Carti Carti de istorie Recomandat

Epoca imperiilor, de Robert Aldrich (I)

Epoca imperiilor, de Robert Aldrich
Editura All, Bucuresti, 2008

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii All.

Impresionanta si masiva lucrare coordonata de istoricul australian Robert Aldrich Epoca imperiilor [1] reprezinta o succinta trecere in revista a istorie a treisprezece state moderne si contemporane care au cunoscut in epoca moderna si contemporana dezvoltari imperial-coloniale.  Au fost lasate de o parte imperiile asiatice (cel chinez, japonez, siamez etc.) si s-a preferat concentrarea asupra imperiilor coloniale europene (Anglia, Franta, Olanda, Spania, Portugalia, Belgua, Italia, Germania, Austro-Ungaria )  sau influentate, intr-un fel sau altul, de Europa (cel otoman, cel rusesc si cel american). Dar care este definitia unui imperiu in conceptia coordonatorului? „Imperiul nu este un termen usor de definit, desi poate fi privit, in esenta, ca o forma de guvernare a unui anumit grup aflat in centrul vietii politice, asupra unei serii diverse de tari si popoare diferite, adesea indepartate, guvernare  exercitata in general ca urmare a cuceririi militare. (…)Imperiul reprezinta unul dintre termenii cheie in istoria omenirii si urmarirea originilor sale implica o reintoarcere la cele mai vechi epoci istorice.”[2]

Intr-adevar „Expasiunea puterilor imperiale incepand cu secolul al XVI-lea si pana la inceputul secolului al XIX-lea este una dintre chestiuniile fundamentale al istorie si multa cerneala a curs scriindu-se despre imperii.”Aceste istorii sunt deosebit de complexe si complicate, viziunea maniheista nefiind recomandata (colonistul raul absolut, iar colonizatul bine absolut) in abordarea stiintifica chiar daca, de exemplu, istoriografia si propaganda regimurilor comuniste au facut mult caz de aceasta dihotomie.  „Istoria coloniala nu se limiteaza la hartile descoperitorilor, la cronologia cuceririlor, la panteonul exploratorilor, colonistilor si administratorilor si la balanta de venituri si cheltuieli a activitatii economice. Ea vizeaza insesi fundamentele culturii occidentale: idei de guvernare si modalitati prin care drepturile si puterea politica se extind sau nu asupra populatiei; notiuni precum rasa, etnicitatea, cultura si ideologia (…) Studiul colonialismului este o investigatie a influentei avute de europeni (si alti colonizatori) asupra teritoriilor si populatiilor indepartate, dar totodata si impactul Americiilor, Asiei, Africii si Oceaniei asupra Europei insesi.[3]

Avand in vedere uriasul volum de informatii pe care-l presupune studirerea fiecarui imperiul colonial in parte, nu ne propunem decat o modesta si exhaustiva trecere in revista a celor mai importane si putin cunoscute astfel de uriase entitati politice care, nu trebuie sa uitam, au gravat istoria oferind continutul actualului prezent geo-politic.  Trei dintre imperiile coloniale analizate in aceasta carte ne sunt mai mult decat familiare: cel otoman, tarist/sovietic si habsburgic/austro-ungar. Imperiul otoman nu reprezinta balaurul absolut, concept in care am fost noi crescuti altfel ar fi imposibil sa ne explicam cum a reusit sa dureze atat de mult timp, de la intemeierea sa in secolul al XIV-lea (Osman a pus bazele lui in perioada 1300-1324) pana la transformarea lui in statul turc modern, dupa infrangerea din Primul Razboi Mondial (in ajunul lui, otomanii inca mai stapaneau macar de jure daca nu si de facto uriase intinderi precum Siria, Irak, Palestina, Arabia, Liban) „Intrebarea este nu de ce Imperiul Otoman a intrat in declin, ci cum de a supravietuit el pana in secolul al XX-lea[4]

Inspirata denumire a capitolului dedicat imperiului colonial spaniol („Spania: genealogia colonialismul modern”) releva importanta esentiala a experientei coloniale spaniole pentru istoria coloniala in genere. Sa nu uitam ca descoperirea Americii a fost facut de Cristofor Columb in anul 1492 in fruntea caravelelor spaniole, momentul zero pentru constituirea unui alt urias imperiu atat in America (America de Sud si Centrala, Caraibe) cat si in Asia (Filipine). „Cucerirea de noi teritorii si subjugarea populatiilor lor, intr-o lume care fusese complet necunoscuta europenilor, poate fi privita ca o prelungire a perioadei de expansiune a conducatorilor catolici spanioli in interiorul peninsulei iberice.” Odata porniti, suveranii castilieni si aragonezi au fost foarte greu de oprit! Imperiul colonial spaniol nu a urmat un plan prestabilit, deopotriva ce cunostintele geografice erau difuze si se schimbau de la o expeditie la alta. Mai intai au fost cucerite Caraibele (1492-1496) urmate de Imperiul Aztec din Mexic si America Centrala (1519-29) si apoi de Imperiul Inca din nord-vestul Americi de Sud (Peru, Ecuador, Chile) in perioada 1531-34.

Se cunoaste mai putin faptul ca aceste imense cuceriri au fost facute mai degraba de huestes, mici bande militare, intreprinderi private, finantate de oamenii de afaceri din Spania si nu de regele de la Madrid. Abia dupa ce greul fusese facut de aceste huestes a patruns si administratia si armata regelui. Pe la inceputul implantarii hispanice nu se folosea nici macar termenul modern de colonii, titulatura inventata de francezi si englezi abia la finele secolului al XVIII-lea. Chiar daca autoritatile coloniale spaniole au incercat sa impuna o segregare rasiala stricta intre cele trei mari grupuri etnice ( indienii supravietuitori, colonisitii spanioli albi si sclavii negri) aceasta s-a dovedit un vis utopic. „De-a lungul timpului, distinctiile dintre caste au devenit tot mai subtile, dand nastere unei complexe demarcatii de categorii si subcategorii rasiale”[5]

Bogatiile uriase pe care si le-au exploatat si insusit spaniolii din America s-au dovedit o capcana  pentru economia spaniola din Metropola care, incetul cu incetul, a pierdut cursa industrializarii cu principalii sai competitori europeni, Marea Britanie, Franta si chiar cu Olanda. Invadarea Spaniei de catre Napoleon in 1808 a condus la eroziunea legaturilor din metropola si coloniile sale americane, fapt ce a produs izbucnirea unui lung razboi de independenta, dupa modelul celui nord-american, prin care tarile sud-americane si-au castigat, intr-un final fericit, dreptul la autodeterminare. Nu fara ca Spania sa nu se opuna din rasputeri! Ramasitele imensului imperiu colonial, Filipine, Puerto Rico si Cuba au mai fost detinute de Spania inca un secol, pana cand puterea iberica, aflata intr-un continuu declin politico-economic, a fost infranta in timpul razboiului americano-spaniol din 1898. In mod paradoxal fluxul migrator a fost impulsionat in secolul al XIX-lea in intreaga lume sud-americana si, mai ales, in Cuba (stim bine ca Fidel Castro provine dintr-o familie al carui tata s-a nascut in Galicia, ramanand in Cuba dupa infrangerea spaniola in fata americanilor  !) Autorul capitolului, Josep Fradera, nu sufla, din pacate nici un cuvant despre ulrimele posesiuni coloniale spaniole, Marocul spaniol (Ceuta si Mellila inca fac part din Spania) Sahara Occidentala sau Guinnea Ecuatoriala. Probabil ca nu mai aveau nici o importanta fata de pierdutele perle ale coranei !

 „Portugalia a fost prima tara europeana care a dobandit un imperiu peste mari si ultima care a renuntat la el. Pe la 1540, una dintre cele mai mici, mai izolate si mai sarace natiuni ale Europei crease un imperiu comercial de peste cinci ori mai mare decat suprafata ei, intins de-a lungul intregului glob. Centrul de gravitatie imperial s-a mutat pe rand din Africa in Asia, apoi in America de Sud, inainte de 1600 si din nou in Africa, pe la 1820.[6] Daca in cazul Spaniei, Frantei si Marii Britanii enumerarea tuturor posesinilor ar inseamna o munca sisifica, Portugalia a colonizat in America de Sud doar Brazilia, in Africa Angola, Mozambic, Insulele Capului Verde si Guineea Bissau iar in Asia, Timorul de Est, Macao (port pe coastele  chinezsti) si Goa (coastele indiene).

Principala mostenire a colonialismului portughez ramane, indiscutabil, Brazilia. „Pe la 1600, mai mult de 50.000 de portughezi, inclusiv numeroase femei, s-au stabilit la Pernambuco si Bahia. Pana pe la 1620 Brazilia a ramas principalul producator de trestie de zahar.”[7] Cucerirea Portugaliei de catre Napoleon in 1807 a dus la refugierea curtii regale a lui Joao VII la Rio si a unei suite de 10.000 de persoane, transportati de marina britanica. Printul mostenitor, Pedro, a hotarat sa ramana in Brazilia si dupa eliberarea Portugaliei, proclamand Imperiul Brazilian (iata, un nou imperiu!) in 1822. Din acest motiv, in secolul al XIX-lea intreaga atentie a portughezilor s-a concentrat in jurul posesiunilor ramase in Africa si care au fost poftite, nu o data, de catre marile puteri coloniale existente (Franta) sau emergente (Germania) in goana lor disperata dupa colonii. Cand s-a retras in 1975 din Angola si Mozambic aproximativ o jumatate de milion de colonisti portughezi au revenit in tara. Din nefericire pentru Portugalia, ea a ramas la fel de saraca, la sfarsitul imperiului, pe cat fusese si la inceputurile lui fapt ce vine sa demonstreze ca posesiunile coloniale nu au insemnat in mod automat si dobandirea unei prosperitati materiale sustenabile.[8] Atat in cazul Spaniei cat si al Portugalie, veniturile obtinute din exploatarea coloniilor au  mers mai degraba in consum decat in competivitate economica, pentru a folosi termenii analizei economice de astazi.

Olanda este o alta tara mica, dar…voinica, cel putin cand vine vorba despre trecutul colonial, de prim ordin. „Incepand cu 1682, odata cu intemeierea West Indische Compagnie (WIC), comertul olandez, explorarea si exploatarea s-au intins de-a lungul intregului glob. In America de Nord si Caraibe, posesiunile olandeze erau desfasurate de la New York, oras intemeiat de olandezi sub denumirea de New Amsterdam, pana la insulele din Indiile de Vest incluzand Aruba, Bonaire, Curacao, Sint Marten, Sint Eustacius si Saba, inca parte din Regatul Olandei.”[9] Principala colonie olandza a ramas insa Indonezia sau Indiile olandeze care si-au dobandit independenta in 1949, dupa o lunga ocupatie japoneza si o incercare nereusita a fostei metropole de a prelua puterea, fapt ce a dus la un adevarat razboi de eliberare nationala.

In mod paradoxal, cea mai importanta colonizare olandeza nu s-a aflat mult timp sub guvernarea olandeza, ne referim la fermierii olandezi, burii sau afrikaanerii, care s-au instalat in Africa de Sud, catre jumtatatea secolului al XIX-lea alegand mai degraba sa patrunda in interiorul Africii negre decat sa ramana sub dominatia britanica, constituind doua republici independente Transval si Orange.[10] „Relatiile externe ale Olandei au fost caracterizate printr-un uimitor amestec de pace, profituri si principii. Imperialismul poate fi considerat, din punct de vedere istoric, ca un secondant important al activitatilor comerciale olandez. Ca natiune a liberului schimb si ca membru activ al organizatiilor internationale, Olanda este adesea dornica sa ofere un exemplu altor state, uneori lasand in urma chiar propria sa istorie complexa si in egala masura de exploatare.”[11]

In 1975 Guyana olandeza si-a declarat independenta devenind Surinam, fara ca Olanda sa se mai impotriveasca acestui proces care devenise unul inevitabil. De altfel, atractia pe care a continuat sa o manifeste Olanda printre surinamezi s-a manifestat printr-un lung si numeros exod al acestora catre fosta metropola  (iar microbistii cunosc foarte bine nenumarate nume de fotbalisti foarte talentati care au o astfel de descedenta si care au aparat cu mult succes culorile Olandei).[12]

(va urma)

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii All.


[1] Epoca imperiilor, Editura ALL, Bucuresti, 2008

[2]Op. cit., pag.7

[3] Op. cit.,pag.13

[4] Pag.37

[5] Pag.57

[6] Op. cit, pag.68

[7] Op. cit., pag.80

[8] A se vedea si ceea ce spunea Jean Sevillia in epilogul acestei prezentari despre experienta coloniala a Frantei!

[9] Op. cit., pag.91

[11] Pag.94

[12] Gullit, Rajkaard, Kluivert, Davids etc. etc.

Articole similare

Legendele Olimpului, cu umor: ”Mythos”, de Stephen Fry

Jovi Ene

Comploturile pentru asasinarea lui Hitler, de Roger Moorehouse

Tudor Mirică

Cum se vede realitatea din Rusia profundă: ”Generația Putin”, de Benjamin Bidder

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult