Carti Carti de fictiune

„Uneori spun tot ce îmi trece prin minte”: Viața mincinoasă a adulților, de Elena Ferrante

„Viața mincinoasă a adulților”, de Elena Ferrante
Editura Pandora M, Colecția Anansi Contemporan, București, 2020
Traducere: Cerasela Barbone

Uneori, vinovăția și rușinea lansează amenințări la adresa unde locuiește conștiința. „Pentru a tolera existența, mințim, și ne mințim mai ales pe noi înșine”, spunea Elena Ferrante într-un interviu, „falsitatea ne protejează și ne permite să evităm momentul terifiant al reflecției serioase”. Am putea totuși spune că aceste minciuni mărunte ne fac viața suportabilă. Deși textul Elenei Ferrante nu le încurajează în adevăratul sens al cuvântului, dacă ne gândim cum ar arăta lumea în care toți am spune adevărul de care suntem convinși fără menajamente, ne-am îngrozi de-a dreptul.

Ficțiunea literară reprezintă cumva un soi de soluție, un adevăr spus sub o formă diferită, necontaminat de interesul propriu, o iluzie care distorsionează realitatea pentru a pune în lumină consecințele micilor noastre minciuni. Noul roman pune sub luptă narcisismul, capacitatea distructivă a iubirii și modurile în care îi rănim pe ceilalți în încercarea nereușită de a-i ține departe de propriile greșeli.

Volumul o are în centru pe Giovanna, o adolescentă care află detalii legate de minciunile pe care părinții ei le-au spus de-a lungul anilor. Ceea ce surprinde nu este atât conținutul acestora, cât modurile ciudate:  exagerare, omisiune, justificare și faptul că scriitoarea nu pune în balanță atât problemele moale, cât provocarea estetică. Dacă ne gândim că Elena Ferrante însăși recurge la minciună pentru a se proteja, la un moment dat nu mai reușim să ne dăm seama de adevărata miză a ultimului său roman. Privind totuși dintr-un alt unghi, am înțeles că de fapt este vorba mai degrabă de rafinarea talentului de a ticlui povesti, despre ficțiune, decât despre povestea în sine pe care scriitoarea încearcă să o contureze în Viața mincinoasă a adulților. Mai ales că se știe deja că scriitoarea italiană este pasionată de arta poveștii. Aici cred ca se găsește de fapt cheia ultimului sau roman. Înșelăciunea și auto înșelăciunea se insinuează în multe dintre pagini, iar a crește înseamnă să înveți să te surprinzi pe tine însuți și pe ceilalți în flagrant.

Acțiunea romanului este plasată în anii 1990, Napoli, iar personajul principal, Giovanna Trada, 12 ani, este prinsă în rețeaua de minciuni ale părinților, prieteniile și resentimentele care s-au născut de-a lungul timpului în familie, dar și între poftele, obsesiile și dilemele propriei adolescențe. Considerând-se în permanență un pion în relațiile cu adulții, ea încearcă să învețe propriul limbaj al maturizării.  În același timp învață că lucrurile pot fi foarte urâte și foarte frumoase simultan, că intimitatea și înstrăinarea merg mână în mână în viață, la fel și dragostea și dezamăgirea. 

Ceea ce reușește foarte bine în Viața mincinoasă a adulților este tocmai conturarea acestor dualități care se dezvoltă în orice adolescent, capacitatea de a reda cu foarte mare acuratețe frământările vârstei. Intenția nu este nici pe departe moralizatoare, ci mai degrabă de conștientizare. Portretele sunt extrem de bine construite, Giovanna rămâne un personaj pe care poate nu-l vei iubi, dar pe care cu siguranță ți-l vei aminti. Un text provocator și explicit, chiar tăios pe în unele pagini, care nu se sfiește să privească și în partea mai întunecată a unor experiențe precum infidelitatea, maternitatea reticentă sau rivalitatea.

Giovanna nu a întâlnit-o niciodată pe mătușa Vittoria; fața femeii a fost ștearsă cu marker în toate fotografiile vechi din casă. Tot ce știe Giovanna despre mătușa ei este ceea ce au lăsat să se înțeleagă părinții ei: că este o femeie în care „urâțenia și răutatea s-au combinat la perfecție”, pe care mama ei o detestă „așa cum detestă o șopârlă care îți urcă pe piciorul gol”. Fiind comparată cu ea, singurul lucru care o va consola pe Giovanna este să o întâlnească pe mătușa în persoană, făcând o vizită în acea zonă săracă și necunoscută din Napoli unde a crescut și tatăl ei. Acesta este de acord, îi cere doar să nu o asculte pe mătușa ei – să „îmi pună ceară în urechi ca Odiseu” – deoarece Vittoria va încerca să o întoarcă împotriva lui. De aici pornește desfășurarea întregului roman, iar Elena Ferrante reușește să croșeteze pe lângă acest fapt o adevărată rețea de întâmplări. Cartea are mai degrabă un ritm cu viteză redusă, lasă pe multe pagini un gust amărui, privești alături de Giovanna și observi cu stupoare cum unele lucruri se destramă încet, dar sigur. Micul trup agitat de viață nu se poate fixa asupra lucrurilor, ci se consumă în acțiuni mai degrabă stupide. Dorința chinuitoare de a scăpa de genele dominante se dovedește, în final, greu de realizat, iar Elena Ferrante demonstrează cu acest nou roman o atenție diferită față de psihologia personajului principal, dar și o tehnică nouă, interesantă, față de romanele anterioare, de construcție a unei false intrigi, de fapt. O arhitectură în aparență imprecisă, care m-a fascinat mult mai mult decât micile istorii din roman.

Puteți cumpăra cartea: Editura Pandora M/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Pe Netflix, este disponibilă o miniserie bazată pe romanul Viața mincinoasă a adulților, cu 6 episoade, în regia lui Edoardo de Angelis, avându-le în distribuție pe Giordana Marengo și Valeria Golino. Scenariul a fost scris de Elena Ferrante, alături de regizorul De Angelis, Laura Paolucci și Francesco Piccolo.

(Sursă fotografii: pandoram.roimdb.com)

Articole similare

Pe o altă creodă temporală: „Theodoros”, de Mircea Cărtărescu

Tudor Mirică

Mai mult, mai sus, de Adrian Serghe

Delia Marc

„Sezonul uraganelor”, de Fernanda Melchor sau Exercițiu de contemplare a iadului

Hristina Frangos

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult