Carti Carti de fictiune

Viaţa ca o afacere: Eugènie Grandet, de Honoré de Balzac

”Eugènie Grandet”, de Honoré de Balzac
Editura Corint, Colecţia Clasici ai Literaturii Universale, Bucureşti, 2015
Traducere din franceză de Mioara Izverna

Pot să afirm nu fără o oarecare mândrie că am citit destul de mult până acum, începând de la titluri pe care cu greu le-am „digerat” din punct de vedere literar (precum Fraţii Jderi ori alte exemple de romane pseudo-istorice de slabă valoare ale lui Sadoveanu) până la uriaşele romane ruseşti (vezi Anna Karenina, Crimă şi Pedeapsă sau Maestrul şi Margareta) care m-au făcut să visez, să călătoresc, să meditez şi câte şi mai câte. Din nenumăratele volume ce mi-au trecut prin mâini, numai unele mi-au rămas „lipite” de suflet şi de minte.

Şi printre ele se află şi unul din romanele care a schimbat faţa literaturii de după apariţia sa, care a pus bazele romanului realist şi care reprezintă una din cele mai tulburătoare radiografii ale psihiologiei umane, dar şi o zugrăvire fără menajamente a unei societăţi apuse, dar ale cărei tare morale s-au perpetuat în eternitate: Eugènie Grandet, una din capodoperele lui Honoré de Balzac reeditată nu demult de Editura Corint, în colecţia sa dedicată marii literaturi universale. Aici trebuie să menţionez şi să admir eleganta traducere din franceză, realizată de Mioara Izverna. Păstrând întru totul spiritul unei limbi franceze clasice, cea a lui Balzac, traducerea folosită de Editura Corint aduce cinste şi limbii române deopotrivă, reuşind să aducă aproape de sufletul şi înţelegerea cititorului autohton atmosfera şi personajele atât de bine creionate de marele romancier francez.

Având acţiunea plasată într-un sătuc din vestul Franţei, Saumur, la începutul secolului al XIX-lea, după reinstaurarea monarhiei (ceea ce francezii numesc La Restauration), mai exact începând cu anul 1819, Eugènie Grandet se constituie într-o frescă socială teribilă, în care Balzac a reuşit să combine portretizarea vieţii franceze rurale cu cea urbană. Desigur, spre deosebire de alte romane ale sale, precum Le père Goriot, Céesar Birotteau sau Le femme de trente ans, în cel de faţă Balzac acordă o mai mare atenţie portretizării vieţii la ţară, cu toate acele figuri şi personaje remarcabile şi memorabile. De altfel, Eugènie Grandet este, mai mult, un roman de stare, de atmosferă, în care acţiunea propriu-zisă nu contează atât de mult pe cât o face introspecţia şi analiza psihologică a tuturor personajelor. Este cu adevărat uimitor cum în doar 200 de pagini, autorul reuşeşte să creioneze cu atâta uşurinţă şi, totuşi, cu atâta profunzime, portretul aproape fiecărei persoane pe care o menţionează (indiferent dacă e vorba de personaje principale, secundare sau episodice).

Ce-i drept, nu mulţi cititori de astăzi mai îndrăznesc să se aventureze într-o incursiune literară balzaciană, căci, într-adevăr, stilul lui poate părea greoi, prăfuit, mult prea încărcăt de detalii aparent inutile pentru cineva neobişnuit cu tipul de roman realist. Şi totuşi, niciuna din descrierile pe care el le face, niciun detaliu pe care îl menţionează (fie că e vorba de stucaturi, de dalele unei străzi sau de gândurile cele mai ascunse ale unui personaj) nu este în van. Tot astfel este adevărat şi pentru Eugènie Grandet. Desigur, am întâlnit paragrafe întregi în care se face trecerea în revistă a bunurilor materiale amănunţite ale lui moş Grandet, zgârcitul tatăt al Eugèniei; există apoi atâtea referinţe la legi şi chichiţe juridice evocate fie de scrupulosul bancher Des Grasssins sau de perfidul notar Cruchot care ar putea plictisi şi chiar îndepărta cititorul – dar toate aceastea ajută, în ansamblul lor, la mai buna înţelegere a mersului societăţii în acea perioadă şi a acţiunilor viitoare ale personajelor principale.

Vorbind despre protagoniştii romanului, mulţi au ajuns să-l considere pe Felix Grandet, tatăl eroinei, drept personajul central al operei. Desigur, figura lui domină nu doar familia al cărei cap este, dar şi întreaga scriere a lui Balzac. De altfel, prin construirea unui asemenea personaj, plin de defecte care mai de care mai întunecate (avariţie, lipsă de respect faţă de soţie, ascunsă în spatele unei iubiri viclene), autorul nu a făcut altceva decât să tragă un semnal de alarmă asupra pericolului iminent al averilor nemăsurate, al dorinţei de îmbogăţire „peste noapte” a noii clase burgheze care înflorea ca ciupercile după ploile schimbărilor sociale, economice şi politice survenite în urma Revoluţiei Franceze din 1789 şi, mai apoi, a regimului napoleonian. Cu toate acestea, Eugènie rămâne indiscutabil personajul cel mai interesant al romanului. Este singura care se schimbă pe parcursul naraţiunii, transformându-se încetul cu încetul şi aproape imperceptbil, la început, dintr-o naivă fată de la ţară cu idealismul şi visele de iubire adiacente într-o frumoasă femeie, maturizată poate prea repede din cauza greutăţilor la care o supune caracterul îngrozitor al tatălui ei.

Cu câtă voluptate am dat paginile pentru a descoperi încă o trăsătură a acestui caracter puternic, aşa cum de puţine ori am întâlnit în marea literatură; cu câtă bucurie am citit rândurile în care, prin tăria-i ascunsă până atunci, fiica lui Felix Grandet realizează că a fost folosită atât de vărul ei, Charles, cât şi de toţi ceilalţi bărbaţi din jurul ei şi decide să îşi continue viaţa ca o adevărată Grandet – cu ambiţie, mândrie, cu încăpăţânare, cu zgârcenia transformată în chibzuială, dăruindu-şi banii nevoilor celor sărmani. Poate a spune că Eugènie Grandet  reprezintă unul din primele romane feministe ar fi prea mult. Dar nu pot ignora faptul că se întrezăresc semnale pentru acest viitor curent de egalizare a sexelor ce se va acutiza odată cu finalul secolului al XIX-lea. Şi mă gândesc cât de mult s-ar fi bucurat Honoré de Balzac să ştie că reprezentantele sexului frumos, dar deloc slab, au învins. Căci, aşa cum el însuşi declară în postfaţa romanului:

„El continuă să acorde atâtea perfecţiuni femeii, în ciuda criticilor, pentru că, tânăr fiind, mai crede că femeia este fiinţa cea mai perfectă dintre toate creaturile. Ieşită ultima din mâinile care modelau lumile, ea exprimă în mod mai curat decât oricare altă creatură gândirea divină” (pagina 221).

Vă las, spre meditaţie şi spre trezirea curiozităţii de a citi acest magnific roman, câteva citate remarcabile din capodopera balzaciană:

  • Linguşeala nu vine niciodată din sufletele mari. Ea este apanajul spiritelor mărunte, care izbutesc să se facă şi mai mici încă pentru a intra în sfera vitală a persoanei în jurul căreia gravitează. Linguşeala presupune un interes.
  • Avarii nu cred în viitor; prezentul este totul pentru ei. Această constatare aruncă o lumină îngrozitoare asupra epocii actuale când, mai mult decât în oricare alte vremuri, banul domină legile, politica, moravurile.
  • Nu ştiu. Nu pot. Nu voiesc. Vom vedea. Patru fraze precise… pentru a cuprinde şi rezolva toate greutăţile vieţii…

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint.

(Surse foto: wikipedia.com, edituracorint.ro, theparisreview.org)

Articole similare

Motivele unei sinucideri: ”Hipotermie”, de Arnaldur Indriðason

Jovi Ene

Castelul din nori s-a sfărâmat, de Stieg Larsson

Mihaela

Despre 7 fantasyuri (III): Un fantasy românesc de la Cartea Românească-Stelian Țurlea

Ionut Banuta

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult