Editorial

Acrobatica iubirii: ”Zadarnicele chinuri ale dragostei”, în regia lui Andrei Șerban (Teatrul Bulandra)

Andrei Şerban ne-a obişnuit deja cu prezenţa sa unică şi remarcabilă pe scena Teatrului Bulandra din Bucureşti. De ani buni, cunoscutul regizor român vine aici şi reuşeşte, de fiecare dată, să ne ofere câte o nouă bijuterie teatrală. Ei bine, în primăvara care tocmai s-a încheiat, publicul bucureştean fidel al acestui teatru a fost delectat nu cu una, ci cu două montări semnate de Andrei Şerban şi amândouă fiind interpretări personale a două texte shakespeariene. La sala „Liviu Ciulei” (Izvor), a fost „Richard al III-lea”, în timp ce sala „Toma Caragiu” găzduieşte de câteva săptămâni viziunea regizorului asupra unei piese foarte puţin cunoscute şi montate în România – „Zadarnicele chinuri ale dragostei”, spectacol pe care, de altfel, îl voi dezvălui acum cititorilor.

Considerată a fi prima piesă scrisă de William Shakespeare, „Love’s Labour’s Lost” (care s-ar traduce, mai degrabă, ca „Eforturile risipite ale iubirii”) reprezintă cu adevărat un început de drum în cariera uriaşă pe care a avut-o bardul din Stratford-upon-Avon. Exegeţii care s-au ocupat îndeaproape de opera sa au spus de nenumărate ori că acest text se dovedeşte a fi o încrengătură destul de complicată şi stufoasă din punct de vedere al limbajului, un limbaj îngreunat de jocuri de cuvinte greu de tradus în alte limbi şi de un umor oarecum datat, prăfuit. Toate aceste aspecte au făcut din „Zadarnicele chinuri ale dragostei” o piesă care a fost rareori pusă în scenă chiar şi în patria-mamă a lui Shakespeare, tocmai din cauza dificultăţii comunicării de către actori a mesajului. De altfel, acest mesaj al textului este destul de simplu (atenţie!, fără a fi tratat în mod facil): 4 bărbaţi jură ca pentru 3 ani să nu vadă şi să nu iubească nicio femeie, iar atunci când 4 femei le apar în cale, iubirea îşi face loc în sufletul tuturor celor 8 personaje care încearcă în zadar să se lupte cu propriile sentimente. La o primă vedere, un clasic subiect, motiv pentru nenumărate încurcături hazlii. Cu toate astea, „Zadarnicele chinuri ale dragostei” nu este comedia cu care ne-a obişnuit mai târziu Shakespeare. Este, de fapt, un melanj între comic şi tragic, finalul însuşi al piesei fiind unul neaşteptat, în care moartea îşi face apariţia în mod surprinzător şi zădărniceşte planurile de viitor ale celor 8 tineri. Iată, aşadar, premisele unui spectacol cu totul uimitor şi deosebit, aşa cum s-a şi dovedit a fi cel montat de Andrei Şerban.

Cu o muncă titanică în spate, în primul rând legat de lucrul la textul tradus de Lucia Verona şi Horia Gârbea, lucru şlefuit şi adaptat de Daniela Dima într-o manieră de apreciat (cu atât mai mult cu cât a reuşit să aducă textul stufos aproape de inimile şi raţiunile unui public modern), spectacolul de la Bulandra s-a născut, totuşi, relativ uşor. Căci actorii s-au lăsat încântaţi de frumuseţea unei piese în care probabil nici ei înşişi nu credeau cu atâta convingere înainte de a le fi relevate sensurile ascunse şi profunde de către magicianul scenei, Andrei Şerban. Pentru că este un fapt evident că regizorul a reuşit să insufle distribuţiei o iubire faţă de un text în care iubirea, la rându-i, face impresionante salturi la trapez şi în care se descoperă o acrobaţie a sentimentelor ce anunţă capodopere mai târzii din creaţia shakespeariană (întrezărim frânturi din ceea ce aveau să devină „Visul unei nopţi de vară”, „Romeo şi Julieta”, „A douăsprezecea noapte”, „Cum vă place” şi chiar „Hamlet”, prin prezenţa teatrului-în-teatru).

Distribuţia pe care şi-a ales-o regizorul pentru a da viaţă ideilor sale legate de piesa lui Shakespeare, este una aleasă „pe sprânceană”, cu care creatorul a mai lucrat şi la „Richard al III-lea” şi care se pare că îi înţelege pe deplin dorinţele artistice şi le şi aplică cu credinţă. Astfel, Şerban Pavlu şi George Ivaşcu conduc cu brio partea masculină, fiecare dintre ei creând adevărate filigranuri de roluri, în ceea ce priveşte atenţia la fiecare cuvânt rostit, la fiecare gest, chiar şi la modul cum îşi poartă costumele diverse care le sunt încredinţate. În timp ce Şerban Pavlu este un Berowne fermecător, isteţ, iscusit în meşteşugul vorbelor şi, în cele din urmă, slab în faţa iubirii, George Ivaşcu este un amuzant rege al Navarrei, care încearcă să ţină piept intemperiilor iubirii, dar care ajunge să fie strivit sub propriile jurăminte de castitate morală şi fizică. Ceilalţi doi companioni (Longaville şi Dumaine) sunt interpretaţi cu măiestrie de Alin State, respectiv Lucian Ifrim (care îl portretizează cu o doză de ironie şi umor fin şi pe poliţistul Anton Bont, făcând o încântătoare legătură parodică cu celebrul agent 007). În tabăra opusă, sexul frumos este reprezentat de patru actriţe tinere, dar foarte talentate. Principesei (care, în final, devina Regina) Franţei îi dă viaţă Ioana Anastasia Anton care, spre deosebire de rolul ei din „Ivanov”, vine cu o nouă faţetă a personalităţii sale şi dă dovadă de o forţă scenică incredibilă, de dârzenie şi de o rostire naturală a versurilor shakespeariene (o caracteristică valoroasă şi importantă când vine vorba de a interpreta textele marelui Will). Alături de ea, Alexandra Fasolă îşi aduce şi de această dată personalitatea marcantă pe care i-o împrumută personajului ei, Rosaline (un ecou „avant-la-lettre” a Rosalindei din „Cum vă place”, a Violei din „A douăsprezecea noapte” şi a Portiei din „Neguţătorul din Veneţia”), o fiinţă mândră, independentă şi statornică, pe care actriţa o înzestrează cu un farmec aparte şi cu o elegantă feminitate. Prietenele şi însoţitoarele celor două (Katharine şi Maria) sunt aduse în faţa publicului de către Silvana Negruţiu (voluptoasă şi vulcanică actriţă care, cu fiecare apariţie, subliniază viitorul strălucit ce o aşteaptă) şi Maria Veronica Vârlan (care nu doar că se dovedeşte o curtenitoare apariţie în Maria, doamnă de onoare a Principesei, dar deţine un abil cameleonism şi se transformă cât ai pocni din degete într-o naivă, dar perversă ţărăncuţă, Jaquinetta, gata să se ofere primului bărbat pe care îl întâlneşte şi pe care Andrei Şerban a văzut-o ca pe o ispititoare Evă).

De altfel, de-a lungul spectacolului ai senzaţia neliniştitoare că te afli fie la poarta Edenului fie chiar în sânul unui Paradis oarecum altfel, cumva sever, în care pancartele cu „Interzis femeilor” şi copacul roşu ce tronează în mijlocul scenei devin simboluri ameninţătoare a unei lumi în care iubirea pare fi ceva tabu, ceva ce riscă să te conducă drept spre spânzurătoare (de felicitat această viziune întrucâtva înfricoşătoare, dar susţinută, pe care Octavian Neculai a redat-o, ca de obicei, cu multă acurateţe). Celor 8 protagonişti deja amintiţi li se alătură Constantin Dogioiu (genial şi puternic Don Armado, acest Malvolio „avant-la-lettre”), Catinca Maria Nistor (un sau o Boyet remarcabil/ă, care tinde să devină un personaj-cheie al spectacolului, actriţa reuşind să redea cu graţie ambiguitatea acestui rol despre care nu se ştie exact cărui sex aparţine), Cătălin Babliuc (admirabil Tărtăcuţă, ţăranul simplu, dar onest, cu capul pe umeri, care vrea doar să iubească şi pe care actorul îl conduce cu agilitate prin încrengătura cuvintelor pe care dramaturgul i-a încredinţat-o) şi, nu în ultimul rând, Adela Bengescu (Molie, pajul şi omul de încredere al lui Don Armado, un vewritabil bufon shakespearian, pe care actriţa îl înzestrează cu acelaşi mister, dar şi aceeaşi naturaleţe ca şi intepreta lui Boyet).

Ca de fiecare dată, Andre Şerban face dintr-un text aparent greoi şi uneori de neînţeles, un spectacol fermecător, ca o spumă, împletind abil comedia şi drama (poate chiar tragedia) pentru a ne conduce prin desişul filosofiei lui William Shakespeare. De altfel, una din declaraţiile regizorului susţine că îşi doreşte ca spectacolele sale să vorbească despre „ACUM”, nu despre generalităţi, să fie mijloace de expresie artistică în interiorul cărora actorii să se simtă lejer şi care să transmită spectatorilor adevăruri universal valabile, prezentate într-o manieră actuală atât de necesară. Aşa că nu ne rămâne decât să-i mulţumim lui Andrei Şerban că ajută teatrul românesc în demersul său de a deveni mai bun şi de a continua să ne vorbească.

Zadarnicele chinuri ale dragostei, de William Shakespeare

Regie: Andrei Şerban

Regizor asociat……….……………… Daniela Dima

Decor ………………………………………….. Octavian Neculai

Costume ……………………………………….. Edita Lupea

Make-up ………………………………Valentina Sandovici

Regizor tehnic ……………………………….. Alina Manu

DISTRIBUȚIA:

BEROWNE Șerban Pavlu

REGELE George Ivașcu

LONGAVILLE Alin State

DUMAINE și ANTON BONT Lucian Ifrim

TĂRTĂCUȚĂ Cătălin Babliuc

DON ADRIANO DE ARMADO Constantin Dogioiu

BOYET Catinca Nistor

PRINȚESA Ioana Anastasia Anton

ROSALINE Alexandra Fasola

KATHERINE Silvana Negruțiu

MARIA și JUAQUINETTA Maria Vârlan

MOLIE Adela Bengescu

(Fotografia de copertă este preluată de pe Verbs describe us. Celelalte fotografii preluate de pe site-ul Teatrului Bulandra)

Articole similare

Teatru: Extrem, de William Mastrosimone, la Teatrul InDArt

Delia Marc

Despre lansarea de carte “Strămoși pe alese. Călătorie în imaginarul genealogic al boierimii române“

Mihaela

In labirint sunt umbre…dar si lumini?

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult