Filme Filme europene

Preţul fericirii: Little Joe (2019)

Little Joe (2019)
Regie: Jessica Hausner
Distribuţie: Emily Beecham, Ben Whishaw, Kerry Fox,  Kit Connor, David Wilmot

Ce am fi dispuşi să dăm la schimb pentru a căpăta o bucăţică din fericirea aceea perfectă – cea la care aspirăm cu toţii, dar care rămâne o utopie? Paradox – am fi dispuşi să renunţăm la fericire pentru a căpăta tocmai…fericirea? Ştiu, sună ca o bucată dintr-un roman al lui Matei Vişniec sau o piesă a lui Ionesco. Şi totuşi…asta e lumea în care trăim, lumea care ne înconjoară. O lume a absurdului. Un Absurdistan continuu şi perpetuu. Şi în acest tablou sumbru şi gri care ne este cămin zilnic, nu trebuie să uităm că suntem datori faţă de propriul spirit să ne luptăm pentru a „ieşi la liman” (vorba lui Sorescu).

Ei bine, un asemenea imbold la lupta contra uitării şi contra absurdului cel de toate zilele este şi cea mai recentă creaţie cinematografică a regizorului austriac Jessica Hausner, Little Joe (distribuit în România de Voodoo Film, care trebuie aplaudaţi pentru calitatea producţiilor pe care le alege spre distribuire). Având o distribuţie în mare parte anglofonă, filmul este o apologie a fericirii false, a fericirii ca afacere (aşa cum spune şi motto-ul peliculei). Căci asta a ajuns fericirea în societatea contemporană – o afacere din care unii prosperă pe spinarea încercată de biciul tristeţii zilnice a celor mulţi. Regizorul reuşeşte să dea viaţă unor idei profunde şi tulburătoare, care ne macină pe fiecare, prin intermediul unei realizări exemplare, care îmbină genul horror cu cel SF, cu thrillerul şi cu drama de idei. Little Joe poate reprezenta o plăcere pentru iubitorii acestor genuri şi poate fi o revelaţie şi o provocare intelectuală şi artistică pentru cei ce nu au apetenţe întunecate în materie de cinema.

Emily Beecham (pe care unii e posibil să o ştiţi din excepţionalul rol făcut în serialul Into the Badlands) realizează şi în pelicula Jessicăi Hausner o bijuterie de creaţie actoricească. Fizicul eu frapant, culoarea părului, delicateţea gesturilor şi a mimicii – toate acestea se încadrează perfect în viziunea nonconformistă pe care regizorul o are vis-a-vis de o apocalipsă a fericirii. Interpretarea actriţei britanice este împlinită de prezenţa pe ecran a unui partener de excepţie – Ben Whishaw. După ce l-am admirat cu sufletul la gură în urmă cu câţiva ani în capodopera The Perfume, acum îi aplaud un nou rol realizat impecabil. Trecerile aproape insesizabile de la normalitate la nebunia indusă de prezenţa „micului Joe”sunt făcute cu măiestrie şi delicateţe, în acelaşi timp. Iar pentru a întregi tabloul întunecat pe care îl evocă, Jessica Hausner a mai adăugat distribuţiei doi artişti demni de toată lauda:  Kit Connor (extraordinarul copil-actor în rolul fiului personajului interpretat de Emily Beecham – cu câtă fineţe construieşte figura tulburată a acestui băiat „aruncat” între weekendurile cu cei doi părinţi divorţaţi) şi Kerry Fox (o actriţă pe care am descoperit-o odată cu acest film, dar care m-a făcut, prin jocul ei cerebral şi foarte tehnic, dar mai puţin empatic şi emoţional, să o caut şi în alte creaţii actoriceşti).

Scenariul, semnat de Geraldine Bajard şi de însăşi Jessica Hausner este unul foarte ingenios şi abil condus din condei. Prezentând o inovaţie tehnologic-biologică aparent benefică pentru sănătatea psihică a omenirii, cercetătoarea Alice Woodard dezlănţuie o adevărată apocalipsă a unei fericiri artificiale, ajungând chiar ea, în cele din urmă, victima micului Joe, o plantă care din dorinţa de a se înmulţi şi de a se auto-proteja (dar prin puterea omului, ea singură neavând o asemenea capacitate), „infectează” creierul uman cu un fals sentiment de fericire. Mai mult de atât nu am de gând să dezvălui, căci ar însemna să vă fur vouă bucuria de a descoperi ce impact emoţional şi moral are desfărurea acţiunii, care ulterior ajunge să te arunce într-un vârtej de gânduri şi sentimente. Căci eu însumi am ajuns să mă întreb – este fericirea o afacere? Suntem noi vreodată cu adevărat fericiţi? Sau totul este o goană în van după ceva complet de neatins, nepalpabil şi indus de această societate agitată şi mereu pe fugă în care ne învârtim.

În plus, ceea ce face ca filmul regizorului austriac să fie nu doar o realizare cinematografică profesionistă, dar şi un poem vizual de mare rafinament sunt imaginea şi culorile când pastelate, când foarte puternice, cu tentă neon ce sunt utilizate pe parcursul filmului. Toate aceste elemente au un puternic impact ce declanşează anumite stări psihice în timpul vizionării lung-metrajului. Aşadar, pot să afirm cu încredere că regizorul a ştiut exact ce elemente să întrebuinţeze pentru a capta atenţia publicului şi pentru a-i modela sentimentele şi percepţia asupra acţiunii, ducându-le în zona pe care şi le-a dorit. Pentru că, spre deosebire de un thriller SF hollywoodian, Little Joe este un film programatic, cu un mesaj bine definit şi care îşi propune (şi reuşeşte, într-o mare măsură) să tragă nişte semnale de alarmă faţă de uitarea zilnică în care ne aruncăm şi faţă de indiferenţa în ceea ce priveşte adevărata iubire şi adevărata fericire.

Nota: 8.5/10

(Sursă fotografii: IMDb.com)

Articole similare

Harry Palmer, un anti-Bond: Funeral in Berlin (1966)

Dan Romascanu

The Reader (2008)

Dan Romascanu

Un David Copperfield ca niciunul altul: The Personal History of David Copperfield (2019)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult