Carti Carti de fictiune Recomandat

Povestirile lui Vladimir Nabokov

NabokovPovestirile lui VLADIMIR NABOKOV (The Stories of Vladimir Nabokov) – Vladimir Nabokov
Editura Polirom – Iasi – 2009
Traducere din limba rusa si nota de Adriana Liciu
Traducere din limba engleza si note de Veronica D. Niculescu si Anca Baicoianu

Vladimir Nabokov este un scriitor american de origine aristocratica rusa, care a trait intre 23 aprilie 1899 si 2 iulie 1977. Prin desele lui relocari de-a lungul si de-a latul mapamondului, de la Sankt Petersburg, la Cambridge, apoi la Berlin, continuand cu Parisul si cu intinderile Statelor Unite si incheind cu Montreaux – Elvetia, in 1959 – Nabokov poate fi numit, fara greseala – un scriitor al lumii, format de cele mai umaniste curente literare ale vremii, dar in permanenta conectat si alimentat de filonul bogat al sufletului, existentei si problematicii rusesti ratacitoare pe tot globul.

Singurele mele contacte pana in prezent cu opera literara a lui Nabokov au fost cele oferite de romanele „Lolita” si de „Ada sau ardoarea”. Nu am reusit sa vizionez niciuna dintre transpunerile cinematografice ale Lolitei (1962 – Regia lui Kubrick cu Jamers Mason in rolul prof. Humbert Humbert  si 1997 – Regia lui Adrian Lyne cu Jeremy Irons in rolul lui Humbert), in schimb, am avut marele noroc sa vad la Teatrul Mic, in regia Catalinei Buzoianu, dramatizarea Mihaelei Tonitza Iordache – un recital memorabil al regretatului Stefan Iordache (caruia astazi, cand scriu aceste randuri, i s-a alaturat spre nemurire si Mihaela Tonitza Iordache).

Astfel incat citind despre aparitia la Editura Polirom, a integralei prozei scurte a lui Nabokov, mi-am dorit sa citesc acest volum si acum, dupa lecturarea celor 68 de povestiri  adunate sub paza colorata a efemeridelor ce impodobesc inspirat coperta cartii – trag concluzia ca printr-o adanca antiteza – viata acestor mici bijuterii literare este infinita in timp fata de cea a fluturilor.

Unii oamenii nu agreaza sa citeasca poezie, altii teatru, am intalnit si oameni carora nu le placeau povestirile scurte… Mie una, mi-a aplacut intordeauna proza scurta. Mark Twain, Cehov – ahhh, Cehov, Edgar Alan Poe, vi le spun asa, de-a valma, fara vreo consideratie privind incadrarea… Povestirile, in masura in care au sclipit precum cristalul slefuit, in mintea mea au reprezentat o culme a talentului literar. Intr-o mica fateta a unui cristal slefuit se poate oglindi intreaga bogatie si frumusete a omului si a lumii care il inconjoara.

In povestirea „Ghid prin Berlin”, Nabokov face o marturisire de suflet asupra sensului pe care il acorda scrisului: „Cred ca in asta si consta sensul creatiei scriitoricesti; sa infatiseze lucrurile simple asa cum se vor reflecta ele in oglinzile tandre ale timpurilor viitoare, sa afle in ele delicatetea aceea inmiresmata pe care o vor simti abia urmasii nostri in zilele acelea indepartate cand orice nimic din viata noastra de zi cu zi va deveni prin el insusi minunat si sarbatoresc, in zilele acelea cand omul care se va fi imbracat cu cel mai simplu sacouas de astazi va fi gata costumat pentru un bal mascat cu pretentii”.

In majoritatea lor, povestirile adunate in acest volum prezinta reflexia unei lumi mici incorporata intr-o lume mare: lumea mica a expatriatilor rusi evoluand in lumea mare in care i-a aruncat exilul. Este o alternanta de lumini si umbre, in care fiecare erou in parte ne este relevat in lumina in relatia cu cei ce il inconjoara, dar in umbra in relatia cu el insusi. Provenind din medii si de pe nivele sociale extrem de diferite, de la mari aristocrati, la negustori, la tineri studenti, la marinari sau aventurieri, barbati ridicati pe valul conjuncturilor economice sau prabusiti sub talazul care ii ingroapa sub greutatea soartei potrivnice, femei frumoase si indragostite ce se pierd in mizeria marilor orase, toate aceste personaje au ceva miraculos in comun: amintirea si dragostea in surdina pentru mareata si enigmatica Rusie, pentru soarele si vaile ei,  pentru sufletul ei reflectat in cea mai pura si omeneasca fericire.

Extazul fanteziei sciitorului explodeaza in aceste povestiri, astfel incat – asa cum se petrec lucrurile in „La Veneziana”, ti se spune „In loc ca o silueta pictata sa fie invitata sa paseasca in afara ramei sale, imagineaza-ti pe cineva care reuseste sa paseasca el insusi  in pictura”. Si in mod special, simbolistica acestei povestiri, se releva in final, cu o incarcatura emotionala deosebita – caci fructul – singura urma a existentei – ramane pentru vecie in urma fiintei omenesti.

Nabokov stie sa priveasca in jurul sau si sa descopere inefabilul la fiecare pas. De aceea, in alta bijuterie, „Pasagerul”, citim: „Da…Viata e mai talentata decat noi, ofta scriitorul batand cu capatul de carton al tigarii in capacul porttigaretului. Inventeaza uneori niste teme… Cum sa ne punem noi cu zeita asta! Operele ei sunt intraductibile, indescriptibile…- Toate drepturile sunt rezervate autorului; sopti zambind criticul, un om modest, miop, cu degete subtiri, neastamparate. – Noua nu ne ramane decat sa trisam, continua scriitorul…Ne ramane sa facem cu creatiile ei ce face un regizor de film cu un roman celebru…. Exact asta facem si noi cu temele Vietii, le schimbam in felul nostru, tinzand spre o anume armonie conventionala, spre concizie artistica. Iar fadul plagiat il dregem cu propriile scorneli. Ni se pare ca Viata creaza prea labartat si prea sui, ca geniul ei e cam neglijent, iar noi, de dragul cititorilor nostri, croim din romanele ei largi povestioarele noastre ingrijite – ad usum delphini. Dar ingaduiti-mi, apropo de asta, sa va fac cunoscuta urmatoarea intamplare…” Si volumul isi resfira aripile viu colorate ale celor 68 de intamplari, iar ideea Autorului „este idee Vietii”, „hoinareala asta formidabila prin lume, senzatia de libertate, libertatea la care visa din copilarie…” Si pretutindeni, eroii isi pastreaza principala lor caracteristica: „Da, sunt strain. Rus.” Si eroul sau este intotdeauna „un om ocupat – fiindca obiectul preocuparilor sale este propriul suflet…” Caci „sunt pameni care si-au amortit atat de tare sufletul, incat nici nu-l mai simt. Altii, in schimb, inzestrati cu principii, cu idealuri, sunt munciti din greu de chestiunile credintei si moralitatii; la ei insa, arta simtirii este arta aplicata. Si ei sunt tot oameni ocupati; constiinte minere, ei, ca sa folosim o expresie uzuala, <sapa in sine>, patrunzand adanc cu haveza constiintei si ramanand buimaciti de praful negru al pacatelor, slabiciunilor, greselilor…”

Ceea ce m-a impresionat deosebit la lecturarea povestirilor lui Nabokov, este maniera acestuia de a investi cuvantul cu o multitudine de senzatii: culoare, miros, sunet; descrierile sale par picurate din penelul talentat al unui pictor pe fundalul unei muzici nascute din instrumentele pure ale naturii. Iata cateva perle (nu va speriati, nu sunt toate), pe care nu m-am putut impiedica sa le notez pe o foaie de hartie, in ceasurile petrecute in lumea Povestirilor lui Nabokov:
„ talazurile inalte ale frunzisurilor, sclipirile ca niste stropi de spuma ale scoartei de mesteacan si vuietul dulce, vesnic…”
„sufletul unui om poate fi considerat cu un magazin, iar ochii lui, cu doua vitrine gemene. Judecand dupa ochii lui Martin, nuantele calde si maronii erau la moda”.
„ploaia lovea pervazul si stropea parchetul si fotoliile. Cu un sunet proaspat, alunecos, enorme naluci argintii goneau prin gradina, prin frunzis, pe burlanul oranj. Burlanul huruia si se ineca.Tu cantai Bach. Pianul isi ridicase aripa lacuita…”
„Totul era o veseli si un azur in fata hotelului cu sase etaje. O stralucire cu copaci imateriali. Pe umerii colinelor de zapada se rasfirau, ca niste plete umbroase, nenumarate urme de schiuri. Iar de jur imprejur zbura spre cer si acolo scapara, un alb imens, paradiziac.”
„pasi marunti de molton”, „lumina cenusie, somn al materiei”
„caldura languroasa, caldura de catifea”

Sigur ca un merit deosebit in redarea cu maiestrie a bogatiei si a expresivitatii limbajului lui Nabokov revine celor trei traducatoare, care pe langa truda pur lingvistica de alegere a cuvantului potrivit, au trebuit sa se conecteze in permanenta la istoria sociala si economica a meridianelor pe care le strabat povestirile autorului, pentru redarea corecta a atmosferei si a sensurilor intamplarilor. Intotdeauna am avut un respect deosebit pentru talentul si munca traducatorilor, care – asa cum actorii intra in pielea personajelor interpretate – si ei, traducatorii,  trebuie – intr-un fel aproape miraculos, sa se transpuna in mintea si sufletul autorului, pentru a-l intelege in toata complexitatea travaliului creator. Pentru mine, traducatorii (buni) sunt recreatorii care desfiinteaza barierele geografice, lingvistice si temporale si participa alaturi de autori, la nemurirea scrierilor lor.

Articole similare

Autobiografia lui Emir Kusturica, la Polirom

Jovi Ene

Interviu Florin Irimia: ”Orice amintire, și mai cu seamă una ce ține de trecutul îndepărtat, este până la urmă o formă de ficțiune”

Jovi Ene

Sărbătoarea corturilor, de Ioan T. Morar

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult