Interviu

Scriitor în pandemie: Cosmin Perța

Cosmin Perța (n. 1982, Maramureș) este un eseist, poet și prozator român. A absolvit Facultatea de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Și-a continuat studiile de literatură la Universitatea din București cu un masterat în literatura contemporană, mai apoi obținând titlul de doctor cu o lucrare referitoare la literatura fantastică europeană. A publicat volume de eseuri, romane, povestiri și poezie. De-a lungul timpului a obținut unele dintre cele mai importante premii literare românești. Fragmente din opera sa poetică au fost traduse în 14 limbi, iar cel mai recent roman al său este în curs de traducere integrală în patru țări. 

A lucrat timp de 8 ani în presa culturală din Cluj și București, iar în ultimii 10 ani a înființat și a condus unele dintre cele mai apreciate și premiate colecții de literatură contemporană la editurile Tracus Arte și Editura Paralela 45. 

-Care sunt impresiile tale (la rece) despre anul 2020, cum te-a schimbat, dacă a făcut-o, pe plan personal? Cum a influențat pandemia felul în care ai scris și ai trăit ultimele 12 luni, din punct de vedere literar?

De schimbat m-a schimbat. Au fost valuri de frustrare și acceptare, de revoltă și resemnare care m-au obligat să fac un pas în spate, să mă detașez puțin de viață, lume, realitate, așa cum le percepeam înainte. M-au obligat să ajung la o nouă perspectivă asupra lucrurilor și cumva să capăt un soi de liniște inexplicabilă.

 

În primele luni am scris mult și începusem o sumedenie de proiecte. Toate s-au împotmolit într-un fel sau altul. Dar sunt acolo, în diferite stadii de concepție, gata oricând să fie reluate. Acum nu mai am poftă de scris. Ar trebui să scriu, ar trebui să termin măcar romanul să îl pot preda în primăvară, dar undeva o rotiță s-a blocat. O să își dea drumul.

 

Per total, a fost un an oribil, nimic nu a mers, nimic nu s-a întâmplat, lucrurile s-au dezintegrat în jurul nostru. Apoi ne-am îmbolnăvit. Dar totul a decurs cumva pașnic, fără mari drame, fără scrâșnet de dinți și smulgeri de păr. După boală am căpătat mai multă încredere, care s-a transmis în tot ce fac, de parcă aș ști cu exactitate când urmează să mor și până atunci pot face tot ce-mi trece prin cap. Și odată cu asta lucrurile au început să se miște din nou.

-Ai participat la evenimente online (Zoom etc.)? Care a fost experiența? Crezi că această modalitate de contact cu publicul (inclusiv cu cel de departe) este eficientă și va continua după pandemie?

Da, am participat și mai particip. Dar fără tragere de inimă. Poate și pentru că am urât mereu comunicarea tehnologică, chiar și la telefon. Mă obosește, am impresia că trebuie să „pozez” mereu, nu e naturală. Sau nu pot fi eu natural în context. Un avantaj major există, evident, poți „participa” la orice lansare, la orice discuție, din orice colț al lumii, dar apropo de dimensiunile publicului nu am observat mari diferențe. Tot câteva zeci de oameni participă și la tipul acesta de evenimente online, cam câți participau și fizic înainte de pandemie. Și cu câteva excepții, cam tot aceiași. Prin urmare cred că problema nu e atât de accesibilitate, cât e de interes public.

 

Literatura pierde teren, cel puțin la noi, sunt tot mai puțini oameni fascinați, mesmerizați, pasionați de lectură. Am auzit o discuție edificatoare în acest sens între doi colegi ai fiicei mele de 13 ani. Unul îi spunea celuilalt că a auzit că ar fi apărut un roman fantasy foarte bun, care a avut o sumedenie de reacții pozitive. Celălalt i-a răspuns, parafrazând, eh, doar nu o să ne obosim acum să îl citim, dacă e așa de bun sigur o să îl facă film, hai să așteptăm filmul.

-Crezi că s-a citit mai mult în 2020? Crezi că s-a citit mai mult din cărțile tale?

Din cărțile mele, mă îndoiesc, dar mă îndoiesc că s-ar fi citit mai mult în general. Nici eu nu am citit mai mult decât în mod normal. Nici oamenii din jurul meu. Nu e chiar un sondaj, dar este o observație directă pe câteva zeci de persoane. Oamenii care nu citeau înainte nu s-au apucat acum, iar cei care oricum citeau au deja un ritm care poate s-a intensificat ușor, dar nu cred că semnificativ. Surplusul de timp în perioade de criză este de obicei alocat încercării de a găsi soluții de salvare pe plan personal, nu wellnessului. Iar lectura este o formă de wellness mintal. De exemplu, nu prea poți să citești de plăcere când ești stresat că nu ai serviciu.

 

Sunt convins că pentru a crește publicul de literatură nu literatura trebuie să se schimbe, pentru că ea oricum se transformă mereu, dar trebuie făcut un efort uriaș de rebranduire a ei.

-Recomandă-ne o carte din literatura română care te-a impresionat în 2020 și cum a făcut-o. Dar și una din literatura universală, tradusă sau nu în limba română.

Au fost destul de multe cărți foarte bune la care am ajuns în 2020. O să mă refer doar la două, care mi se par reușite și exemplare din toate punctele de vedere. Cât de aproape sunt ploile reci, a lui Bogdan Coșa, apărută la editura Trei, este o saga de familie, teribil de tristă, dar impecabil scrisă, o carte care te urmărește și te zgârie pe dinăuntru vreme îndelungată după lectură și care, până la urmă, descrie o hartă a mentalului nostru comun, deloc puțin și ușor lucru.

 

Iar din literatura străină, tot o familie, Petrovii în vremea gripei, a lui Alexei Salnikov, în traducerea Dianei Iepure. Stă să apară la Editura Paralela 45. O carte dură și melancolică, melodioasă, fantastică și profundă, cum numai rușii știu să scrie. O familie cu un tată alcoolic, o soție bibliotecară, criminal în serie și un copil plăpând, timid și neîndemânatic, care cutreieră o Moscovă cenușie, dar plină de magie. O minunăție.

-Ce îți propui, pe plan literar, în 2021?

Of, câte îmi mai propun… Păi ar fi o carte pentru copii, ilustrată de unul dintre artiștii mei preferați, Andrei Gamarț, care e deja predată editurii și are contract semnat. Mai am în lucru un nou roman pe care sper să îl termin până în aprilie, mai, să îl pot preda și pe acesta la termen. În toamnă, dacă pandemia dă înapoi, ar trebui să expun la Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia o instalație cu text, voce, imagine, pe care o lucrez cu Cezar Gheorghe, expoziție curatoriată de Ana Negoiță. Și în iarnă ar trebui să închei prima antologie din volumele mele de poezie, la 20 de ani de la debut. Ar mai fi niște traduceri care ar trebui să apară, în Croația și în Serbia. Asta așa, ce e deja în lucru și e deja cumva cert, pentru că am mai început vreo trei proiecte, dar despre acelea încă nu e de vorbit. Sper să iasă toate. De muncă nu mi-a fost frică niciodată, doar de inutilitatea ei 🙂 .

Articole similare

“Ura este mereu prezentă printre oameni, mai mult sau mai puțin vizibilă” (interviu Goce Smilevski, FILIT 2018)

Delia Marc

Scriitor în pandemie: Beatrice Bernath

Dan Romascanu

Ciobit. Interviuri cu Maia Morgenstern, de Oana C. Popescu

Victor Alartes

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult