Filme Filme europene

Shakespeare in Love – Cyrano (Edmond), mon amour (2018)!

Edmond (2018) – Cyrano mon amour
Regia: Alexis Michalik
Scenariul: Alexis Michalik
Distributia: Rhomas Solivérès (Edmond Rostand), Olivier Gourmet (Constant Coquelin), Mathilde Seigner (Marie Lagault), Tom Leeb (Léo Volny), Lucie Boujenah (Jeanne d’Alcie), Alice de Lencquesaing (Rosemonde Gerard), Clémentine Célarié (Sarah Bernhardt), Igor Gotesman (Jean Coquelin), Jean-Michel Martial (Monsieur Honoré), Alexis Michalik (Georges Feydeau)

Pentru buna intelegere, sa rezumam personalitatile celor doi eroi:

Savinien de Cyrano de Bergerac (nascut la 6 martie 1619 si decedat la 28 iulie 1655) a fost un romancier, dramaturg si duelist francez, ale carui lucrari originale s-au incadrat in literatura libertina de la mijlocul secolului al XVII-lea. Astazi este cunoscut mai cu seama drept inspiratorul dramei lui Edmond Rostand, care desi include elemente din viata eroului (chiar si nasul proeminent, dar nu urias, dupa cum se vede in portretul de epoca), contine si aportul inovativ si mitic (vezi povestea nasului) al autorului din secolul al XIX-lea. (internet)

Edmond Eugène Alexis Rostand (nascut la 1 aprilie 1868 si decedat la 2 decembrie 1918)  a fost un mare poet si dramaturg, asociat cu neo-romatismul francez si bien cunoscut prin piesa sa de teatru  Cyrano de Bergerac. O alta lucrare cunoscuta a lui Rostand – Les Romanesques – a fost adaptata ca si musical, in 1960, sub numele  The Fantasticks, muzica apartinand lui Harvey Schmidt si libretul lui Tom Jones – poet si libretist American. (internet).

In opinia mea, exista si al treilea “erou”, Alexis Michalik, scenaristul si regizorul filmului de fata, care a stiut sa impleteasca magistral cele doua personaje prezente in viata eroilor filmului sau, pe de o parte Edmond Rostand, pe de cealalta parte, Cyrano de Bergerac, intr-o maniera daca nu originala, cel putin, cum spuneam, magistrala. Teatru in film!

In orice drama exista un sambure de comedie!

Suntem in Parisulul sfarsitului de secol XIX. in lumea colorata si trepidanta a teatrelor, a spectacolelor, a autorilor, a finantatorilor, a geloziilor de tot felul, al iubirilor, al cafenelelor, al braseriilor, al strazilor pline de viata si de femei frumoase.

Edmond Rostand, poet si dramaturg, tata de familie, inregistreaza in anul 1985 la Théâtre de la Renaissance o “cadere triumfala” cu noua sa piesa – “La princesse lointaine”, un esec, in ciuda faptului ca eroina principala este interpretata de Sarah Bernhardt. O cadere psihica – “sunt un poet ratat”, stare la care contribuie si succesele altora din jur, precum Georges Feydeau (adulat de public pentru comediile sale), dar poetul este sustinut de nevasta sa, stanca solida Rosemonde si de prietenul sau, actorul Léo Volny (frumusel, talentat, dar nu excesiv de inteligent). Doi ani de zbatere si de saracie, avand alaturi familia (marita intre timp), prietenii si pe Sarah Bernhard, care “ii face lipeala” cu marele actor Coquelin.

Destinul i-l scoate in cale pe enigmaticul intelept Monsieur Honoré, patronul cafenelei de la langa Théâtre de la Porte Saint-Martin. In biblioteca acestui Honoré, Edmond il gaseste pe Cyrano de Bergerac, eroul viitoarei sale piese de suces.

O comedie eroica in versuri, “Cyrano de Bergerac”.

In paralel cu idila care se infiripa intre Léo Volny si Jeanne, frumoasa actrita-croitoreasa (nestiind nimic Léo despre aprinsele scrisori in versuri, compuse si trimise in fapt iubitei, de catre Edmond), in paralel cu gelozia Rosemondei, in ciuda faptului ca noua sa piesa trebuie scrisa in numai trei saptamani, cu premiera pe 28 decembrie 1897 si in ciuda altor multe piedici si aventuri, piesa se scrie sub ochii nostri, ai spectatorilor filmului si repetitiile au loc tot in fata noastra.

Scrie ce gandesti”! Si inspiratia vine din viata inconjuratoare, cea mai vie sursa posibila.

Capodopera lui Rostand prinde carne si sange. Coquelin e fericit, investitorii la fel (deocamdata), Cyrano se naste pentru a doua oara, e drept ca este impodobit cu un nas exceptional (vezi monologul nasului), cele trei acte gandite initial se transforma in cinci, ultimul fiind scris in cafenea in cateva ore premergatoare premierei, Jeanne (devenita cabiniera Mariei – interpreta Roxanei) –  “muza poetului”, ii sta pe suflet nevestei lui Edmond, Jean Coquelin, fiul usor obez si de-a binelea balbait al maestrului Constant Coquelin este vindecat de balbaiala datorita initiativei “investitorilor” de a-l da pe mana “fetelor bune de la bordel, dezvirginatoare de tineri refulati”, cateva personaje din marea lume intelectuala a Parisului Belle-Epoque apar in economia filmului… Cehov, Stanislavski, Méliès, Lumière, Feydeau. Ha-ha, Feydeau interpretat chiar de catre regizorul Michalik!

Seara premierei…Lume putina in sala… Monsieur Honoré rezolva problema… bautura gratuita, ba si mancare promisa clientilor cafenelei mutati in fotoliile teatrului. Asisderea, damele bordelului…

Capricioasa Marie – cam coapta pentru rol, interpreta Roxanei, cade in trapa de pe sena, in locul ei intra Jeanne! Un switch plin de umor, dar sigur gratios in felul sau, un balet de suces.

Si cuvintele insufletitoare: sunteti o echipa, fara voi dispare teatrul, JUCATI! Va fi un SUCCES! Piesa aceasta se va juca si peste 100 de ANI! MERDE, merde tuturor! Actul final. Copacul (adevarat) in mijlocul scenei de la manastire, Cyrano batran pe moarte, Roxane si ADEVARUL! Caci “Ce este un sărut? Un jurământ făcut un pic mai de aproape, o mărturisire care se vrea confirmată, un punct de culoare roz pe i-ul din cuvântul “iubire”; este un secret pe care îl află gura în locul urechii”.

Peste 40 de chemari la scena deschisa! Peste 20.000 de reprezentatii. Edmond Rostand – Comandor al Legiunii de Onoare.

Un film -spectacol puternic, plin de energie, de pasiune, de dragoste pentru teatru, pentru scena, pentru natura umana.

De la scenariul extrem de bine coagulat si punctat cu mult umor (3 monologuri: monologul nasului, monologul lui Honore, monologul final al lui Cyrano, in fata mortii – de neuitat la Rostand), la ritmul trepidant al regiei – Alexis Michalik (care tine in mana o pleiada de actori minunati cu evolutia intr-un Paris colorat, viu, plin de lumina si pofta de viata), decoruri, costume, muzica semnata de Romain Trouillet (Moon Hotel Kabul – 2018) – soundtrack-list si Boleroul lui Ravel, cinematografia semnata de Giovanni Fiore Coltellacci (Numele trandafirului – 1986 si Sub soarele Toscanei – 2003).

Actorii, in teatru – plecaciuni in fata spectatorilor la Cyrano de Bergerac

Spectatorii, la cinema – plecaciuni in fata filmului lui Michalik.

Un omagiu adus teatrului, prin film!

Interesanta si empatica ideea genericului de final, prin care sunt prezentati/portretizati si omagiati in acest fel, marii actori si marile personalitati ale epocii, in conjunctura Edmond Rostand – Cyrano de Bergerac.

Nota: 8.5/10

Articole similare

Concurs: Soundtrack-uri celebre (12)

Delia Marc

Masinile Regelui

Delia Marc

Exhibition on Screen: David Hockney at the Royal Academy of Arts (2017)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult