Carti Carti de fictiune

Catastrofa invizibilă: „Lasă lumea în urmă”, de Rumaan Alam

„Lasă lumea în urmă”, de Rumaan Alam
Editura Litera, Colecția Buzz Books, București, 2021
Traducere de Alexandru Cormoș

Este dificil de caracterizat cărui gen literar îi aparține romanul ‘Lasă lumea în urmă’ al lui Rumaan Alam, unul dintre succesele toamnei literare 2020 în Statele Unite, publicat cu o remarcabilă promptitudine de Editura Litera, colecția ‘buzz BOOKS’ în traducerea lui Alexandru Cormos. Senzația aceasta nu o au doar criticii literari, ci și cititorii cărții: este vorba despre un roman de vacanță? o critica socială a Americii de astăzi? un roman din genul celor care se ocupă de dezastre și scenarii apocaliptice? sau poate mai degrabă aparține cartea genului horror? ‘Lasă lumea în urmă’ are câte ceva din toate acestea, și punctul de vedere al cititorilor se va schimba pe măsură ce vor avansa în lectura cărții. Mai mult, această senzație este împărtășită și de eroii cărții, sau mai bine zis de acolo pornește și se propagă spre cititori. Citim cartea și nu suntem siguri cărui raft îi aparține, poate mai multora. Personajelor din ‘Lasă lumea în urmă’ li se întâmplă ceva, ceva de dimensiuni și cu consecinte uriașe, dar nu este clar ce, care sunt cauzele.

Primele 30-40 de pagini ale cărții își poartă eroii și împreună cu ei cititorii pe o pistă înșelătoare. Facem cunoștință cu o familie new-yorkeză de clasă mijlocie care pleacă pentru o săptămână de vacanță în Long Island, într-un loc aflat nu prea departe de Manhattan, dar totuși destul de departe pentru ca semnalul telefoanelor mobile să fie instabil și casa închiriată prin rețeaua Airbnb să fie înconjurată de natură. Clay este profesor de literatură și critic literar ocazional, soția lui, Amanda, este șefa unei echipe de PR, cei doi copii, Archie și Rose, se află la o extremitate și cealaltă a adolescenței. Pe drum se opresc pentru a se aproviziona și putem parcurge lista lor de cumpărături de o pagină și jumătate care include tot ce își cumpără o familie pentru o asemenea vacanță de la alimente de bază până la înghețate și vinuri acceptabile la preturi rezonabile. Oricine practică acest gen de vacanțe ar putea folosi ca bază de plecare lista de cumpărături a familiei. Aerul de confort și familiaritate se propagă dincolo de paginile cărții. Vila arată așa cum și-o visa familia, care nu este destul de înstărită pentru a cumpăra o asemenea propietate, dar destul de bine situată pentru a o închiria pentru o săptămână de vacanta. Aer condiționat, piscina, bucătărie, dormitoare separate pentru părinți și copii, natura liniștită în jur. Totul pare să decurgă perfect, familia intră într-o rutină puțin plicticoasă, până când, a doua zi, la orele serii, cineva sună la ușa.

G.H. (George) și Ruth Washington sunt un cuplu de culoare, mai în vârstă și mai înstăriți, proprietarii vilei. Asistaseră la un concert în Manhattan când se întâmplase o pană de curent care afectase întreaga metropolă, și cum apartamentul lor din oraș era situat la etajul 14 (de fapt 13, în numărătoarea ne-americană) se temeau că nu vor putea urca scările, așa că veniseră să ceară permisiunea să doarmă în subsolul casei care le aparținea. Între cele doua familii, care nu se cunoscuseră decât prin intermediul poștei electronice, începe o relație incomodă la început, marcată de diferențele rasiale, de statut social și de avere. Pe măsură ce se avansează în noapte încep să apară bănuieli că incidentul de la New York este mai serios, poate nu doar ceva local și temporar. Legătura Internet este complet întreruptă, telefoanele mobile ‘inteligente’ afișează doar niște mesaje de alertă și apoi nimic, nici televiziunea pe cablu nu mai pare să funcționeze. Dialogurile dintre personaje iau uneori o turnura absurdă, vocile se aud în paralel și interacția umană lipsește, unele scene încep să semene cu teatrul absurd al lui Ionesco sau Beckett. Cele doua cupluri încearcă să se agațe de rutina socială, de mâncărurile preferate, de băutură, de lucrurile familiare, pentru a-și domoli neliniștile și a se convinge că vacanța poate fi continuată.

‘În mod normal, rutina lor era să descuie, în primul și în primul rând, toate dulăpioarele pline cu lucrurile deosebite și necesare: costume de baie și șlapi, crema de plaja Shisheido, o pătură de picnic Hermes din lână, pe urmă să ia din cămară o cutie cu sare Maldon, o sticla cu ulei de măsline de la Eataly, cuțitele Wusthof înspăimântător de ascuțite, patru borcane de cireșe Luxardo, Clase Azul, Oban, Hendrick’s, vinurile pe care oaspeții le aduseseră că daruri, vermut sec, apă tonică. S-ar fi reunit cu aceste obiecte: s-ar fi uns pe piele cu ele, le-ar fi împrăștiat prin încăperi și s-ar fi simțit cu adevărat acasă.’ (pag. 90)

Ceea ce se întâmplă pare să înceapă să influențeze natura din jur. O liniște nefirească se așterne asupra casei și a împrejurimilor ei. Păsări flamingo, dintr-o altă zona geografică își fac apariția în curte. Grupuri imense de căprioare se îndreaptă spre un loc de întâlnire numai de ele știute. Cei mai tineri, cu trupurile de adolescenți și cu mințile mai puțin ocupate de convențiile sociale sunt primii care rezonează:

‘În locul în care curtea se îndepărta de casă, iarba creștea în petice, pe urma devenea doar praf, frunze, buruieni când ajungea la marginea pădurii, sau a sălbăticiei sau ce-o fi fost aceea. În spațiul de după, Rose zări o căprioară cu coarne scurte și catifelate și cu o înfățișare precaută și totuși oarecum plictisită, ținând cont de ochii ei negri și straniu de umani. Își dori să zică “o căprioară”, dar nu era nimeni acolo care s-o audă. Privi peste umăr către casă și văzu cum părinții ei vorbeau. N-avea voie să intre în piscină, dar n-avea de gând să facă asta. Coborî scările și păși pe iarba umeda, iar căprioara se mulțumi s-o privească, nu foarte curioasă. Nici măcar nu observase că mai era una lângă ea – nu mai era. Erau cinci căprioare, erau șapte; de fiecare data când Rose își miji ochii să înțeleagă ceea ce vedea, observa ceva nou. Erau zeci de căprioare. Dacă s-ar fi aflat la o înălțime mai mare, ar fi înțeles că erau sute, mai bine de-o mie, chiar mai mult de-atât. Vru să alerge înăuntru și să le spună asta părinților, dar își dori totodată să rămână acolo și să se uite.’ (pag. 100-101)

Pe măsură ce povestea avansează intra în acțiune mecanismele personale de apărare ale fiecăruia dintre personaje, ale fiecăruia dintre noi atunci când suntem puși în fața unei situații pe care nu o putem controla. Ele includ și o doză de auto-sugestie, de negare a realității. Legăturile Internet nu mai funcționează? Cauza este poate că zona este îndepărtată, s-a mai întâmplat și în alte vacanțe. Unul dintre copii are febră? Poate fi o gripă trecătoare, sau tulburări ale adolescenței. Principalul este că alimentarea cu electricitate continuă, și că există destulă mâncare și băutură în frigidere. Până când se întâmplă ceva ce nu mai poate fi negat, și aici Rumaan Alam alege o soluție extrem de ingenioasă, un vehicul al fricii care este cunoscut din literatura și filme, imaterial și totuși imposibil de ignorat. Un zgomot.

‘Stătea acolo și nu făcea nimic altceva, când se întâmplă, când se petrecu ceva. Un zgomot, deși fu mai mult decât atât. Cuvântul zgomot era insuficient, sau poate că zgomotul nu se putea exprima niciodată în cuvinte. Muzica nu era tot un zgomot? Putea Beethoven să audă cuvintele? Acesta fu într-adevăr un zgomot, însă unul atât de asurzitor încât aproape că se materializă, unul atât de brusc fiindcă firește că nu fusese dinainte anunțat. Nu existase nimic (viața reală!), după care urmă un zgomot. Bineînțeles că nu mai auziseră niciodată un astfel de zgomot. Nu auzi, pur și simplu, un astfel de zgomot; îl trăiești, îl înduri, îi supraviețuiești, îi ești martor. Puteai să spui că viețile lor puteau să fie împărțite în două: perioada de dinainte de zgomotul acela și cea de după. Fu un zgomot, dar fu o confirmare. Se petrecuse ceva, se întâmplă ceva, era în plina desfășurare, zgomotul era o confirmare a acestui fapt, chiar dacă era el însuși un mister.’ (pag. 159)

Nici personajele și nici cititorii nu află niciodată complet ce se întâmplă. Dar de fapt are importanta? Într-un fel sau altul, lumea, așa cum o cunoaștem, s-a schimbat și este foarte posibil ca schimbările să fie ireversibile. Personajele vor încerca de câteva ori să evadeze spre apartamentele lor confortabile și restaurantele pe care le cunosc din viața dinainte, dar mai există acestea? Vor căuta doctorii cunoscuți, dar mai sunt ei la locul lor? Cartea aruncă o privire mai mult decât critică asupra dependenței noastre de aparatele electronice și mai ales de telefoanele ‘inteligente’ și legătura lor cu Internetul. În absența lor, existența devine incertă, și refugiul în lucrurile familiare, în mâncare și băutură, în automatisme familiale și sociale este din ce în ce mai dificil. Informația înseamnă control și în momentul în care serverele Internetului nu le mai sunt accesibile, apare nesiguranța. Cititorii au totuși un mic avantaj față de personajele cărții, căci Rumaan Alam acordă drept de exprimare unui povestitor care pare să știe ceva despre ceea ce se întâmplă sau chiar despre viitor. Informațiile furnizate de acesta nu sunt însă nici ele niciodată complete:

‘În pădure plutea o amenințare, iar Rose era conștienta de asta; un alt copil ar fi numit-o Dumnezeu. Avea importanță daca o furtună intrase în metastază și se transformase în ceva pentru care încă nu există nicio definiție? … Avea vreo importanță daca vreo țară își asuma responsabilitatea pentru pana de curent, conta că ea fusese înțeleasă drept o declarație de război și condamnată ca atare; dacă acesta era un pretext pentru o răzbunare îndelung așteptată, avea importanță că era de fapt imposibil să se demonstreze cine și cum anume provocase asta cu ajutorul firelor și a rețelelor? Conta dacă o femeie astmatică pe nume Deborah murise după ce rămăsese prizonieră șase ore într-un metrou de pe linia F care era blocat sub râul Hudson, și că alti oameni din metrou trecuseră pe lângă trupul ei și nu fuseseră mișcați de asta? Avea importanță că aparatele care trebuiau să țină oamenii în viață încetaseră să-și continue munca dificila după ce generatoarele de rezervă se defectaseră în Atlanta, în Charlotte, în Annapolis? Conta daca nepotul obez al Președintelui Etern chiar lansase o bombă, sau avea importanță că ar fi putut să facă asta daca și-ar fi dorit?’ (pag. 150-151)

Este interesant de remarcat că spre deosebire de alte romane din literatura post-apocaliptică, în ‘Lasă lumea în urma’ nu apare niciun supra-erou care poate salva omenirea, nici sistemele de urgență la nivel guvernamental nu par să mai funcționeze, nimeni nu vine în ajutorul grupului de șase oameni, și nici ei nu-și găsesc coerența socială pentru a acționa împreună. Este acesta un comentariu oblic despre consistenta relațiilor interumane și slăbirea acestora? Cartea a fost scrisa în anul dinaintea izbucnirii pandemiei, dar a apărut în plină perioadă de Corona și o parte din succesul său se datorează, poate, și faptului că situațiile de genul celor descrise în carte – grupuri de oameni izolați și distanțați fizic de restul omenirii – au devenit familiare multora dintre noi.

Rumaam Alam s-a născut în 1977 dintr-o familie originară din Bangladesh, dar și-a petrecut toată copilăria și și-a făcut studiile în Statele Unite, așa încât se consideră aparținând, ca persoană și ca scriitor, în primul rând de cultura americană. ‘Lasă lumea în urmă’ (titlul în engleza este’Leave the World Behind’) este al treilea roman al său, și cel care s-a bucurat de cel mai mult succes de critică și în rândul publicului. Netflix a cumpărat drepturile pentru adaptarea cinematografică a romanului și din distribuția prevăzută fac parte Denzel Washington în rolul lui G.H. și Julia Roberts în rolul Amandei.

‘Lasă lumea în urmă’ este o carte nelinistoare. Care este lumea pe care o lasă în urmă eroii cărții? Este vorba despre lumea super-activă a locuitorilor marilor orașe de care aceștia fug în vacanțe scurte și escapiste? Sau într-un sens mai larg, este lumea pe care o cunosc ei și pe care o cunoaștem noi, lăsată în urmă de un eveniment catastrofal ale cărui dimensiuni și semnificații rămân de neînțeles? Finalul cărții lasă multe întrebări deschise. Destinele eroilor se pot îndrepta în orice direcție. La fel și destinele noastre. Diminețile cele mai liniștite se pot termina în furtună, acțiunile de bursă cele mai promițătoare la începutul zilei pot cădea catastrofal spre finalul zilei de tranzacții. Refugiul în surogate materialiste poate, pentru moment, calma nervii, dar nu rezolvă problemele. Rumaan Alam a scris o carte pe care o putem citi că pe o comedie socială, ca pe un thriller de vacanță, dar și ca pe un avertisment despre soarta planetei pe care trăim. Lectură recomandată.

Puteți cumpăra cartea: Editura Litera/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: Litera.ro, The Guardian)

Articole similare

Holocaustul dintr-o perspectivă diferită: Nowhere in Africa (2001)

Dan Romascanu

Sunetul vieții: Chasing Trane – The John Coltrane Documentary (2016)

Dan Romascanu

Europa în Război: The Painted Bird (2019)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult