Carti Carti de fictiune Recomandat

Hotel Iris, de Yoko Ogawa

Hotel Iris”Hotel Iris”, de Yoko Ogawa

Editura Humanitas Fiction, Colecția ”Raftul Denisei”, București, 2014
Traducere din japoneză de Iuliana Oprina

Orice reîntoarcere în spațiul japonez poate să ne încânte. Sau, dimpotrivă, acesta ne poate părea atât de ciudat încât să ne dezguste. Lumea imaginată de Yoko Ogawa este, la fel ca spațiul japonez, paradoxală, mai ales dacă o privim ca un amestec de cultură orientală și îndrăzneală și necumințenie occidentală sau dacă privim totul de la distanță, ca și când nu ni s-ar întâmpla nouă, ci unor apropiați pe care nu îi vom înțelege niciodată. O scriitură bună, un subiect destul de incomod, depinde, cum spuneam, de cum îl priviți și îl simțiți.

”Orașul nostru învia doar pe parcursul celor trei luni de vară. În rest, stătea încremenit ca o fosilă. Odată cu venirea verii, marea liniștită învăluia orașul, iar plaja care se întindea de la răsărit la apus sclipea auriu. Zidurile părăginite ale castelului, care se iveau din apă doar la reflux, și dealurile verzi, care se întindeau până la baza promontoriului, dădeau țărmului un farmec aparte. Străzile era înțesate de oameni veniți în vacanță. Umbrelele de soare se deschideau, dușurile porneau, dopurile de la sticlele de șampanie zburau, artificiile umpleau văzduhul. Restaurantele, barurile, hotelurile, vapoarele de agrement, magazinele de suveniruri, debarcaderul și chiar și Hotelul Iris, toate să găteau vesel, fiecare în felul său.”

Un frumos cadru, cel descris mai sus, pentru o poveste de dragoste neobișnuită. S-a spus despre acest roman că este o nouă Lolita sau o Lolita transformată, dar e necesară o lectură atentă, paralelă, adusă la zi (au trecut mulți ani de când am citit romanul lui Nabokov), ca să formulez aceleași concluzii. Cu toate acestea, câteva considerații trebuie să fac despre romanul lui Yoko Ogawa, care a prilejuit multe momente de lectură frumoasă, plăcută.

Mari, o tânără de doar șaptesprezece ani, a trecut de copilărie parcă prea repede, iar semnele sunt că va trece și de adolescență fără să se fi petrecut ceva cu adevărat semnificativ în viața sa. Hotelul Iris, un fel de pensiune de puține stele de pe malul mării, deținut de mama sa, este cel care îi acaparează fiecare clipă din viață, fiind folosită la aproape toate treburile gospodărești, fie că e vorba de mâncare, de curățenie sau de asigurarea serviciilor de la recepție. 24 de ore din 24, Mari se află la dispoziția clienților și a familiei, fără să găsească nicio fărâmă de satisfacție sau de fericire.

Yoko Ogawa
Yoko Ogawa

E nevoie de doar un declic pentru ca totul să se schimbe, iar predispoziția sa spre monotonie, datorată nu neapărat naturii sufletești, cât locului în care s-a născut, unde parcă nu se întâmplă nimic, să dispară în van. Într-o zi, un scandal izbucnește la hotel între o prostituată și un client în vârstă, moment din care Mari nu trage niciun învățământ, ci îi rămâne undeva în minte vocea rece, calculată, serioasă, poruncitoare a bărbatului necunoscut. De aici până la o idilă neobișnuită, într-o lume foarte mică, nu mai este decât un pas.

Este destul de clar că este iubire autentică ceea ce simte Mari: așteptă scrisorile lui cu înfrigurare, trăiește numai pentru clipele petrecute împreună, își minte cu sânge rece mama despre plecările sale repetate în oraș, ba chiar face un șantaj puternic și calculat asupra servitoarei, care a descoperit scrisorile trimise de el. Nimic neobișnuit, până la urmă, nici cu privire la diferența de vârstă, deși aici am putea discuta mai larg. Dar poate este doar un capriciu adolescentin sau poate o plictiseală cronică în acel orășel frecventat doar de turiști, așa că… înțelegem.

Dar ceea ce nu am înțeles cu adevărat la Mari este acceptarea sa a unei forme de sado-masochism de vârsta a treia și plăcerea absurdă pe care i-o provoacă fiecare clipă în care este chinuită, lovită, schingiuită de-a dreptul de bătrânul pervers, care se transformă imediat dintr-un bărbat timid și afectuos într-un ticălos bolnav, care îi ordonează lui Mari orice mișcare sau, dimpotrivă, îi oprește acesteia orice tentativă de a se mișca, după ce o leagă de orice obiect casnic mai solid. De unde o veni plăcerea asta a unor oameni de a găsi fericirea nu în bucurie, ci în suferință, în durere, în chin? Ba mai mult, nu își dă seama nici de faptul că acel bărbat este destul de bolnav psihic, nici de suferințele extreme pe care le suferă ea însăși. Nu, din punctul meu de vedere, și ea e dusă cu capul. Iată un exemplu:

”I-aș fi lins spatele acela plin de pete. Mi-aș fi strecurat limba în pliurile de pe burtă. Mi-aș fi trecut limba pe la subsuorile lui asudate, pe tălpile pline de nisip. I-aș fi întins uleiul pe tot corpul, fără să-mi scape nici o părticică. Preferam ca trupul pe care îl slujeam să fie cât mai urât, ca să mă simt și eu cu atât mai înjosită. Atunci când mă brutaliza și mă reducea la un boț de carne, dinăuntrul meu erupea un șuvoi de plăcere pură.”

Dacă nu am înțeles concepția lui Mari despre viață sau despre relația dragoste vs. sex, nu înseamnă că nu am apreciat munca lui Yoko Ogawa. Dimpotrivă, mi s-a părut o carte proaspătă, care pune întrebări și care caută răspunsuri, care curge cursiv și este plăcută pentru cititor, care descoperă atât personaje complexe și contradictorii, cât și o parte frumoasă a lumii, fie că vorbim de farmecul Orientului Îndepărtat, fie că discutăm de acele orășele turistice de la malul mării, care sunt ticsite de turiști în timpul verii, dar a căror viață de toamnă-primăvară este ternă, plictisitoare, de nedorit. O autoare ce merită urmărită.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (21 – 27 octombrie 2013)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (3 – 9 martie 2014)

Jovi Ene

Take Shelter (2011)

Jovi Ene

2 comments

Coffee 4 aprilie 2014 at 12:05

Nu suna rau deloc. Japonia pare un loc al pasiunilor ciudate.

Reply
Jovi 4 aprilie 2014 at 13:40

Așa pare. Dar cred că este și un loc mai deschis în privința acestor practici. Am senzația că sado-masochismul ăsta sau altfel de practici ciudate se întâlnesc și pe la noi. Numai că noi nu avem curajul să le aducem în fața oamenilor, fie și prin intermediul literaturii. Iar atunci când o facem, se iscă vâlvă (ca exemplu, cele două romane de succes ale anului trecut, Cimitirul lui Teleșpan și Soldații lui Adrian Schiop).

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult