Carti Memorii jurnale Recomandat

7000 de zile în Siberia, de Karlo Stajner (II)

karlo-stajner-7000-jours-en-siberie7000 jours en Siberie”, de Karlo Stajner – 7000 de zile în Siberia

Club Express, Editions Gallimard, Paris, 1971

Prima parte aici.

Stajner redă, chiar fara să aibă talentul literar sau profunzimea psihologică ale unor Soljeniţîn sau Şalamov, multe aspecte sau întâmplări reţinute din îndelungata lui viaţă de prizoner politic. Dezastrele militare ale Armatei Roşii au dat idei unor deţinuţi care au încercat în octombrie 1941 să organizeze o rebeliune. NKVD-ul a aflat rapid de această tentativă şi, din cei 200 de deţinuţi implicaţi, 164 au fost executaţi de urgenţă. De altfel, preventiv, NKVD începuse să împuşte toate elementele duşmănoase care ar fi putut să ia armele în cazul în care germanii ar fi ajuns în zona lagărelor siberiene. Un general estonian condamanat la moarte, înainte de a fi executat, îi roagă pe colegii de celulă să depună mărturie şi să alarmeze Europa. Numai într-o astfel de zi sângeroasă au fost omorâţi 400 de prizonieri periculoşi. Pentru a-i ucide, gardienilor li se mărea raţia de vodka.[1]

Într-o altă închisoare, a întâlnit un deţinut de origine austriacă ce fusese luat prizonier în timpul războiului, de americani, ajungând într-un lagăr de prizonieri din America. După 1945, americanii au eliberat prizonierii de război (spre deosebire de sovietici), personajul evocat de Stajner ajungând acasă, în Austria. Care era împărţită în două zone de ocupaţie, casa lui fiind în zona sovietică. Automat a fost arestat de sovietici şi expediat direct în Gulag. În celulă povestea care erau condiţiile de detenţie în America. În lagăr puteai cumpăra bere, unt şi chiar inele de aur.

Un alt aspect interesant prezentat de Stajner se leagă de destinul republicanilor spanioli înfrânţi de Franco şi refugiaţi în URSS, patria muncitorilor. În afară de cei 5.000 de copii nefericiţi ai republicanilor care au ajuns în URSS şi au cunoscut “binefacerile” sistemului stalinist, alte mii de combatanţi republicani care au fugit în sudul Franţei în 1939 şi care ajungând o povară pentru Franţa (ce se pregătea de război), au dorit şi au reuşit să ajungă în ţara sovietelor. Odată ajunşi aici au fost încadraţi în câmpul muncii în diverse fabrici, din diverse oraşe. În primele trei luni au fost lăsaţi să muncească în ritmul lor, fiind plătiţi cu salariul maxim, însă dupa acest interval, autorităţile sovietice le-au impus ritmul sovietic stahanovist, pe care spaniolii nu aveau cum să-l ţină astfel încât atunci când au văzut cu cât erau plătiţi au început să facă scandal. Mai mult, total neinspiraţi, spaniolii care munceau la fabrica de locomotive din Harkov s-au gândit să intre în grevă. Pentru a apăra (i)legalitatea sovietică, NKVD a intervenit rapid, arestând toţi spaniolii din acel oraş care au primit sentinţe aspre, de 8-10 ani în Gulag pentru activitate „contra-revoluţionară”. Karlo Stejner relatează cum un grup de 250 de spanioli a ajuns în 1940 la Norilsk, în Nordul Îngheţat (4 luni noapte continuă, 4 luni zi continuă). Din Moscova plecaseră 300 şi după o iarnă, în 1941 muriseră alţi 180, înmormântaţi în iadul alb. Supravieţuitorii au fost transferaţi la Karaganda în Kazahstan.  Cum şi-a dat seama deţinutul Stajner de pregatirea unei ample operaţiuni îndreptate împotriva comunităţii evreieşti din URSS? „Începând cu primăvara anului 1952, proporţia evreilor din fiecare convoi a început să crească; înainte toate naţionalităţile din URSS erau reprezentate. Credeam că e vorba de hazard până în momentul în care convoaie întregi de evrei au început să sosească”[2]

belbaltlag_detail

Stajner a făcut tot posibilul să penduleze între bucătărie (la un moment dat este pus chiar şeful ei, însă nu pentru mult timp având în vedere că poziţia era extrem de râvnită şi invidiată) şi spitalul din Norilsk unde a fost operat în nişte condiţii precare. După o lună de recuperare, în care a dormit după mulţi ani într-un pat adevărat, a fost trimis înapoi la muncă. Sapă în solul îngheţat care era în prealabil dinamitat, fiecare deţinut având norma lui de roabe, fiind  atât de slăbit după operaţie încât a fost lăsat doar să ponteze. La rugăminţile insistente ale colegilor de detenţie, pune în plus, este descoperit şi destituit din comoda funcţie. Ajunge la o cărămidărie unde lucrau şi femei, legăturile amoroase putând lua naştere şi aici, prostituatele sovietice continuând cea mai veche meserie în schimbul hranei, de aceea numai bucătarii şi le permiteau.

