Carti Memorii jurnale

Viața lui Nietzsche: ”Sunt dinamită!”, de Sue Prideaux

”Sunt dinamită! Viața lui Nietzsche”, de Sue Prideaux
Editura Polirom, Colecția Plural M, Iași, 2020
Traducere de Bogdan-Alexandru Stănescu

”Eu nu sunt un om, sunt dinamită!”, spune Friedrich Nietzsche în Ecce homo, autobiografia sa atipică. Viața lui nu a fost deloc așa, iar totul s-a schimbat pe când era deja bolnav și mai ales în posteritate. Acum, mulți îl apreciază, mulți îl studiază și îl citesc cu plăcere, în vreme ce alții continuă să-l neglijeze sau să îl ponegrească doar pe baza unei singure expresii, dar care a făcut istorie: ”Dumnezeu a murit!”.

Volumul semnat de Sue Prideaux este o cercetare extinsă asupra operei și vieții lui Nietzsche; aforismele, studiile și cărțile lui sunt analizate cu atenție, sunt puse în contextul vremurilor și întâmplărilor trăite, iar viața este înfățișată cu mii de amănunte, de la nașterea sa în Saxonia până la boala fatală. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu opera și viața lui, este un bun punct de plecare, este un volum complet, care nu lasă nimic din ceea ce este cunoscut la o parte și care nu este deloc complicat de citit. Chiar dacă este foarte documentată, fiecare cititor deschis la minte va găsi aici răspunsuri la câteva dintre întrebările esențiale cu privire la Nietzsche.

Nu vreau să mă opresc prea mult la opera filosofului, care nu este ”deschisă” marelui public și pe care am citit-o cu greutate prin facultate. M-au interesat mai mult aspectele practice ale vieții și felul în care acestea i-au influențat opera. Primele volume și prima parte a vieții sale au stat sub semnul lui Wagner, cel pe care îl admira și care l-a luat sub aripa sa, făcându-i ”cadou” o relație caldă și sinceră și oferindu-i găzduire în munții din preajma Baselului. De altfel, Nietzsche a fost mai mereu un auto-didact și un om multilateral: dacă noi îl cunoaștem prin intermediul filosofiei, contemporanii săi îl știau ca un profesor dârz și complicat de filosofie și ca autor al unor lucrări muzicale destul de slabe, dar stăruitoare (”excesiv de sentimentale și insuficient dezvoltate, compozițiile sale te fac invariabil să te gândești că, dacă ar fi trăit mai târziu, ar fi avut succes compunând muzică de scenă pentru filme mute”). Odată ce tinerețea s-a risipit, odată ce filosofia proprie a căpătat contur și după ce marele compozitor și-a arătat public anti-semitismul, s-a depărtat de Wagner:

”Wagner e persoana care apare în scrierile lui Nietzsche mai frecvent decât oricare alta, incluzându-i aici pe Christos, Socrate sau Goethe. Prima lui carte i-a fost dedicată lui Wagner. Două dintre cele 14 cărți ale sale conțin numele lui Wagner în titlu. În ultima lui carte, Ecce homo, Nietzsche a scris că tot mai caută, în orice domeniu artistic, o operă ”de o fascinație la fel de periculoasă, de o nesfârșire la fel de înfiorătoare și de dulce precum Tristan.” (pag. 19)

Dar cum a fost viața lui dincolo de această întâlnire care i-a marcat întreaga viață? Nu știu dacă a fost ipohondru, dar a fost mereu suferind: problemele sale gastrice l-au transformat total, durerile de cap au fost la ordinea zilei, nu suporta soarele și locuia sau lucra în încăperi întunecate, iar când ieșea în lume utiliza ochelari cu lentile fumurii. În plus, existau antencedente în familie cu privire la anumite boli psihice (desigur, diagnosticul din secolul 19 nu era tocmai exact și potrivit situației) și era conștient de asta. Odată ce a ieșit la pensie din postul de profesor de la Universitatea din Basel, tocmai din cauza sănătății, a călătorit permanent după o climă care să-i îmbunătățească sănătatea și tonusului: de la Nisa la Torino, din munții elvețieni în Veneția și Saxonia natală. Nu i-a ieșit întotdeauna și bolile organelor sale și ”nebunia” i-au adus sfârșitul la doar 55 de ani:

”Foarte repede a căpătat obiceiul de a lucra până spre miezul nopții și de a se trezi la 5 dimineața pentru a relua lucrul. Era începutul unui obicei de-o viață, Selbstuberwindung, autodepășire, un principiu important pe care avea să-l dezvolte din punct de vedere metafizic, însă ceea ce încerca să depășească acum era o sănătate îngrozitor de precară. Episoadele oribile de migrenă, însoțite de vomă și de o durere extremă la nivelul ochilor, puteau dura chiar și o săptămână, timp în care trebuia să zacă într-o cameră întunecată, cu draperiile trase. Și lumina cea mai firavă îi rănea ochii. Cititul, scrisul și chiar gândirea susținută, coerentă ieșeau din discuție.” (pag. 33)

Să nu uităm că Nietzsche a fost zeci de ani contemporanul lui Mihai Eminescu, pe când cel din urmă îl aprofunda pe Schopenhauer. Totuși, nu s-au ”întâlnit” niciodată, motivul fiind că Nietzsche nu a avut succes cu niciuna din cărțile sale. După ce editorul său a fost îngăduitor cu primele cărți, următoarele au fost tipărite în regie proprie și cu ajutorul unor binevoitori. În plus, chiar dacă s-au vândut doar 100 și ceva de exemplare din fiecare, nu au existat nici prea multe recenzii și cronici în presa vremii. O laudă colo, o critică dură în altă parte, a fost insuficient. Nietzsche a fost un alt om de geniu care nu a simțit aprecierea cititorilor în timpul vieții, iar ca scriitor această lipsă te poate ucide. Postum este, de cele mai multe ori, prea târziu.

În privința relațiilor personale, Nietzsche a legat puține prietenii, dar trainice. O serie de amici filosofi și discipoli i-au fost alături mare parte din viață și de foarte ajutor, mai ales în perioadele sale de dureri, când zăcea la pat. Ei se ocupau de publicarea cărților și de descifrarea tot mai grea a manuscriselor. Dacă se crede că sifilisul care l-a îmbolnăvit definitiv l-a căpătat de la o vizită prin bordelurile din Koln, relațiile amoroase cu femeile au stat sub semnul nereușitei. A cerut în căsătorie mai multe femei, pe care le admira pentru inteligența lor și spiritul filosofic, dar toate l-au refuzat și s-a simțit: o relație de iubire, poate, i-ar fi adus un alt tonus și poate i-ar fi schimbat viața în bine:

”Căsătoria, deși într-adevăr foarte dezirabilă, este lucrul cel mai improbabil – știu asta foarte limpede.” (pag. 148)

Relația cu nazismul? Nu a existat (oricum nu au fost contemporani), deși naziștii i-au împrumutat unele teme și sintagme. Scriitoarea Sue Prideaux exemplifică această pseudo-relație prin cuvinte ca supraom sau ”bestia blondă”, dar care sunt răstălmăciri ale temelor sale recurente, care nu aveau ca scop supremația ariană sau germană, ci o renaștere a întregii lumi, pe noi principii. ”Sunt înfricoșat la gândul că niște oameni necalificați și nepotriviți îmi vor invoca într-o bună zi numele”, spunea el.

Și mai complicată (și decisivă în privința ultimilor ani ai vieții) a fost relația cu mama sa și mai ales cu sora lui, Elisabeth. Femeile care au rămas în casa adolescenței și tinereții sale din Naumburg au încercat toată viața să îl controleze și să decidă în locul lui, iar acest lucru i-a influențat și opera (a fost acuzat că este misogin în scrierile sale, lucru parțial adevărat tocmai din cauza complicatelor relații cu familia), dar mai ales anii de boală, când a fost acaparat, dus la Naumburg și ”plimbat” (venise și succesul operei!) ca la circ, chiar dacă nu mai avea nici darul vorbirii, nici mintea limpede. Sfârșitul a fost îngrozitor:

”Cerea adesea ajutor împotriva torturii nocturne. Nu dormea în pat, ci pe podea, alături. Se zvârcolea. Ținea capul înclinat într-o parte. Mânca enorm. Până-n octombrie, pusese șapte kilograme pe el. A spart o carafă ca să se apere cu bucățile de sticlă. Se mânjea cu fecale. Câteodată reușea să-și bea urina. Vorbea, urla și mugea necontenit. Putea fi auzit de la mare distanță în timpul nopții. Vârful din dreapta al mustății începuse să-i albească.” (pag. 288)

Cu alte cuvinte, Nietzsche a trăit, în mare parte, o viață tristă, a avut un destin complicat, chiar dacă revelațiile sale au născut noi și noi concepte și filosofii. Nu putem decât să ne imaginăm că finalul său, tulburător și trist, ar fi fost altfel dacă viața sa s-ar fi orânduit altfel, dacă sora sa nu ar fi avut o influență aproape malefică, dacă vreuna din cererile sale în căsătorie ar fi fost acceptată, dacă i s-ar fi pus un diagnostic mai atent, dacă… Nu a fost să fie, așa cum nu vreau să le răspund (cu un aforism al lui Nietzsche din ”Antichristul”) celor care spun că viața lui a fost atât de tristă din cauză că nu l-a îmbrățișat pe Dumnezeu.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Sueprideaux.com, )

Articole similare

Viață și umor în Israel: ”Șapte ani buni”, de Etgar Keret

Jovi Ene

”Cea mai mare provocare: cum să fac istoria accesibilă și prietenoasă pentru oameni care în mod normal nu au tangențe cu ea” (interviu cu Radu Oltean)

Jovi Ene

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în octombrie 2020

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult