Interviu Recomandat

Liliana Corobca – Interviu în exclusivitate pentru Filme-carti.ro

liliana5.bwInterviu Liliana Corobca

Duminică 2 iunie 2013, la ora 12.00, în cadrul Bookfest 2013, va avea loc lansarea romanului Kinderland, de Liliana Corobca, publicat la Editura Cartea Românească. Invitaţi: Ernest Wichner, Michael Astner, Cătălina Bălan. Moderator: Claudia Fitcoschi. Am citit romanul zilele acestea, voi scrie despre el în zilele următoare, iar autoarea, Liliana Corobca, a avut amabilitatea să răspundă unor întrebări formulate de echipa Filme-carti.ro si îi mulțumim din nou pe această cale. De asemenea, le mulțumim reprezentanților Editurii Cartea Românească pentru intermediere și colaborare.

Unde este satul din ”Kinderland”? Știm că este situat în Moldova, știm că este aproape părăsit de părinți, știm că este aproape de pădure și înconjurat de dealuri… Dar totuși unde este? V-ați gândit la un sat anume când ați imaginat povestea, poate chiar la satul copilăriei dvs.?

De fapt, nu contează unde este şi nu m-am gândit să fie un sat anume, dar, când fetiţa merge cu tatăl ei la „orizont”, drumul până acolo este acela din satul meu, cu stână, iaz, dealuri, tufe de coacăză… Cei trei nuci albaştri sunt inventaţi, totuşi :).

Chiar este Moldova părăsită de părinți? Chiar sunt locuite multe sate doar de copii și de oameni de vârsta a treia?

Da, chiar este. Nu vreau să vin cu statistici (nu am), dar, ştie toată lumea, e o problemă „strigătoare la cer”. Părăsită nu doar de părinţi, ci şi de tineri care încă nu şi-au întemeiat familii.

Ați declarat că inițial romanul a fost gândit într-un stil epistolar, stil pe care l-a păstrat pe alocuri. Care a fost momentul care a determinat această schimbare și care a fost motivul acesteia?

Se întâmplă să visezi o carte într-un fel, dar când te apuci de scris, iese altceva. Am păstrat doar ideea că fetiţa se adresează mamei, dar scenele descrise evitau cu grijă un stil anume. N-a mers de la bun început şi nu am insistat. Poveştile se nasc cu personalitatea lor şi eu, de obicei, ţin cont de asta.

Așa cum întrebăm toți autorii de cărți aflate la marginea dintre realitate și ficțiune, cât din ”Kinderland” este inspirat din fapte trăite, de dvs. sau de cunoscuți, și cât din poveste este ficționalizat?

KinderlandJumătate este ficţiune pură şi cealaltă jumătate a fost inspirată din propria mea copilărie şi din poveşti din jurul meu, pe care le-am adaptat situaţiei din roman.

De pildă, scena cu mistreţul din pădure, deşi pare ficţiune „pură”, nu prea este. Chiar am întâlnit un mistreţ mare, negru, pe care îl văd şi acum înaintea ochilor, numai că nu în pădurile din Moldova, ci la Stuttgart, unde am avut o bursă. Şi la fel de adevărat e că la Bălţi fusese adus un porc din Polonia, pentru a fi vânat, care fugise şi tatăl meu îmi zicea că trebuie să fi ajuns la noi în pădure.

Chiar dacă toată cartea este o ficțiune realistă, paginile care suscită multe întrebări sunt cele cu privire la ritualurile magice, descântecele de aducere acasă a părinților. De unde v-ați inspirat pentru realizarea acestor pagini? V-ați documentat sau ați ”trăit” astfel de momente?

Aceste ritualuri sunt legate puţin de copilăria mea ateistă, într-un regim comunist, unde Dumnezeu nu avea loc. Şi noi, copiii încă mici, simţeam nevoia unei existenţe misterioase, a unei comunicări directe („reale”) cu poveşti auzite, inventate. Îmi amintesc de o fetiţă care susţinea că într-o fântână părăsită stă legată Ileana Cosânzeana. Cred că eram în stare, atunci, să inventăm propria noastră religie. Am aplicat această disponibilitate copiilor din roman şi am inventat tot felul de ritualuri. Ideea mă preocupa de ceva vreme şi am căutat bibliografie cu jocuri de copii, în care să găsesc influenţe păgâne, mitice, am căutat mituri la români, dar nu am găsit ce îmi trebuia şi  mi-a fost mai uşor să inventez. Pe vremea studenţiei, am cules folclor (se numea „practică folclorică”), descântece, ritualuri legate de viaţa ţăranilor şi cred că şi acest fapt m-a ajutat.

Eventual, în final, părinții se vor întoarce acasă. Cât însă din trauma trăită de copiii lor îi vor urmări pe aceștia pe parcursul vieții adulte? Vor pleca și ei, la rândul lor, să muncească prin străinătățuri pentru familie sau vor ezita, în amintirea propriei traume trăite?

Nu ştiu dacă vor pleca sau nu (mai degrabă da, din păcate), dar ei sunt o altă generaţie, sunt altfel de copii. Nu mai e vorba doar de o traumă, ci de o nouă psihologie a unei lumi în schimbare, de care va trebui să ţinem seama. Nu am vrut să dramatizez, nu am prezentat copii „traumaţi” în sensul dur al cuvântului, însă am vrut să pătrund în lumea lor şi să sugerez această schimbare.

Ce se mai aude de ”Istoria cenzurii comuniste în România”, o carte extrem de importantă și căreia i-ați dedicat în mod sigur mult timp? Va apărea în 2013, există premisele pentru o finanțare a unui proiect esențial?

Mulţumesc de întrebare. Tocmai am sunat editorul şi a răspuns că nu se aude nimic, premise au existat şi anul trecut, dar volumele au fost respinse de la finanţare. Sper, totuşi, să apară anul acesta. Nu „istoria”, ci „Instituţia” şi cuprinde cele mai importante documente ale instituţiei cenzurii, cu lungi comentarii despre modelul sovietic, secretul de stat etc. A fost atât de greu să ajung la capăt, încât faptul că e blocată e mai puţin relevant, bine că e terminată. Nu mă pot lupta cu toate cenzurile din lume. Ceea ce se tem să înţeleagă editorii, finanţatorii şi alţi cenzori e că volumele mele se opresc la anul 1977, când s-a desfiinţat Direcţia Generală a Presei şi Tipăriturilor. Cred că o să apară într-un tiraj de 300 de exemplare şi, nevăzut de ochiul liber, va pluti deasupra lor execuţia „pentru uz intern” :).

liliana4.bwSunteți un scriitor foarte ancorat în realitate. ”Un an în Paradis” ne spunea povestea traficului de carne vie, ”Kinderland” povestea românilor plecați la muncă în străinătate. Care sunt proiectele dvs. viitoare? Veți continua exploatarea prezentului românesc?

Mi se pare că nu toate cărţile mele sunt atât de ancorate în realitate. Primul roman, de debut, „Negrissimo” nu este în mod direct (deşi fac aluzie la „munca la negru”) şi cel nepublicat, „Imperiul fetelor bătrâne”, la fel, n-are prea multe în comun cu realitatea imediată. Acum lucrez la o „Introducere în cenzura literaturii în regimul comunist” şi mai am un proiect, foarte poetic, inspirat oarecum din documentele cenzurii, care va apărea la anul, în Austria, în ediţie bilingvă. Imaginez un dialog între un cenzor bătrân şi vreo doi tineri (cenzori). Iniţial acest proiect se numea „Sfaturile cenzorului bătrân către cenzorul mai tânăr”, apoi am optat pentru titlul „Cenzura pentru începători”.  Mai am puţin până termin şi lucrez cu încântare. Indiferent dacă ceea ce am făcut până acum se numeşte sau nu „exploatarea prezentului românesc”, voi continua, desigur.

Credeți că există trăsături caracteristice specific ‘feminine’ în proza românească contemporană scrisă de dumneavoastră și de colegele dumneavoastră de generație scriitoare?

Subiectul nu mă preocupă şi, superficial, se poate răspunde şi negativ, şi afirmativ, dar nu am destule argumente. Mă gândesc dacă romanul acesta, Kinderland, ar putea fi scris de un bărbat şi cine anume l-ar fi putut scrie.

Se poate trăi din scris în România? În cazul unui răspuns negativ la întrebarea anterioară, de ce credeți că nu se poate trăi din scris în România? Care ar fi măsurile necesare a fi luate pentru ca literatura română să ”poată trăi pe propriile picioare”?

Dar unde se poate trăi din scris? Şi cu ce preţ, când se mai poate?

Din câte ştiu, literatura doar în comunism a trăit pe „propriile picioare”, dar şi atunci cu condiţia ca propriul cap să aparţină, la propriu, partidului. Joc de cuvinte oarecum. Nu-mi fac iluzii în această privinţă şi îmi caut un serviciu care să îmi permită şi să scriu.

Luaţi în considerare opiniile bloggerilor sau consideraţi importante şi de autoritate doar cronicile criticilor literari de profesie? Contează şi bloggerii literari în acest univers mic al literaturii româneşti contemporane?

De când mă ocup de cenzură, sunt eu însămi un „blogger” , că public doar pe blogul meu ce mai scriu. Trebuie să recunosc însă că, în ultimii ani, n-am prea avut de a face cu critica de întâmpinare şi nu au scris despre mine nici bloggerii, nici criticii de profesie şi, dacă ar scrie, părerile lor m-ar interesa în egală măsură şi le consider necesare mai degrabă pentru promovarea cărţii, decât pentru formarea mea intelectuală sau pentru evoluţia mea ca scriitor. Îmi plac bloggerii, pentru că sunt mai liberi şi mai greu de cenzurat :)).

Merită a fi citită literatura română contemporană? Recomandați cititorilor noștri trei cărți recente pe care le-ați lua cu dvs. pe o insulă pustie.

Cred că există perioade în viaţa oricărui cititor, când citeşte literatură clasică, literatură de specialitate şi, la un moment dat, ajunge şi la literatura contemporană. Citesc cu tot mai multă plăcere literatură contemporană, deşi la început o făceam doar din curiozitate. Întrebarea aceasta cu insula pustie mă depăşeşte. Pe o insulă m-aş duce să scriu, pentru că pot să citesc şi în Bucureşti şi oriunde, iar de scris nu pot oriunde… Azi mi-am cumpărat volumul de documente „Misiunile lui A.I. Vâşinski în România” (o carte recentă, aşadar), care îmi trebuie şi mă interesează, dar parcă poţi recomanda aşa ceva unor cititori? Câţi cititori au fost sau se vor duce pe insule pustii? Şi nici nu cred în cărţi esenţiale pentru toţi.

Ca cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrieţi, unde scrieţi, aveţi superstiţii în legătură cu scrisul?

Consider că „tabieturile” contează foarte puţin şi sunt curiozităţi minore, dacă opera scriitorului nu s-a impus şi nu este cunoscută. Nu cred că am ceva interesant de spus aici. Poate doar că nu scriu direct pe laptop, ci pe foiţe numerotate, pe care apoi le copiez, nu scriu noaptea, scriu în pat. Superstiţii nu am, mă las greu sedusă de o nouă carte, dar dacă mă apuc de ea, scriu ca şi cum ar fi ultima.  La fel ca mulţi alţii, probabil.

Vă mulţumim!

Echipa Filme-carti.ro

Şi eu vă mulţumesc.

(Sublinierile ne aparțin. Imaginile provin din arhiva personală a doamnei Liliana Corobca, fiind realizate de Petrina Hicks)

Articole similare

Fragment din romanul ”Năluca”, de Octavian Soviany

Jovi Ene

Interviu Marius Chivu: ”Chiar dacă voi continua să fac cronică de carte, ficțiunea va defini de aici încolo cariera mea de scriitor”

Jovi Ene

Interviu Dan Coman: ”E mult mai uşor să scrii despre nefericire”

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult