Carti Carti de fictiune

Moartea unei călăuze pe râu, de Richard Flanagan

”Moartea unei călăuze pe râu”, de Richard Flanagan
Editura Litera, Colecția Clasici Contemporani Litera, București, 2017
Traducere din limba engleză și note: Petru Iamand

Moto: ”Poveștile celor morți îmi apasă ca un coșmar creierul încă viu.” (pag. 118)

Colegii mei din blogosfera literară au fost foarte entuziasmați de cartea lui Richard Flanagan, ”O cale îngustă spre nordul îndepărtat”, cea care i-a adus autorului Premiul Man Booker, încât mi-am spus tot timpul că ar trebui să mă apuc numaidecât de citit cărțile sale. Nu a fost acea carte, nici ”Să bați din palme cu o singură mână”, ci primul său roman, ”Moartea unei călăuze pe râu”, un roman în care se văd deja semnele talentului scriitorului.

Din punctul meu de vedere, acest prim roman este o odă închinată insulei unde Richard Flanagan s-a născut, Tasmania, o insulă aflată în apropierea Australiei și parte din aceasta, dar cu caracteristice deosebite, atât în privința faunei, cât și a oamenilor care trăiesc acolo. De altfel, scriitorul pune accentul pe aceste două lucruri, pe oameni și pe natura în ansamblul ei,  de vreme ce insula încă are locuri nedescoperite sau măcar îndepărtate de turism, iar singurele incursiuni pe râurile și în zonele sălbatice sunt realizate de agenții de turism extrem, cu ghizi experimentați și cu călători ce doresc să simtă încă natura sălbatică.

În privința acestor amănunte, Aljaz Cosini, eroul lui Richard Flanagan, este un personaj important, de vreme ce el este o călăuză, revenită la job, pe râurile sălbatice ale insulei, pentru clienți exclusiviști și pretențioși, pe care trebuie să-i apere, chiar cu prețul vieții, împotriva tuturor pericolelor care îi întâmpină pe râu. În același timp, este și o călăuză în istoria Tasmaniei, de vreme ce întreg volumul este dominat de flash-back-uri spre evenimente trecute, spre strămoșii săi și spre o istorie tumultoasă a unui teritoriu prea puțin cunoscut. Tasmania a fost la origine o insulă-penitenciar, unde erau trimiși infractorii din marele Imperiu Britanic, ocnași care au murit, supraviețuit sau evadat, care și-au construit aici noi familii și noi localități. Peste timp, strănepoții ocnașilor sunt doar unii dintre supraviețuitori, foarte rău priviți, atât din partea albilor puri, urmașii foștilor coloniștri din aristocrație și funcționărime, ba chiar și din partea aborigenilor, pe care i-au stricat sub o formă sau alta:

”Ținutul lui Van Diemen care bolborosește precum sângele care îmi fierbe în creier nu a fost o lume, nici măcar o societate. A fost un iad. Cine ar încerca să schimbe iadul? Mă uit cum cei mai ambițioși doar au încercat să scape din el, cu barca dacă se putea, prin moarte, dacă erau disperați. Văd cum mulți ocnași au murit, de mâna lor, de mâna altora, de boală. Cum mulți alții au simțit că se rupe ceva în ei, ceva ce nu putea fi îndreptat de eliberarea condiționată sau vindecat de timp, conștienți că nu putea fi îndreptat sau vindecat, conștienți că nu mai sunt întregi. Și, după ce stăpânirea engleză nu a mai trimis ocnași, după ce nu a mai trimis aurul care să acopere paza ocnașilor, insula a intrat într-o lungă iarnă de sărăcie și tăcere.” (pag. 286)

De ce aceste flash-back-uri, ar putea întreba cititorii? Pentru că Aljaz Cosini, și el un melanj între aborigeni, italieni și ocnași, se află în pragul morții, după ce este prins în vâltoarea râului umflat de ploi, după câteva peripeții prin natura din Tasmania. Este o situație tragică, iar unul din firele narative ale romanului (poate cel mai puternic al romanului) constă tocmai în descrierea amănunțită a zilelor petrecute în mijlocul pădurilor tasmaniene, în care atât tovarășul-ghid de călătorie, cât și clienții gen all-inclusive sunt puși în fața cititorului, cu bune, cu rele. Peste toate, tragedia naratorului:

”Oamenii își fac griji pentru cum le stă părul sau pentru ce cred alții despre felul în care și-au văruit casa sau, cum m-a întrebat cândva o femeie, pentru cât să fie de mare mileul pe care să-l pună pe mașina de spălat. Dar cred că mă înțelegeți când vă spun că, dacă te îneci, nimic din toate astea nu mai contează cu adevărat. Iar eu mă înec.” (pag. 22)

Dincolo de tragismul și tragedia prezentului, în care Aljaz își rememorează viața în cele câteva zeci de secunde înainte morții, romanul este despre familie, despre trecut, despre istorie, despre cum încregătura suferințelor rudelor din trecut l-au făcut omul care este astăzi. Este o poveste despre dragoste și violență, despre imigrație și sălbăticie, despre violuri, crime și canibalism. Apar personaje precum bunicii și părinții, mătuși și unchi, italieni și aborigeni, toate dezbătând futilitatea vieții și lipsa de responsabilitate în fața istoriei: totul pare să treacă indiferent de personaje, iar istoria își dezvăluie duritatea indiferent de bunătatea sau seriozitatea personajului. Totuși, cu ceva excepții, nimeni nu lasă nimic în urmă.

Anunță ceva ”Moartea unei călăuze pe râu”? Eu aș spune că da, este un roman de debut bun, ok, din care se vede foarte clar talentul autorului, atât în privința stilului, cât și a profunzimii subiectului abordat. Eu unul mă grăbesc, odată cu lectura acestui roman, spre a-i citi și cărțile ulterioare.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera.

Articole similare

Jimi Hendrix își spune povestea. De la zero

Jovi Ene

Bom yeoreum gaeul gyeoul geurigo bom (2003)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (17 – 23 noiembrie 2014)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult