toate coloraturile și orientările). Dacă te referi (prin întrebarea ta) la mișcările de protest de acum, legate de Roșia Montană, sper ca acestea să provoace o schimbare nu doar politică, ci și una mentalitară în România din mileniul trei. Simt și cred că revoluția Roșia Montană va fi decisivă într-un fel constructiv pentru țara aceasta.”

Suplimentul de cultură”, nr. 412/5 – 11 octombrie 2013. A doua carte tradusă de Polirom din Parinoush Saniee, ”Tatăl celuilalt copil”, este recenzată de Florin Irimia, care concluzionează: ”Citind acest roman atât de realist până la urmă, m-am întrebat nu odată dacă el nu s-ar putea preta și unei interpretări alegorice. Shahab nu este doar un copil cu probleme, muțenia lui este de fapt muțenia unui întreg popor terorizat de un regim sever care, susținând că îi vrea binele, nu face decât să-i provoace suferință. Dacă autoarea a avut sau nu această intenție, nu putem ști și nici nu contează. Cert este că ne aflăm în fața unui roman care, într-un fel sau altul, a reușit tot ce și-a propus: să tragă un semnal de alarmă, să-l tragă convingător, dar în același timp să vină cu o rezolvare care să nu frustreze prea tare așteptările cititorului. Parinoush Saniee stăpânește, în mod categoric, arta compromisului.”

(Jovi)

Contributori: Codruț, Jovi.

Precizări:

1. Revistele literare, culturale, de cinema sau de informație, care doresc să apară în această rubrică, o pot face, trimițând, prin reprezentanții lor, un mesaj la jovi@filme-carti.ro. Vom răspunde de îndată și, probabil, favorabil :)

2. Revista ”România literară” a fost obținută cu sprijinul Inmedio.ro, rețea de distribuție a ziarelor/revistelor, de unde vă sfătuim să o achiziționați.

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (4 – 10 iunie 2012)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (13 – 19 iunie 2011)

Jovi Ene

Revista presei culturale (3 – 9 ianuarie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult