Carti Recomandat

De la Nadia până azi. Apariția și dispariția zecelui perfect în gimnastică, de Dvora Meyers

de-la-nadia-pana-azi-dvora-meyers-editura-publica-victoria-books”De la Nadia până azi. Apariția și dispariția zecelui perfect în gimnastică”, de Dvora Meyers

Editura Publica, Colecția Victoria Books, București, 2016
Traducere din engleză de Mihaela Sofronea

Suntem pe finalul Jocurilor Olimpice de la Rio, iar sportivii români au rezultate foarte slabe, rezultate care nu vin neapărat din vina lor, ci din vina sistemului, care numai profesionist nu este. În privința gimnasticii, la fel, este dezastru: echipele nu s-au calificat, iar cei trei reprezentanți au avut rezultate onorabile, dar fără să ajungă și în zona podiumului, ceea ce înseamnă primele Jocuri de după 1972 la care nu luăm absolut nicio medalie. Din echipa care era favorită clară la medalii până în urmă cu patru ani, s-a ales praful, până și Rusia a decăzut (dar nu total, ca noi), iar echipa Statelor Unite domină toate clasamentele, cel puțin la feminin.

În 2016, în Statele Unite, a apărut o carte foarte interesantă semnată de Dvora Meyers, tradusă rapid și la Editura Publica cu titlul ”De la Nadia până azi. Apariția și dispariția zecelui perfect în gimnastică”, care încearcă să explice transformările din ultimii 40 de ani din acest sport olimpic, de la primul 10 luat la Jocurile Olimpice de Nadia până la dominația cvasi-totală a echipei feminine americane, trecând prin modificările de amploare ale punctajului (acum aproape de neînțeles pentru spectatorii nespecialiști) și căderea din prim plan a unor țări de tradiție, precum Rusia și România. În preajma Olimpiadei, nu era prilej mai bun pentru a citi o astfel de carte, care ne poate ajuta să înțelegem mai bine lumea gimnasticii și degringolada de la noi.

Chiar dacă nu Nadia Comăneci este în prim plan, iar autoarea se folosește de numele său tocmai pentru a prinde la public, există câteva amănunte despre ea, despre felul în care a primit prima notă de 10 la Montreal (prima notă perfectă obținută vreodată la Jocurile Olimpice) și despre modalitatea în care această notă a schimbat percepția publicului cu privire la gimnastică, devenită aproape instantaneu un sport cu tribunele pline. Evoluția Nadiei nu a fost perfectă, dar era clar, în primul rând, că sportiva din România era mult mai bună decât celelalte competitoare, iar în alt doilea rând, trebuia să se facă o departajare față de acestea, care luaseră note foarte mari la evoluțiile anterioare. O parte din aceste lucrurile le recunoaște chiar Nadia Comăneci în volumul său de memorii, Letters to a Young Gymnast, menționat aici:

”Am simțit că fac un salt aproape invizibil la aterizare, dar știam că exercițiul meu a fost îndeajuns de bun. Însă nu perfect.” Comăneci a înțeles că un 10 nu însemna neapărat perfecțiunea. Punctajele sportive nu pot evalua valoarea intrinsecă a unui exercițiu. Mai degrabă sunt făcute să-i evalueze pe sportivi. Și a fost neîndoielnic că Nadia Comăneci a fost mai bună decât celelalte concurente în 1976.” (pag. 13)

nadiacomaneci2După Nadia, a urmat o abundență a notelor perfecte, poate pentru că era o notă de departajare și nu o notă a exercițiului fără cusur. A venit apoi momentul schimbării, care a favorizat sportivii americani, creatorii unui model de antrenament de succes: a rămas nota maximă pentru execuție, dar foarte puțini ajung acum la ea (sau nimeni), la care s-a adăugat un punctaj separat pentru dificultatea elementelor fiecărei probe. Multe dintre acestea au fost explicate la Jocurile Olimpice de către comentatorii români, dar Dvora Meyers pune accentul pe felul în care aceste schimbări au apărut, cum au fost ele impuse și ce a rezultat în gimnastica mondială în ultimii ani.

Este interesant că, deși apărută cu ceva luni înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio, cartea pare a descrie perfect modul în care s-au desfășurat întrecerile de gimnastică: echipa României nu s-a calificat, iar apoi reprezentanții nu au luat nicio medalie, iar autoarea americană spune că acesta este rezultatul transformărilor din ultimele decenii, în care în România (și parțial și în Rusia) sportul nu a mai fost sprijinit de guvernele succesive, condițiile de antrenament sunt foarte proaste, aria selecțiilor este foarte mică, iar mare parte din antrenament au plecat pentru salarii mai bune, cei mai mulți în SUA și Marea Britanie. Rezultatele, așadar, sunt normale, avându-se în vedere condițiile de la noi.

Pe de altă parte, americanii au avut o strategie foarte bună, în mare parte meritele aparținând soților Karoly. Cantonamentele făcute la ferma lor, adaptarea la noul sistem de punctaj, aria foarte largă de selecție, încurajarea permanentă de către instituțiile de sport din țară, atât din punct de vedere financiar, cât și psihologic, păstrarea antrenorilor personali, competiții interne foarte disputate, toate acestea și nu numai au condus la succesul de azi. Plus ”fenomenul” Simone Biles, provenită însă și ea, chiar dacă foarte talentată, din același sistem. Iată un exemplu cu modalitatea în care sportivii americani sunt încurajați (pe când la noi nu sunt cunoscute decât calomniile sau bătăile):

”În cantonament, unul dintre mesajele pe care îl repeta personalul echipei naționale era norocul pe care îl aveau de a face parte din cea mai bună echipă din lume. ”Ni se spune mereu că ne antrenăm cu cei mai buni antrenori din lume; de aceea suntem cele mai bune”, declara Price. ”Te motivează”, a continuat ea, ”pentru că înseamnă că ai ocazia de a-ți menține statutul de campioană, toate fetele au ocazia… Toate fetele au trecut prin asta, au fost antrenate de acești oameni și au fost cele mai bune, prin urmare, și eu pot fi la fel.” (pag. 206)

Chiar dacă sunt și pagini care par destul de aride și de specializate, atunci când tratează codul de punctaj și modul în care este construit sistemul american de gimnastică (ce pune accentul atât pe pregătirea olimpică, cât și pe echipele universitare de sport, ce au cu totul alte reguli și sunt construite diferit), cartea  Dvorei Meyers poate fi un punct de plecare spre o reconstrucție a sportului în general chiar și pentru o țară ca a noastră, fiind, în același timp, o modalitate perfectă de a înțelege transformările, neînțelese de către publicul larg, ale unui sport pe care îl urmărim, din păcate, doar la Jocurile Olimpice (deși acum ceva ani, vedeam toate Campionatele Europene și Mondiale, chiar și Internaționalele de la Ploiești și București).

Puteți cumpăra cartea: Editura Publica/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Filme, carţi şi câteodată fotbal: 23 iunie 2012

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (16 – 22 iulie 2012)

Jovi Ene

The King of Comedy (1983)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult