Carti Carti de fictiune

“Priveşte dincolo de limita vizibilului. Priveşte invizibilul”: Felix și izvorul invizibil, de Eric-Emmanuel Schmitt

”Felix și izvorul invizibil”, de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere din franceză de Doru Mareș

Din nou Eric-Emmanuel Schmitt, unul dintre scriitorii pe care ii admir in mod special, admiratie inceputa prin intermediul unui film, “Domnul Ibrahim si florile Coranului” si continuata imediat cu intrarea in paginile cartilor sale, cu “Oscar si tanti Roz”. Si urmata constant, cu fiecare aparitie a unei carti scrise de domnia sa. V-am povestit la un moment dat ca am obtinut, cu mare emotie, un autograf de la autor, in anul 2015, pe volumul “Femeia in fata oglinzii”!

De ce il admir? Pentru ca, asa cum spunea Henry James, scopul unui roman este “sa ajute inima omului sa se cunoasca pe sine insasi” si eu consider acesta ca fiind cel mai bun raspuns.

Félix şi izvorul invizibil” este în opinia mea, un roman-frate cu “Domnul Ibrahim şi florile Coranului”. De ce? Din mai multe puncte de vedere. Pentru că poveştile pe care ni le spune autorul se petrec în Paris, în cartierul Belleville – primul roman, pe Rue Bleue, în Montmartre – al doilea, zone pline de culoarea locală a etniilor care îşi duc viaţa alături, în prietenie şi respect pentru rădăcinile, obiceiurile şi credinţele fiecăruia. Pentru că în acest creuzet nultinaţional şi complex social, eroii principali sunt puşti, copilandrii, iar în “Félix şi izvorul invizibil”, povestitor la persoana întâi al întâmplărilor prin care trece este un preadolescent inocent, sensibil, iubitor şi extrem de atent la lumea care îl inconjoară, gata să înţeleagă şi să preia de la fiecare, sfaturi şi învăţăminte folositoare. Félix (cu radacini in Senegalul islamic) este un frate mai mic al lui Moise (evreul parizian), personajul din romanul “Domnul Ibrahim si florile Coranului”. Atat Moise, cat si Félix isi contureaza, formeaza si stabilizeaza personalitatea in momente de cumpana familiala, in momente de intoarcere la origini, recunoastere a radacinilor, impacare cu trecutul, si iubire, dragoste neconditionata.

Pentru ca  “Cel care priveste bine, sfarseste prin a vedea” (proverb African) si pentru ca indemnul este “Priveşte dincolo de limita vizibilului. Priveşte invizibilul” si nu in cele din urma, pentru ca “Libertatea  nu este un scop, ci un mijloc, mijlocul de a fi tu insuti”. Si cu aceste cuvinte in minte si in suflet, copilul va ajunge un matur intelept.

Ambitioasa si vivanta senegaleza Fatou, mama (Mami) pustiului de doisprezece ani, Félix, conduce cu mana de fier localul “La Munca” aflat in strada Ramponneau din Belleville-Paris. “Ca o zana buna, Mami infrumuseta viata.”, ne spune Félix, ii ajuta pe oamenii din jur si isi inconjura lumina, pustiul ei, cu dragoste si fericire. De altfel, toata lumea, inclusiv Félix, stia ca Mami il concepuse pe acesta cu “Sfantul Duh”, fapt care de altfel il si declarase la Primarie. “Félicien Saint-Esprit” – tatal lui Félix “antilez, capitan de nava comerciala, ramasese o saptamana la Paris, acum treisprezece ani, timp suficient pentru a ma face cu Mami, apoi se intorsese peste noua luni si ma declarase la Starea Civila.”

Mami reprezenta pentru Félix “si Polul Nord si Polul Sud si Ecutorul si Tropicele…” Familia? Prietenii! Clientii! Vecinii! Care il tratau pe Félix ca si cum i-ar fi fost bunici, frati, matusi… O familie mare, portretizata amanuntit si cu umor involuntar de catre Félix: Madame Simone devenita transexualul Jules, serios sprijin la lectiile pustiului, apoi domnisoara Tran, in rol de sora mai mare, apoi Robert Larousse, “hotarat sa invete pe de rost dictionarul”, dar si domnul Sophronides – filozoful cafenelei,

Insa, in tot acest echilibru si calma bucurie zilnica, apare pericolul! Care “rascoleste existenta”. Si incepe de la “Paradisul smochinilor”, bacania lipita de La Munca.” Domnul Tchombé, proprietarul, bolnav si in pragul trecerii in lumea de dincolo, ii face lui Fatou o oferta avantajoasa de vanzare a magazinului sau, in vederea extinderii afacerii vecinei sale.

Mintea ingenioasa a lui Mami gaseste o solutie mai buna: va vinde cafeneaua sa, va cumpara “Paradisul smochinilor” si il va transforma intr-o “La Munca” mai extinsa… dar cu aceeasi pozitie si prin urmare, pastrandu-si clientela. Si ii face o oferta de vanzare, la randul ei, cizmarului Aram Vartanian, pentru micul ei local. Observati, apare si un armean-parizian in peisajul interetnic! Si iata pericolul… probleme de legalitate privind actele de proprietate ale lui Mami asupra localului ei… probleme grave, care cer interventii si ajutor profesionist… notar, avocat…Si colac este pupaza, domnul Tchombé moare inainte de a-si consuma putinele zile pe care le mai avea,  de suparare ca nu poate finaliza afacerea scontata.

Brusc, cu povara unei vine inexistente, Mami cade din starea de depresie, intruna catatonica. O metamorfoza completa. “Amutind, Mami nu si-a ratacit doar vorbele, dar si-a pierdut si curiozitatea, atentia acordata celorlalti si energia. Trupul i s-a schimbat intr-o noapte, devenind, din gratios, greoi. In timpul rapidei metamorfoze, privirea i s-a stins, ochii i-au devenit scticlosi si pielea si-a pierdut stralucirea.” Lui Félix, ii venea deja greu – spune el – “sa fiu un pusti de doisprezece ani”.

De urgenta este chemat din Senegal, unchiul Bamba, fratele lui Mami. Descris de catre autor – prin ochii micului Félix , drept unchiul Bamba venit din Senegal, dar om de lume, cetatean globalist, cu “alura de baiat jovial, dupa hainele de dandy african, mai ales in seara aceea, in care pe langa pantofii carmin cu bot ascutit din piele de crocodile, arbora un costum cu vesta galben-canar.”

Si el pune diagnosticul: “Mami” – Fatou – are doua boli, una este depresia – diagnostic medical, “boala amaraciunii”, cealalalt  ar fi  ca este “moarta”, “e pe buza prapastiei”, ii e dor de Senegal. Si sunt sase motive pentru care unchiul lui Félix, intors din Senegal,  insista asupra diagnosticului pus de el.

Primul motiv, in favoarea diagnosticului ca Mami e moarta e acela ca nu mai aude, “e surda ca un lemn”. Al doilea este “ca mortii nu vad nimic, chiar si cu ochii deschisi”. Al treilea motiv este ca “privirea ii e goala”. Al patrulea motiv este ca “mortii isi schimba culoarea” si tenul ei devenise “cenusiu-verzui”. Al cincilea motiv “mortii nu le dau atentie celorlalti” si al saselea… “mortul nu vorbeste

Insufletirea unui cuvant precum moarte este pusa in text cu o forta speciala de catre Eric-Emmanuel Schmitt, iar cititorul urmareste cu uimire intruchiparea si forta acestui mesaj : “Cu vocea lui cavernoasa, unchiul a repetat cuvantul cu atata violenta, incat acesta, mai greu decat un corb, a umplut bucataria, s-a lovit de mobile, a sarit in pereti, s-a izbit de tavan, dupa care a fugit pe fereastra pentru a-i atac pe vecini, gutural, strident, ragusit, sunetul s-a spart in cioburi de ecou in curte.

De altfel, aceeasi bogatie plastic-expresiva de enumerari cu pofta viscerala si inventivitate mentala o etaleaza Eric-Emmanuel Schmitt atunci cand insira in fata cititorului “calitatile” Parisului. Metropola moderna iubita cu si in ciuda acestor “calitati”, care o situeaza la antipodal meleagurilor natale ale lui Fatou.

Parisul, caracatita carei ii eram o tentacula Parisul, capitala Frantei, Parisul cu bulevardele lui, cu inelele de centura, cu dioxidul de carbon, cu anbuteiajele, manifestatiile, politistii, grevele lui, cu Palatul Elysee, cu scolile, liceele, soferii lui care latrau unii la altii, cu cainii care nu mai latrau deloc, cu bicicletele perfide, cu arterele centrale, cu acoperisurile cenusii sub care se ascund porumbei gri, pavajul sclipitor, asfaltul moale, magazinele zornaitoare, bacaniile nocturne, gurile de metrou, damfurile furioase ale canalelor, atmosfera de mercur de dupa ploaie, crepusculele trandafirii de atata poluare, felinarele portocalii, chefliii, pofticiosii, golanii, betivii lui.” Hm. Parisul, a nu-l confunda cu Bucurestiul 🙂

Cineva trebuie sa o intoarca din morti pe Mami. Caci ani de zile ea a fost “energica, sclipitoare, curioasa, radioasa, expansiva, ciripea cu voce matasoasa, carnoasa, profunda, care-i indulcea accentual tropical, se mira, se revolta, se interesa de tot si de toate, radea de mai toate lucrurile…” Leacul firesc pentru boala lui Fatou (dupa o serie de incercari pline de culoare – de a apela la vrajitori si vrajitoare locali) este reconectarea cu mediul natal, intoarcerea in Senegal, limpezirea vechilor dureri, reconcilierea cu trecutul sub maretul boabab al copilariei, reunoasterea si asumarea pierderii familiei, pentru ca,  si acele meleaguri, ca pretutindeni, sunt viciate de raul din oameni.

De fiecare parte a fluviului (Senegal), <indigenii> s-au repezit la <straini>, in ciuda nuantelor si a adevarului”.

O impacare cu trecutul, un plasture vindecator pe traumele aduse la suprafata si constientizate prin spirit si suflet. O intoarcere din moarte, prin intoarcerea la origini si radacini identitare.

Priveste dincolo de limita vizibilului. Priveste invizibilul. Cauta spiritul care face ca totul sa apara in spatelor celor ce apar. Si hraneste-te cu puterea lumii care il sustin. Izvorul invizibil se gaseste oriunde, mereu, indiferent unde te-ai afla, si poti sa-l captezi. Cel care se uita bine, pana la urma vede.”

Datorita mamei sale si unchiului-neunchi, unul iubitor si celalalt generos, Félix afla secretul izorului invizibil, secret care ii va fi sprijin spiritual in viata. O calatorie initiatica a lui Félix in inima Africii. La fel ca si calatoria lui Moise in Anatolia, alaturi de Ibrahim. Lectii de viata.

Intoarcerea mama-fiu in Paris, i-a inteleptit pe amandoi. Au aflat raspunsul la problemele lor mondane si mai ales, au aflat raspunsul la intrebarea “De ce isi iau pasarile zborul? Oamenii seriosi iti vor spune ca pentru a se deplasa, a-si cauta de mancare, a explora cerul, pe scurt, chestii utile. Ce oribil! Nu, pasarile zboara tot asa cum canta, de placere, pentru frumusetea gestului, pentru euforia clipei.”

Aceasta carte este scrisa in maniera unui bijutier, care realizeaza un filigran fin din fir de argint, o miniatura plina de culoarea si de caldura iubirii si a devenirii prin intelegerea valorilor umane.

O placere sa il ascultati pe Eric-Emmanuel Schmitt, cu aceste cateva cuvinte despre romanul sau:

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, News.ro, Femmesmagazine.lu)

Articole similare

Fragment în avanpremieră: ”Omul de ianuarie”, de David Mitchell

Jovi Ene

The Private Lives of Pippa Lee (2009)

Jovi Ene

Antropologie și o sută de alte povestiri, de Dan Rhodes

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult