Playback (2022)
Regia: Iulia Rugină
Cu: Sorin Lupașcu
Guest post de Carla Pantilie și Cătălin Ene, trimișii noștri la Buzău International Arts Festival
Noul film regizat de Iulia Rugină, Playback, ni-l prezintă pe Sorin Lupașcu, DJ care s-a remarcat cu precădere în perioada comunistă, începând cu anii ‘80. Am văzut filmul în cadrul BUZZ IFF, acesta făcând parte din competiția de documentar a festivalului și doresc să îl revăd când apare în cinematografe, pentru că mi se pare că poate fi foarte plăcut de vizionat împreună cu mai mulți prieteni. Documentarul este împărțit în mai multe etape, putând astfel ca spectatori să înțelegem destul de bine cine este Sorin Lupașcu și să ne familiarizăm cu munca și viața sa. Încă din prima scenă suntem transportați în apartamentul mic și înghesuit, parcă desprins dintr-un film din Noul Val Românesc, în care DJ-ul își ține discurile cu muzică și întreaga aparatură pe care acesta o folosea la petreceri. Cu delicatețe și blândețe în voce, ne sunt prezentate poveștile din spatele acestor obiecte și ni se conturează o imagine generală a petrecerilor din anii aceia în România.
Regizoarea și scenarista Iulia Rugină, care se află la primul său documentar, decide să se plaseze și ea în fața camerei, mai mult episodic. O putem vedea cum interacționează cu subiectul documentarului, îi pune întrebări atât personale, cât și despre munca sa, explorând astfel împreună apartamentul de la începutul filmului și comorile pe care acesta le ascunde. Aș fi preferat ca această parte să fie puțin mai dezvoltată, să aflăm mai multe lucruri despre cum au fost obținute discurile și care era atmosfera în discotecă dintr-o perspectivă de DJ. Pe lângă secvențele în care îl vedem pe Sorin Lupașcu, ne sunt prezentate sub formă de inserții și extrase din scrisorile primite de acesta de-a lungul carierei sale și imagini de arhivă. Filmările de la petreceri sunt atent alese și se îmbină armonios cu celelalte aspecte ale filmului, chiar dacă acestea sunt de cele mai multe ori de calitate tehnică destul de slabă. Consider că acest lucru dă o notă mai personală filmului și o anumită doză de autenticitate, ambele fiind foarte importante într-un film documentar.
Dacă în prima parte a filmului ne-am familiarizat puțin cu domnul Lupașcu și cu munca sa, în continuare vedem un fel de behind the scenes de la expoziția de artă multimedia Disco BTT, expoziție dedicată discotecilor din perioada comunistă și care a avut loc în anul 2017 în București și Cluj-Napoca. Astfel, avem șansa să vedem cum Sorin Lupașcu și Iulia Rugină au lucrat împreună pentru a concepe acest proiect și pentru a-l face cât mai autentic posibil. O scenă care mi-a plăcut foarte mult și care însumează foarte bine ideea principală a filmului apare atunci când vedem un copil la această expoziție, așezat pe un scaun cu telefonul în mână, iar apoi o doamnă mai în vârstă se așază lângă el. Felul în care cele două generații se raportează la discoteci și la importanța lor în timpul comunismului mi se pare o temă foarte interesantă de abordat mai ales într-un film documentar și mi-ar fi plăcut dacă ar fi fost mai mult dezvoltată în Playback. Având în vedere recenta fascinație a multor tineri pentru tot ce înseamnă vechi, cum ar fi muzica pe vinil sau fotografia pe film, consider că documentarul în cauză are un mare potențial de a atrage în sălile de cinema persoanele care nu au trăit acele vremuri.
Un alt subiect abordat în film și care constituie a treia parte a acestuia este modul în care stațiunea Costinești s-a schimbat pe parcursul anilor. Sorin Lupașcu a fost DJ ani la rând în celebrul Ring din Costinești și povestește cu nostalgie momentele pe care le-a trăit acolo. Prin intermediul imaginilor de arhivă și a scenelor filmate în stațiune în perioada pandemiei, putem avea o imagine destul de clară asupra importanței stațiunii în cultură în două stagii diferite de dezvoltare. Vedem aici și părerile persoanelor care au afaceri în stațiune și cum acestea s-au schimbat pe parcursul anilor, accentul fiind pus pe contextul pandemic prin care am trecut și care a afectat profund localitățile care se bazau pe turism pentru a supraviețui.
Playback servește ca un portret intim al lui Sorin Lupașcu și reușește în cele 77 de minute să contureze foarte bine societatea românească dintr-o perspectivă muzicală. Realizat într-un mod destul de simplu, fără a recurge la o tehnică regizorală complicată și rămânând autentic până la final, consider că documentarul completat de o coloană sonoră remarcabilă a reușit să facă o radiografie a culturii muzicale românești și schimbările prin care aceasta a trecut.
Notă: 8,5/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
