Carti Carti de istorie Recomandat

Epoca imperiilor, de Robert Aldrich (II)

Epoca imperiilor, de Robert Aldrich
Editura All, Bucuresti, 2008

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii All.

Prima parte aici.

Avand in vedere ca febra descoperirilor geografice a cuprins intreaga Europa Occidentala, moda s-a transmis chiar si in randul unor tari care aveau o pozitie geografica relativ periferica fata de America si Africa, pentru a nu aduce in discutie Asia: cele doua puteri nordice, Danemarca si Suedia, cele in jurul carora s-a coagulat Nordul Europei si care, de altfel, inevitiabil, s-au aflat intr-o acerba concurenta. Danemarca si-a manifestat interesul cu precadere asupra tinuturilor nordice: Groenlanda, Islanda, Insulele Feroe pe care le-a si colonizat si incorporat in sfera sa de influenta. Nimic nou insa raman surprinzatoare incercarile regilor danezi de a intra in jocurile europene privind India, principalul motiv fiinnd cel pur comercial care a adus profituri uriase tuturor actorilor europeni implicati.

Pe coastele Indiei de est danezii au infiintat in 1620 un portul colonie Tranqubar, constituit in jurul fortului Dansborg, asezare care s-a dezvoltat pentru ca Danemarca a ramas neutra in conflictul dintre comerciantii portughezi si cei olandezi. Colonia a ramas posesiune daneza pana in timpul razboialor napoleoniene cand Anglia a scufundat flota daneza in rada Copenhagei, pentru a o impiedica sa fie folosita de Napoleon. In afara de aceasta temerara incercare, danezii au mai colonizat trei mici insule tropicale: Saint Thomas, Saint John si Saint Croix, din Caraibe, la est de Puerto Rico devenind zone relativ atractive pentru emigrantii danezi. Munca de pe plantatiile de trestie de zahar era efectuata de sclavi negri. Dupa o perioada de presperitate, insulele au intrat intr-un declin evident iar cheltuielile statului daneze au ajuns sa fie prea mari. Statul danez le-a vandut marelui cumparator de teritorii, SUA, in 1917 pentru suma de 25 milioane de dolari.

Ce nu se poate spune despre cel mai mare imperiu colonial, cel constituit de stapana marilor, Marea Britanie? ”Daca Marea Britanie a creat imperiul, in egala masura acesta a fost responsabil de construirea si reconstruirea ei. Daca expansiunea imperiala britanica si colapsul ulterior au schimbat vietile a milioane de oameni, de-a lungul globului, si Marea Britanie si britanicii insisi (in diversele lor manifestari) au fost transformati de aceasta istorie. In al doilea rand, metamorfoza a prins contur nu doar la nivel social, ci si la cel al identitatii personale.[1] Pentru contemporanul nostru, obisnuit cu forma americana de dominatie asupra lumii (culturala, economica, militra) este greu de conceput faptul ca Marea Britanie a jucat un rol poate si mai mare in remodelarea lumii decat a facut-o Statele Unite.

Spre deosebire de SUA de azi care eventual  doar schimba regimuri politice (Irak, Afganistan), nemodeland granitele unor state, subiecte ale dreptului international, Imperiul Britanic a trasat o buna parte din structura geopolitica a lumii. Pana la urma chiar si SUA ii datoreaza nasterea. Ce sa mai zicem de Canada, Australia, Noua Zeelanda, Africa de Sud unde elementul colonizat anglo-saxon si-a pastrat o prezenta dinamica? Avand in vedere ca la un moment dat Marea Britanie, in forma ei imperiala maxima, domina un sfert din suprafata pamantului, este evident ca si formele statelor care si-au dobanit independenta au fost tributare, macar prin trasarea granitelor, englezilor. Nici macar globalizarea in forma ei actuala nu ar fi posibila fara acest mijloc comunicational de prim ordin: limba engleza.

Se tot planeaza amenintarea limbii chineze care va lua, chipurile, locul englezei insa aceasta, din punctul nostru de vedere, pare mai mult o marota la moda decat o posibila viitoare realitate pentru simplu fapt ca nu se stie cine din afara Chinei va vrea sa invete limba chineza.  „Orice istorie de patru secole de expansiune globala si declin va fi, inevitabil, complexa si contradictorie. In definitiv aceasta este istoria. Poate mai mult decat orice alt imperiu prabusit, cel britanic a avut un impact cultural, lingvistic si structural nemarginit asupra natiunilor si comunitatilor, la inceputul secolului al XXI-lea” Aventura coloniala a britanicilor a continuat insa in Irlanda de Nord pana in zilele noastre, fapt uitat de autoarea .capitolului, Kirsten McKenzie, care mentioneaza incapatanarea imperiala britanica de a pastra si lupta pentru insulele Fakland in timpul razboiului cu Argentina din 1982, o miza strategica incerta si, mai degraba, doar un prilej pentru a demonstra lumii ca spiritul combativ si imperial britanic nu a murit.

Istoria Imperiului colonial francez (sau mai degraba a imperiilor coloniale franceze, cel regal si cel republican) este la fel de vasta precum cea a celui britanic, cu care de altfel s-a si aflat intr-o indelungata concurenta istorica. Cum, de obicei, englezii au luat ceea ce era mai bun, francezii au fost nevoiti sa se multumeasca cu the second best. Ceea ce oricum nu era putin, macar din punct de vedere al intinderii geografice supuse dominatiei cocosului galic. „Intre 1871 si 1914 posesiunile de peste mari au crescut de la aprox 700.000 km patrati, cu o populatie de circa sapte milioane de oameni, la peste 11 milioane de kilometri patrati si aproape 50 milioane de oameni”.

Dupa victoria din timpul Primului Razboi Mondial, posesiunile franceze chiar daca mascate sub formula juridica de teritoriu sub mandat al Societatii Natiunilor, s-au mai extins cu un milion de kilometri patrati si vreo 16 milioane de oameni, prin controlarea Siriei, Libanului teritoriile fostului Imperiu Otoman, si a unei bune parti din Camerunul german. In comparatie, Franta metropolitana avea 42 milioane de locuitori si 551.000 km patrati. Mai bine de 90% din suprafata imperiului republican francez se gasea in Africa, evident insa Franta avea prezenta semnificative si in Asia (Indochina) Oceania (Noua Caledonie, Tahiti etc.) sau America (Guyana, Martinica, Guadeloupe, Saint Pierre et Miquelin etc.) fapt ce a hranit orgoliu universalist al Republici franceze. Avand in vedere implicarea Frantei in doua razboaie mondiale foarte costisitoare in termeni economici dar si demografici, sprijinul coloniilor a devenit esential pentru efortul general al Frantei.

In timpul Primului Razboi Mondial 600.000 de soldati si 200.000 de muncitori din colonii au luptat sau muncit pentru le pays-mere. In 1940 armata franceza a trimis la lupta 640.000 de africani, dintre care 176.000 de algerieni, 80.000 de tunisieni, 80.000 de marocani si 180.000 de soldati din Africa neagra si Madagascar (10% din totalul ei combativ). Trupele Frantei libere a lui de Gaulle erau dominate de coloniali: in 1944 din cei 633.000 soldati circa 60% erau nativi iar din cei 40% francezi majoritatea erau les pieds-noirs pe care, de altfel, de Gaulle avea sa-i abandoneze douazeci de ani mai tarziu. Aceasta noua armata franceza a luptat in Tunisia, Italia, Franta si Germania. De altfel, majoritatea trupelor angajate de Franta in Indochia incepand cu anul 1946, pentru a relua controlul fostei colonii ocupate de japonezi si cunoscand o redesteptare a sentimentelor nationalist-independentiste, sentimente deturnate facil de comunistii vietnamezi, era alcatuita tot din trupe coloniale.

Imperiul francez

La 13 martie 1954 generalul nord-coreean a lansat atacul asupra Dien Bien Phu, unde erau concentrati 12.000 de soldati ai armatei franceze. Infrangerea garnizoanei a survenit numai dupa cincizeci si sase de zile de lupte aprige, de-a lungul carora 4.000 de soldati francezi au fost omorati sau raniti. Cei 8.000 de prizonieri (2.000 raniti) au trebuit sa strabata pe jos sase sute de kilometri pana la lagarele de reeducare, cateva sute murind pe drum (aceeasi metoda o folosisera cu mult suces si sovieticii cu ramasitele Armatei a sase a Wehrmachtului si cu soldatii romani capturati in urma unei alte celebre confruntari, cea de la Stalingrad.) Dupa cum bine puncteaza Jean Sevillia in volumul „Terorismul intelectual. Din 1945 pana in prezent” nu toata populatia vietnameza s-a bucurat de instaurarea regimului comunist (initial) nord-vietnamez, altfel nu se explica de ce imediat dupa separarea provizorie a celor doua Vietnamuri, 900.000 de nord-vietnamezi au dat navala in sudul ramas in sfera occidentala.

Este explicabila incapatanarea francezilor de a nu ceda imperiul lor colonial care ar fi facut Franta cea de a treia putere mondiala, dupa cum o declara la inceputul anilor ’50 un politician mai mult decat respectabil, Pierre Mendès France. Ba mai mult, François Mitterand, ministru de interne pe atunci, declara in 1953 ca gratie posesiunilor sale africane, Franta din Congo la Rin era a treia natiune continent. Cea mai grava criza din Franta postbelica si-a avut originea tot intr-o chestiune coloniala, criza algeriana, o lunga si delicata poveste, foarte departe de standardele maniheiste inculcate de propaganda comunista.[2] Criza banlieux-urilor este, pana la urma, tot o consecinta a acestei lungi istorii coloniale franceze.

Trecem peste cele doua imperii continentale care ne sunt destul de cunoscute, macar pentru faptul ca regiuni istorice locuite de romani au facut parte din ele, Imperiul Tarist (iar dupa 1917 cel sovietic) si Imperiul Habsbirgic (dupa 1867 Austro-Ungar) – deja ne-am intins cam mult- pentru a aduce in discutie alte trei imperii coloniale autentice, mai putin cunoscute, cum suntem fixati ba pe englezi, ba pe francezi sau pe neo-imperialismul american, datator de fiori pentru stanga neo si post-comunista.

Belgia a avut in Africa si, in general, in lume, o sigura colonie (dar ce colonie!): Congo. Din start, trebuie facuta precizarea ca in istoria coloniala exista doua astfel de Congo-uri[3]: Congo-ul belgian si cel francez. In prezent, cel belgian, fostul Zair al lui Mobutu (in sensul strict ca Mobutu chiar detinea tara si bogatiile ei precum o proprietate privata) se numeste R.P. Congo iar cel francez simplu, Republica Congo (supranumit Congo-Brazzaville dupa numele capitalei intemeiate de francezi, purtand numele unui celebru explorator si administrator francez de origine italiana, Pierre Paul François Camille Savorgnan de Brazza – Pietro Paolo Savorgnan di Brazzà).

Belgia, o tara relativ modesta pentru Europa Occidentala din secol al XIX-lea si-a inceput aventura coloniala in mod neasteptat prin interesul manifestat de regele sau, Leopold II asupra continentului negru. Fin politician, regele belgian, avand un adevart simt al afacerilor, s-a implicat personal in dobandirea unui imens teritoriu (probabil de 20-30 mai mare decat Belgia propriu-zisa) care i-a fost acordat lui personal, in urma celebrei Conferinte coloniale de la Berlin din 1885, si nu statului belgian. Leopold era rege atat al Belgiei cat si al unui fantomatic Stat Liber Congo, pe care l-a organizat si exploatat dupa bunul sau plac. “Pe termen lung, sub domnia lui Leopold, care va deveni foarte severa, statul african ii va aduce uriase beneficii suveranului(…)” Evident, totul avea un pret iar exploatarea cu salbaticie a bastinasilor a provocat un urias scandal in Europa.

Roger Casement, un inalt functionar britanic a fost trimis sa investigheze, iar ceea ce a gasit el in exploatatia personala a regelui belgian intrecea orice inchipuire (a se vedea editorialul despre Visul celtului, dar si recenzia cartii cu acelasi nume de Mario Vargas Llosa), Joseph Conrad a scris un roman care a ramas edificator pentru dimensiunea murdara a colionalismului occidental din secolul al XIX-lea, In inima intunericului. In 1908, in urma unei uriase presiuni internationale, Congo a fost preluat in mod direct de catre statul belgian, spre marea frustrare si nemultumire a regelui Leopold al II-lea. Dezvoltarea coloniei a fost timida dar totusi, s-au inregistrat si progrese, mai ales in domeniul exploatarii imenselor resurse minerale (rezerve de diamante in Kasai pentru a caror exploatare s-a infiintat Union Miniere de Haut-Katanga care a devenit in cele din urma un gigant in industria cuprului)[4]

In timpul celui de al doilea razboi mondial, dupa ce Belgia a fost ocupata de germani, guvernatorul belgian al Congo-ului, Pierre Ryckmans, a mentinut colonia in sfera de influenta a Aliatilor, permitand furnizarea de uraniu proiectului american Manhattan. Dupa eliberearea Belgiei de sub ocupatia nazista, in 1945, autoritatile de la Bruxelles nu aveau de gand sa isi abandoneze colonia, dupa cum nu avea de gand niciuna din puterile coloniale europene. Abia in 1958-60 procesul de decolonzare generala din Africa a dus in mod inevitabil la aparitia Congo-ului independent. Care, stim bine, a incaput rapid pe mana unui celebru dictator african Joseph-Désiré Mobutu care a stapanit fosta colonie belgiana din 1965 pana in 1997! Razboiul civil care l-a inlaturat pe Mobutu de la putere a continuat si dupa fuga acestuia, ducand la un numar urias de morti. Datele din 2008 arată că, în ultimul deceniu, 5,4 milioane de oameni și-au pierdut viața din cauza războiului, cei mai mulți din cauza bolilor și a foametei asociate acestuia[5], dovedind ca RD Congo este poate cel mai mare esec al procesului de decolonizare.

(va urma)

Puteti cumpara cartea acum, de pe site-ul Editurii All.


[1] Op. cit., pag.130

[3] (dupa cum si nenumarate Guinei: Guineea Guineea, fosta colonie franceza, Guineea Ecuatoriala, fosta colonie spaniola, Guineea Bissau, fosta colonie portugheza)

[4] Op. cit., pag. 235

Articole similare

Longitudinea. Povestea unui geniu, de Dava Sobel

Jovi Ene

Al treilea cimpanzeu, de Jared Diamond – cartea vedetă a Grupului editorial ALL la Târgul Internaţional GAUDEAMUS 2015

Jovi Ene

Umbre în vie, de Maximillian Potter

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult