Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (20 – 26 august 2018)

-The Innocents este un serial foarte interesant, care a apărut de curând pe Netflix. Am scris și eu câteva lucruri despre episoadele văzute în avanpremieră, iată ce spune și Angela pe Cineamator.ro: ”Povestea pare banala la prima vedere, fara ceva original. O cunoastem inca din primele cadre pe June (Sorcha Groundsell, foarte buna) despre care aflam ca planuieste sa fuga de acasa cu Harry (Percelle Ascott), coleg de liceu si iubit secret. Cei doi au tinut relatia lor ascunsa de cei de acasa, fata de care doar se simt datori si impovarati, prizonieri. Singurul care stie despre planul lor, asa cum aflam de la inceput, este Ryan (Arthur Hughes), fratele lui June. Inca sunt curioasa despre rolul lui in toata ecuatia asta. In seara dinaintea aniversarii de 16 ani – numar simbolic pentru young adult – June pleaca de acasa. Doar pentru a fi oprita pe drum de un indvid care ii spune ca are un mesaj de la mama sa. Cea despre care nu mai stia nimic de ani de zile si pe care o considera vinovata pentru atittudinea opresiva a tatalui. Lucrurile se complica atunci cand, pentru a verifica daca individul a ramas in viata, in urma unei altercatii cu Harry, June ii imprumuta corpul si se transforma in el. La propriu.”

-Tot despre un film de pe Netflix, Annihilation, scrie și Ana Ayana pe Numai filme: ”Orice act de creație are un punct de pornire. Dar pentru a face loc noului, trebuie să transormi vechiul și condițiile existente. Un fel de catastrofism psihologic. Și poți dărâma din temelii, pornind de la zero, sau poți păstra sclipirea ideii inițiale, pe care construiești o nouă treaptă. Poate să ducă spre beci, parter sau ultimul etaj. Granița dintre normal și anormal devine invizibilă. În Annihilation, vedem cum frunza, floarea, pomul, animalul și restul naturii sunt interconectate. E ca și cum am asista la o discuție între ADN-urile lor. De ce nu ar participa și omul la această conversație milenară? Cu sau fără voia ta, se întâmplă. Cel care este conștient de acest fenomen, va lupta sau va redirecționa energia. Rămăi cu multe întrebări și interpretări după vizionarea filmului, asta e clar.”

-Despre ”frumusețea simplității” și filmul ”3 Faces”, scrie Ionuț Mareș pe ZiarulMetropolis.ro: ”Panahi nu ezită să critice discret situația socială și politică din Iran, cu trimitere indirectă la poziția sa de regizor persecutat: tânăra din sat este încurajată în aspirațiile sale de o fostă actriță în vârstă, faimoasă în perioada de dinainte de Revoluția Islamică din 1979. O actriță care, de atunci, trăiește singură, ostracizată de populația din localitate, motiv pentru care nici noi, ca spectatori, nu o vedem. Prin acest mic fir narativ secundar, Panahi comentează subtil – și cu amărăciune –  trecutul recent al țării sale și își exprimă admirația atât pentru meseria de actor, cât și pentru femeile din țara sa, ca într-o minunată secvență în care el se află în mașină și privește de la distanță spre casa bătrânei actrițe, unde, prin fereastră, ca un ecran de cinema, se văd siluetele celor trei femei din trei generații diferite, dansând într-o lumină caldă.”

-Aron Biro contabilizează încă filmele de la TIFF 2018. Acum e rândul celor nașpa, iar printre ele se numără Holy Camp, despre care scrie: ”Cel mai oribil musical pe care l-am vazut in viatza asta, genu de film dupa care simtzi ca erai mai castigat daca te uitai alea 2 ore in gol. Cica e comedie, dar n-am reusit sa icnesc nici macar o data. Prin public s-a mai ras, dar sporadic si in general lumea se intorcea sa vada cine rade. Nu s-a iscat flashmobul gen Rocky Horror Picture Show pe care probabil mizeaza regizorii cu momentele de dans. E un film gay in cel mai puternic sens al termenului – nu doar prin subtextul homosexual, cat mai ales prin excesul de veselie nejustificabila. E posibil sa fie de vina si vremurile nasoale la care ma refeream la inceputul articolului – e senzatzia aia ca esti in sala de asteptare a unei clinici de avorturi si brusc lumea incepe sa danseze si sa cante pe langa tine, chestie care nu te ajuta deloc.”

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Licu, o poveste românească(2017)

The Innocents(2018)

Wir Monster(2015)

Skrivanci na niti(1990)

Ozark(2018)

47 Ronin(2013)

Utoya – 22 iulie(2018)

Articole similare

10 lucruri inedite despre cultura Japoniei istorice

Jovi Ene

Însemnări de pe o insulă mică. O călătorie prin Marea Britanie, de Bill Bryson

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (26 august – 1 septembrie 2013)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult