Retour de l’URSS : Suivi de Retouches à mon Retour de l’URSS, de André Gide
Edition Gallimard, 2009
Prima parte aici.
Retouches à mon Retour
După publicarea volumului Retour Gide a fost atacat cu virulenţă, de aceea apariţia volumului Retouches reprezintă o adevărată descătuşare a autorului francez care, în acest moment, nu mai are iluzii. Dar nici reţineri. În Retouches Gide răspunde corului criticilor filocomunişti care-l insultase, mulţi foşti prieteni, camarazi de lupta, colegi de excursii sovietice, autori ai literaturii de proslăvire. Gide îşi începe volumul răspuns cu o execuţie sumară a lui Romain Rolland care, înfeudat cauzei cum era, l-a atacat cu violenţă. Vulturul şi-a făcut cuibul şi acum se odihneşte, îl ironizează Gide. Urmează pararea criticii lui Paul Nizan care-l acuză că nu scrie în Retour faptul că URSS se schimbă de la o lună la alta. Gide îl contrazice afirmând că URSS într-adevăr se schimbă de la o lună la alta. Asta mă sperie însă. Din lună în lună situaţia din URSS se înrăutăţeşte. Se depărtează din ce în ce mai mult de ceea ce noi speram să fie sau că va fi.”[1]
Gide continuă portretul sumbru al societăţii sovietice subliniind că muncitorul sau kolhoznicul nu mai este liber să-şi aleagă viaţa fiind coborât la statutul de sclav al sistemului căci odată libertatea asumată, ea nu conduce la altceva decât la pierderea oricărei forme de asistenţă socială (putea rămâne fără modesta locuinţă care era închiriată de Uzină, fără alimente adică fără cartelă etc.) Neîncadrat erai un om mort. Mort de foame! Descrierea mecanismului de promovare socială este minuţioasă o ştim prea bine (doar am probat-o). „O excelentă metodă de a avansa este turnatoria. Asta va pune bine cu politia care imediat vă va proteja servindu-se însă de voi; pentru că odată începută, nu mai rămâne nici onoare şi nici prietenie: trebuie să o faci. În rest, antrenamentul este uşor. Iar informatorul se află la adăpost.(….) Cuvintele inocente ale copiilor vă pot aduce la pieire. Nu se mai vorbeşte de faţă cu ei. Fiecare este supravegheat, se supraveghează sau este supravegheat. Nu mai e permisă nici o neatenţie, nici o libertate de exprimare decât poate în pat, cu soţia şi asta doar dacă eşti sigur de ea. (…) Turnătoria face parte din virtuţile civice. Se exersează aceasta încă de la cele mai fragede vârste iar copilul care dă raportul este felicitat”[2] „De la vârful ierarhiei sociale reformate până la baza ei, cei mai apreciaţi sunt cei mai servili, cei mai laşi, cei mai nedemni, cei mai abjecţi. Toţi cei ai căror frunte se ridică sunt seceraţi sau deportaţi unul după altul.”[3]„Poporul nu are dreptul să-i aleagă decât pe cei care sunt aleşi dinainte. Proletariatul este păcălit. Încătuşat, legat fedeleş din toate părţile, îi este imposibil să reziste. Ah, partida a fost bine jucată şi câştigată de Stalin; în sunetul aplauzelor puternice ale comuniştilor din lumea întreagă care cred în continuare şi vor mai crede mult timp că în URSS cel puţin au repurtat o victorie şi-i consideră inamici şi trădători pe toţi cei care nu aplaudă la rândul lor.”[4] Gide face şi un apel către PCF îndemnându-l să deschidă ochii şi să nu-i mai mintă pe muncitorii francezi care ar trebui să-şi dea seama că sunt păcăliţi de către PCF după cum comuniştii francezi erau înşelaţi de Moscova.
Gide întreprinde si un rechizitoriu la adresa inegalităţilor care domneau societatea sovietica, inegalităţi salariale intre muncitori si cadre. Subliniază intr-o nota de subsol involuţia economică a Rusiei la nivelul puterii de cumpărare. „Dacă în 1936 cu un salariu lunar mediu se pot cumpăra 225 kg de pâine de secară in 1914 cu un salariu mediu de 30 de ruble cat câştiga un muncitor puteau fi cumpărate 600 de kilograme din aceeaşi pâine.” Scriitorul francez îşi pune chiar şi cenuşă în cap„ De trei ani de zile am tot ingurgitat scrieri marxiste (..) Pe de alta parte am citit relatări de călătorie (din URSS-n.m.), descrieri entuziaste, apologii. Marea mea greşeală a constat în a mă încrede în laude. Iar ceea ce ar fi putut să mă avertizeze era scris pe un ton atât de duşmănos…Cred mai degrabă în dragoste decât în ură. Da, am avut încredere, am dat credit. (…) Bineînţeles, mi se părea normal să fiu primit bine precum este cazul cu un oaspete, să-i arăţi peste tot ceea ce este mai frumos. Însă ceea ce m-a uimit era diferenţa între ceea ce era foarte frumos şi partea comună; privilegiile atât de numeroase faţă de o normalitate atât de mediocră şi urâtă.”[5]Onestitatea lui Gide este totală căci el recunoaşte şi condamnă ceea ce zdrobitoarea majoritate a prietenilor de drum trec sub tăcere: mituirea. Gide a aflat din ziare că în lunile ce i-au precedat vizita 400.000 de exemplare din cărţile lui au fost vândute. „Iar articolele atât de gras plătite!” Gide menţionează şi faptul că doi dintre însoţitorii săi care aveau două cărţi sub tipar nu ştiau cum să-şi mai cheltuiască miile de ruble primite drept avans pentru drepturile de autor. Iar el nu avea cum să-şi cheltuiască banii. De ce? „De fiecare dată când scoteam portofelul pentru a achita o notă la un restaurant sau la hotel, pentru a plăti o factură, cumpăra timbre, un ziar, cu un surâs fermecător şi un gest autoritar, ghidul nostru mă oprea Glumiţi ! Sunteţi, împreună cu cei cinci însoţitori, oaspetele nostru!”[6]Educaţia severă de extracţie protestantă este imposibil să nu fi jucat un rol important în deşteptarea spiritului critic căci Gide a fost atent şi la sumele mari cheltuite pentru a asigura grupului dineuri fastuoase, şase feluri de mâncare, valuri de vin care, recunoaşte Gide, după două ore, te lăsau pur şi simplu fără suflare. De altfel acest regim de viaţă dur a contribuit şi la moartea unuia din colegii lui Gide căruia îi este dedicat primul volumul, Eugene Dabit.
Gide a dat dovadă de mult curaj atacându-l pe însuşi Stalin în persoană. Credem că doar faima sa a prevenit aplicarea unei corecţii din partea serviciilor secrete sovietice care, de altfel, erau foarte eficiente în a-i lichida pe criticii sau elementele incomode chiar şi in Occident. Vorba aia, mâna Securităţii era lungă! Iar Securitatea română a fost creată după calapodul NKVD, nu ar trebui să o uităm, după un twininning reuşit ! „Stalin nu acceptă decât aprobările; oricine nu aplaudă îi devine adversar. De multe ori îşi însuşeşte o anume reformă propusă însa ia ideea şi îl suprimă pe cel care a propus-o. Aceasta este modalitatea sa de a avea dreptate.”[7] Mai mult, Gide menţionează deţinuţii politici care înfundau Gulagul scriind că-l interesează mai degrabă aprobarea lor decât laudele sau imprecaţiile Pravdei. Motivaţia lui Gide era simplă „Nu există un partid de care să ţin şi care să mă împiedice să prefer Partidului, adevărul. Din momentul în care apare minciuna, nu mă simt bine; rolul meu este să o denunţ. De adevăr mă leg; dacă Partidul îl părăseşte, părăsesc şi eu imediat Partidul.”[8] Editorul francez a adăugat la Retouches şi câteva din scrisorile primite de Gide în urma publicării volumului Retour. În ultima epistolă, un cititor îi transmitea lui Gide că în ciuda progreselor economice imense realizate de URSS în comparaţie cu economiile capitaliste (!), economia sovietică îngloba germeni capitalişti precum piaţa liberă şi inegalităţi salariale, cu toate consecinţele inerente. Într-adevăr, capitalismul era de vină şi când sistemul comunist distrugea economiile tuturor ţărilor contaminate căci, nu-i aşa, capitalismul era vinovat indiferent de situaţie.
Chiar daca pare evident faptul că Gide nu a putut să observe toate mecanismele societăţii sovietice într-o lună de şedere este lăudabil că a obţinut informaţii valoroase şi, mai mult, a avut încredere in sursele sale, în oamenii care l-au informat despre imensul lagăr sovietic, cauţionându-le cu imensul său prestigiu. Se pare că una din aceste surse a fost chiar şi Pierre Herbat, unul din tinerii scriitori care l-au însoţit şi care a petrecut mult mai mult timp în URSS decât delegaţia franceză. Experienţa lui Gide rămâne, indiscutabil, cea mai mare păcăleală pe care a trăit-o vreodată aparatul propagandistic sovietic împreună cu agenţii săi externi in materie de vizite trucate ale unor mari personalităţi prietene, dovedind că drumul camarazilor înfeudaţi comunismului nu a fost niciodată cu sens unic, răzgândirea fiind întotdeauna posibilă. Dacă Sfântul Pavel a avut nevoie de drumul către Damasc pentru a vedea adevărul credinţei, André Gide s-a mulţumit cu drumul către Moscova.
[1] pag.106
[2] pag. 130
[3] pag.132
[4] pag.144-145
[5] pag. 155
[6] pag. 156
[7] pag.164
[8] pag.167
1 comment