Dispariția lui Josef Mengele (2025)
Regie: Kirill Serebrennikov
Distribuție: August Diehl, Maximilian Meyer-Bretschneider, Friederike Becht, David Ruland
Nimeni nu știe detaliile exacte despre viața lui Josef Mengele după dispariția sa, în afara faptului că i-a fost găsit cadavrul în Brazilia în anul 1985. Inspirat din romanul lui Olivier Guez, Kirill Serebrennikov ne prezintă o poveste a posibilei vieți pe care cunoscutul criminal de război a avut-o în america de sud. Este un film despre fugă, despre ascunziș, și asta este destul de bine transmis, starea generală a filmului fiind una de alertă. Această poveste a cunoscutului doctor este destul de ușor de urmărit, narațiunea fiind una cursivă chiar și pentru cei care nu au cunoștințe extinse despre acest subiect. Filmarea majorității cadrelor în alb-negru a fost o alegere foarte bună, deoarece m-a dus cu gândul și la clasicile filme noir, umplute de mister și incertitudine.
Filmul ne prezintă concomitent două fire narative care continuă să se intercaleze până la finalul acestuia. Primul își începe acțiunea în 1956 în Buenos Aires, cu revenirea în Germania a „Îngerului Morții”, cum era renumit doctorul. Povestirea continuă pe de-a lungul mai multor ani, având ocazia să vedem modul în care Josef Mengele fuge și se ascunde de autoritățile sud-americane. Al doilea fir narativ, chiar mai important și interesant decât primul, ne prezintă vizita băiatului său, Rolf, în Brazilia. Rolf nu are aceleași afinități naziste precum tatăl său, ba chiar are un sentiment de ură față de acesta. Tânărul Mengele este pe urmele adevărului, scopul principal al vizitei fiind aflarea realității speculațiilor presei și a poporului cu privire la munca tatălui său din timpul războiului. Ziceam că cel de-al doilea fir narativ este mai important deoarece, aici vedem cu adevărat atât dragostea lui Josef Mengele pentru regimul nazist, cât și suferința pe care Rolf o poartă cu el peste tot, doar datorită sângelui care îi curge prin vene și numelui pe care nu a avut dreptul sa îl aleagă, deși e obligat să îlpoarte peste tot.
Un aspect interesant a fost folosirea cadrelor colore doar pentru scenele din tinerețea sa, înainte și în timpul dezastrelor de la lagărele de concentrare de la Auschwitz. Eu am privit această decizie artistică ca fiind o accentuare pe viziunea doctoroului Mengele asupra lumii, perioada nazismului fiind anii lui de gloare, în floarea vieții, urmați de o perioadă cenușie de fugă și chin, atât personal, cât și cu privire la eșuarea regimului. Pelicula este o mega co-producție între 8 țări, Franța, Germania, Mexic, State Unite ale Americii, Marea Britanie, Argentina, Spania și Letonia, și a fost prezentat chiar și în Selecția Oficială a Festivalului de Film de la Cannes. O selecție bine meritată, deoarece filmul a fost unul bun. Trebuie să recunosc că am văzut acest film după o zi lungă, obositoare, în care nu mai aveam neapărat starea necesară pentru un film. Cu toate astea, a reușit să îmi atragă atenția aproape instant, inițial prin estetica care îmi aduce aminte, așa cum am menționat și mai sus, de filmele noir, ulterior prin povestea alertă și intensă a unui om în criză de timp și spațiu. Am putut să îl urmăresc ușor, deoarece povestea a fost una captivantă, și cu siguranță este un film potrivit pentru orice pasionat de istorie, în special pentru cei pasionați de poveștile din cel de-al doilea război mondial.
Nota: 8/10
(Credite Foto: IMDb.com)
