Carti Carti de fictiune Recomandat

O carte inchisa, de Gilbert Adair

O carte inchisa (A Closed Book), de Gilbert Adair
Editura Trei, Bucuresti, 2008
Traducere din limba engleza si note de Andreea Rasuceanu

Dupa cum mai spus si cu alte prilejuri, Biblioteca Municipala Mihail Sadoveanu este un sau o – prieten/prietena – constant/constanta in viata mea, inca din copilarie, cand isi avea sediul in strada Slatineanu si scriitorul Grigore Bajenaru imi indruma pasii printre rafturile pline de comori ale mintii si sufletului.

Astfel incat, din cand in cand am parte de mici comori  pe care le descopar si cu bucurie, dar si cu necazul ca mi-au scapat din vedere pana acum.

O astfel de comoara este si Gilbert Adair; sunt la primul roman al sau pe care il citesc, dar mi-am propus sa persevereaz ba chiar sa vad si filmele Love and Death on Long Island (1997),  Dreamers (Bernardo Bertolucci  – 2003) si A Closed Book (2010).

Dupa cum imi spune mama wiki, Gilbert Adair, nascut la 29 Decembrie 1944  si plecat de curand dintre noi, la  8 Decembrie 2011 a fost un romancier, poet, critic de film si jurnalist de origine scotiana, mult apreciat prin calitatea speciala a scrierilor sale, care au inspirat si cateva transpuneri cinematografice.

Asa cum obisnuieste fiecare cititor, am citit cele cateva referinte de pe coperta a patra, care m-au aruncat intr-o stare de mare asteptare. Vi le impartasesc aici:

“A Closed Book propune un joi d’esprit elaborat cu maiestrie, plin de spectaculoase rasturnari de situatie, in cel mai pur stil hitchcokian” (The Independent)

“O carte stralucita, bine realizata si foarte captivanta” (The Spectator)

“Un thriller inteligent si captivant care ne rezerva un final neasteptat (The Observer)

Hm, chiar asa este si mi-am amintit de acel serial difuzat cu ani in urma pe canalele noastre de televiziune si care se numea “Povestiri cu final neasteptat”, plin de un mister inefabil, care dupa fiecare ultima imagine ma lasa in suspensie cugetand la natura umana. Dar mi-am amintit si de acel “Gargui”, de Andrew Davidson, recenzat cu aproape doi ani pe acest blog, pentru ca romanul lui Adair prezinta cel putin trei puncte tangentiale cu cel al lui Davidson: o atmosfera misterioasa-gotica, garguii apartinand aceluiasi gotic si mai presus de orice, apasarea pierderilor de ordin  fizic ca urmare a unui grav accident.

Adair mi-a mai adus aminte si de Zafon, dar si de Arturo Perez Reverte, daca ar fi sa ma raportez la constructia plina de mister gotic (din nou gotic), al unui thriller psihologic de o intensa perversitate intelectuala.

Pentru ca asta face Gilbert Adair cu cititorii acestui roman, se joaca inteligent-pervers cu mintile lor. Ii introduce pe cititori in intimitatea profund ranita a personajului sau Sir Paul, un scriitor de succes al contemporaneitatii, ramas fara vedere – de fapt chiar fara ochi in urma unui accident de masina petrecut in Sri-Lanka si cu multe alte sechele care ii desfigureaza in plus chipul. Intreaga  filozofie de viata  a personajului se modifica ca urmare a lipsei contactului vizual cu mediul inconjurator, pe care trebuie sa si-l readuca in memorie din vremurile normale si pe care trebuie sa si-l organizeze  pana la microamanunt. Trebuie sa lupte si cu o ciudata claustrofobie, de alta dimensiune si structura decat aceea a unui vazator, cu o claustrofobie a nevederii.  Si din punct de vedere filozofic-spiritual trebuie sa-si reorganizeze universul interior, in functie de suferinta sa: “Cum spuneam, daca nu ajungi sa-ti tratezi suferinta ca si cum n-ar fi altceva decat un impediment minor, suportul moral si fizic pe care-l primesti de la altii va scadea dramatic. Simtul umorului este la fel de indispensabil orbilor precum bastonul alb.”

Mai presus decat orice, Paul este scriitor; de la accidentul sau din urma cu patru ani, nu a mai scris si a rupt legatura si cu editorul sau, asa ca se hotaraste sa angajeze un ajutor, care sa-I stea alaturi in hoatararea de a da viata unui nou volum, o reflexie a experientei suferintei, perceputa prin experienta vietii. Un ajutor caruia sa-si dicteze lucrarea, dar care sa-I fie si tovaras de plimbari prin Cotswolds, unde se retrasese dupa reintoarcerea din Sri Lanka. Si care sa-si petreaca cinci zile pe saptamana alaturi de angajatorul sau. Ochii care sa observe lumea pentru el.

Astfel incat tanarul John Ryder, vanzator de masini de mana a doua, devine ochii varstnicului scriitor  Paul.

Structurat cu un simt extraordinar al dramaticului, romanul ne prinde  pe noi cititorii in efortul creativ al lui Paul, sprijinit indatoritor si inteligent de catre John. Efort creativ  zbuciumat, pentru ca Adair ne introduce in laboratorul creatiei, ne aseaza la masa de lucru si ne prezinta munca laborioasa a unui scriitor, indoielile si cautarile sale si faptul ca “uneori scriitorul poate avea ceea ce se cheama o problema cu fluxul de cuvinte. (…) Nu neaparat ca ramane fara cuvinte, adica nu devine falit, doar ca nu-i mai vin la fel de usor cum ar trebui.” Sau ne mai spune si ca “Daca cititorul sare vreo pagina din carte, atunci e clar ca autorul ar fi trebuit s-o scoata el singur. Chestia ia desteapta – cine-a zis-o? Oscar Wilde? Flaubert? – cum ca trebuie sa iti petreci o dimineata intreaga ca sa te hotarasti unde sa pui o virgula si apoi toata seara ca sa o scoti iarasi nu e o gluma.”

Pe de alta parte, cu o atentie extraordinara la detaliile psihologice ale traumelor carora le este captiv Paul, Adair construieste lumea specifica greu de inteles a acestuia. Pentru ca personajul sau si-a creat o lume nevazuta extraordinar de bine organizata. Casa sa si tot ceea ce o compune, nevazuta cu ochii inexistenti, este vazuta cu privirea interioara, intr-o geometrie ce nu trebuie sa fie tulburata in vreun fel. Si la un moment dat – lipseste o cravata mult indragita. Paul gandeste ca :” E absurd sa ma enervez ata pentru un lucru asa de nesemnificativ, dar daca o singura caramida este scoasa, am impresia ca o sa-mi cada in cap intregul edificiu. Pur si simplu nu suport sa nu stiu anumite lucruri. Ma obliga sa accept ca, desi mi-am dat  atata silinta, tot sunt lucruri care-mi scapa din vedere. Si cat de putin m-am ingrijit de mine, cat de incredibil de putin am vazut din lume. Nu trebuia sa ma uit la lucruri, nu trebuia sa le vad, ele erau pur si simplu acolo. aaaaaaaaaaaaAcum nimic nu mai e acolo, decat daca stiu dinainte ca se afla acolo, iar aceasta marunta enigma ma face sa ma intreb cate lucruri care eu cred ca mai exista nu se mai afla acolo de fapt. Oh, Doamne.”

Cu cat romanul progreseaza, cu atat insa scriitorul este mai profund marcat de indoielile care i se strecoara in minte, simte ca s-a deconectat de la memoria sa cognitiva si vizuala anterioara accidentului, este frisonat de spectrul unui viitor incert si simpatia noastra fata de acest om atat de greu incercat de soarta creste pe masura problemelor sale: “John, cand mi-am pierdut vederea, am pierdut prezentul. Cu tot ce-nseamna el. In fine. Am invatat sa traiesc si as. Oarecum. Dar daca incep sa-mi pierd si memoria, inseamna ca voi pierde si trecutul, nu numai prezentul. Si-mi mai ramane viitorul. Si, Iisuse Hristoase, ce viitor va mai putea fi asta!”

Un moment major in traiectoria romanului este stabilirea titlului final al operei lui Paul: “O carte inchisa”! “E genial. O carte inchisa. (…) coperta va fi imaginea unei carti inchise – si pe coperta acelei carti – va fi o alta coperta, o alta imagine a unei carti inchise – o carte mai mica, bineinteles – si apropo, pe coperta cartii mai mici, o alta carte inchisa – si tot asa. Ad infinitum.”

Ideea initiala a titlului fusese “Adevar si consecinta”.

Dar cititorul va descoperi cu stupoare, cu totala si finala intelegere si cu jena pentru nesuspiciunea de care a dat dovada, cata profunzime si adevar cuprindea titlul initial: “Adevar si consecinta” Mai ales citit in elementele separate ale acestei dualitati: ADEVAR! CONSECINTA! Si asta pentru ca Gilbert Adair s-a jucat inteligent si dibaci in cateva sute de pagini, cu mintea noastra a cititorilor, care greu si tarziu am ajuns sa ne punem intrebarea – ce se intampla de fapt?

Pentru ca ultimele pagini ale romanului ne releva adevarurile dureroase ale trecutului celor doua personaje si consecintele cumplite in viata lor din prezent. Si pana la urma raul nereparat este razbunat, fara a aduce nimanui de fapt pacea si linistea.

Fara doar si poate, insa, noi cititorii, suntem cei care castiga. Un thriller incredibil de bine fasonat!

Un amanunt biografic tragic. Autorul s-a sfarsit din viata ca urmare a unei hemoragii cerebrale survenite la 13 luni dupa un accident vascular cerebral in urma caruia orbise.

Si iata un citat in original, la fel de cutremurator, acum, dupa ce v-am revelat acest amanunt biografic:

“ –     I have a fear of the dark, John. I have a terrific fear of the dark.
–    A fear of the dark?
–    I know, I know. It makes no sense for a blind man to be afraid of the dark. But there you are and there it is. I’ve always been claustrophobic. I feel claustrophobic in the universe. 

–          Wow. That is claustrophobic.

–          ‘It’s no laughing matter.”

Articole similare

Întâlnire în paradis, de Ernesto Pinto-Bazurco Rittler

Victor Alartes

Sixty and the City (2010): Festivalul de Film Evreiesc-24 iunie (I)

Delia Marc

Rezistența franceză în cel de-al doilea război mondial: ”Doamna de la Ritz”, de Melanie Benjamin

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult