Death Proof (2007) – Mașina morții
Regia: Quentin Tarantino
Distribuția: Kurt Russell, Zoë Bell, Rosario Dawson, Vanessa Ferlito, Sydney Tamiia Poitier, Tracie Thoms, Rose McGowan
Death Proof este un tribut adus unei categorii aparte a filmelor americane, filmele de tip B, care au un buget mic și de cele mai multe ori, o proastă calitate, dar și un salut oferit acestor infinite surse de inspirație. Filmele de tip B au apărut în America de după marea criză economică, când se urmărea oferirea unor momente de divertisment pentru oamenii prea săraci pentru a-și mai permite distracția și totuși aflați într-o nevoie disperată de mici distracții pentru a uita necazurile zilnice. Cum Tarantino dorește mereu să uimească și cel mai probabil se plictisește destul de repede, a încercat prin acest film să readucă în prim plan America anilor 70 prin subiectul filmului și maniera în care s-a filmat, dar și prin mijloacele folosite pentru producerea acestui film.
Și prin aceasta mă refer la faptul că inițial filmul a fost lansat ca parte a unui film dublu denumit Grindhouse (termen folosit pentru un cinema ce oferă spre vizionare în special filme de categorie B, foste teatre burlești localizate pe strada 42 din New York), din care fac parte Death Proof al lui Tarantino și Planet Terror al lui Robert Rodriguez, alături de trailere fictive a unor viitoare filme. Trei filme au fost realizate de atunci, bazate pe acele trailere fictive: Machete și Machete Kills (în regia aceluiași Rodriguez), și Hobo with a Shotgun, 2011.
Plotul filmului urmărește un cascador psihopat ce are o atracție fatală pentru femeile tinere, naive și dornice de ceva adrenalină. Mike, care nu sperie din cauza cicatricei de pe față, ci din cauza mașinii misterioase, interpretat de Kurt Russell, intră în contact cu 2 grupuri de fete, la un interval de aproximativ un an, după ce prima întâlnire este fatală pentru primul grup. La a doua întâlnire, cascadorul nu mai are atât de mult noroc, fetele, în frunte cu Zoë Bell (cascadoare în viața reală și dublură a actriței Uma Thurman în Kill Bill), dovedindu-se a fi capabile să-l înfrângă pe cel care-și folosește mașina pentru a-și satisface nevoile sadice.
Tarantino a recurs la diverse metode, dintre cele mai normale și la îndemâna oricui, care au dus la deteriorarea materialului, pentru a recrea calitatea îndoielnică a peliculei filmelor de tip B. Cât despre cursele cu mașini, regizorul a dorit ca totul să fie real, afirmând într-un interviu că începând cu 1992 nu crede că a mai avut ocazia să vadă o cursă de mașini adevărată, o excepție fiind oferită de filmul Terminator 2.
Cât despre actorul ce îl interpretează pe protagonistul principal, Tarantino spunea într-un interviu că l-a ales pe Kurt Russell tocmai pentru a-i oferi statutul de badass de care se bucura în tinerețe.
Filmul este considerat cel mai slab film al regizorului, evaluare cu care Tarantino este de acord, dar până la urmă, pentru regizor, această producție nu a reprezentat decât satisfacerea dorinței de a readuce pe marele ecran brutalitatea și frenezia filmelor anilor 70. Publicația Empire descria această producție drept munca lui Tarantino conducând sălbatic sub influența alcoolului. Iar melodiile alese pentru a acompania această cursă nebună nu fac decât să întărească acest sentiment. Filmul încântă tocmai pentru că are curajul să prezinte fața simplă, cât se poate de reală și lipsită de profunzime a individului condus prin viață de sintagma carpe diem, fără frica unor consecințe.
Notă: 7/10
[yframe url=’http://www.youtube.com/watch?v=Luj-MdvqvEI’]
