Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (11 – 17 decembrie 2017)

”Vegetariana”, de Han Kang, este o carte care a stârnit multe discuții și recenzii în blogosfera românească. Acum, o nouă recenzie a apărut pe blogul Libris, semnată fiind de Sever Gulea: ”Romanul lui Han Kang este o experiență de lectură palpitantă, deopotrivă cu elemente de thriller dar și cu ferestre filosofice. E o poveste care provoacă reflecții despre limitele dintre artă și nebunie, despre mecanismele uneori ciudate ale rezistenței la violență și conformism (psihiatrul R. Laing sugera, în anii 60, că psihoza ar fi un mecanism psihic defensiv la agresiunile din mediu, de obicei familial), despre înțelegerea și apropierea care poate lega doi oameni dincolo de cuvinte (seducătoare și înfricoșătoare în același timp), despre rolul pozitiv sau negativ al granițelor așezate între fantezie și realitate. Poetică și întunecată, povestea lui Han Kang e o carte pe care nu trebuie să o ratați!”

Pe Bookhub.ro, Andreea Iulia Toma scrie despre o carte foarte interesantă apărută recent la Humanitas Fiction, ”Adolf H. Două vieți”, de Eric-Emmanuel Schmitt: ”O nouă călătorie în prima parte a secolului douăzeci și un demers curajos al scriitorului francez Eric-Emmanuel Schmitt. Adolf Hitler a fost unul dintre cele mai întunecate și nefaste persoanje ale istoriei, dar puțini știu că, în tinerețea sa, acesta și-a dorit să fie pictor. Doar că, din diferite motive legate probabil de lipsa talentului sau a pregătirii, a ratat admiterea la Academia de Arte Frumoase din Viena, în anul 1908 și acest eșec a reprezentat un punct de cotitură cu o importanță crucială. Nu doar asupra destinului său, ci asupra destinului întregii omeniri. Cum ar fi fost dacă, în acea zi de octombrie a lui 1908, tânărul Adolf s-ar fi aflat pe lista celor admiși la acea academie și ar fi îmbrățișat o carieră artistică, mai mult sau mai puțin strălucită? În „Adolf H. Două vieți”, Eric-Emmanuel Schmitt încearcă să răspundă cumva acestei întrebări, oferind o variantă alternativă – viața tânărului Adolf H. care, spre deosebire de Hitler, reușește să intre la Academia de Arte Frumoase, studiind pictura.

Regele Mihai a murit, a fost înmormântat și o importantă pagină din istoria României moderne s-a stins. Prilej pentru cei de la Hyperliteratura să preia o parte din mesajele scriitorilor de pe Facebook, paginile lor de blog sau chiar la întrebarea site-ului, despre rege, într-un articol subintitulat ”14 scriitori români despre ce a însemnat pentru ei MS Regele Mihai I”. Iată ce a răspuns, de exemplu, Andrei Crăciun: ”Monarhia vine ca o umbră de civilizație și de solemnitate peste tot acest bâlci. Ne-ar face bine, ne-a făcut bine. Ștergeți Casa Regală din istorie și rămânem cu un mare sat împotmolit în intrigă și glod. Iar republica e oricum rodul unui act ilegal și imoral. Regele Mihai I era fiul unui dictator. A avut inteligența să îl ocolească. Dar Regele Mihai I e și o dovadă profund umană că simțul datoriei există. Un Rege loial și de aceea singur. Un om blând și bun și demn. Un tânăr răstignit între Hitler și Stalin, agățat ca de un petec de cer de iluzia că România ar putea fi mai bună decât este. Poate nu cel mai strălucit suveran, dar un om absolut decent, niciodată decăzut în vulg.”

Ema Cojocaru a fost de curând la Praga și, așa cum a făcut și cu Lisabona, ne dezvăluie lumea capitalei Cehiei prin intermediul literaturii, într-un articol pe care ar trebui să-l citiți cu agenda în față, plănuind viitorul concediu: ”Praga este fabuloasă. Și uriașă. Șase zile, cât am avut eu la dispoziție (căci în celelalte patru am mers în excursii de o zi), n-au fost de ajuns pentru a savura în tihnă atmosfera orașului și pentru a vedea tot ce are de oferit. Nu faceți greșeala de a merge acolo doar într-un weekend, fie el și prelungit. Atracțiile principale sunt impresionante, dar și foarte aglomerate, iar farmecul Pragăi se ascunde taman în zonele mai puțin umblate. Ai ce vedea chiar și în cartierele mai depărate de centru, unde numeroasele baruri și restaurante au mâncare excelentă și prețuri mult mai mici. M-am îndrăgostit de cartierul Malá Strana, imortalizat de Jan Neruda în povestirile sale, și am mers acolo de două ori. În schimb, n-am mai ajuns în cartierul Libeň, unde a locuit Bohumil Hrabal, nici pe dealul Letná, unde s-a aflat odinioară cel mai mare monument închinat comunismului, nici în cimitirul evreiesc, nici măcar la Castel. Nu regret, însă, pentru că am văzut destule și, oricum, plănuiesc să revin cât de curând la Praga, care a devenit unul dintre orașele mele preferate.” 

Andreea Tănase scrie pe SemneBune.ro despre ”Aviatorul”, cartea lui Evgheni Vodolazkin: ”În Aviatorul îl cunoaștem pe Innokenti Platonov, proaspăt trezit dintr-un somn adânc și lung. Atât de lung, încât lumea din jurul lui s-a schimbat, majoritatea oamenilor pe care îi cunoștea au murit, regimul politic s-a schimbat și tehnologia a avansat incredibil. Cu toate acestea, Aviatorul nu este un roman SF, iar acțiunea nu se petrece în viitor, ci în zilele noastre, unde Innokenti Platonov este trezit după aproape 80 de ani de criogenare. Un scenariu foarte  plauzibil, având în vedere toate experimentele care au avut loc pe oameni de-a lungul istoriei, mai ales în lagăre sau sub pretextul războiului.”

Pe Scena9.ro, Ioana Pelehatăi semnează un articol de la A la Z despre Svetlana Aleksievici, laureata Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2015. Iată ce spune la litera J – Jurnalista: ” Svetlana Aleksievici este adeseori descrisă drept prima jurnalistă care a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură. Ea însăși a respins această etichetă; deși are mulți ani de muncă la activ în jurnalism (inclusiv pentru un cotidian din Pripyat), preferă să spună că e colecționară de mărturii. Iar un articol din 2016 din New Republic sugerează că autoarea eșuează în tentativa ei de a călca pe granița dintre istorie și literatură. Articolul respectiv oferă exemple de mărturii modificate de la o ediție la alta a cărților ei, pe care le pune în seama încercării lui Aleksievici de a denatura spusele celor intervievați. Scriitoarea s-ar ocupa, ni se explică, nu cu scrierea de ficțiuni, nici de istorii – ci de mituri.”

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Căcaturi spuse de tata”, de Justin Halpern

Părerea unui outsider despre lumea literară românească (un articol de Bogdan Costin)

Fragment din ”Diavoli fragili”, de Radu Găvan

Articole similare

10 cărți de citit în mai

Jovi Ene

Revista presei culturale (19 – 25 februarie 2016)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (28 septembrie – 4 octombrie 2015)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult