Un témoin dans la ville (1959)
Regia: Édouard Molinaro
Distribuția: Lino Ventura, Sandra Milo, Franco Fabrizi
‘Un témoin dans la ville’, al treilea film de lungmetraj realizat în 1959 de Edouard Molinaro, începe cu scena unei crime în tren care pare extrasă dintr-un film al lui Alfred Hitchcock și se termină cu o scenă antologică și originală. Intre ele, într-o ora și jumătate, vizionam unul dintre cele mai bune filme noir franceze și filmul care a lansat și consolidat personajul criminalului singuratic, întruchipat de Lino Ventura aici și încă în câteva alte filme, personaj care avea să fie preluat și de alti actori și regizori (francezi sau nu) dintre cei mai buni.
Scenariul original aparține cuplului de scriitori Boileau – Narcejac, autorii de mare succes ai romanelor genului ‘noir’ în Franța. Multe dintre cărțile lor au fost ecranizate (inclusiv de Hitchcock), dar aici chiar ei au scris scenariul împreună cu Gerard Oury. Ancelin, eroul principal al filmului comite o crimă premeditată. Daca există crime justificate, aceasta ar fi una dintre ele, căci victima este cel care o ucisese pe soția lui Ancelin și apoi scăpase de consecințele legale beneficiind de ‘beneficiul îndoielii’. Crima are însă un martor, un șofer de taxi care fusese chemat de victimă cu câteva minute înainte de a fi ucis. Ancelin nu știe ce să facă. Știe că riscă să ajungă în închisoare pentru tot restul vieții sau poate chiar la eșafod, dar nu este un criminal inăscut și nu este capabil să se decidă să-l lichideze pe martor. De fapt, nu vedem în film că Ancelin ar comite o a doua crimă. Din urmăritor devine urmărit, căci fraternitatea șoferilor de taxi se raliază în a-l proteja pe colegul lor amenințat. Filmul devine povestea alunecării spre crimă și spre moarte a unui om obișnuit.
Că în multe alte cazuri, calitatea filmului rezidă în ambiguitate. Ancelin este vinovat de o crimă ‘scuzabila’ moral (își răzbună soția și-l lichidează pe asasinul ei care scăpase justiției) și nu este clar dacă intenționa să comită alte crime sau poate doar să-l convingă pe martor să tacă. Totul este filmat într-un Paris de noapte, în permanentă mișcare. Radio-taxiurile par a prezice lumea de astăzi super-conectată, și scenele din viața șoferilor de taxi, cu povestea de iubire dintre șoferul de taxi Lambert și dispecera Liliane furnizează un contrapunct sumbrei intrigi a răzbunării lui Ancelin.
Édouard Molinaro este contemporan cu Noul Val și îi folosește o parte dintre invenții (aparatul de filmat mobil, cadre lungi intercalate cu altele scurte și montate nervos, Parisul ca fundal pentru povești de dragoste sau pentru crime). Era însă un regizor care avea publicul în vedere, și nu pe sine însuși, ca maeștrii Noului Val. Peste câțiva ani avea să regizeze câteva dintre cel mai bune comedii cu Louis de Funès. Muzica în stil de jazz aparține lui Barney Willen, iar imaginea lui Henri Decaë, cel care avea să filmeze și capodopera genului ‘criminalului singuratic’ – ‘Samuraiul’ lui Henri Melville. În fine, trebuie să vorbim despre Lino Ventura – actorul care duce filmul în spate, în primul dintre marile sale roluri de erou singuratic – pozitiv, negativ sau ambiguu. Vă invit să vedeți sau să revedeți filmul pentru a decide cărei categorii îi aparține Ancelin. Va fi o vizionare care va produce satisfacție.
Nota: 9/10
(Sursă fotografii: IMDb.com)
