Carti Carti de fictiune

Dragoste și speranță la înălțime: ”Biblioteca de pe Lună”, de Francesc Miralles

”Biblioteca de pe Lună”, de Francesc Miralles
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2020
Traducere din spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți și Lavinia Similaru

”Dacă exista o posibilitate cât de mică de a părăsi Pământul acela mizerabil ca s-o îmbrățișeze pe Moira, va face pe dracu-n patru ca să încerce.” (pag. 72)

Mi l-am imaginat pe Verne, personajul principal al ”Bibliotecii de pe Lună”, imaginat de scriitorul spaniol Francesc Miralles, ca fiind o reîncarcare a celebrului scriitor, permanent explorator în scris al spațiului și timpului. Nici Verne nu este departe de a fi o copie exactă, de vreme ce este un simplu filolog, specialist în limba sanscrită, într-un viitor destul de apropiat, când bogații planetei se pregătesc să colonizeze Luna sau măcar să o viziteze în scop turistic. ”De la Pământ la Lună” vă spune ceva, în acest context?

Totuși, romanul nu este unul de aventuri, ci este concentrat mai degrabă pe ideea de cunoaștere, pe cultură și pe dragoste. Într-un cuvânt, aș putea spune că ideea centrală a acestuia este ”speranța”, speranța în iubire, într-un viitor fericit și optimist, în culturalizare și revenirea la vechile obiceiuri ale lecturii, în omenire în ansamblu. Verne consideră că nu mai are niciun viitor pe Pământul care nu îi poate folosi mintea și resursele (în loc să găsească o slujbă potrivită, se angajează la un call-center, ghicitor online în tarot), iar faptul că Moira, iubirea vieții lui, a plecat să muncească pe Lună, îl îndeamnă să ia aceeași cale, spre Exovillage, stația turistică lunară:

”Mi-e rușine să-ți cer favoarea asta, asupra căreia nu voi insista, însă am două motive întemeiate ca s-o fac. Primul e că îmi urăsc viața de aici. Al doilea motiv are legătură cu primul, căci aspectul cel mai insuportabil al vieții mele pe Pământ este că tu nu ești aici. Dacă mi-am dat drumul, voi merge până la capăt. Voi înțelege perfect dacă nu-mi mai scrii după ce citești asta.” (pag. 38)

Așadar, Verne este un personaj la fel de neobișnuit precum tizul său, scriitorul francez din secolul al XIX-lea: plecarea pe Lună (deși toate auspiciile sunt negative, iar dezamăgirile inițiale sunt mari) determină renașterea sa intelectuală și revigorarea unei vieți până atunci plate și lipsite de orizont. Într-o perioadă în care cărțile în format clasic, pe hârtie, sunt considerate dispărute, conducătorul din umbră a ExoVillage, Kumar, le achiziționează pe cele rămase, iar Verne devine bibliotecarul atipic, deopotrivă păstrător și cititor. Este o sclipire a lui Miralles care, într-un roman care poate fi considerat de dragoste (umană), introduce o serie întreagă de referiri bibliofile:

”Era o carte.
Niciodată nu avusese o carte reală în mâini, și nici nu cunoștea pe nimeni care ar fi putut atinge una. Interzicerea hârtiei de la Pactul de la Frankfurt făcea această posibilitate să fie de neimaginat.
Pe când încerca să-și tragă sufletul, faptul că atinge cu degetele coperta de pânză și titlul în relief l-a făcut să se înfioare.” (pag. 146)

”Acele relicve prăfuite acționau ca un drog puternic ce îi activa întregul corp și îl umplea de o fericire neașteptată. Verne nu-și mai amintea să fi simțit ceva asemănător de la prima întâlnire cu Moira, care promitea un paradis în care el n-a reușit să intre niciodată.” (pag. 149)

Desigur, relația Verne-Moira se află în centrul romanului, el ajungând pe Lună pentru a-și (re)descoperi dragostea, și vom observa aici toate zbaterile, micile fericiri sau suferinți din orice relație de dragoste, chiar dacă aceasta se întâmplă la distanță de mii și mii de kilometri de Pământ, într-o bază cu reguli stricte, înconjurată de plictisitorul deșert de nisip și stânci, care nu oferă fiori decât prima dată (poate cu excepția oamenilor de științi). Este și prilejul ca autorul spaniol să puncteze cu câteva ironii la adresa bogătașilor care-și cheltuie banii pentru a călători în spațiu (”Când milionarii se vor plimba pe afară, își vor da seama că e un mare rahat, o grămadă de pulbere fără viață. Singurul lucru bun al Lunii e că se află în afara Pământului”), la fel cum, la începutul romanului, găsim descrieri ironice a ghicitorilor în cărți, în cafea etc. și a imposturii acestora.

Hotărât lucru, Francesc Miralles scrie cărți deosebite, atipice, uimind cu aproape fiecare volum, reușind să ducă cititorul pe căi necunoscute, cu o scriitură simplă, curajoasă și sinceră. La fel face și aici, în ”Biblioteca de pe Lună”, o carte chiar potrivită în aceste timpuri, pentru că îți restaurează cumva încrederea în iubire, în viitor și în umanitate. Noi, oamenii, vom reuși să supraviețuim în orice condiții, chiar și pe Lună.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: LibHumanitas.ro, Forbes.ro)

Articole similare

Trei etaje, de Eshkol Nevo

Victor Alartes

Cărți pentru copii: Rico și Oskar, de Andreas Steinhöfel

Jovi Ene

Darul pasiunii, al comuniunii cu natura și al empatiei; o interpretare modernă a celor trei magi de la Răsărit: Cei trei regi, de A Cheng

Iulia Dromereschi

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult