Carti Carti de istorie Recomandat

Epoca imperiilor, de Robert Aldrich (III)

Epoca imperiilor, de Robert Aldrich
Editura All, Bucuresti, 2008

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii All.

Primele parti ale articolului aici si aici.

Imperiul colonial german a avut o existenta istorica foarte scurta (1885-1918), mai ales daca o comparam cu celelalte imperii coloniale occidentale fiindca Germania a fost „o intarzaiata la masa puterilor coloniale.”[1] Ajungand tarziu, a apucat si ea ce mai ramasese: Africa Germana de Sud-Vest (actuala Namibie), Togo, Camerun si Africa Germana de Est (actualele Tanzania, Ruana, Burundi). Germania imperiala si-a manifestta ambitiile coloniale si in China, pasind pe urmele Marii Britanii, luand in arenda, dupa modeul Hong-Kong-ului, zona Kiaochow  care „a fost transformata intr-o colonie model si dintre toate initiativele germane va costa cel mai mult.”[2]

Dorinta Berlinului de a coloniza cu populatia excedentara coloniile sale a fost un esec major: germanii preferau sa emigreze in tari civilizate precum Statele Unite ale Americii decat in coclaurii inospitalieri ai Africii germane. „Pe la 1913, distributia albilor in coloniile germane era extrem de variata: Togo (368), Camerun (1871), Africa de Sud-Vest Germania (14.830) Africa de Est Germana (5336)“, cifre ridicol de modeste daca luam in considerare ca dupa 1840 4,5 milioane de germani au emigrat, 4 stabilindu-se in Statele Unite ale Americii. Izbucnirea Primului Razboi Mondial a dus la naruirea ambitiilor coloniale germane chiar daca, dupa cum le sta bine, aceasta nu s-a intampla fara lupte acerbe intre trupele coloniale germane (incadrate si conduse doar de ofiteri germani) si cele ale Antantei (englezi, franezi, portughezi, japonezi). Generalul  german Paul von Lettow- Vorbeck, comandantul fortelor germane din Africa de Est Germana, a  ramas celebru in epoca, reusind ca in fruntea unei mici armate care niciodata nu a depasit 14.000 de militari (3.000 germani si 11.000 bastinasi, celebrii askari), sa tina in sah, timp de patru ani – practic a depus armele numai dupa ce s-a semnat in Europa armistitiul din 11 noiembrie 1918- mai bine de 300.000 de militari englezi, belgieni si portughezi. Von Lettow-Vorbeck si-a castigat simaptia trupelor africane pentru ca vorbea fluent swhili! Dupa ce a invadat si Mozambicul portughez ajungand chiar si in Congoul Belgian, von Lettow-Vorbeck a fost nevoit la 13 noiembrie 1918 sa accepte incetarea ostilitatilor. Nu mai comanda decat 155 de ofiteri si soldati germane si 1.168 de askari!

Si Italia s-a ingramadit, chiar daca a prins locuri mai pe la coada, in cursa pentru dobanirea unor colonii africane chiar daca fragilitatea statului italian  din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si prima jumatate a celui de al XX-lea poate ca nu l-ar fi indreptatit la asemenea aspiratii expansioniste. Italia s-a implantat in Eritreea iar mai apoi in Somalia (impartita cu britanicii) si, ulterior, a cucerit, incepand cu 1911, cu destule efortri militare Libia (cele doua provincii Cyrenaica si Tripolitania). Rezistenta libienilor care macar de jure se aflau in componenta Imperiului Otoman a fost acerba si doar intrarea in razboi a sultanului de partea Puterilor Centrale a dus la slabirea rezistentei libiano-otomane.

Venirea la putere a lui Mussolini in 1922 a dus la intensificarea incercarilor italineilor de a reprima rezistenta libiana prin folosirea unui arsenal militar complet: aviatie, gaze de lupta, internari, metode care vor fi folosite cu succes si pentru a ocupa Abisinia (sau Etiopia). Care a fost nuca tare a incercarilor imperialiste italiene caci intr-o prima faza, etiopienii au produs o grea infrangere fortelor coloniale italiene, in timpul bataliei de la Adwa, de pe 1 martie 1896. Aspiratiile italice au fost reluate de Mussolini fiind binecunoscuta agresiunea fascista asupra Abisiniei din 1935, cucerire efemera caci in 1941 deja negusul Haile Selassie a revenit acasa, dupa ce armatele italiene fusesera infrante de trupele engleze si ale dominioanelor britanice. De altfel si celelalte colonii italiene au cunoscut aceeasi soarta- rapida ocupatie a Aliatilor- fapt ce a dovedit suplimentar prapastia care exista intre ambitiile imperiale ale lui Mussolini si capacitatea de a le sustine caci nu se poate vorbi despre putinatatea mijloacelor militare deplasate pe teatrele derazboi coloniale din Africa din 1940-43: sute de mii de militari italieni s-au aflat in Africa, uneori depasind numeric zdrobitor fortele engleze. Fara succes insa.[3]

America este singura mare putere care si-a pastrat rolul imperial chiar daca modificat fata de clasicele dominatii coloniale, cunoscand trei forme de imperiu suprapuse si strans conectate: impunerea dominatiei celor 13 colonii initiale asupra intregului continent nord-american cu exceptia Canadei britanice, imperiul neoficial din America de Sud si Asia si imperiul colonial de peste mari. Numai in urma infrangerii Mexicului in timpul razboiului dintre 1946-48 Statele Unite si-au marit suprafata cu 1.300.000 de km patrati (actualele state California, New Mexico, Arizona, Utah si Nevada ca si parti din Colorado si Wyoming) chiar daca a compensat guvernul mexican cu suma de 15 milioane de dolari. De altfel acest procedeu fusese folosit si pentru a cumpara Louisiana de la francezi in 1803 pentru 15 milioane de dolari dar si Alaska de la rusi, in 1867 pentru derizoria suma de 7,2 milioane de dolari[4].

In 1939 imperiul colonial american cuprindea peste 323.750 km patrati, cu o populatie de mai bine de 15 milioane de supusi colonizati. “Spre deosebire de alte mari puteri din istorie, Statele Unite au incurajat crearea unor potentiale centre alternative de putere, prin sprijinul acordat integrarii europene, spre a frana Uniunea Sovietica si a preveni recredescenta expansionismului german.[5] “Imaginatia opiniei publice international si perceperea Americii din exterior au fost factori puternici care au anticipat actual dezvoltare globala a Statelor Unite. Cel putin de la sfarsitul secolului al XIX-lea, americanii au utilizat aceasta predispozitie psihologica, alaturi d ebazele sale de putere in continua expansiune, pentru a proiecta viziunea Americii in epicentrul discutiilor globale. Aceasta a starnit, starneste si va starni si in viitor admiratie, dorinta de adaptare, emulatie, respingere sau ura. Imaginea Americii si notiunea de America ar putea fi o dovada ca SUA reprezinta cel mai de success imperiu.”[6]Poate pentru ca a recurs la forta mai rar decat o faceau celelalte imperii coloniale si pentru ca a preferat mai degraba arma persuasiunii decat arma alba.

Concluzii

Subliniem realizarea grafica de exceptie a lucrarii care este impanata cu 285 de ilustratii (160 color), fapt ce nu poate decat sa sporeasca interesul cititorului, ajutandu-l atat sa inteleaga cat si sa vada o lume disparuta dar care si-a lasat o amprenta marcanta asupra prezentului nostru cotidian. Stim bine cat de mare este puterea imaginii ! De aceea sunt cu atat mai surprinzatoare dezacordurile sau greselile de tehnoredactare pe care nu ai cum sa nu le remarci.

Trebuie mentionat si ca in continuare circa cincizeci de teritorii se afla si astazi intr-o stare de dependenta constitutionala fata de puteri aflate la mari distante (enumeram Guam, Samoa Americana, Martinica, Guyana, Guadelupa, Noua Caledonie, insulele Fakland, Ceauta si Mellila etc.) Reversul medaliei colonialiste: Europa cunoaste o adevarata problema prin afluxul maisv al fostilor colonizati pe care reuseste sa-i integreze mai bines au mai rau. Bilantul imperiilor colonial este departe de a intruni unanimitatea istoricilor (si nu numai), evolutiile istorice intinse de-a lungul a sute de anii fiind complexe insa, in general, destulde foste colonii au avut sufficient timp sa-si demonstreze viabilitatea sau lipsa ei (cele mai multe din Africa- genocidul din Ruanda ar fi imposibil de conceput sub brutal stapanire a colonialistilor europeni!) Jean Sevillia ne ofera o interpretare personala si destul de deranjanta pentru estabilshmentul cultural francez despre imperiul colonial francez (care s-ar putea aplica destul de bine si altora!):

“Astazi, aventura coloniala incepe sa fie reevaluata. Jacques Marseille a dovedit ca imperiul, pe plan economic, a costat mai mult Franta decat i-a adus in materie de castig. Nici una dintre materiile prime consumate de principalele sectoare ale economiei nationale nu venea din colonii; Franta cumpara din imperiul ei produse pe care le putea gasi mai ieftine in alte parti; mai mult Statul sustinea productiile colonial care faceau concurenta anumitor sectoare metropolitane. Daniel Lefeuvre a demonstrat ca Franta nu a exploatat Algeria: a ajutat-o.(…) Invatamintele pe care le-au tras de aici acesti istorici arata ca Franta nu si-a jefuit posesiunile de peste mari. Dimpotriva, le-a sprijinit. Alegere politica.” [7]

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii All.


[1] “Germania: o intarziata la masa puterilor coloniale” de Joachim Zeller

[2] Op. cit., pag.247

[3] Edificatoare fiind in acest sens infrangerea zdobitoare pe care au suferit-o italienii in decembrie 1940 in timpul contra-atacului britanic (Operatiunea Compass): 130.000 de prizonieri, plus o mare cantitatea de material de razboi, facuti cu pretul a doar 2.000 de victime din randul fortelor britanice, australiene si indiene.

[4]Chiar daca, trebuie mentionata,  partitatea de atunci a dolarului nu era echivalenta cu cea a dolarului e azi- probabil ca aceasta ar fi de 1 la 100  dar totusi…

[5] Pag. 298

[6] Pag.303

[7] Jean Sevillia “Terorismul intellectual. Din 1945 pana in present” Editura Humanitas, Bucuresti, 2012, pag. 48

Articole similare

Occidentalismul. Războiul împotriva Occidentului. O scurtă istorie a urii față de Vest, de Ian Buruma și Avishai Margalit

Dan Romascanu

Terorismul intelectual, de Jean Sevillia

Codrut

Peştele în apă, de Mario Vargas Llosa

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult