Carti Memorii jurnale

Înțelegerea fenomenului Kosovo: ”24 martie. Cronica infernului kosovar”, de Fehmi Ajvazi

”24 martie. Cronica infernului kosovar. Povestire, jurnal, meditație”, de Fehmi Ajvazi
Editura Corint, București, 2019
Traducerea din limba albaneză de Marius Dobrescu

Motto: ”Ne transformaserăm în evreii Europei.” (pag. 142)

Jurnalist, scriitor, Fehmi Ajvazi a cunoscut pe propria piele infernul kosovar, în zilele cele mai negre și mai tragice ale conflictului dintre sârbi și albanezii kosovari, între sârbi și forțele NATO. Volumul său, extrem de personal, este o evocare a zilelor din preajma date de 24 martie 1999, când deja epurările etnice ajunseseră la un vârf care nu mai era tolerat de diplomațiile occidentale și NATO a decis să ia problema în propriile mâini și să bombardeze Belgradul și pozițiile sârbe din Kosovo.

Așa cum îi spune și subtitlul – Povestire, jurnal, meditație –, volumul lui Fehmi Ajvazi nu este o carte de istorie, ci o povestire izvorâtă din suferințe și din suflet, care îmbină mai multe stiluri: atunci când jurnalul ținut în cele trei luni de bombardamente este suficient, el este pus în valoare pentru că surprinde cel mai bine emoția momentului; în paralel, sunt texte scrise după evenimente, când totul s-a terminat, dar care valorizează la fel de bine tragediile kosovarilor și suferințele personale. Per ansamblu, acest paralelism asigură o narațiune excelentă, emoționantă și care stârnește lacrimile cititorului.

La începutul anului 1999, se conturase deja ideea că o încheiere pașnică a conflictului dintre sârbi și kosovari nu era posibilă, mai cu seamă după ce tratativele de la Rambouillet eșuaseră. Sârbii erau deciși să scoată albanezii din Kosovo, una dintre provinciile istorice ale acestora, prin orice mijloace, de la exilul impus până la epurarea etnică. Kosovo aparținea încă Republicii Federative Iugoslavia în acea perioadă, teroarea sârbă atinsese cote incredibile, niciun albanez kosovar nu se mai simțea sigur în propria țară, în vreme ce NATO, cum am spus și mai sus, a luat o decizie importantă, anunțând bombardarea pozițiilor militare și strategice sârbe, dacă aceștia nu se retrăgeau din Kosovo până în 23 martie. Lucru, desigur, nerealizat, de vreme ce președintele acestora era criminalul Slobodan Milošević.

Pentru kosovari, teroarea devenise insuportabilă, iar gândurile și sentimentele acestora sunt reconstituite prin intermediul jurnalului și a scrierilor lui Fehmi Ajvazi. Pe măsură ce momentul ”24 martie” se apropie, tensiunea este din ce în ce mai mari și chiar și un intelectual precum autorul acestui volum trece peste mărinimie (care nu își avea locul în acele clipe) și își dorește ca răul, moartea, chinul să treacă rapid în tabăra sârbă. Iată ce scrie în după-amiaza zilei de 24 (bombardamentele au început și se desfășurau după apus):

”Doamne, Dumnezeule, fă, așadar, să cadă prima bombă! Fă să se schimbe totul, că și așa trăim ca niște morți vii! Știu că în asemenea momente e greu să pui în balanță și să cântărești corect ”binele viitor” și ”răul viitor”. Dar sunt convins în adâncul sufletului că schimbarea va veni chiar din ziua aceasta, că va fi cu totul altfel decât ne-am putea-o imagina Și că va aduce pentru noi toți un alt timp și o altă viață.” (pag. 57-58)

Așadar, kosovarii erau împărțiți între două lumi aflate în antiteză: pe de o parte, își doreau cu ardoare bombele forțelor NATO, considerându-le un pas important înainte spre libertate; pe de altă parte, erau conștienți că, dacă Belgradul va fi bombardat, vor urma repercusiuni sârbe de amploare, necruțătoare. Și ambele lor sentimente s-au adeverit. Dar înainte să vină libertatea, au fost zilele de chin, care au lăsat urme de neșters în memoria supraviețuitorilor. Imediat după primele bombardamente, sârbii au luat cu asalt Kosovo și au comis asasinate în masă împotriva oricărui etnic albanez. Aceștia au fost uciși, torturați, femeile au fost violate și, unde existau urme de mărinimie, au fost scoși din propriile case și condamnați la expluzare din propria țară. Zeci și sute de mii de oameni au plecat din satele și orașele kosovare spre granițele țării, mai ales cele dinspre Albania și Macedonia.

Este și cazul autorului acestui volum, care relatează propriul iad: este căsătorit de doar doi ani și copilul său nu are încă un an; supraviețuiește cu greu în propria locuință câteva zile, cu rezervele de hrană pe terminate; sârbii îi scot pe albanezi din casele din Priștina, soartă rezervată și familiei lui Ajvazi, care se refugiază la niște prieteni și apoi urmează exodul majorității populației, spre granița cu Macedonia; au un pic de noroc la trecerea frontierei, pentru a ajunge ca refugiat într-un sat albanez din Macedonia, într-o altfel de ”patrie” (în vreme ce macedonenii nu aveau, după descrierea din acest volum, niciun fel de milă pentru miile de refugiați din Kosovo):

”Privind oamenii de aici am înțeles un adevăr fundamentel: că Patria mea ocupată de sârbi era doar o parte a trupului meu, în vreme ce Patria cealaltă, cea imposibil de răpit, era cu totul altceva. Ceva mai mult ca trupul, mai mult ca geografia, mai mult ca durerea și lacrimile.” (pag. 148)

Dincolo de această atmosferă groaznică, tulbure și crudă, determinată de nerespectarea drepturilor omului și ale regulilor războiului de către sârbi, există o rezolvarea politică, care este relatată cu relativă neutralitate de către autor. Prin iunie, Belgradul capitulează și forțele militare sârbe se retrag din Kosovo ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar locul acestora este luat de forțele NATO. Protagoniștii noștri se întorc în propria țară, distrusă deja, în vreme ce poartă în suflet suferințe care nu fi uitate niciodată. Pentru kosovari, perioada de libertate și de independență începe acum, dar durerea acestor timpuri cumplite, în care și-au pierdut temporar casele și țara, dar definitiv rude și prieteni, uciși mișelește, va stărui pentru totdeauna.

Nu poți privi coperta acestei cărți, nu poți citi rândurile lui Fehmi Ajvazi altfel decât cu durere în suflet. Lăcrimezi deseori atunci când citești câte grozăvii s-au întâmplat într-un timp și un loc atât de apropiat de noi, cititorii, fără alt motiv decât cuceriri teritoriale sau o xenofobie care nu ar trebui să există la o societate care se pretinde a fi modernă. Și, la final, te frapează faptul că România este printre cele doar cinci state din Uniunea Europeană care nu au recunoscut independența Republicii Kosovo. Volumul lui Fehmi Ajvaz este unul fundamental în încercarea noastră de a descoperi adevărata față a războiului din Kosovo și de a înțelege resorturile pe baza cărora această regiune și-a declarat independența față de opresorul sârb.

Puteți cumpăra cartea: Editura Corint.

(Sursă fotografii: EdituraCorint.ro, Orashqiptare.blogspot.com)

Articole similare

Prin blogosfera literara (9 – 15 ianuarie 2012)

Dan Romascanu

Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor

Jovi Ene

Mirajul fericirii, de Walker Percy

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult