Adriana Gionea scrie la BookMag despre volumul de povestiri ‘Sugubina’ semnat de Mircea Diaconu: ‘Lumea povestirilor scrise de Mircea Diaconu te va deruta. Nu vei şti dacă trebuie să-i compătimeşti pe oamenii prinşi în degringolada propriilor trăiri sau să te amuzi pe seama încurcăturilor ce devin sursa inepuizabilă de umor involuntar. Autorul pare să fi îngrămădit întreaga forfotă umană autohtonă în primele povestiri, înţesate de ţărani din alte vremuri, de moşieri interbelici, de copii săraci şi visători sau de activişti mărunţi. Ultima povestire (Casa cu garoafe) aşterne o linişte atemporală peste toate aceste personaje. Este liniştea din jurul băiatului plecat la oraş, care se întoarce, pentru câteva zile, în satul natal, de nerecunoscut. În această ultimă povestire, memoria lasă în urmă fotografii voalate, legende familiale din alte veacuri. Când aşteaptă moartea ultimei fiinţe care îl mai leagă de satul natal, prezentul medicului Radu se deşiră în ce a fost, ce ar fi putut fi sau ce ar spus acei strămoşi ce nu vor decât o cruce de piatră la căpătâi.’
Interesanta ca de obicei cronica lui Wilkins Micawber de la ‘Ce am mai citit’ la cartea lui Marin Ionita dedicata unuia dintre cele mai interesante fenomene culturale ale anilor 50 in Romania: ‘Cu Kiseleff 10. Fabrica de scriitori (Adevărul, 2011), Marin Ioniţă îşi propune evocarea unei instituţii culturale celebre a anilor 1950, Şcoala de literatură „Mihai Eminescu”, un experiment unic (la noi, căci altfel de imitaţie sovietică) care îşi propunea să recruteze tinere talente pentru a le canaliza spre cariera scriitoricească. În ce măsură s-a întâmplat acest lucru, adică în ce măsură cursurile de doi ani au putut să insufle talent şi har acolo unde acestea nu existau e destul de uşor de văzut. S-a încercat, oricum, îndoctrinarea, spălarea pe creier a tinerilor aduşi acolo şi ţinuţi aproape sechestraţi („Viaţa în colivie” e chiar titlul unui capitol), într-o atmosferă inchizitorială. Cu toate astea, ne asigură autorul, acest lucru nu a reuşit decât într-o măsură neînsemnată, motiv pentru care instituţia ar fi şi fost desfiinţată după vreo cinci ani de funcţionare.’
(Dan)
Anca Giura scrie pe blogul sau despre Pianista, de Elfriede Jelinek: ”Tradus de nimeni alta decât de Nora Iuga, autoarea unei cărţi nonconformiste la rândul ei ,,Sexagenara şi tânărul’’, ,,Pianista’’ este un roman al deznădejdii în care se vor regăsi toţi cei încătuşaţi de injuste constrângeri familiale. Nu doar trauma unei copilării coercitive angajează personajul în manie şi nevroză, ci şi anhedonia, incapacitatea resimţirii plăcerii. ,,Pianista’’ vorbeşte de iubirea disperată, variantă extrem de periculoasă a erotismului şi despre toată viaţa netrăită a individului. Pentru că, nu-i aşa, tot ceea ce nu a fost trăit, poate nu va mai fi trăit niciodată, astfel că vulnerabila Erika alege perversiunea, minciuna de sine, masochismul şi apoi suicidul.”
(Jovi)
Contributori: Dan, Jovi
Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:
-”Să alergi sau să mori. Jurnalul unui campion”, de Kilian Jornet
–”Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu”, de Norman Davies (II)
-”Filosofia vinului”, de Bela Hamvas
–”Istoria Poloniei. Terenul de joacă al lui Dumnezeu”, de Norman Davies (III)
–Interviu Andrei Ruse: ”Nu mi-am propus să spulber niciun mit, nici să încerc să țin în puf vreo personalitate”
