Prin blogosfera literara

Prin blogosfera literară (10 – 16 februarie 2020)

Marius Dobrin scrie la ‘liternet’ despre un spectacol al Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu, reprezentatia cu piesa ‘Haul sfintilor’ de John Synge in regia Antonellei Cornici, o premiera pe tara: ‘Este prima dată când un spectacol îmi deschide atât de multe chei de interpretare, fiecare amorsând un subiect de reflecţie şi dialog. Admirabilă alegere a regizoarei Antonella Cornici, piesa The Well of the Saints a lui John Synge, adusă în premieră pe ţară pe scena Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu, face parte din portofoliul operelor universale, purtătoare de substanţă ce nutreşte exerciţiul raţiunii şi al creaţiei. Într-o criză a repertoriului, pe care o simt ici şi colo, textul acesta este exemplar în ceea ce priveşte puterea de penetrare a unei poveşti cu miez consistent.’

‘Punktul saptamanii’ pe ‘LaPunkt’ este un ciclu de articole semnate de Gabriel Liiceanu avand ca subiect ‘Povestea insulei Humanitas’. Iata ce scrie Liiceanu despre fenomenul care este Dan C. Mihailescu: ‘Toți marii autori Humanitas au publicat la Humanitas, dar nici unul, asemeni lui, nu a metabolizat cu asemenea fervoare în opera proprie volumele publicate aici. Din acest punct de vedere, simbioza culturală pe care Dan C. a trăit‑o cu Humanitas reprezintă un caz unic. Și, întrucât, la fel ca Ioana Pârvulescu, este un îndrăgostit de alte vremi, nu e de mirare că tocmai colecția de memorii, jurnale, corespondență a editurii i‑a dat vibrația de ființă, făcându‑l, ca pe nimeni până la el, să transforme în operă jurnalismul cultural hrănit din literatura memorialistică și epistolară. De altfel, tot ce a scris Dan C. s‑ar putea strânge sub titlul Elegia vremilor pierdute, un soi de repertoriu al mâhnirilor noastre istorice, un psalm al Vavilonului scris în marginea unei deveniri mutilate.’

Ramanand la familia Liiceanu, semnalez cronica semnata de Sever Gulea la volumul Aurorei Liiceanu ‘Dragostea cea veche iti sopteste la ureche.Primele iubiri’ aparut la editura Polirom: ‘Se spune despre prima dragoste că nu se uită niciodată. Dublând o experiență emoțională intensă cu o experiență de tip inițiatic, prima dragoste trăită ajunge să lase o amprentă de neșters asupra memoriei, poate chiar modelatoare pentru poveștile de iubire trăite ulterior. Adesea această experiență poate rămâne silențioasă, capturată în forul intim al destinelor individuale. Explorarea ei cu mijloace științifice convenționale ale psihologiei poate fi completată însă, așa cum sugerează demersul Aurorei Liiceanu, printr-o explorare a literaturii. Căci cine alții, dacă nu scriitorii, au reușit prin traducerea imaginară și printr-o capacitate expresivă dar și conceptuală aparte, să evoce particularitățile acestui tip de experiență.  Literatura pare să ofere un material cât se poate de generos pentru a înțelege marcajul profund pe care îl sculptează experiența amoroasă într-o biografie. Volumul Dragostea cea veche îți șoptește la ureche explorează tocmai developarea acestui marcaj într-o colecție de capitole prin care Aurora Liiceanu se apropie cu perspective psihologico-filosofice inițial asupra câtorva istorii memorabile despre iubirea dintâi și, mai apoi, asupra fenomenului îndrăgostirii în general.’

Lista lunara de carti recomandate de Adriana Gionea de la PostModern include in acest februarie 18 carti. Prima pe lista este romanul ‘O lunga petala de mare’ aparut in colectia de autor Isabel Allende de la editura Humanitas fiction: ‘Povestea marelui poet Pablo Neruda se împletește cu povestea a doi spanioli care se refugiază în Chile pentru a scăpa de regimul lui Franco. Noul roman al lui Isabel Allende, O lungă petală de mare, este o călătorie pe două continente. Începe în anii ’30, într-un port francez, continuă într-un Chile al transformărilor și se întoarce în Spania. Vei descoperi astfel istoria a două naţiuni care au dat unii dintre cei mai mari artiști din secolul XX.’

Cartea saptamanii la ‘Literomania’ este ‘Istorii despre literatura si orbire’ a lui Julian Fuks, aparuta la editura Univers in 2012. Scrie despre ea Raul Popescu: ‘Scopul lui Julián Fuks, în cele trei istorii ale sale despre Borges, João Cabral și Joyce – istorii situate la granița dintre eseu și ficțiune –, nu a fost însă acela, cred eu, de a impresiona cititorul cu detalii legate de frustrările unor scriitori care și-au pierdut vederea, deși aceste detalii nu lipsesc. Fuks țintește spre altceva, cu totul diferit. Pare mai degrabă fascinat de stilul acestor scriitori, un stil mai mult sau mai puțin influențat de orbirea fizică. Julián Fuks scrie următoarele în „Prologul” său, încercând o justificare a demersului său: „Nimic nu-l împiedică, totuși, și aici culminează toate sinuozitățile acestui prolog, pe un scriitor diletant (poate având ambiția de a deveni un bun scriitor) să se hotărască să se folosească de ușurința și de libertatea dobândite de alții, de scriitorii buni. Nimic nu-l împiedică pentru că, dacă poveștile și cuvintele folosite pentru a le spune sunt finite, nu are sens să se definească o proprietate asupra folosirii lor, decât dacă am dori – într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat – sfârșitul oricărei literaturi, în afară de cea necitită. Nefiind vorba de așa ceva, este bine să ne lipsim puțin de caracterul absolut al chestiunii autorilor și să putem acorda o valoare, fie ea cât de mică, autorului-plagiator… Adică, vorbesc de acela care – în încrengătura poveștilor pe care le reconstituie, le adaptează sau le inventează – adoptă soluțiile celor pe care-i admiră, pentru că știe că în narațiunea sa imprecisă și împleticită nu le va găsi niciodată”.’

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în ultima săptămână:

-”Când Churchill a dat iama în oi și Stalin a jefuit o bancă, de Giles Milton

-”Când Hitler a luat cocaină și Lenin și-a pierdut creierul, de Giles Milton

Codul Enigma. Alan Turing și înfrângerea Germaniei naziste, de David Boyle

Eugenie Grandet, de Honore de Balzac

Interviu Vasile Ernu despre ”Izgoniții”

Interviu Cătălin Dorian Florescu despre ”În buricul pământului”

Lansare de carte Copilăria, de Ștefania Mihalache

Lansare de carte Drumul Damascului, de Doina Jela

(Sursă fotografii: Liternet.ro, Libris.ro,  PostModern.ro, Literomania.ro)

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (14 – 20 noiembrie 2011)

Jovi Ene

Prin blogosfera literara (21 – 27 ianuarie 2013)

Dan Romascanu

Trubadur și anti-erou al unei epoci complexe: Gundermann (2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult