Interviu

”De fiecare dată când vin în România, simt că mă întorc acasă…” (Yaniv Iczkovits, interviu, FILIT 2022)

Fiica măcelarului este romanul cel mai de succes al scriitorului israelian Yaniv Iczkovits, volum ce a fost tradus la începutul acestui an la Editura Humanitas Fiction și despre care spuneam pe Goodreads că este „intens, alert, cu personaje interesante și elocvente pentru locul și timpurile în care se desfășoară, un roman cu anumite influențe polițiste, istorice, ba chiar și feministe bine articulate”. M-am bucurat să aflu că Yaniv Iczkovits va fi invitat în cadrul FILIT Iași 2022, ne-am întâlnit și a ieșit acest interviu în care am vorbit despre romanele sale, rădăcinile sale românești și pasiunea pentru fotbal și tenis, dar și despre războiul din Ucraina și felul în care Israelul a decis să nu ajute țara atacată.

-Cine ești tu, Yaniv Iczkovits? Spune cititorilor noștri ceva despre tine.

Nu pot răspunde așa de ușor la această întrebare, dar îți pot spune asta: în primul rând, sunt tată, tatăl a trei fete, și dacă mă întrebi care este cel mai important lucru din viața mea, îți pot răspunde că este acest lucru. Este o viață foarte dificilă, aceea de a fi tatăl a trei fete, pentru că sunt mici și necesită multă atenție, iar eu sunt foarte implicat în viața lor. Ca scriitor, lucrez în cea mai mare parte a timpului de acasă, așa că viața este dificilă, dar și plină de amuzament.

– Eshkol Nevo a spus despre tine următoarele: „Iczkovits este autorul israelian pe care-l iubesc cel mai mult în momentul de față.” Este acest sentiment reciproc? 🙂

Îl iubesc pe Eshkol, este un bun prieten de-al meu și iubesc ceea ce scrie. Este unul dintre autorii mei preferați și cred că literatura de ficțiune din Israelul de astăzi este foarte promițătoare, există și mulți scriitori noi cu care nu sunteți familiarizați, pentru că nu sunt traduși în limba română.

– Cât de apropiat te simți de România, având în vedere că bunicii tăi sunt originali din România, Ungaria și Cehoslovacia? Am citit, de asemenea, că și părinții tăi sunt născuți în România.

Da, mama mea s-a născut chiar aici, în Iași. În ceea ce privește apropierea mea de România, așa cum am spus cuiva ieri, într-un interviu pe care l-am dat la radio, de fiecare dată când vin în România, simt că mă întorc acasă. România este, pentru mine, ca a doua casă, pentru că privesc oamenii și seamănă cu bunicul meu, cu unchiul meu, se îmbracă la fel, mâncarea și limba sunt la fel. Când am copilărit, părinții mei vorbeau între ei în limba română, bunicul și bunica nu au învățat ebraică, vorbeau doar în română sau în maghiară.

 

Yehuda Amichai, un poet evreu, spunea într-o poezie că emigrarea părinților este ca atunci când ai o vază care se află pe masă și nu se mișcă niciodată, dar lichidul din interior se mișcă mereu. Cam așa privesc și eu emigrarea părinților mei – se mișcă mereu în interiorul meu, pentru că așa am crescut eu, nu ca un nativ israelian, dar ca fiu al unor emigranți din România.

Ai vizitat des România?

Da, am fost de multe ori în România, cred că acum este cea de-a cincea sau a șasea oară, am fost aici cu familia, cu părinții, singurul. Cel de-al doilea roman al meu, „Adam și Sofia”, l-am scris în România, timp de trei ani, într-un orășel numit Bușteni.

– Cum îți privești acum romanul tău, „Fiica măcelarului”, la șapte ani după ce a fost publicat inițial, în contextul războiului din Ucraina?

Cred că războiul din Ucraina are nevoie de o Fanny Keismann, care ar trebui să se ducă acolo și să facă ordine. Volumul a fost publicat în Israel în 2015, iar acum, șapte ani mai târziu, este tradus în limba română; eu l-am scris acum zece ani, de atunci am publicat un alt roman și lucrez la un altul. Este ciudat pentru că după ce am scris cartea, am vizitat Belarusul, în 2013-2014, dorind să fac un fel de verificări la fața locului. Inițial nu am vrut să mă duc pentru că îmi spuneam că, probabil, totul s-a schimbat și voi ajunge la Motal sau Baranovici la 100 de ani distanță după ce acțiunea s-a petrecut și totul va fi diferit. Totuși, am fost mirat să văd că aceste locuri sunt practic la fel, chiar dacă fără populația evreiască – am ajuns în locuri fără electricitate, unde rufele se spală în râu, toaletele sunt în curtea din spate, iar când am vorbit cu oamenii, am descoperit că mentalitatea nu se schimbase prea mult, inclusiv frica de președintele Lukașenko.

 

Când mă gândesc la ceea ce se întâmplă acum în Rusia, într-un fel este o nebunie, dar pe de altă parte puteam să simt asta pe când eram acolo, că ceva urma să se întâmple, pentru că acolo e o altă lume, nu lumea civilizată și modernizată din Israel sau România.

Cum te raportezi acum la Rusia?

Nu contează cum mă raportez eu la Rusia; mă simt însă dezamăgit de reacțiile Israelului, pentru că mă așteptam ca Israelul să aibă o reacție mult mai fermă, prin care să condamne Rusia și să trimită arme Ucrainei. Asta se întâmplă la peste 70 de ani de la Holocaust, în privința căruia ne spunem deseori: „Ce a făcut lumea atunci? Toată lumea era tăcută și nimeni nu ne-a ajutat”. Iar acum avem șansa de a nu tace nici noi, la rândul nostru, însă există multe interese, politice și de altă natură.

 

Același lucru spun și despre personajul meu, Fanny, că există unele ocazii în viață în care trebuie să te oprești în a te gândi la interesul tău personal și să acționezi, să ai o poziție decisivă, puternică. Și sunt foarte dezamăgit că Israelul nu face asta.

– Ce ne poți spune despre titlul original ebraic al romanului, Tikkun Ahar Hatzot (Tikkun după miezul nopții)? Ce reprezintă Tikkun?

Tikkun este un cuvânt în limba ebraică foarte puternic și plin de înțelesuri, care nu are decât o traducere aproximativă în limba engleză. Poate fi tradus aproximativ cu sensul de „reparație” sau „rectificare”, dar acești termini nu înseamnă Tikkun, care este un cuvânt foarte puternic în iudaism, respectiv că misiunea ta în viață este să faci un Tikkun, ai fost născut ca să faci un Tikkun, să faci lumea un pic mai bună. Primul lucru de unde începi este în interiorul tău, trebuie să te faci pe tine o persoană mai bună, de asta ai venit pe lume, este misiunea ta în viață, dar trebuie de asemenea să faci lumea mai bună – „Tikkun olam”. De altfel, una dintre cele mai cunoscute rugăciuni evreiești este Tikkun Chatzot, care se spune noaptea de Shavuot, o sărbătoare evreiască în care stăm treji întreaga noapte pentru a spune această rugăciune.

 

Așadar, titlul este de fapt o întrebare pe care vreau să o pun despre personajele cărții, pentru că Fanny pleacă de acasă pentru a face un Tikkun, un Tikkun pentru lume, dar și un Tikkun pentru ea însăși. Și nu numai ea, ci toate personajele, pentru că ne punem întrebarea dacă acestea nu fac anume un Tikkun. De exemplu, Jijek, care a fost răpit în copilărie și trimis în armata rusească, pleacă acum într-o călătorie și ne întrebăm dacă nu face, de fapt, un Tikkun pentru el însuși, pentru familia și prietenii săi; oare Adamski face un Tikkun, oare Novak face un Tikkun? Cred în principala întrebare a cărții, pe care o adresez cititorilor, este aceasta: este o posibilitate de a face un Tikkun, un Tikkun pentru lume, un Tikkun pentru ei înșiși?

 

Din nefericire, atunci când volumul a fost tradus în limba engleză și în limba română, s-a ales un alt titlu. Nu l-am ales eu, mi s-a oferit acest titlu și mi-a plăcut, chiar dacă nu a fost ideea mea.

– Cât de mult realitate și câtă ficțiune este în romanul tău? Mai ales că vorbim și de multe momente importante ale istoriei nostre, cum ar fi Războiul de independență din 1877-1878 sau bătăliile de la Plevna. A existat, de exemplu, un comandant real cu numele de Radzetski?

Da, a existat Radzetski, a existat și un comandant cu numele de Gurko. Îți mărturisesc acest lucru: aproape toate poveștile din carte sunt reale, s-au întâmplat cu adevărat. Știm de Războiul de independență, de Războiul din Crimeea, de luptele din pasul Șipka. De asemenea, știm că în secolele 14-15 existau femei care erau măcelari, și asta e real. În mod evident, Fanny este un personaj inventat, dar am încercat să iau povești istorice reale și să aleg povești aparent lipsite de importanță, pe care nu le găsim în cărțile de istorie, ci în ziare, în scrisori. Cred că este datoria noastră ca scriitori, să găsim povești nesemificative și să le integrăm în istoria mare. Așadar, mare parte a cărții își are sorgintea în realitate.

 

Am studiat în multe arhive, pentru că atunci când cauți pe internet, de exemplu despre războiul din Crimeea, primești sute de rezultate și niciunul dintre ele nu este relevat pentru tine, ca scriitor. Se spune doar despre mișcările de trupe, despre lupte, lucruri neinteresante pentru un scriitor. În primul rând, trebuie să mergi la ultimele rezultate de pe Google, iar apoi trebuie să găsești resurse în biblioteci, în arhive, trebuie să le traduci uneori. Am găsit, de exemplu, scrisori ale soldaților ruși din războiul din Crimeea, ale soldaților britanici, iar faptul că și eu am fost soldat la rândul meu în secolul al XX-lea, m-a făcut să descopăr că scrisorile erau asemănătoare, problemele erau identice, soldatul este soldat indiferent când și cum. Întotdeauna îi pasă de mâncare, de felul în care doarme, de cei iubiți rămași acasă.

– Unde ai descoperit atâtea detalii despre măcelarii și măcelăriile clasice ale evreilor?

Este foarte interesant, mai ales că eu sunt vegetarian. Când mi-am dat seama că urma să trimit un personaj feminin în această călătorie, a trebuit să găsesc o armă pentru ea, nefiind soldat. După ce mi-a venit ideea cu „măcelăria”, a trebuit să vorbesc cu o mulțime de măcelari, să mă uit la clipuri video. Din fericire, regulile evreiești despre sacrificarea animalelor nu s-au schimbat de sute de ani; reguli crude, pe care le urăsc, dar a trebuit să mă uit la clipuri și apoi să le descriu în carte.

Cât de obișnuită era practica abandonării soțiilor evreice de către soți în Imperiul Rus în secolul al XIX-lea, despre care vorbești în volumul tău?

Era foarte obișnuită. Ideea din carte mi-a venit după ce am citit câteva ziare din secolul al XIX-lea, la rubrica de anunțuri, unde am văzut anunțul cu care începe cartea. Mi s-a părut o chestie foarte interesantă, dar apoi m-am uitat pe un alt ziar și am văzut încă două anunțuri asemănătoare. Și tot așa. Mi-am dat, așadar, seama că era ceva foarte obișnuit în acele timpuri. Era o perioadă foarte interesantă a vieții evreiești din Europa, pentru că Imperiul Rus era în declin, iar bărbații evrei au început să privească în afara comunității religioase, în cadrul universităților, au văzut ce se întâmpla în America sau în Palestina, în deșert. Dacă erai un bărbat evreu, era o perioadă foarte incitantă, lumea nu mai era reprezentată doar de sinagogă sau de ștetl. Pentru femei însă, vremurile erau foarte nefericite, pentru că legea evreiască spune că, dacă bărbatul părăsește casa, femeia nu putea divorța. Femeia este încătușată, este încă măritată, nu se poate remărita, nici măcar nu știe unde se află soțul. În multe cazuri, bărbatul se recăsătorește în America sau în Palestina, are copii, în timp ce sunt căsătoriți cu femeia rămasă în ștetl. Acest lucru încă nu s-a rezolvat nici măcar în ziua de azi, în continuare este așa – dacă soțul părăsește casa, soția nu poate divorța, pentru că în multe cazuri căsătoria în Israel se face doar în fața rabinului.

– Ești o persoană religioasă?

Nu, deloc. Dar spun ceea ce a spus Wittgenstein, lucru cu care mă identific: „Nu sunt o persoană religioasă, dar privesc totul din punct de vedere religios.”

– Este cartea ta o carte feministă, măcar pentru că aici o femeie ia inițiativa de a acționa, într-o lume considerată pe atunci o lume a bărbaților?

Desigur. Eu nu sunt numai un feminist, chiar cred că femeile ar trebui să preia conducerea într-o formă chiar radicală. De exemplu, în Israel, aștept de mult timp ca prim-ministrul să fie o femeie, cred că doar atunci se vor schimba lucrurile cu adevărat; invidiez țările precum Noua Zeelandă, Suedia, suntem foarte departe de asta în Israel.

 De ce crezi că femeile ar trebui să preia conducerea? (întrebare de la Dana Bădulescu, traducătoare): 

Da, este un răspuns foarte simplu: atâta timp cât bărbații sunt la conducere, nu vor  schimba regulile și legile, pentru că le sunt favorabile. Femeile ar trebui să ia deciziile, după mii de ani de conducere masculină în care aceștia au spus că sunt mult mai raționali, că au mai multă putere intelectuală și că femeile sunt prea emoționale. Este o prostie, totul derivă din interesul bărbaților de a-și păstra puterile și controlul și cred că femeile aduc la masă un amestec mult mai matur de inteligență și emoții, de care avem mare nevoie în ziua de azi. În Israel, suntem prinși de o sută de ani într-o situație fără ieșire, care nu se va schimba atâta timp cât aceleași persoane vor aduce aceleași idei la aceeași masă. Am nevoie de o injecție de feminism, dar nu de feminismul de tip Golda Meir, o schimbare pe care numai femeile o pot aduce.

– Cât de mult au influențat opera ta literară studiile din domeniul filosofiei?

O întrebare foarte bună, m-am întrebat mereu asta. Există întotdeauna distincția dintre Dostoievski și Tolstoi, primul fiind mai mult filosof-scriitor, în timp ce Tolstoi era scriitor-filosof. Ce fel de scriitor sunt eu? Cred că cea mai mare influență asupra mea vine din zona filosofiei limbajului, respectiv din înțelegerea faptului că limbajul și sensibilitatea limbajului trebuie să fie mereu prezente în creația literară. Nu am o anumită filosofie în ceea ce creez, ci doar că vreau ca cititorul să înțeleagă importanța limbajului și a limbii, cum prezint discursul în dialoguri, cum construiesc o lume prin intermediul limbajului.

– Știu că și în prezent armata este obligatorie în Israel, iar tu ai fost o perioadă inclusiv ofițer în armata israeliană. Se aseamănă experiențele tale militare cu cele din armata rusească ale unor personaje precum Adamski și Bresov?

Da, desigur, cred că experiențele mele militare sunt motivul pentru care sunt acum scriitor. În cei patru ani pe care i-am petrecut în armată, am avut câteva experiențe care m-au făcut să devin confuz, dezorientat, eram aproape inconștient în privința lucrurilor care se întâmplau în jur. După armată, am avut nevoie de ceva timp ca să-mi dau seama unde mă aflu, ce am făcut, cum a fost, iar scrisul a devenit instrumentul principal pentru a procesa ce mi s-a întâmplat.

– „Fiica măcelarului” este cea mai cunoscută carte de-ale tale și singura de până acum tradusă în limba română.

Da, știu că cel mai recent roman al meu este acum în curs de traducere în limba română. Iar acum lucrez la un alt roman, a cărui acțiune se petrece chiar în România, și sper să fie și acesta tradus în română în viitor.

– Te-ai născut în Beer-Sheba, acum locuiești în Tel Aviv. Așadar, cu cine ții: Hapoel Beer-Sheba sau Maccabi Tel Aviv?

Hapoel Beer-Sheba, în primul rând, iar apoi nu Maccabi, ci Hapoel Tel Aviv. Maccabi Tel Aviv este o echipă de învingători, dar mie-mi plac echipele învinșilor, cele care au bugete mici și, de obicei, sunt din tabăra învinșilor.

– Ultima mea întrebare este tradițională: ce părere ai de FILIT Iași?

Iubesc FILIT-ul, cred că este nemaipomenit. În mai multe sensuri, Israelul este o țară foarte modernă, dar cred că din punct de vedere cultural suntem cu mult în spatele vostru. Cred că FILIT este un eveniment extraordinar și îmi place foarte mult că organizatorii au implicat în acesta și școlile, sunt foarte impresionat de ceea ce se întâmplă aici.    

Mulțumesc!

(Sublinierile ne aparțin. Mulțumim pentru ajutor la traducere doamnei Dana Bădulescu.

Fotografii de Romina Hamzeu, LibHumanitas.ro, FILIT Iași.)

Articole similare

A Walk to Remember (2002)

Jovi Ene

Aventuri în Londra antică: „Cronicile întoarcerii în timp”, de Caroline Lawrence

Jovi Ene

Revista presei culturale (26 septembrie – 2 octombrie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult