Carti Carti de fictiune

O nouă dovadă că „lumea este precum o carte”: „Viaţa care mă aştepta”, de Julien Sandrel

„Viaţa care mă aştepta”, de Julien Sandrel
Editura Trei, Colecţia Fiction Connection, Bucureşti, 2021

Traducere din franceză de Ela Negreanu

Vorbesc ca o bătrână, trăiesc ca o bătrână, discut doar cu bătrânii. Sunt bătrână. bătrână şi singură, asta e pe scurt viaţa mea (…). Mă numesc Romane. Am 39 de ani. Sunt medic generalist, varianta ipohondră cu tendinţă paranoică  (p.13).

Cu siguranţă că fiecare dintre noi am trecut, măcar o dată, prin experienţe care să ne reamintească faptul că viaţa merită să fie privită ca un dar şi mai ales ca o poveste ale cărei capitole ascund, zi de zi, îndemnul de a fi mai buni, de a ne transforma în mesageri a ceea ce este cu adevărat frumos şi valoros în această lume trecătoare.

O astfel de lecţie este şi cea oferită de literatura contemporană prin vocea scriitorului francez Julien Sandrel, apreciat în lumea cititorilor pentru volumul Camera Minunilor. Dacă acel roman de succes ne-o pune înainte pe Thelma, o mamă curajoasă, care la 40 de ani este dispusă să ducă la îndeplinire visurile fiului său aflat în comă,  Viaţa care mă aştepta continuă seria ficţiunilor menite să ne aducă în atenţie că suferinţa se transformă adesea în bucurie, fără ca noi să prindem de veste. Pătrundem astfel în lumea lui Romane, un medic total acaparat de monotonia vieţii din spital şi de agitaţia Parisului, un oraş mare al cărui zgomot pare să se amplifice, cu atât mai mult cu cât singurătatea şi starea de panică extremă umbresc viaţa acestei femei.

Pendularea terifiantă în acest carusel pare, însă, că vrea să fie oprită atunci când una dintre paciente susţine că a văzut-o pe Romane pe holurile spitalului de pneumologie din Marsilia. Şi astfel, la 39 de ani, eroina noastră, care până în acel moment călătorise foarte puţin, speriată fiind numai la ideea unei deplasări cu trenul sau a unui zbor cu avionul, decide să plece la Marsilia, dornică de a o cunoaşte pe cea care îi semăna atât de mult.

Şi dacă persoana respectivă îmi este rudă? Şi dacă doamna Lebrun şi curiozitatea ei îmi permiteau să cunosc în sfârşit un membru al acestei familii despre care tata a refuzat întotdeauna să vorbească şi cu care a rupt orice legătură după moartea mamei? (p.22-23).

Nu mică îi este mirarea când, în urma vizitei la Spitalul Nord din Marsilia, face cunoştinţă cu Juliette, născută la Paris în prima zi a anului 1976. Întâlnirea îi confirmă că această femeie suferindă nu este altcineva decât sora sa geamănă, despre care nu ştia aboslut nimic, dar pentru fericirea căreia trebuie să lupte, să lase deoparte propriile temeri, mai mult sau mai puţin fondate.

Asistăm astfel la desfăşurarea firului unei poveşti alerte, plină de mistere a căror rezolvare va aduce, fără îndoială, bucurie şi linişte. Din discuţiile celor două surori, reiese că Juliette suferă de o boală pulmonară foarte gravă, iar datoria lui Romane este ca, timp de o săptămână, să încerce să ducă o viaţă nouă, să îşi confunde, pe cât posibil, identitatea cu cea a surorii sale.

Sunt nerăbdătoare. Sunt speriată. Sunt entuziasmată. Sunt îngrozită. Simt că în sinea mea am luat decizia corectă. Poate că sunt inconştientă. Dar pentru prima oară după multă vreme, simt că am făcut un lucru bun. Că sunt importantă pentru altcineva decât tata (p.73).

Ca prin minune, acest oraş total necunoscut devine pentru Romane o a doua casă, ale cărei uşi se vor deschide cu siguranţă pe deplin atunci când toate încercările obsesive de a rezolva enigmele trecutului îşi vor afla răspunsul potrivit. Astfel, pe măsură ce Zilele şi Orele trec, această veritabilă expediţie contemporană în căutarea unor timpuri pierdute se transformă într-o importantă lecţie de viaţă a prezentului. Prin intermediul ei, Romane va cunoaşte adevărata dragoste, ca soră, ca mamă şi soţie-surogat, iar mai apoi ca soră, soţie şi mamă cu acte regulă, semn clar că visul a devenit realitate, ia moartea şi suferinţa s-au retras, pentru o vreme, făcând loc bucuriilor vieţii.

Aveam 39 de ani de recuperat, aşa că am decis să ni-i povestim metodic. (…) Am plecat trei săptămâni, noi două, la o cabană în inima Alpilor, luând cu noi tot soiul de fotografii şi de obiecte care şi-au lăsat amprenta asupra vieţilor noastre. (…) Primele două zile le-am consacrat explorării poveştilor familiale, povestea părinţilor noştri, cei adevăraţi şi cei adoptivi. (…) Ne-am prăpădit de râs recitind pagini uitate din agendele noastre de liceene (…). Dar am şi plâns din belşug, pentru tot ce n-am trăit împreună. (…) Au fost printre cele mai intense zile din viaţa mea. Însă viaţa mea abia începe, sunt conştientă de asta (p.231).   

Ca tânără aflată la puţini centimetri în spatele liniei de start a drumului vieţii, pot spune că pentru câteva zile, m-am lăsat prinsă în mrejele acestei poveşti emoţionante şi, alături de Romane şi Juliette, am călătorit pe o nouă insulă misterioasă a lumii noastre. Mesajul secret al acesteia, decriptat cu fiecare pagină întoarsă, nu întruchipează altceva decât variaţiuni ale unei lecţii importante despre firescul vieţii de familie şi despre dragostea adevărată, menită  să depăşească acele bariere temporale sau geografice pe care minţile noastre, uneori mult prea ancorate în raţionamente pragmatice, tind să le traseze. Prin aceasta, chiar dacă Viaţa care mă aştepta se înscrie în rândul ficţiunilor, măiestria scriitorului înzestrat cu flerul celui pasionat de lumea plină de vrajă a filmului tinde să îndrepte acest roman spre sfera unui curs de dezvoltare personală atipic, în care caracterul aparent arid al informaţiilor generale păleşte în faţa exemplelor concrete. Fără îndoială, ceea ce rămâne atunci când cartea se va fi închis este un îndemn la speranţă şi viaţă, pentru că, fără să prinzi de veste, poţi să te identifici la rândul tău cu Romane, înţelegând că nu trebuie să ai neapărat vârsta de 39 de ani pentru a învăţa cum să transformi răul în bine, temerile în curaj şi suferinţele în bucurii. Şi astfel,  fără vreo formulă magică în prealabil, vei reuşi să deschizi ochii la momentul potrivit, pentru a descoperi că adevăratele frumuseţi ale vieţii nu se află neapărat în cine ştie ce oraş necunoscut, ci pot fi doar la câţiva paşi distanţă.

Puteți cumpăra cartea: Editura Trei/Libris.ro/Cartepedia.ro.

Surse imagini : https://www.libris.ro/, https://www.hachette.fr/,   https://www.printrecarti.ro/, https://labibliothequedejuju.com/.

Articole similare

O carte zguduitoare și controversată: „Pasărea vopsită”, de Jerzy Kosinski

Dan Romascanu

Valetul de Pică, de Joyce Carol Oates

Jovi Ene

Corectii, de Jonathan Franzen

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult