Carti Carti de fictiune

Poveștile de iubire ale samuraiului: O dimineață de iubire pură, de Yukio Mishima

”O dimineață de iubire pură”, de Yukio Mishima
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2019
Traducere de Andreea Sion

Yukio Mishima (1925 – 1970) este una dintre figurile fascinante ale literaturii și culturii japoneze. Controversat în timpul vieții, patetic și tragic în moarte, Mishima continuă până astăzi să fie subiect de dezbateri și de studii, atât pentru istorici cât și pentru iubitorii de literatură. Ideologia sa combină naționalismul, spiritualitatea budhistă, atașamentul față de tradițiile samurailor și nostalgia pentru vremurile când Japonia era o supra-putere militară, iar împăratul era considerat o divinitate. Această orientare este vizibilă în tot activismul său politic și social între 1945 și 1970 și a culminat cu încercarea de lovitură de stat care din perspectiva occidentală combină ridicolul cu sublimul, dar din cea japoneză era un act firesc de sacrificiu și de onoare, punând capăt unei vieți trăite consistent cu crezurile individuale, cu moartea reprezentând doar începutul unei noi faze a existenței care trascende o singură trecere pe Pământ. Opera sa reflectă în mare măsură ideologia și filosofia care i-au dominat viața, majoritatea romanelor sale fiind reflecții masive și profunde despre viață și moarte, despre ideologie și religie, despre rolul națiunii japoneze și relațiile sale cu alte culturi.

Culegerea de povestiri ‘O dimineață de iubire pură’, apărută în excepționala traducere a Andreei Sion în 2019 în colecția ‘Raftul Denisei’ a editurii Humanitas Fiction, reprezintă din acest punct de vedere o excepție, prezentând cititorilor români o altă fațetă a personalității și preocupărilor literare ale lui Mishima. Este vorba despre o colecție de frumoase povestiri de dragoste scrise în perioade diferite ale carierei și evoluției artistice a scriitorului. Personalitatea și mai ales imensul său talent sunt vizibile în fiecare dintre cele șapte povestiri ale volumului. Câteva dintre ele sunt adevărate bijuterii.

Fiecare dintre povestiri descrie o relație, o iubire. Uneori sentimentele sunt mărturisite, alteori nu. Unele iubiri sunt împărtășite, altele nu. Câteva sunt sublime, altele patetice, dar sunt atinse și cruzimea, perversitatile și moartea. Există și o anumită evoluție a felului în care sunt abordate și prezentate aceste povești de dragoste. Nu știu exact cui îi aparține selecția, dar volumul, în ansamblul lui, ar putea avea că tema comună vârstele iubirii. Primele două povestiri  sunt istorii de maturizare, rememorate la persoana întâi. În prima eroul este copil, în a două un tânăr de 19 ani, abia ieșit din adolescență. ‘Poveste pe un promotoriu’ este o delicată amintire a copilăriei și a primei iubiri, cu o nuanță de oniric, care are loc într-un peisaj fantastic și învăluit de lumină. Scriitorul pare să tanjeasca după copilul care era, cufundat în lecturi și vise, inocent înainte de prima inițiere:

‘Visarea niciodată nu m-a împiedicat să zbor. De multă vreme mă înălțasem în zbor, dar era alt fel de zbor decât își imaginau ei. Privindu-mă cufundat în visare, n-aveau cum să-și închipuie din afară copilăria mea, cu aripile larg întinse, pe infinita boltă cerească, de la o constelație la alta. Au smuls de pe mine ceea ce li se părea o pânză sclipitoare de păianjen, numai că acelea erau aripile mele, mai fragile ca ale unei efemeride.’ (pag. 8)

Haruko, eroina celei de-a doua povestiri, cea cu acest nume, pare a fi întruchiparea fantasmelor tânărului abia ieșit din adolescență dar și din experiența războiului. Eroul are aceeași vârstă pe care o avea Mishima în 1944, și putem ghici elementul autobiografic. Tânăra mătușa văduvă îl va atrage într-un triunghi sentimental, delicat și vicios în același timp. Combinația dintre observația socială acută a tânărului inteligent și experiența de inițiere erotică prin care trece este descrisă cu măiestrie:  

‘În toamna anului Showa 19, evacuarea clădirilor pe bulevardul Ginza începuse deja și toate vitrinele erau pline cu vase somptoase, aranjate special ca să nu se observe lipsa celorlalte mărfuri. Efectul era sinistru. Prăvăliile renumite își disputau acest ultim lux, în iminența unui bombardament: magazine de ceasuri, de cloisonne-uri, de ceramică, anticari și alții, cu toții își umpleau vitrinele impecabil lustruite cu acele vaze imense și strălucitoare, pe care nimeni nu le cumpăra. Aceste obiecte, fragile și greu de transportat, exagerat de somptuoase, care la prima bombă ar fi crăpat în mii de țăndări, erau expuse în casete din sticlă sau în vitrine, fragile la rândul lor. Efectul era năucitor pentru mintea umană: în jurul vazelor plutea o atmosferă de efemeritate și de neant.

Ploaia a încetat și ferestrele clădirii din față, cu fâșii de hârtie lipite peste geamuri, ca să reziste exploziilor, au început să lucească. Nu mă mai săturam să le privesc pe cele două femei cum studiau o vază, de sus și de jos, dintr-o parte … Și asta era o senzație foarte apropiată de plăcere. Una nu era de-ajuns: era nevoie de două, una lângă cealaltă. Jachetă bleu a fetei și cea roșcat închis a mătușii se reflectau, prin geam, pe suprafața albicioasă a vazei din porțelan. Pe lângă dulceața nerușinată pe care o emană două femei tinere și frumoase care stau una lângă cealaltă, s-ar fi zis că și porțelanul se resemnase în fața farmecului lor excesiv, care nu se temea nici de oameni, nici de zei.’ (pag 62-63)

Natura îi însoțește permanent pe eroii povestirilor și rezonează cu sentimentele acestora. Este o caracteristică a literaturii și artei japoneze:

‘Într-o zi, când mă întorceam de la școală, am zărit, pe peronul unde așteptam trenul, două rândunele întârziate. Își făcuseră probabil cuib sub streașina unei case din piatră, dincolo de calea ferată și de șoseaua paralelă cu ea. Din când în când se intersectau în zbor, ca într-un număr antrenant și periculos de acrobație. Dădeau din aripi fără să le pese nici de cer, nici de pământ. Spiritul lor simplu și luminos mi s-a întipărit in suflet.’ (pag. 47)

Începând cu a treia povestire tonul se schimbă, pe măsură ce eroii povestirilor avansează în vârstă. ‘Circul’ este o miniatură tragică, aproape de cruzime. ‘Fluturele’ se joacă cu schimbări ale perspectivei narative, planurile povestirii și destinele eroilor se intersectează în mod misterios, în jurul unui nucleu legat de muzică și de întâlnirea dintre cultura japoneză și cea occidentală din povestea lui Cio-Cio-San. Tamaki Miura, cântăreața care la vârste diferite însoțește povestirea și trăirile eroilor săi, a fost o personalitate reală, cântăreață japoneză care și-a câștigat în anii 1920 o faimă mondială interpretând rolul Madamei Butterfly din opera lui Puccini.  

‘Leoaica’,  inspirată de figura mitologică a Medeei, este poate cea mai complexă povestire a volumului. Shigeko, eroina principală descinde poate din tragediile Greciei antice, dar gândurile sale sunt redate în termeni care amintesc mai degrabă de eroinele romanelor lui Lev Tolstoi:  

‘Întotdeauna, când cineva se hotărăște să ucidă, își acordă un timp de reflecție. Dar cu ce ajută asta în luarea deciziei? E doar o ezitare asemănătoare cu cea a sinucigasului, o încercare de a întârzia deznodământul, și de a-l pune, pe cât posibil, în seama inconștientului sau a hazardului. Dar nu era cazul lui Shigeko. Înainte de a termina cu toate, prin împlinirea dorinței pe care o nutrea de multă vreme – aceea de a-și vedea soțul suferind – avea să guste din plin, pentru ultima oară, mulțumirea de a fi gândit un plan până în cele mai mici amănunte.’ (pag. 156)

‘Leoaică’ este singura povestire în care perspectiva istorică și opiniile naționaliste ale autorului sunt insinuate în text. Acțiunea se petrece în jurul unei familii refugiate din Manciuria ocupată de japonezi în timpul războiului, dar atrocitățile comise de ocupanți nu sunt amintite, funcționarii și afaceriștii asociați administrației japoneze figurând în rol de victime.

Elementul social este prezent și în cele două povestiri finale ale volumului. ‘O călătorie plictisitoare’ relatează o relație de concumbinaj între o doamnă bogată și cam trecută care angajează un tânăr student ca june de companie. Ceea ce pentru băiat este o iubire sau o ne-iubire stângace devine pentru femeie o relație coruptă, răzbunată printr-un gest de farsă.  

‘Tsutomu o cunoscuse pe doamna Kurumuzaki în toamna anului anterior, dintr-o pură întâmplare, și de atunci ea se ocupase de nevoile lui. Nu știa de unde avea banii. Curând, s-a mutat la ea acasă. Soțul doamnei Kurumazaki petrecea acasă doar două-trei nopți pe lună, însă ea rămăsese soție legitimă. Veniturile sale, de proveniență necunoscută, îi permiteau să facă ce poftea. Lui Tsutomu îi comanda la croitor costume de haine. Îi cumpăra pantofi, pălării și cravate. Însă doamna Kurumazaki n-avea cele mai bune gusturi și-i plăcea să-l îmbrace pe Tsutomu cu sacouri care-i dădeau un aer frivol. Când Tsutomu a înțeles, în cele din urmă, că motivul purtării ei se explică printr-o neobosită dorința de a aduce un tânăr la depravare, deja se scălda într-un alt fel de depravare, diferit de cel pe care și-l închipuia doamna Kurumazaki: se coborâse la statutul de obiect iubit. I se stinsese interesul pentru fetele de vârsta lui. Îi rămăsese doar o loialitate pur mecanică pentru doamna Kurumazaki.’  (pag. 179)

Ultima povestire, cea care dă și titlul culegerii, este un fel de sinteză. Începe cu un peisaj solar în care pare că are loc o scenă de dragoste idilică, scenă care însă se dovedește repede a fi doar o aparență în spatele căreia se ascunde un joc sexual pervers și exploatator. Este o sinteză a evoluției prozei romantice și erotice a lui Yukio Mishima, o concluzie în care se întâlnesc dragostea și violența, erotismul și critica socială ascuțită. Dacă aș fi un pictor abstract și ar trebui să aleg culorile în care să exprim sentimentele mele de cititor al acestei ultime povestiri ca și a întregii culegeri, culorile dominante ar fi alb și roșu. Întâmplător sau nu, sunt culorile care apar pe steagul Japoniei.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: Libhumanitas.ro, Britannica.com)

Articole similare

Oblomov, de I.A. Goncearov

Andreea Andrusca

Prin blogosfera cinefilă (20 – 26 aprilie 2020)

Dan Romascanu

Un film, două păreri: Atonement (2007)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult