Filme Filme romanesti

Relativismul răului: Arest (2019)

Arest (2019)
Regia: Andrei Cohn
Distribuția: Alexandru Papadopol, Iulian Postelnicu, András Hatházi

‘Noul Val’ românesc caracterizat în mare măsură de stilul cinematografic minimalist și de temele legate de trecutul perioadei comuniste sau de mizeriile și contradicțiile perioadei zise ‘de tranziție’ a împlinit deja 15 ani. Aveam deja impresia că se află în retragere, mai ales că în ultimii ani au apărut filme diverse și diferite, și tematic și stilistic, indicând clar că cineaștii și mai ales publicul sunt interesați de explorarea altor genuri și direcții. Și deodată apare, în toamna lui 2019, ‘Arest’ al lui Andrei Cohn, un film a cărui acțiune se petrece în peste 90% din timp intre pereții unei celule a arestului miliției în anul 1983, unul dintre anii deceniului ultim al comunismului, dar un an în care nimeni nu numai că nu știa, dar nici nu îndrăznea să spere că va fi ultimul. Doua personaje intre pereții unei celule. Minimalism în stare pură. Dar și unul dintre cele mai interesante filme romanești despre represiunea din perioada dictaturii.

Cei doi bărbați închiși în aceeași celulă sunt aparent victimă și călău. Arhitectul Dinu Neagu (Alexandru Papadopol) este un cetățean naiv și nevinovat care trăiește un coșmar demn de Kafka, fiind smuls dintr-o vacanță pe care o petrecea împreună cu familia la mare, transportat la București și aruncat în beciul miliției, fară a i se explica de ce vină este acuzat sau bănuit. Vali (Iulian Postelnicu) este un deținut de drept comun, colaborator al Securității, care are misiunea să-i smulgă lui Dinu mărturisirile pe care o anchetă obișnuită nu le-ar putea obține, prin metode ‘neconvenționale’ care combină presiunea psihologică și torturile fizice. Aceste practici erau curente în perioada dictaturii comuniste, și au rezultat în numeroase colaborări cu Securitatea și condamnări. Dintre ele cel puțin un caz celebru – cel al lui Gheorghe Ursu – a rezultat în moartea deținutului, un om nevinovat. Evident că prezumpția nevinovăției inculpatului până la sfârșitul procesului de justiție nu era aplicată. Mai mult, de la un moment încolo, regimul căuta să-și inventeze dușmani, transformând mici delicte de încălcare a cenzurii (ca ascultarea de muzică rock ‘decadentă’ la posturi de radio occidentale) în crime contra ordinii statului, cu scopul de a intimida restul populației.

Hanna Arendt scria despre ‘banalitatea răului’. Văzând filmul lui Andrei Cohn mi-a venit în minte o parafrază: ‘relativismul răului’. Cei doi bărbați închiși în spațiul celulei de arest pleacă de la poziții opuse, dar dinamica a ceea ce vedem în cele două ore de film reprezentând câteva zile de detenție îi aproprie în mod straniu. Dinu Neagu este unul dinte cei mulți care încercau să supraviețuiască regimului izolându-se în cercul de prieteni, cu preocupările sale intelectuale și cu micile divertismente din spațiul pe care îl credea privat. Nu este un erou și cedează repede presiunilor, își denunță prietenii, își ajuta călăul să scrie informarea care-l inculpa. Nu-l putem însă condamna, ne putem doar întreba daca am fi avut puterea să ne comportam altfel în acei ani în situația lui, aruncați din senin în coșmar. Vali ni se prezinta și el mai nuanțat pe măsură ce-l cunoaștem, pe de-o parte are și ‘înțelepciunea străzii’ dar și o spoială de cultură care-i permite să se orienteze în discuțiile cu Dinu. Pe de-o parte orizontul sau este mai larg decât bănuiam la început, pe de alta parte și puterea lui manipulativă și alunecarea spre sadism în executarea misiunii sunt extreme, colaboratorul depășind în zel probabil chiar și așteptările superiorilor. Cele doua personaje simbolizează o fracturare a societății românești care exista deja în perioada comunistă și care va continua și în deceniile de după 1989.

Andrei Cohn stăpânește bine mijloacele cinematografice și le-a utilizat cu inteligență și eficiență. Interpretarea celor doi actori este excepțională, profundă psihologic, atentă la toate detaliile de comportament și de limbaj specifice epocii. Cinematografia este excelent adaptată limitelor spațiului camerei de arest, cu culorile ei cenușii și unghiurile drepte cazone. Nu exista muzică, doar zgomote. Singura mea observație ar fi legată de scenele de noapte. S-ar putea ca efectul să fi fost intenționat pentru a ne face să trăim confuzia și panica eroului, dar scenele sunt prea întunecate și pur și simplu greu de urmărit. Decorul mi-a amintit filmele ‘horror’ americane care se petrec în spațiul închis al unei singura camere sau subsol – de fapt avem de-a face cu un film de ‘horror’, ‘horror’ politic.

Am văzut filmul în cadrul unui eveniment internetic organizat de JCC – Centrul Comunitar Evreiesc din București, cu participarea regizorului. Mulțumiri organizatorilor! Printre alte subiecte interesante din discuția care a urmat proiecției am reținut faptul că Andrei Cohn încearcă să se distanțeze de cazul Gheorghe Ursu subliniind caracterul fictiv al intrigii. Asocierea este inevitabilă pentru cei care cunosc istoria României anilor ’80 deoarece este singurul caz documentat al unei morți în urma bătăilor primite în arestul forțelor de represiune. Gheorghe Ursu a fost un erou al rezistenței culturale, argumenta regizorul, în timp ce personajele din film sunt oameni obișnuiți. Părerea mea este că acest argument funcționează doar parțial. ‘Crima’ lui Gheorghe Ursu a fost că a ținut un jurnal intim în care și-a notat trăirile din acei ani. El este desigur un martir și un erou în perspectivă istorica, dar vinovăția sa era la fel de imaginară și de fabricată ca și cea a arhitectului Dinu Neagu din film. Regimul își inventa dușmani pentru a intimida. Teroarea politică avea nevoie de victime exemplare.

Până când se va vorbi, se va scrie și se vor face filme despre crimele comunismului? Să fim realiști, publicul românesc nu a fost nicodata un pasionat al genului și nu a asigurat acestor filme mari succese de casă nici măcar atunci când primeau premii la cele mai prestigioase festivaluri. Răspunsul meu ar fi este că aceste filme vor fi actuale și interesante cât timp ele se vor reflecta în realitatea din jur – fie prin consecințele pe care Romania le trăiește până astăzi, fie prin pericolele ca unele situații și fapte să se repete acum sau în viitor.

Nota: 8/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, Filmaffinity.com)

Articole similare

Prin blogosfera literară (21 – 27 ianuarie 2019)

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (19 – 25 decembrie 2011)

Jovi Ene

Divergent (2014)

Andreea Andrusca

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult