Carti Literatura romaneasca Recomandat

Zaraza, de Andrei Ruse

Zaraza”Zaraza”, de Andrei Ruse

Editura Polirom, Colecția ”Ego. Proză”, Iași, 2014

Moto: ”Pentru ca zâmbetele și chiotele din sală să se estompeze și să le poată da mai ușor la o parte, pentru o judecată clară, spera el, o judecată care nu a venit de fapt niciodată, pentru că nu există putere a rațiunii atunci când sufletul unui om geme și dansează de o bucurie inexplicabilă, când pielea toată i se face ace și-l înțeapă până la măduvă, iar un fior cald învăluie mintea și stomacul, amorțindu-le, ca pe ale unui îndrăgostit.”

”Zaraza” lui Andrei Ruse este o carte care impresionează. Nu are cum să te lase indiferent, chiar dacă ești cititorul care preferă cărțile clasice sau dacă, dimpotrivă, ești cel care își îndreaptă atenția mai mult spre cărțile comerciale. Asta pentru că ”Zaraza” le are pe amândouă, fiind în același timp o carte puternică de autor, dar și de popularizare a unei epoci pe care o dorim mereu mai aproape – interbelicul – și a unui cântăreț de tangouri care, surprinzător, la aproape 100 de ani de la cele mai importante succese ale sale, este încă ascultat (chiar și de tineri).

Cristian Vasile este cel care ne-a dăruit cântece precum ”Zaraza”, ”Iubesc femeia” sau ”Pe boltă când apare luna”, ce au dăinuit în deceniile ce au urmat, au fost preluate cu mult succes și de alți cântăreți (numele care îmi vine cel mai repede în minte este Tudor Gheorghe). Cu toate acestea, cariera sa a cunoscut urcușuri și coborâșuri, iar viața sa s-a stins aproape în anonimat în 1974, după aproape treizeci de ani de la ultimul spectacol. Desigur, toate aceste amănunte nu le știam înainte să citesc cartea, iar imediat cum am închis-o i-am căutat cântecele, le-am pus în surdină, în timp ce săpam pe Internet pentru a distinge între adevărul istoric și ficțiunea creată de Andrei Ruse.

Dacă aș pleca la drum pentru a descrie ceea ce mi-a plăcut cel mai mult în această carte, aș începe cu mirosul fin al interbelicului. Chiar dacă pare idealizat (așa cum idealizat pare și Cristian Vasile), chiar dacă existau și multe lucruri nespuse atunci când se vorbește generos despre interbelic, savoarea acestei perioade, poate cea mai interesantă a istoriei României, este păstrată în aproape fiecare pagină. De altfel, la întâlnirea autorului cu bloggerii, care a avut loc pe 21 mai 2014, s-a discutat mult și despre acest aspect – interbelicul idealizat (nu numai de Andrei Ruse, dar și de multe personalități ale ultimilor ani), cel al marilor scriitori precum Eliade sau Sebastian, cel al crâșmelor din centrul Bucureștiului versus interbelicul de la periferie sau interbelicul cu marea rată de analfabetism, după cum spunea Vasile Ernu.

Nici Cristian Vasile nu a dus-o numai pe roze. Începutul romanului îl găsește ca student mizer, locuind împreună cu mai mulți colegi într-o cameră de cămin și suferind de lipsa mâncării și a curățeniei, împrumutând bani și încercând să își găsească locul într-o lume foarte complexă și cu diferențe mari între cei bogați și cei săraci. De altfel, o dizertație din primele pagini ale cărții pune accentul pe lumea contradictorie a interbelicului:

”Dar nimeni nu i-a spus că, pentru a exista acele povești, este nevoie și de celălalte. De coșmarurile ratării din miezul Bucureștilor, unde agitația și distracția fără sfârșit ale aristocraților răsfățați, ale femeilor frumoase și prea scumpe, ale țiganilor cu șișurile lor perfect ascuțite încât o simplă zgârietură poate deveni fatală, sunetul jazzului și al tangoului care plutea în aer alături de mireasma nenumăratelor florării și tutungerii, vin roșu, whisky sau absint, ierburi și morfină te fac ușor, ușor să-ți pierzi mințile dacă nu îți găsești un loc în toată nebunia. Nimeni nu i-a spus despre cimitirele pline de anonimi, pe lângă care trecea acum zilnic, unde nu se lasă o floare măcar și nu se aprinde o lumină pentru bezmeticii sortiți uitării, nebunii frumoși care cândva au fost și ei plini de patimă, au iubit viața și au crezut că pot schimba lumea cu dragostea lor, însă drumurile realității au fost mai bine pietruite decât cele ale basmelor. Nimeni nu i-a spus despre mizeria străzilor din periferii, despre cămătarii cu dinți de aur care săreau în ajutor să te împingă în groapă, despre femeile ieftine ale tuturor, ce se visaseră odată mari actrițe sau balerine. Toate acestea le descoperea Cristian acum, prea crud ca să le poată face față, trăind mereu cu spaima că și el va ajunge o mutră tristă, grotescă, printre ele.”

Dar și în această lume, Cristian Vasile reușește și, chiar dacă după 1928 elita a fost cea care a benficiat direct de muzica sa, nu trebuie să uităm că asistam la niște clipe memorabile de dezvoltare a tehnologiei: curând, discurile cu dizeurul vor împânzi societatea românească și Bucureștiul, fie el de centru sau de periferie, se îndrăgostea de tangourile și romanțele cântate de acesta. Trioul Cristian Vasile – Ion Pribeagu – Ionel Fermic era purtat pe culmile succesului. Iar interbelicul continua să ne seducă cu aroma lui, o perioadă în care totul părea vrăjit, cel puțin în lumea aceasta a localurilor bucureștene, din care ieșim prea puțin pentru a ajunge la periferie (cu ocazia unei fascinante curse de trăsuri, în noapte) sau în Brăila natală a personajului principal. Cine poate, de exemplu, să stea neutru la frumoasele descrieri ale lui Andrei Ruse despre crâșme, despre cântece, despre istoria locurilor sau a oamenilor? Iată un exemplu ”suculent”:

”Iar la fiecare două-trei străduțe, dar numai când vremea era bună, cam din mai până la începutul toamnei, te puteai duce la una dintre grădinile mari de vară, unde comandai fudulii proaspete, mușchiuleți, burtă, servite cu mult piper direct pe funduri de lemn, sau momițe tăvălite în mălai sau pesmet, toate asortate cu castraveciori murați în usturoi și mărar, în castronașe cu gheață, alături de cartofi auriți sau pai, cu o baterie sau două de vin alb și neapărat cu sifon. La Coana Victorița, de pe Clucerului, trebuie să-ți facii rezervare din timp dacă voiai să prinzi un loc să guști celebrele fripturi frăgezite prin înghețare. La Vișoiu găseai poate cel mai gustos grătar, dar și cele mai bune orchestre, iar la Mon Jardin se dansa într-o veselie până dimineața. Mon Caprice, pe Franklin, aproape de Jockey Club, era renumită pentru aerul aparte oferit de multitudinea de copaci și de flori exotice, de parcă te-ai fi trezit la un picnic lângă Amazon. Totuși, pe Kiseleff erau cele mai scumpe și mai elegante localuri, Melogy Garden și Cosma-Cireșoaia concurau cu celebrul Bufet, având orchestre și soliști de primă mână, iar mai sus, spre Băneasa, dacă treceai podul, găseai grădina Brotăcei, unde puteai să mănânci niște preparate din pește la tigaie sau la jar, excepționale și atât de proaspete, că abia cu câteva minute înainte de a fi servite se opreau cozile din zbătut. Pescăruș, pe Jianu, pe malul Herăstrăului, Parcul Privighetorilor din pădurea Băneasa, Coșna din Piața Buzești, Monte Carlo, pe insula din Cișmigiu, erau și ele printre preferatele bucureștenilor, iar la Leul și cârnatul, de pe 11 Iunie, unde mai era și grădina Luzana, puteai mânca zece mititei cu un leu și cu încă unul puteai bea un șpriț, dar specialitatea casei rămânea puiul la ceaun cu mujdei și mămăliguță aburindă.”

Andrei Ruse
Andrei Ruse

”Zaraza” poate fi privit sub mai multe aspecte: este, în primul rând, un roman biografic, o ficțiune istorică (din păcate, așa cum spuneam și când scriam despre ”Negru și Roșu” al lui Ioan T. Morar, prea puțini autori se încumetă acum să scrie acest gen de literatură, poate din comoditate, poate din lipsă de inspirație în a alege ”eroul”), ce are meritul de a-l readuce în prim plan pe Cristian Vasile, un personaj ce merită recunoașterea noastră, la fel de mult precum a avut-o și în cei douăzeci de ani de succes. E drept că Andrei Ruse îl idealizează și pare a-l fi construit fără greșeli majore, fără defecte. Indiferent cu cine discută, fie că vorbim de Eliade sau de Antonescu, de gardienii de la Jilava sau de prieteni, el pare să iasă în câștig și câteodată m-am întrebat dacă exista în Cristian Vasile perfecțiunea umană. Sau cum s-a manifestat el cu adevărat (și nu ficționalizat) în lupta de la distanță dintre muzica lui și cea a concurenței, reprezentată de Moscopol, Zavaidoc sau Titi Botez.

În al doilea rând, așa cum îi spune și numele, Zaraza este un roman despre misterul feminin. Așa cum știam probabil din povestirea lui Mircea Cărtărescu, cu toții consideram că Zaraza este o femeie misterioasă, pe care Cristian Vasile a cântat-o cu scopul de a se apropia de ea. Până la urmă, Andrei Ruse se plasează undeva la granița dintre adevăr și mister: cântecul poate privi în același timp o persoană reală, cum este Domnișoara Coincidență (foarte senzual descrisă), la fel cum poate fi și un cântec preluat din repertoriul internațional. La fel cum poate fi oricare dintre femeile care i-au trecut prin pat sau o femeie ideală, neîntâlnită niciodată. Misterul rămâne.

Cristian Vasile
Cristian Vasile

Senzația romanului, în al treilea rând, care îl urmărește pe cititorul care a auzit de viața lui Cristian Vasile, dar care îl ajunge din urmă spre final pe fiecare dintre noi, este aceea de tristețe. Aroma de interbelic se stinge treptat, odată cu schimbările politico-militare, pentru a lăsa loc decăderii unui om care, pe lângă succes, era cunoscut și pentru bunătatea sa și pentru ambiția de a încerca imposibilul, pentru puterea de muncă și pentru a da totul pentru public. Într-o vreme în care meritul nu își mai avea locul, Cristian Vasile mai supraviețuiește peste două decenii, dar fără a mai cânta niciodată, bolnav și uitat de majoritatea celor pe care îi credea prieteni.

Așadar, dacă pășiți dincolo de tristețea finalului unei epoci și vă gândiți doar la momentele frumoase, vă invit să vă desfătați cu ”Zaraza”. Este un roman scris bine, plăcut și care te întoarce într-un timp plin de parfum, cu mâncare aleasă și muzică adevărată. Iar dacă veți descoperi misterul Zarazei, să ne spuneți și nouă :).

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

Articole similare

Săptămâna Pedro Almodovar: Hable con ella (2002)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (28 aprilie – 4 mai 2014)

Jovi Ene

Philadelphia (1993)

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult