Carti Carti politice

Statele Unite și Noua Ordine Mondială, o dezbatere între Olavo de Carvalho și Aleksandr Dughin

Statele Unite și Noua Ordine Mondială, o dezbatere între Olavo de Carvalho și Aleksandr Dughin
Editura Humanitas, București, 2016
Traducere din portugheză de Simina Popa și Cristina Nițu
Introduceri de Giuliano Morais și Ricardo Almeida

Moderatorii  Giuliano Morais și Ricardo Almeida vin cu ideea de a facilita o dezbatere cu privire la noțiunea de Noua Ordine Mondială. Pornind de la întrebarea: care sunt factorii și actorii istorici, politici, ideologici și economici care definesc în prezent dinamica și configurația puterii în lume și care este poziția Statelor Unite ale Amerciii în ceea ce se numește Noua Ordine Mondială?, moderatorii îi aleg pe Olavo de Carvalho și pe Aleksandr Dughin, două personalități care nu se pot afla în paradigma dezbaterii (cel puțin aceasta este părerea profesorului de origine braziliană, de Carvalho), din cauza lipsei unei simetrii opuse între cei doi adversari din punct de vedere al convingerilor lor, dar și din cauza lipsei unei simetrii în ceea ce privește statutul lor socio-profesional.

În ceea ce privește concepțiile, aceștia par să aibă aceeași păreri cu privire la afirmațiile generice despre structura realității (Dumnezeu, metafizica absolutului, importanța valorilor gen tradiție, patrie, familie, în detrimentul avantajelor economico-administrative), însă din punctul de vedere al pozițiilor pe care cei doi le ocupă în societate, diferențele sunt mari: dacă Dughin este mentorul politic al lui Putin, precum și creatorul și susținătorul unuia dintre cele mai cuprinzătoare și ambițioase planuri geopolitice – proiectul eurasiatic, de Calvalho nu doar că nu are nicio poziție în scena politică, dar nu are un plan nici măcar pentru propria mea pensie, dar mă pot baza, când vine vorba de resurse războinice, numai pe câinele meu Big Mac și pe o veche pușcă de vânătoare. Într-adevăr, cei doi sunt împotriva proiectului globalist gândit de Rockefeller, dar există diferențe în abordările lor, iar dacă Dughin este un om motivat politic și care nu se sfiește să lupte pentru propriile convingeri în sensul cel mai pur al cuvântului, de Carvalho este un om “liber”, neîncadrat într-o instituție politică, nesusținut de vreun magnat sau vreo grupare internațională, prin urmare părerile lui par să exprime o viziune mai obiectivă asupra ordinii mondiale, a tranziției prin care se trece sau asupra tendințelor globaliste existente pe diverse continente. Totuși, este interesantă versiunea lui Dughin vis-a-vis de individualismul lui de de Carvalho, informație pe care vă las să o descoperiți singuri.

Cartea în sine reprezintă perfect ideea de globalizare întrucât moderatorii și autorii se află în spații diferite: Brazilia, SUA și Rusia. Prin urmare, mediul online este cel care a făcut posibilă această dezbatere care a început în data de 4 martie 2011 și s-a încheiat în data de 31 iulie a aceluiași an. Unul dintre autori, Olavo de Carvalho, este un filozof, scriitor și jurnalist brazilian preocupat de istoria filozofiei, istoria mișcărilor revoluționare, religie comparată, psihologie și antropologie filozofică, fiind cunoscut pentru ideile sale politice conservatoare și pentru critica adusă politicii de stânga. Aleksandr Dughin este un geopolitician, filozof, sociolog și politician rus, unul dintre cei mai influenți intelectuali ai „noii Rusii”, cunoscut pentru legăturile sale strânse cu Kremlinul și armata rusă. Este lider al Mișcării Internaționale Eurasia. Dughin se opune liberalismului și globalismului, pledează pentru respectarea valorilor creștine tradiționale, naționale și pentru crearea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane.

Conceptul de Noua Ordine Mondială a fost popular la sfârșitul Războiului Rece, la finalul anilor ’80, în era Gorbaciov, când cooperarea dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică prindea contur. Baza Noii Ordini Mondiale era, se pare, realizarea teoriei convergenței, care presupune că țările dezvoltate converg treptat în jurul unui model general de societate modernă cu dezvoltare tehnologică și structură similară a forței de muncă și a instituțiilor politice; în ciuda destrămării Uniunii Sovietice în 1991 și deci, a amânării proiectului Noii Ordini Mondiale, țările din Lumea a Treia tind oricum spre convergență cu țările dezvoltate economic.

Aleksandr Dughin, imagine din carte

După 1991, Noua Ordine Mondială se definește prin utopia politică Sfârșitul istoriei de Fukuyama, unde Statele Unite dețin hegemonia și orice altă putere care nu este reprezentată de Statele Unite și aliații săi (Europa și Japonia, în primul rând), este ignorată. Ideea centrală era universalizarea economiei de piață liberă, a democrației politice și a ideologiei drepturilor omului ca standard acceptat la nivel global de toate țările lumii. Totuși, nici această Ordine nu este posibilă din cauza ciocnirilor dintre civilizații de care vorbește S. Huntington, sau din cauza conflictelor religioase sau etnice.

Din punctul de vedere al lui Aleksandr Dughin, în momentul de față nu avem o Nouă Ordine Mondială, ci mai degrabă o tranziție de la ordinea mondială pe care o cunoaștem din secolul XX către o altă paradigmă, ale cărei caracteristici urmează să fie definite. Prin urmare, apare întrebarea dacă Noua Ordine Mondială va avea o caracteristică globală sau va exista la nivelul tendințelor regionaliste. Conform lui Dughin, Statele Unite trebuie să facă față multor provocări și ar avea posibilitatea de a urma trei căi distincte și anume:

  • neoconservatorii – înființarea unui Imperiu American stricto sensu, prin consolidarea tehnică și socială a unei arii centrale dezvoltate, în vreme ce spațiile externe ar rămâne împărțite și fragmentate într-un stadiu de perturbări permanente;
  • democrații și Obama – crearea unei unipolarități multilaterale în care Statele Unite ar coopera cu puterile care agreează rezolvarea problemelor regionale (Canada, Europa, Australia, Japonia, Israel și posibil alte țări) și ar pune presiune pe țările aflate la polul opus (Iran, Venezuela, Belarus, Coreea de Nord), sau pe țările ezitante, care luptă pentru a-și asigura independența regională (China, Rusia etc);
  • promovarea globalizării accelerate prin întemeierea Guvernului Mondial și destituirea rapidă a suveranității Statelor Naționale în funcție de crearea Statelor Unite ale Lumii, care ar fi guvernate de elita globală în termeni legali. Acesta din urmă este proiectul Consiliului pentru Relații Externe, reprezentat de strategia lui George Soros și fundațiile sale.

Dughin consideră că Statele Unite încearcă să promoveze cele trei căi în același timp deoarece în ciuda diferențelor dintre cele 3 paradigme, un aspect este comun și anume interesul Statelor Unite ale Americii de a-și afirma dominația strategică, economică și politică. În lumea contemporană ne aflăm într-o zonă geopolitică în care Statele Unite ale Americii se află încă în centru, influențele atingând fiecare stat, nivelul de influență depinzând de voința statelor de a accepta. Așadar, imaginea Ordinii Mondiale viitoare diferă în funcție de grupul de ideologi americani; în același fel, există diverse viziuni alternative asupra arhitecturii mondiale care se opun perspectivei americano-centriste, dorința conservării suveranității reprezentând contradicția naturală și punctul de rezistență în fața tendințelor proamericane sau globaliste.

O primă categorie este formată din state naționale (China, Rusia, Iran, India, inclusiv multe state sud-americane și islamice), care nu sunt dispuse să-și delege independența unei autorități supranaționale externe și care cel mai probabil nu au o alternativă pentru viitoarea Ordine Mondială și care se diferențiază numai în nivelul de radicalism în respingerea americanizării. Pentru aceste state păstrarea statu-quoului este dorința eternă: modernitate, state-națiune, sisteme westfaliene, actuala configurație a ONU.

O a doua categorie de actori care resping tranziția spre o Nouă Ordine Mondială, este formată din grupuri subnaționale, mișcări și organizații care se opun americanismului din rațiuni ideologice, religioase și/sau culturale. Motivația acestei rezistențe este dată de credința religioasă incompatibilă cu doctrina seculară a americanizării, occidentalizării și globalizării, de doctrine etnice sau ideologice (ca in cazul socialismului sau comunismului), sau de regionalism. Spre deosebire de prima categoria, în a doua se poate identifica o alternativă la Ordinea Mondială propusă de americani deoarece actorii subnaționali devin transnaționali, din moment ce aceleași religii și ideologii sunt prezente în diferite țări și state naționale. Din punctul de vedere al lui Dughin, alternativele hegemoniei americane sunt:

  • crearea Statului Mondial Islamic (Califatul Universal)
  • Ordinea Mondială văzută ca o revoluție socialistă globală ca urmare a planului neosocialist reprezentat de stânga sud-americană și de Hugo Chavez, și care reprezintă o nouă versiune a criticii marxiste aduse capitalismului.
  • Proiectul eurasiatismului, bazat pe principiul civilizațiilor și al marilor spații. Proiectul presupune înființarea mai multor tipuri de entități politice, strategice și eonomice transnaționale unite prin comunitatea civilizației și a valorilor sale principale, în unele cazuri religiose, iar în altele, seculare și culturale. Blocurile acestea ar fi formate din state integrate, care ar reprezenta polii lumii multipolare (ex. Uniunea Europeană, Uniunea Eurasiatică, Uniunea Islamică, Uniunea Sud-Americană, Uniunea Chineză, Uniunea Indiană, Uniunea Întregului Pacific etc).
Olavo de Carvalho, imagine prezentată în carte

Alternativele la Tranziția spre o nouă ordine mondială, precum și la tendințele centralizatoare americane, ar prinde contur dacă statele naționale ar avea viziune, iar mișcările ar avea infrastructura necesară pentru a-și pune ideile în practică. Atunci, ar începe adevărata luptă.

În linii mari, Olavo de Carvalho împarte actorii din scena mondială în grupuri similare cu cele identificate de Dughin, grupuri care se articulează în trei proiecte de dominație globală, și anume ruso-chineză (elita guvernantă din Rusia și China), occidentală (care nu este același lucru cu anglo-americană, proiect susținut de către elita financiară occidentală, așa cum este ea reprezentată în Clubul Bilderberg, în Consiliul pentru Relații Externe și în Comisia Trilaterală) și islamică (proiect susținut de către Frăția Musulmană, de către liderii religioși din diferite țări și de către guvernele unor țări musulmane).

Jurnalistul și profesorul brazilian consideră că nebulozitatea imaginii mondiale, precum și importanța pe care o câștigă teoriile conspiraționiste vin din faptul că în momente de criză, cele trei grupuri, aflate în competiție, se află în imense zone de fuziune și ccolaborare, chiar dacă mobile și schimbătoare, dar și pentru că cei trei agenți interpretează în mod eronat planurile și acțiunile celorlalți în scopuri de propagandă sau dintr-o reală lipsă de înțelegere. Concluzia este că lumea de azi e obiectul unei dispute între militari, bancheri și predicatori.

Astfel, pentru prima oară în istoria lumii, cele trei modalități esențiale ale puterii – politico-militară, economică și religioasă – se regăsesc personificate în blocuri supranaționale distincte, fiecare cu propriile planuri de dominare mondială și moduri de acțiune specifice. (Olavo de Carvalho)

Faptul că cele trei proiecte sunt asociate cu anumite națiuni, state și guverne specifice, precum și interpretările greșite pe care și le oferă unii altora, duce la înțelegerea greșită a situației geopolitice curente.  De Carvalho consideră că doar primul agent poate fi perceput în termeni strict geopolitici, deoarece planurile și acțiunile sale corespund unor interese naționale și regionale bine definite. Elita globalistă din Rusia și China e formată din guvernele celor două țări deoarece comunismul i-a dizolvat pe ceilalți agenți posibili. Cât despre elita financiară, considerată mai avansată în îndeplinirea planurilor sale de guvern mondial, ea se plasează explicit deasupra oricăror interese naționale. Elita globalistă din Occident nu se identifică cu vreun stat sau guvern anume, deși le controlează pe multe, afirmă profesorul de Carvalho. De asemenea, Califatul Universal câștigă mereu în detrimentul națiunii. Divergențele produse de ciocnirile de interese naționale nu au reușit să se ridice deasupra proiectului islamic, dar totuși influența organizației se extinde doar în lumea islamică.

În ceea ce privește interpretările acțunilor celor trei agenți, perspectiva ruso-chineză (amplificată sub forma eurasiatismului), descrie blocul occidental drept expansiunea mondială a puterii americane, expresia materializată a ideologiei liberale a lui Sir Karl Popper sau inamicul întregii spiritualități tradiționale. Globalismul occidental la rândul lui, spune că nu are alți dușmani în afară de terorism (pe care nu îl asociază cu blocul islamic, ci îl descrie ca un reziduu al credințelor barbare pe cale de dispariție), și de fundamentalism, prin care își justifică și acțiunile împotriva religiei creștine. Rusia și China nu sunt prezentate niciodată ca potențiale agresoare, ci drept aliate ale Occidentului, ceea ce duce la înțelegerea că ideologia globalismului occidental este prezentă printr-un consens universal stabilit, dușmănit doar de niște grupuri marginale și religioase ușor alienate.  În ceea ce privește blocul islamic, dușmanul este Occidentul, perceput ca un descendent al vechilor cruciați sau o personificare a hedonismului și a materialismului. China și Rusia nu se află în discursul lor ideologic, probabil pentru că aceste două țări colaborează cu grupurile teroriste.

Discuția dintre Dughin și de Carvalho are în prim plan blocul ruso-chinez și proiectul eurasiatic. Blocul ruso-chinez se prezintă drept aliatul SUA împotriva terorismului, dar în același timp furnizează arme organizațiilor teroriste din lume și regimurilor antiamericane din Iran, Venezuela etc. De Carvalho scrie un adevărat discurs împotriva Rusiei, mai degrabă împotriva guvernului care se plânge de reformele liberale ale lui Boris Elțin, de inspirație americană, fără să țină cont de faptul că susținătorii comunismului nu au fost judecați și pedepsiți pentru crearea celei mai eficiente mașinării de teroare statală pe care a cunoscut-o vreodată umanitatea. De asemenea, jurnalistul brazilian acuză atitudinea guvernului rus împotriva capitalismului american, despre care se consideră că ar fi corupt Rusia, acuzând la rândul său Rusia de inflitrarea în societatea americană prin anii ’60, prin operațiunea condusă de Willi Munzenberg. De Carvalho consideră Rusia vinovată de dimensiunea planetară a traficului de droguri începând cu anii ’50 și afirmă că actualmente există mai mulți spioni ruși pe teritoriul american decat s-ar fi aflat pe timpul Războiului Rece. Iar dacă Dughin consideră  că, conform doctrinei eurasiatismului, SUA este încarnarea prin excelență a globalismului liberal, de Carvalho respinge această teorie, acceptând că această idee se aplică mentalității elitelor globaliste, dar nu Statelor Unite ale Americii, ca stat. DebCarvalho consideră că distrugerea puterii americane va înlătura ultimul obstacol important din calea instaurării guvernului mondial și că proiectul eurasiatic este un al doilea val și un upgrade al greșelilor Rusiei.

Am ținut să fac o prezentare mai pe larg a ideilor pe care se bazează cei doi profesori în dezbaterea lor deoarece mi se par informații de un real ajutor pentru orice persoană curioasă de evenimentele politice la nivel global. Cartea nu doar că oferă informații despre scena politică, dar are și trimiteri la autori și cărți importante pentru spațiul geopolitic, precum și la evenimentele istorice care au creat actuala ordine sau dezordine mondială. Dar, ceea ce este cel mai important, dezbaterea ne arată cât de puternică este ruptura dintre cei doi profesori și lumile pe care ei le reprezintă pe de o parte, și cât de viu este trecutul în memoria fiecăruia dintre noi, pe de altă parte. Evenimentele nu sunt uitate, ci doar puse sub cheie până la momentul prielnic, când sunt folosite de obicei pentru a începe o nouă luptă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Legături de sânge: Povestea Ioanei, de Aurora Liiceanu

Andreea Andrusca

Humanitas la Gaudeamus 2015, 18–22 noiembrie 2015

Jovi Ene

Dumnezeu a trântit telecomanda, de Cristian Preda

Victor Alartes

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult