Carti Memorii jurnale Recomandat

Retour de l’URSS : Suivi de Retouches à mon Retour de l’URSS, de André Gide (I)

Retour de l’URSS : Suivi de Retouches à mon Retour de l’URSS, de André Gide
Edition Gallimard, 2009

Atitudinea lui André Gide faţă de regimul sovietic reprezintă un alt studiu- caz al vastei materii a relaţiei pe care, generic vorbind, omul de cultură a avut-o cu regimurile politice totalitare din secolul al XX-lea. Gide a fost, fără îndoială, cel mai cunoscut scriitor francez care a cochetat cu comunismul, părăsindu-l însă cu buza umflată, după un mare tărăboi. Căci Gide a avut onoarea de a se dezice în mod radical de regimul sovietic şi de cohortele sale de simpatizanţi mai mult sau mai puţin naivi, mai mult sau mai puţin interesaţi şi corupţi de Stalin. Descrierea aventurii comuniste a lui Gide merită cunoscută mai pe larg iar aceasta nu se poate rezuma doar la preluarea unor informaţii lapidare sau abordând facila metodă copy-paste ci … chiar citindu-l pe André Gide!

Romancierul francez a fost manipulat de către aparatul propagandistic aflat în strânsă colaborare cu serviciile secrete sovietice încă din 1933 când, împreună cu Malraux, a fost influenţat să facă o vizita la Berlin pentru se întâlni cu Hitler sau Goebbeles având în vedere statutul de înalte conştiinţe ale Europei pe care şi-l asumau în acea perioadă cei doi mari scriitori francezi. Conştiinţe progresiste, evident. Vizita a fost aranjată pentru ca cei doi să depună un memoriu de protest faţă de reţinerea (temporară) a lui Dimitrov şi celor doi tovarăşi ai lui într-o celebră înscenare judiciara privind incendierea Reichstagului care, în lumina uneori cercetări recente, nu a fost decât o înţelegere subterană între cei doi dictatori. Prima dintr-un lung şir care a culminat cu Pactul Ribbentrop – Molotov din 23 august 1939.

Când cei doi scriitori luminaţi au ajuns la Berlin toate oficialităţile germane se aflau la un congres de partid la München. Francezii au fost nevoiţi să lase doar o scrisoare lui Goebbels. Malraux se pare că ar fi minţit pur şi simplu când a declarat, într-un interviu din 1972 că au fost primiţi de Goebbels.[1] Gide a prezidat în iunie 1935 alături de Malraux şi Congresul Mondial în Apărarea Culturii, o altă stratagemă prin care se dorea ca „întreaga elită franceză de stânga să adere la el.”[2] Spre a fi mai uşor de manipulat, y compris.

În vara anului 1936 pânza ţesută în jurul scriitorului francez părea că în sfârşit dă roade, Gide acceptând să viziteze URSS. Motivaţia vizitei delegaţiei franceze prezidată de André Gide era participarea la funeraliile naţionale ale scriitorului Maxim Gorki (un alt caz de intelectual manevrat de Stalin). Pentru a-l convinge pe Gide să meargă în URSS se pare că serviciile sovietice au folosit şi arma sexuală căci Gide, fiind homosexual, a fost atras în situaţii compromiţătoare. Aceste capcane au fost folosite mai întâi pentru a-l manipula iar după apariţia celor două cărţi antistaliniste, materia primă a invectivelor lansate de maşinăria comunistă. Gide a fost invitat să rostească un discurs în timpul acestei noi manifestări regizate chiar de la celebrul balcon al Kremlinului, în prezenţa lui Stalin însuşi. Discursul i-a fost sugerat chiar de către agentul sovietic de legătură. După acest eveniment care a fost propagat prin aparatul de stat în întreaga Uniune Sovietică şi nu numai, delegaţia franceză a părăsit Hotelul Metropol şi a parcurs traseul standard al călătoriilor ideologice, de convingere. Au vizitat vitrinele special amenajate din Moscova, de prin Georgia, staţiuni de pe litoralul Mării Negre (Soci) etc .

Andre Gide

Volumul Retour de lURSS[3] a apărut la scurt timp după întoarcerea delegaţiei franceze, în noiembrie 1936 şi a creat senzaţie. Gide îngrămădeşte în primele pagini ale cărţii sale zece complimente pentru a le anula cu un pasaj critic asemănător cu o rază laser sau cu o ecografie tridimensionala a sistemului totalitar comunist din toate colţurile geografice şi din toate perioadele istorice ale acestei tumori a umanităţii. Citind volumul, este imposibil de înţeles cum a crezut Gide că o astfel de carte ar fi putut fi acceptată de către aparatul propagandistic sovietic şi de către Trustul Münzemberg. Justificarea sa că a descris defectele sistemului pentru a se găsi modalităţi de rezolvare/vindecare nu (prea) stă în picioare. Sinceritatea clamată de autor este de multe ori doar o capcana disimulată pentru a-şi atrage simpatia, compasiunea şi înţelegerea cititorului. Pentru a-l avea de partea lui. „Este limpede că, la două luni după ce Gide s-a întors din călătoria în Uniunea Sovietica, pe când lucra la relatarea acestei calatorii, vigilenţii membri ai apparat-ului erau absolut convinşi că lucrarea va susţine fără rezerve Frontul Popular şi regimul sovietic. În consecinţă, au luat măsuri ca această carte să fie bestseller-ul anului, evenimentul editorial al acelei etape.” Iar acţiunile lor publicitare au dus la rezultatele scontate însă într-o cu totul altă direcţie căci între 30 octombrie 1936- 9 septembrie 1937 cartea sa Retour de l’URSS s-a tipărit în nouă tiraje, vânzându-se în 146.300 de exemplare. Din şi mai acida Retouches à mon retour de l’URSS, publicată anul următor, în două tiraje s-au vândut 48.500 de exemplare. Aproape două sute de mii de cărţi anticomuniste, scrise de un scriitor celebru, precum era Gide au reprezentat o lovitură extrem de neplăcută pentru propagandiştii din Occident aflaţi în simbria lui Stalin! De altfel, organizatorul turneului, un anume agent Koltsov, avea să plătească cu viaţa eşecul, fiind deportat în Gulag.

Nu trebuie diminuată importanţa experienţei coloniale avute de Gide, experienţă care antedata călătoria sa în URSS. În 1897 el a întreprins un lung voiaj în Africa de Nord franceză (Maroc, Algeria şi Tunisia erau posesiuni franceze, printre cele mai importante ale celei de a III-a Republici) iar în 1926 a ajuns şi în Ciad şi Congo, publicând ulterior volumele de călătorie Voyage au Congo şi Retour du Tchad. Aceste cărţi au fost publicate în URSS, traduse în limba rusă pentru că serveau de minune propagandei staliniste care dorea să dovedească perversitatea imperialismului exploatator.[4] Evident, în toate aceste locuri, autorităţile coloniale nu s-au deranjat prea mult să-l întâmpine cu covoare roşii de aceea Gide s-a confruntat şi a observat realitatea colonială crudă şi injustă pe care a condamnat-o în scrierile sale. Un alt detaliu care a contribuit la trezirea lui Gide şi la corecta receptare a realităţii sovietice a fost şi prezenţa a doi vorbitori ai limbii ruse în cadrul delegaţiei franceze. De obicei, delegaţiile străine, alcătuite din tovarăşi de drum, habar nu aveau de limba locului, serviciile de traducere fiindu-le asigurate de personaje speciale. Prezenţa unui cunoscător al limbii ruse i-a permis o mult mai mare libertate de mişcare

Impresiile lui Gide

În Moscova au vizitat Parcul Culturii faţă de care Gide are numai cuvinte de laudă. În descrierea oamenilor muncii care beneficiau de acest Parc model subliniază de mai multe ori faptul că distracţiile oferite nu aveau nici urmă de vulgaritate. A fost impresionat de mulţimea îmbrăcată într-o ţinută perfectă, respirând onestitate, demnitate şi decenţă. Publicul, în afara copiilor, este format numai din muncitori care merg acolo pentru a practica sporturi, pentru a se odihni, pentru a se distra sau instrui ( pentru că sunt şi săli de lectură, de conferinţe, cinematografe, biblioteci). După această vizită Gide scrie că niciunde altundeva în lume nu există un sentiment de umanitate atât de puternic, şi, în ciuda diferenţelor lingvistice, niciunde în lume nu m-am simţit camarad şi frate atât de deplin. La Moscova Gide a observat şi condamnat distrugerea vechiului oraş pentru a se lăsa loc noului stil arhitectural comunist dar şi cozile care şiruiau până la străzi învecinate, la care stăteau cuminţi şi calmi 200-300 de oameni. Gide trece după două ore şi constată stupefiat că oamenii erau în continuare aliniaţi la coadă. Doar primii sunt serviţi constată el sec. Adică, pe româneşte, apucă!

Delegaţia franceză a fost dusă să vadă şi un kolhoz model, căci, să nu uitam, trecerea pe la un kolhoz era o etapă obligatorie a delegaţiilor tovarăşilor de drum. Gide condamnă depersonalizarea locuinţelor kolhoznicilor „acelaşi mobilier urât, acelaşi portret al lui Stalin şi nimic altceva, nici un alt obiect personal. Fiecare cameră este interschimbabilă, chiar şi kolhoznicii părând a fi interschimbabili, ar putea să se mute dintr-o cameră în alta fără să-şi dea seama. De ce ar avea nevoie kolhoznicii de obiecte personale atât timp cât îşi duc întreaga viaţă în comun?” Într-o notă adăugată ulterior, Gide întreabă „această depersonalizare către care pare a tinde totul în URSS poate fi considerată un progres? Din punctul meu de vedere, nu o pot crede.” Capitolul doi se încheie cu remarci ironice, care parcă-l anunţă pe George Orwell cu al sau 1984 „Fericirea tuturor nu se obţine decât prin pierderea individualităţii fiecăruia. Fericirea tuturor nu se obţine decât pe socoteala fiecăruia. Pentru a fi fericiţi, conformaţi-vă”[5] Observă germenii protocronismul sovietic „Cetăţeanul sovietic trăieşte într-o extraordinara ignoranta a străinătăţii. Ba mai mult, este convins că în străinătate, în toate domeniile, lucrurile merg mai prost decât în URSS. Aceasta iluzie este întreţinută cu bună ştiinţă pentru că este necesar ca fiecare, indiferent cât de puţin mulţumit e, să fie fericit de regimul în care trăieşte şi care-l fereşte de rele mai mari.” [6]

Volum de calatorii Andre Gide

Într-o lungă diatribă îndreptată împotriva abandonării spiritului revoluţionar care a dus la înlăturarea ţarismului putred, Gide întreabă daca nu ar fi mai bine să se recunoască faptul că spiritul critic nu mai este de actualitate, că nu mai e nevoie de el. „Ceea ce se cere în prezent este acceptarea, conformismul. Ceea ce se doreşte şi cere este o aprobare a tot ceea ce se face în URSS; ceea ce se caută să se obţină este o aprobare neresemnată, sinceră, ba chiar entuziastă. Cel mai surprinzător este că se obţine aceasta. Pe de altă parte, cel mai mic protest, cea mai mică critică este pasibilă să provoace mari necazuri şi să fie rapid înăbuşită. Mă îndoiesc că în oricare altă ţară de azi, chiar şi Germania lui Hitler, spiritul să fie mai puţin liber, mai puţin aplecat, mai înfricoşat (terorizat), mai subjugat.”[7]„În URSS este acceptat dinainte şi pentru totdeauna faptul că pentru orice problemă nu trebuie avută în vedere mai mult de o părere. În rest, oamenii au spiritul astfel educat încât adaptarea la conformism se face uşor, în mod natural, pe nesimţite, încât cred că s-a ajuns la nivelul ipocriziei. În fiecare dimineaţa Pravda îi învaţă ce se cuvine să ştie, să gândească, să creadă. Şi nu e bine să ieşi din tiparele Pravdei. Astfel încât de fiecare dată când vorbeşti cu un rus ai impresia că ai vorbit cu toţi.” Gide oferă şi un exemplu în această direcţie. Delegaţia scriitorilor francezi ajunsă la Suhumi a fost invitată să ia parte la un mare banchet, una din practicile curente de seducere. În timpul acestui banchet s-au ţinut nenumărate toasturi. Cum francezii rosteau unul, cum gazdele sovietice le replicau printr-un toast în cinstea lui Stalin. La un moment dat Jef Last, unul din membrii delegaţiei franceze care vorbea rusa, s-a ridicat şi a închinat un pahar în cinstea Frontului Popular din Spania, aflat la guvernare, contestat violent de rebeliunea naţionalistă[8] şi militara condusă de generalul Francisco Franco, aflata la începutul ei (izbucnită la 17 iulie 1936). Gide a observat în sală o reţinere: participanţii sovietici nu ştiau cum să se raporteze la acele evenimente din Spania pentru că Pravda încă nu se pronunţase asupra cestiunii! După câteva zile Stalin s-a pronunţat iar un imens val de simpatie pentru cauza Republicii spaniole a măturat Uniunea Sovietica! Se eliberase adevărul zilei şi toată lume şi-l putea însuşi fără teama de repercusiuni cu toate că parafrazându-l pe Orwell, nimic nu era mai nesigur decât trecutul! De altfel în mod cert Orwell a citit cartea lui Gide înainte de a scrie 1984. Volumului Retour…i-au fost adăugat cinci anexe. În prima dintre ele „Lupta antireligioasă” Gide relatează vizitele grupului pe la biserici transformate în săli de dans, muzee de arheologie sau muzee antireligioase. Într-una din aceste biserici, în dreptul icoanei lui Isus Hristos era agăţată o pancartă menită a explica vizitatorilor cine a fost El „Personaj legendar care nu a existat niciodată.”[9]Gide condamnă nu neapărat distrugerea creştinismului ortodox pe care-l percepe ca fiind depăşit, plin de superstiţii ci felul cum a fost făcută. Gide înţelege că omul nou nu mai avea nevoie de religie. Cel puţin nu de creştinism căci de religie tot a avut parte, una a turnătoriei, laşităţii şi minciunii. Adică de marxism. În cea de a doua anexă, Gide descrie întâlnirea cu Ostrovski, un muncitor care suferise un accident grav şi pe care-l mai ţinea în viaţă doar nebănuita pofta de a afla cum decurge construcţia societăţii multilateral dezvoltate. Între timp muncitorul model îşi dicta viaţa. Nu putea lipsi si vizita la un alt kolhoz în timpul căreia Gide află de la directorul unităţii că numărul de kolhoznici este limitat, numărul celor care doresc să fie admişi fiind foarte mare !!! Concluzia primului volum este clară „Stalin are întotdeauna dreptate.”[10]

(va urma)


[1] Stephen Koch, Stephen Koch, Sfârşitul inocenţei. Intelectualii din Occident şi tentaţia stalinistă Editura Albatros Universal Dalsi, Bucureşti, 1997  pag. 176-177.

 

[2] Stephen Koch, Op. cit., pag. 337

[3] André Gide  Retour de l URSS suivi de Retouches à mon Retour de l URSS, Gallimard, 2009

[4] Se cunoaşte marele grad de dezvoltare atins de marea majoritate a acestor colonii după obţinerea independenţei, dezvoltare dovedită de revoluţiile arabe de acum.

[5] pag 44 “Le bonheur de tous ne s’otient qu’aux depens de chacun. Pour  etre heureux, soyez conformes.»

[6] pag.48

[7] pag.60-61

[8] Este o întreagă disputa istorica in legătură cu caracterul ei, daca era fascista, naţionalistă etc. In mod cert, tabără rebelilor era formată din multe grupări profund nemulţumite de ascensiunea Frontului Popular (gruparea militară din jurul lui Franco, carliştii, falangiştii, alte grupări conservatoare regionale etc.)

[9] pag.86-87

[10] pag.68

Articole similare

În intimitatea lui Freddie Mercury, așa cum este descrisă de Peter Freestone

Jovi Ene

A World Apart, de Gustav Herling (II)

Codrut

Revista presei culturale (14 – 20 februarie 2014)

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult