Filme Filme europene

Des femmes disparaissent (1959)

Des femmes disparaissent (1959)
Regia: Édouard Molinaro
Distribuția: Robert Hossein, Magali Noël, Estella Blain, Philippe Clay, Jane Marken

Mă fascinează filmele franceze realizate în ultimii ani ai celui de-al șaselea deceniu al secolului 20. Revoluția artei filmului care avea să fie Noul Val era pe cale să izbucnească, și aproape în toate filmele realizate în anii ’57 – ’59 se pot întrezări semnele vulcanului care mocnea. ‘Des femmes disparaissent’ este al doilea film de lung metraj realizat de Edouard Molinaro, regizor prolific și de succes, care nu s-a asociat Noului Val. Cariera sa îndelungată avea să evolueze spre filme mai lejere și mai luminoase decât această dramă violentă cu multe elemente de ‘film noir’ a cărei acțiune se petrece într-o singură noapte într-un oraș labirintic și bântuit de crimă, care ar putea fi Marsilia. Titlul este foarte didactic, unul dintre cele mai neinspirate titluri de filme pe care le-am întâlnit, dar în spatele său și în pofida prologului scris cam pe același ton se ascunde o dramă socială cu personaje excelent profilate. Exista elemente de cinematografie modernă care fac din vizionarea acestui film o experiență interesanta nu numai pentru amatorii de istorie a cinematografiei, ci și pentru spectatorii unui public mai larg.

Filmul începe ca o dramă de cartier, într-o atmosfera oarecum asemănătoare filmelor neorealiste italiene. Pierre și Beatrice sunt doi tineri din mediul proletar, vecini, îndrăgostiți și logodiți. Beatrice vrea să iasă la o petrecere seara, revendicându-și independența, cel puțin până la căsătorie. Pierre este gelos și o urmărește, dar o pereche de gangsteri supraveghează locul unde se adună fetele pentru petrecere și-l atacă pe tânăr. Încăpățânat, aceste își continuă urmărirea și temerile sale se adeveresc a fi întemeiate. Petrecerea este o ocazie de racolare a tinerelor pentru prostituție și ‘export’ peste Mediterană. Confruntarea dintre Pierre și banda de răufăcători crește în intensitate, și de aici filmul ia alura unui film noir, cu eroul singur înfruntând violența bandiților în încercarea de a-și salva iubita.

Revăzut la peste 60 de ani de la realizare, filmul este inegal, amestecând elemente de cinematografie frumoasă cu aspecte demodate, care nu au rezistat la fel de bine timpului. Povestea este simplă și se petrece în decursul a câteva ore ale aceleiași nopți, ceea ce o face atractivă și ușor de urmărit. Există în poveste și un crescendo și o accelerare a ritmului spre o scenă finală memorabila. Genericul și imaginea sunt bine realizate, construind o atmosferă de ‘film noir’. Muzica este excepțională – jazz interpretat de percuționistul Art Blakey și formația sa, artiști jazz de excepție dintre cei care au evoluat în Franța anilor ’50. Mai puțin reușite sunt decorurile, în special în scenele care se petrec în exterior. Filmările au avut loc, se pare, în totalitate în studiouri și cartoanele decorurilor par aproape vizibile.

Noul Val care tocmai începuse în acel an 1959 avea să măture aproape complet acest stil de filmare, încă extrem de folosit în filmele franceze ale anilor ’50. Apar și câțiva actori foarte interesanți. Robert Hossein, un actor complex, astăzi uitat pe nedrept, interpretează rolul principal. Pierre al său este un erou pozitiv care nu-și camuflează umbrele. Estella Blain care interpretează rolul lui Beatrice seamănă mult la fizic cu colega sa de generație, Brigitte Bardot. Avea să dea prioritate în cariera muzicii și să moară destul de tânără. Răufăcătorii sunt și ei reprezentați individualizat și cu nuanțe de umor. L-am remarcat în special pe Philippe Clay, actor pe care nu-l cunoscusem până acum. Filmul acesta realizat într-un moment de răscruce al istoriei cinematografului oferă destul de multe motive bune pentru vizionare sau revizionare și astăzi.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.filmaffinity.com/uk/filmimages.php?movie_id=365189)

Articole similare

Ana, mon amour (2017)

Delia Marc

Lacrimi în ocean: „Iubirea nu e un vers liber”, de Susana Fortes

Dan Romascanu

Interviu Dan Alexe: ”Facebook a devenit noul nostru mod de comunicare permanentă, instantanee, dar și metodă de jurnalism personal”

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult