Carti Eseuri

Insulele de la răscrucea lumii: „Europa. O istorie naturală”, de Tim Flannery

„Europa. O istorie naturală”, de Tim Flannery
Editura Litera, București, 2020
Traducere din limba engleză de Corina Hădăreanu

Istoria naturală este istoria a trei regnuri îngemănate: mineral, vegetal și animal, în care omul nu apare decât în măsura în care le influențează, nenatural și abia de la un moment dat încolo. Istoria naturală începe practic odată cu formarea Pământului, însă un discurs de continuitate în evoluție a unor zone geografice nu este util decât de prin Cretacic. Adică abia de circa 100 de milioane de ani, de când deriva continentelor începuse să așeze uscatul și apele pe poziții care ar putea fi recunoscute. Pe atunci însă Europa nu era continent, nici măcar o peninsulă a unui continent, ca azi, ci un arhipelag. Adică un grup de insule din marea Tethys, cu rolul de a da de lucru paleontologilor.

Tim Flannery este un australian care are o mare admirație pentru Europa. Consideră că pe-aici au trecut cele mai multe dintre speciile de viețuitoare, pentru că Europa s-a aflat în zona de întâlnire a majorității marilor întinderi de uscat: Asia, Africa, America. În Cretacic Atlanticul era mult mai îngust, Africa abia se despărțise de America de Sud iar cea de Nord cocheta direct cu Asia, peste marea Boreală. În centrul acestui indecis triunghi amoros se afla Arhipelagul european, cu insule scăldate de mări calde și puțin adânci, numai bune de trăit în ele (în opinia animalelor marine, dar și a celor terestre care știau să înoate ori să zboare și care circulau de colo-colo, așa cum fac europenii și-n ziua de azi). Plus că frecvent, măcar odată la câteva milioane de ani (iată că nici nu avem cuvânt pentru o astfel de perioadă; avem secol, mileniu și-atât, deși observăm că paleontologiei i-ar fi foarte util – poate milioniu, cumva – căci nu poți găsi evoluții semnificative în geologie, geografie, biologie, în intervale mai scurte de timp), insulele se uneau sau se despărțeau fie din cauza încrețirii ori descrețirii scoarței, fie datorită scăderii sau creșterii nivelului mării produse de schimbările climatice. Și nu oricum ci cu câte 80-120 de metri odată (iată că problemele noastre de-acum nu sunt noi, deși teribil ne mai place să ne alintăm). Toate acestea au făcut din Europa un fel de melting pot, un creuzet în care apăreau specii a căror mare varietate era datorată alternării ofertelor de a putea sau nu circula. De a se întâlni și hibrida cu rude mai mult sau mai puțin apropiate sau a rămâne izolate și a se descurca pe cont propriu.

Cea mai mare și mai bine cercetată (în zilele noastre) dintre insule a căpătat numele de Hațeg. Auzisem eu că pe-acolo (prin Hațeg, adică) s-au descoperit oasele unui dinozaur pitic, dar nu-mi spusese nimeni cine și când a făcut descoperirea. Ca să aflu acum că Franz Nopcsa von Felsö-Szilvás, baron de Săcel, le primise în dar de la sora lui, Ilona, care le-a găsit în timp ce se plimba pe malul râului de pe moșia lor. În 1895. Pasionat de oase vechi (sic!), baronul a plecat cu ele la Viena ca să le studieze în tihnă și astfel l-a identificat pe primul lor proprietar, împărțind mai apoi cu acesta celebritatea în materie de paleontologie. Știință la consolidarea căreia au contribuit din plin. Apoi s-a descoperit că de prin Jurasic Europa era locuită și de dinozauri mult mai mari (da, exact cei din Jurassic Park!), cel puțin vreo cinci specii, care făceau legea pe-acolo. Odată cu ei (fără să intru în detaliile de care e plină cartea – prea plină chiar, aș zice, căci mi-a trebuit mult sânge rece ca să extrag din ele o filozofie), au prosperat și alte specii pe care bogata imaginație a istoriei naturale le-a făcut să trăiască pe Pământ: de la chițcanul-elefant, broasca-mamoș și țestoasa-clătită, la numeroasele soiuri de pești de apă dulce (piranha, celacantul) pe care uriașele fluvii africane le vărsaseră în Europa.

Însă acum circa 60 de milioane de ani apocalipsa dinozaurilor a lăsat locul fără stăpân, iar de acest vid de autoritate au profitat mamiferele mici. În doar câteva milionii (nu sună prea bine, așa că voi renunța la idee), răstimp în care lumea și-a mai revenit refăcându-și vegetația, ele s-au răspândit peste tot. Se circula cu frenezie ori de câte ori era posibil, spre și dinspre Asia, Africa și America de Nord și toți treceau prin Europa, unde-și lăsau prăsila. Le convenea, pentru că pe-aici domnea încă un climat tropical. Dar pe la borna 34 (de milioane), la limita dintre Eocen și Oligocen, o reorganizare globală a curenților oceanici datorată desprinderii Americii de Sud de Antarctica i-a răcit și uscat clima și a produs Marea Ruptură (la Grande Coupure), căreia nu i-au supraviețuit decât cei rezistenți la frig: niște porci carnivori, tapiri, arici; sau rozătoare blănoase și drăgălașe precum pârși, marmote, veverițe ori castori, restul plecând spre țările calde sau pierind. Borna 25 a adus apoi din Asia păsările cântătoare și primele pisici, care anunțau instalarea Miocenului. A minunatului Miocen!

Minunat pentru că vremea devenise din nou agreabilă, „un fel de Coastă de Azur pe Sena”, cum plastic o descrie autorul. De care a profitat mai întâi vegetația într-o mare varietate de biotopuri specifice, de la lunci și savane la codri cât se poate de deși. Care desigur trebuiau populate, ceea ce n-a întârziat să se întâmple: mai multe specii de rumegătoare (bovidee, caprine, cervide), caii și elefanții (dinoterii și mastodonții, azi dispăruți). Normal că atâtea feluri de ierbivore mari au stârnit interesul legitm al carnivorelor, care au crescut și ele în dimensiuni și armament din dotare. Spre exemplu, tigrul cu dinți sabie și un strămoș gigant al crocodilului. Miocenul s-a încheiat la borna 5,5 și a lăsat locul Pleistocenului, eră denumită și „Poarta către lumea modernă” căci a scos în prim-planul evoluției maimuțele antropoide. Stabilită în aproximativ contururile ei de azi, cu un climat blând doar sporadic întrerupt de câteva glaciațiuni, Europa a participat activ prin schimbul intens de informații genetice cu Africa la crearea omului modern. Care om și-a adus mai apoi o contribuție majoră la apariția și mai ales la dispariția a numeroase specii, între care verii săi Neanderthalieni. Sau mamuții. Însă despre ce s-a întâmplat de-atunci și până în zilele noastre nu vă mai spun, că știți.

Dar cum au reușit savanții să reconstituie cu atâtea detalii serii întregi de lumi dispărute, când este de presupus că n-au fost de față? La această întrebare legitimă, un renumit paleontolog german a răspuns: „Simplu, prin cernere!” Dacă vă închipuiți că prin asta înțelegea procesul intelectual de alegere a soluțiilor optime, aflați că vă înșelați în bună măsură. Nu, prin cernere înțelegea chiar cernere: „Acolo unde credem că am putea găsi vestigii străvechi, ne instalăm o sită și cernem pământul mărunțit în prealabil. Reușim astfel uneori să adunăm din doi metri cubi de pământ o mulțime de fragmente de oase, cam câte ar putea să încapă într-un pachet de țigări.” Ei bine, abia această afirmație m-a pus pe gânduri și m-a făcut să am unele îndoieli în legătură cu corectitudinea tabloului oferit de specialiști. Însă cum n-am contraargumente, și cum respectivul tablou are o logică intrinsecă, mă simt obligat să-i cred pe cuvânt.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Litera.ro, Population.org.au)

Articole similare

Cine domesticește pe cine?

Tudor Mirică

În ciuda distanţei, chiar şi a morţii, dragostea se mişcă şi schimbă lucrurile: Soția pierdută, de Alyson Richman

Delia Marc

Stăpânii Pământului Rus: Romanovii, de Simon Sebag Montefiore

Tudor Mirică

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult