-Madalina Dumitrescu scrie la liternet.ro despre ‘Majordomul’ (‘The Butler’) al lui Lee Daniels despre care a scris in saptamana care a trecut si colega noastra Delia: ‘Cu forţă şi fără tam-tam, Lee Daniels denunţă rasismul din America anilor ’50 -’60. Discursul lui puternic nu poate lăsa spectatorul indiferent, pentru că a ales şi o distribuţie convingătoare (dar şi imagini de arhivă). Juxtapunea acţiunilor tată-fiu în momentele cruciale ale Istoriei creează nelinişte şi deschide noi piste către reflecţie. Cineastul Daniels este un pacifist „rebel”, iar filmul The Butler poate să deranjeze pentru că nu este nici „politicos”, nici „frumos”. În această peliculă, imaginile sunt dure, iar luminile difuze, Mariah Carey interpretează o sclavă violată de stăpânul terenului, Oprah Winfrey încarnează o „soţie disperată”, alcoolică, iar Lenny Kravitz pune masa bogaţilor. Forest Whitaker este cuceritor în „pielea” acestui personaj, ce ne trimite cu gândul la rolul interpretat de Anthony Hopkins în The Remains of the Day.’
-Despre acelasi film scrie si Laura de la cinemateca.eu: ‘In ciuda jocului curat si a numelor grele din distributie, filmul e croit pe un tipar clasic comercial. Anumite stari si idei sunt mult prea evident induse; pe un fundal nu foarte subtil, e transmis un mesaj simplu prin mijloace la fel de simple, de suprafata. Atmosfera imi aminteste oarecum de „The Help”, doar ca acolo spiritul e si mai ghidus, materializat in placinte cu fecale. The Butler e un film cuminte in cel mai propriu mod si tocmai cand ma pregateam sa il asez in raftul cu dramulete despre negri, vine o afirmatie-bomba care ii poate taia considerabil din sansele de Oscar: „Lumea ii condamna pe altii ca au avut lagare de concentrare, dar nu ne uitam la noi, ca am avut astfel de lagare, timp de 200 de ani”….(tacere, se aud niste voci dregandu-se, trebuie sa reflectam la asta!)’
-Emmerdeur.ro scrie despre un film indian care pare interesant The Lunchbox, al lui Ritesh Batra: ‘În marea de bollywood-shit-uri pe care indienii le adulmecă prin cinematografe, se mai nasc, mai ales în ultimii ani, câteva proiecte mai personalizate care bat spre filmul de autor. Anurag Kashyap e un producător care a mirosit că ar exista o piaţă şi pentru un astfel de tip de cinema, ieşit din pereţii Cetăţii, el fiind creierul din spatele şi acestui The Lunchbox, şi în spatele unui film precum Gangs of Wasseypur. Tipul acesta de film are o formă specială. Nu merge pe varianta extremă pe care Corabia lui Tezeu (ca exemplu recent) o abordează, ci dimpotrivă, încearcă să împace şi capra şi varza, adică să aducă pe ecran o poveste din proximitatea indianului de rând, fără fard prea mult, în care să se recunoască, spre deosebire de filmul indian „tipic”, al middle-class-ului la care jinduieşte. Iar cu The Lunchbox, încercarea e reuşită.’
-Andreea de la couch.ro a vazut sequel-ul ‘Machette Kills’: ‘Per total, am avut impresia ca Robert Rodriguez a exagerat prea mult cu aceasta a doua parte a trilogiei sale. Cumva, exagerarea asta, mana libera pe care a avut-o Rodriguez a stricat un pic farmecul filmului, si am ramas cu senzatia ca Machete will never be the same again.’
-‘Cinefilul de serviciu’ a vazut si el ca si mine ‘Don Jon’. Opinia sa nu este prea diferita de a mea: ‘Lăsând la o parte previzibilitatea și superficialitatea amintite mai sus, ce deranjează cu adevărat este lipsa unui gram de emoție și de empatie. Se încearcă introducerea unui fir emoțional, dar este târziu, anemic și nu prinde deloc, iar felul în care sunt scrise personajele te fac să-ți pese puțin spre deloc de ceea ce se întâmplă cu ele. Dacă, prin absurd, ar fi decedat toate în final, nu te-ar fi afectat cu nimic, ba chiar risca să fie al naibii de haios. Pe scurt, ai privit, te-ai amuzat, ai plecat și l-ai uitat. Punct!’
(Dan)
-Ionut Mares isi reaminteste, pe blogul Marele Ecran, de prima sa intalnire cu cinemaul autentic, prilejuita, acum ceva ani, de Aventura lui Antonioni: ”Un film alb-negru în care personajele nu se băteau, nu glumeau, nu râdeau, de fapt aproape că nici nu vorbeau și nu făceau nimic din ceea ce știam, ci doar se perindau în fața camerei (de multe ori chiar cu spatele) sau de la unele la altele și prin diverse locuri, printre care și o stâncă pustie. Nu înțelesesem nimic (abia mai târziu, după lecturi și sute și sute de filme, am realizat că ariditatea stâncii și învolburarea mării reflectă, de fapt, pustiul neliniștitor din sufletele acestor personaje marcate de spleen existențial).”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi.
Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:
–”The Hunger Games: Catching Fire”(2013)
–”Dom Hemingway” (2013)
–”The Butler” (2013)