În 1943 i s-a înscenat un proces, prelungindu-i-se detenţia cu alţi 10 ani. În 1948, în contexul despărţirii cu scandal a lui Tito de Stalin, NKVD a încercat să se folosească de statutul său de deţinut politic, fost membru al Partidului Comunist Iugoslav pentru a-l face să-l condamne pe Tito, promiţându-i-se graţierea şi reabilitarea, dacă ar fi semnat. Nefiind de acord, a fost transferat de la Norilsk în Siberia Centrală, coborând fluviul Enisei către Krasnioarsk. În această zonă se aflau alte lagăre (Braţk, Taichet), între care Stajner a pendulat până la eliberarea sa din Gulag. Însă această eliberare nu era totală, căci tipic regimului stalinist, după detenţia propriu-zisă, multe sentinţe includeau şi deportarea pe viaţă, pentru a nu permite elementului periculos să revină în partea occidentală a URSS unde, de regulă, nici nu mai avea la cine/ce să revină, proprietăţile fiind confiscate de stat. Astfel, Stajner, după ce a îndurat 17 ani de Gulag a mai experimentat alţi trei ani de strămutare obligatorie în apropierea fluviului Enisei (în oraşele siberiene Eniseisk şi Markalovo), muncind din greu în industria de prelucarea a lemnului, puternic implantată într-o zona foarte împădurită. Slujbele avute îi ofereau permiteau un minim de subzistenţă, în plus, atmosfera locurilor era deprimantă şi se rezuma la „Se jucau cărţi, se cânta şi se bea vodtkă” Orice tranzacţie sau mituire presupunea oferire de vodtka.

Ex-comunistul de origine austriacă a avut totuşi mult noroc, soţia aşteptându-l în tot acest interval, în ciuda greutăţilor. Cuplul a petrecut o primă noapte împreună la Eniseisk după 20 de ani de separare! Destinul lui exemplifica pertinent şi confirmă tezele expuse de către Anne Applebaum si alţi istorici şi memorialişti: dezgheţul post-stalinist a fost un proces lent, mai ales în comparaţie cu aşteptările foarte mari ale sutelor de mii de deţinuţi sau deportaţi. Mikoian credea că „Dacă erau toţi declaraţi nevinovaţi în acelaşi timp ar fi fost limpede că ţara nu era condusă de un guvern legal, ci de un grup de bandiţi” (ceea ce nici nu era departe de adevăr). La aproape trei ani de la moartea lui Stalin, în urma unor demersuri susţinute, atât ale soţiei cât şi ale Ambasadei Iugoslaviei la Moscova, la 2 aprilie 1956 a primit telegrama completei reabilitări. Ia Transsiberianul, pentru prima oară în calite de om liber şi nu de deţinut. În tren îl încearcă sentimente amestecate, de ură faţă de cei care i-au furat tinereţea, dar şi dragoste faţă de femeia care l-a aşteptat.

bf6955a8-e34c-11de-8d36-00144feab49a

Ajuns pentru prima oara la Moscova după douazeci de ani, autorităţile sovietice au încercat să-l ademenească pentru a-l face să continue să trăiască în URSS (din motive lesne de închipuit), însă Stajner a fost de neclintit în dorinta de a se repatria în Iugoslavia (şi nu Austria), care a fost posibilă şi datorită unei scene suprarealiste între Tito şi Hrusciov, care a avut loc în iunie 1956 în trenul care-i ducea pe cei doi tirani de la Moscova la Kiev. După negocierea unui număr impresionant de dosare grele, menite a normaliza cumva relaţiile dintre cele două ţări (totuşi) comuniste, Tito, cu şiretenia caracteristică, i-a întins lui Hruşciov o listă pregătită dinainte, care conţinea o sută treisprezece nume de foşti activişti ai Partidului Comunist Iugoslav aflaţi în URSS în anii 1936-37, persoane de care nimeni nu mai ştia nimic în Iugoslavia de două decenii. Hrusciov a luat listele, şi-a aruncat o privire distrată, promiţându-i liderului iugoslav că în două zile va avea raspunsul. Exact peste două zile, Hruşciov, într-una din pauzele şedinţelor de lucru, i-a întins o hârtie lui Tito, bolborosind  “totcino şto nietu”(o suta nu mai sunt).  Însă cei treisprezece au fost lăsaţi să se înapoieze în Iugoslavia. Printre ei şi Karlo Stajner.

Odată ajuns în Iugoslavia, Stajner a început redactarea memoriilor sale care au fost definitivate deja în 1958. Ca în orice ţară comunistă, chiar şi de rit titoist, una e să scrii şi cu totul alta să publici. Iniţial, Stajner a trimis două copii ale manuscrisului la două edituri din Zagreb şi Belgrad „ambele dispărând fără urmă”. Cunoscând câte ceva din mecanismele totalitare, Stajner şi-a depozitat originalul la Lyon, la fratele său. „Siberia m-a învăţat câte ceva”. Cartea a apărut abia în 1972 cu acordul şi sprijinul personal al lui Tito cam la fel cum a apărut si O zi din viaţa lui Ivan Denisovici a lui Soljeniţîn.

În 1977 în timpul unei conferinţe a tineretului comunist belgrădean, un tânar l-a întrebat pe Stajner dacă de-a lungul celor două decenii a rămas fidel idealurilor tinereţii. Autorul a raspuns altceva decât ar fi vrut să audă tinerii comunişti: „Noi, deţinuţii, nu eram decât vite, oamenii erau reduşi la instinctele biologice primare, la nevoile existenţiale cele mai elementare. Acolo nu era loc de ideologie, singura ideologie era cum să supravieţuieşti.” Dar Stajner nu a devenit neapărat anticomunist, el rămânandu-i recunoscător întreaga viaţă lui Tito care l-a scos din Siberia. În prefată, Stajner afirma că mai degrabă Stalin a trădat idealurile socialismului ceea ce presupune că ar exista şi un sistem socialist umanist. Unul  Adevărat.

(va urma)


[1] După acest „indicator” al ebrietăţii temnicerilor îşi dădeau seama şi deţinuţii dacă urmau să aibă loc execuţii într-o zi sau alta.

[2] Pag. 371.

Articole similare

Revista presei culturale (20 – 26 decembrie 2013)

Jovi Ene

Gulag Voices, de Anne Applebaum (II)

Codrut

Kavala

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult