Interviu

Scriitor în pandemie: Iulian Tănase

Iulian Tănase s-a născut pe 3 septembrie 1973 la Moinești, Bacău. A absolvit Academia de Studii Economice București în 1999, și Facultatea de Filosofie, Universitatea București, în 2010. A fost redactor la Academia Cațavencu (1997-2010) și Revista Kamikaze (2010-2011) și realizator de programe la Radio Guerrilla, între 2004-2019. Este trainer de Creative Writing din 2013 si de Storytelling (pentru adulți și copii), din 2016 și realizator al podcasturilor RSS Reloaded și Tănase Show.

Dintre volumele publicate în Romania: Îngerotica (1999), Poeme pentru orice eventualitae (2000), Iubitafizica (2002,2003, 2012), Sora exacta (2003), Ochiul exploziv (2006), Trusa instalatorului de umbre (2006, împreuna cu Dan stanciu), Abisa (2007, 2016), Adora (2009), Cucamonga (2011), Oase migratoare (2011), Manualul Îmblînzitorului de cafele (2013), Teoria Tăcerii (2015, 2018), Experimentul MAMATATA (2015), Aventurile lui Sacha în Castelul Fermecat (2017), Extraordinara călătorie a ariciului Ariston (2019), Dumneziac (2019). În 2009 a primit premiul Hubert Burda pentru tineri poeți din Europa de Est (Offenburg, Germania), iar în 2011 Premiul 1+1+1=1 Trinitate / Literatură (Granz, Austria).

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

Anul 2020 nu m-a schimbat mai mult decît alți ani. N-am avut revelații abisale, nici anxietăți care să mă dezechilibreze la modul profund. Poate că am devenit ceva mai conștient de fragilitatea vieții, însă mi-am văzut de ea în continuare și ea și-a văzut de mine, ca doi colaboratori vechi care se cunosc bine și se înțeleg din priviri. Nu am scris nimic în ultimele douăsprezece luni. Pur și simplu nu am avut starea necesară. Cînd ești obligat să fii atent la ceea ce se întîmplă în afara ta, pentru a-ți proteja propria sănătate și pe a celor din jurul tău, e mai complicat să intri cu mintea într-un alt univers, deși asta poate să ajute, desigur, căci scrisul este terapeutic, ajută să-ți exorcizezi demonii și să faci puțină lumină pe ici, pe colo. Scrisul poate fi chiar și o formă de decontaminare și de devirusare.

 

Primele zile ale lui 2020 m-au prins totuși scriind. Aveam în lucru o carte de proză scurtă care era aproape gata și căreia i-am pus punct la începutul lui februarie.

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

Singurele evenimente online, pe Zoom, la care am participat au fost cursurile mele de scris și storytelling pe care le-am reluat în octombrie, anul trecut, după luni de zile în care am refuzat varianta asta, fiindcă aveam mari rezerve în privința desfășurării în această formă – îmi imaginam eu – aseptică. M-am înșelat. În realitate, mediul online este foarte OK, oamenii își pot comunica gîndurile și emoțiile și pe Zoom sau pe alte platforme. Și, da, cred că o să continui să țin cursuri pe Zoom și după ce pandemia se va fi încheiat.

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

Mi-e foarte greu să aproximez, Jovi, nu știu ce să cred, nu știu dacă ar trebui să cred ceva în privința asta. Pot să-ți spun doar că eu am citit mult mai puțin în 2020. În schimb, m-am uitat la multe filme și seriale. Mi-am ținut mintea ocupată cum m-a dus și pe mine capul.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

„Industria liniștirii adulților“, de Anastasia Gavrilovici și „De ce scriem“, de Philip Roth.

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Nimic. Ăsta este răspunsul corect: nu mi-am propus absolut nimic pentru anul ăsta. În general, la începutul fiecărui an, obișnuiam să fac asta. Să zicem că am niște cărți începute, mi-au mai venit și alte idei, dar nu am chef să mă apuc de nimic. Dacă o să-mi revină cheful de a scrie, o să scriu. Dacă nu, nu. Nu ar nici o pierdere, nici pentru mine, nici pentru alții. Lumea se descurcă onorabil, adică la fel de bine sau la fel de prost, și fără cărțile pe care le-aș scrie eu.

 

Pe de altă parte, pentru că viața a început totuși mai demult, în cîteva zile ar trebui să iasă de la tipar cartea de proză scurtă „Un animal necunoscut și alte patruzeci de povestiri“ (Editura Vellant) și va trebui să îmi propun să mă ocup puțin de ea. Mai am și o carte pentru copii al cărei manuscris l-am expediat la începutul anului pe adresa unei edituri, dar au trecut aproape două luni de atunci și nu am primit nici un răspuns. Ar fi ridicol să îmi propun să primesc un răspuns.

Articole similare

„Am mutat parcul Cișmigiu în Essex!”. Interviu Sarah Perry despre identitate, reprezentare feminină și cartea care va include și elemente românești

Iulia Dromereschi

„Am început jocul de-a literatura în copilărie, mult înainte să învăţ să citesc” (dialog cu Mihail Vakulovski)

Tudor-Costin Sicomas

Interviu cu un cristian: ”Cum nu sunt scriitor, nu știu să scriu, nu dau autografe, doar pun amprenta” (II)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult