Filme Filme americane

Primul om pe Lunӑ (2018) – un documentar cu Ryan Gosling

First Man (2018) – Primul om pe Lună
Regia: Damien Chazelle
Scenariul: Josh Singer
Distribuţia: Ryan Gosling, Claire Foy, Jason Clarke, Ciarán Hinds

 „Primul om pe Lună” este ecranizarea romanului „First Man: The Life of Neil A. Armstrong” aparţinând lui James R. Hansen. Atunci când autorul unui bestseller se întâlnește cu un regizor de Oscar, iar personajele principale sunt jucate de Ryan Gosling și Regina Elisabeta a II-a, ne așteptăm ca ritmul să fie mai intens decat în Whiplash, iar povestea mai cuceritoare decât scenariul La La Land. Ceea ce se petrece pe ecran contrazice însă așteptările.

Regia se simte în maniera de filmare (cadre strânse, mișcări nesigure de aparat, minimalism), iar dezvoltarea planului personal (moartea fiicei, discuţiile banale cu soţia, berea cu prietenii), în contrapunct cu misiunile spaţiale la care participa Neil, pare să fie calea (fericită) pe care alege să meargă Damien Chazelle. Aflat pe Lună, Neil se cufundă mai adânc decât oricând în drama unui părinte care și-a pierdut copilul. Este momentul de maximă intensitate al filmului, iar protagonstul îl trăiește într-un mod firesc, introvertit și lipsit de grandoare.

Imaginea granulată, decorul și costumele contribuie la senzaţia de documentar pe care o putem avea deseori pe durata filmului. Din păcate, Ryan Gosling nu reușește să încalţe pantofii lui Armstrong. Alăturarea cu Claire Foy (care acaparează ecranul la fiecare privire, gest, replică sau tacere) îi accentuează protagonistul din Drive și Blue Valentine inadecvarea la rolul celui mai cunoscut astronaut american.

Celor care vin la cinema pentru a vedea un „Interstellar”, le va fi dat să constate (cel mai probabil cu dezamăgire) că „Primul om pe Lună” e mai aproape de „The Tree of Life” decât de o superproducţie cu nave spaţiale, numărători inverse și salvări de ultim moment. Celor care vin pentru Noah sau Jacob le va fi testată răbdarea până la finalul de un realism copleșitor. Damien Chazelle rămâne însă un regizor care experimentează cu fiecare film al său, care surprinde prin poziţionarea faţă de subiect, căruia nu îi este teamă să abandoneze căile cunoscute pentru a încerca noi mijloace de expresie (fie ele austere și nemuzicale).

Rick Armstrong: Mom, what’s wrong?
Janet Armstrong: Nothing, honey. Your dad’s going to the Moon.
Rick Armstrong: Can I go outside?

Nota: 8/10

Articole similare

Madagascar 3: Europe’s Most Wanted (2012)

Mihaela

Portret de copil îndurerat: Jusqu’à la garde (2017)

Delia Marc

O poveste #MeToo israeliană: Working Woman (2018)

Dan Romascanu

1 comment

filme online 20 octombrie 2018 at 22:00

joaca bine rau de tot ryan in filmul asta.recomand

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult