”Furnicile”, de Bernard Werber
Editura Nemira, Colecția Nautilus, București, 2015
Traducere din limba franceză de Nicolae Constantinescu
”LA
6 km de acolo:
BEL-O-KAN
1 metru înălțime
50 de etaje sub sol
50 de etaje deasupra solului
Cel mai mare oraș din regiune
Populați estimată: 18 milioane de locuitori.
Producție anuală:
-50 litri de mierat de păduche-de-frunză.
-10 litri de mierat de coșenilă.
-4 kilograme de ciuperci agaricacee.
-Pietriș expulzat: 1 tonă.
-Kilometri de culoare practicabile: 120
-Întinderea la suprafață: 2 m2.” (pag. 11)
Aceasta este descrierea, pe scurt, a cetății furnicilor făcută în primele pagini ale cărții, o cetate impresionantă din punct de vedere al cifrelor menționate, chiar dacă omul o privește superior, de sus, fără să își dea seama ce se ascunde într-un furnicar. De altfel, impresionantă este și descrierea pe larg a acestei lumi făcută de Bernard Werber în romanul său, ”Furnicile”, o carte plină de informații detaliate, inedite, interesante, despre o lume pe care o putem zări cu adevărat doar în documentarele de pe Discovery.
De altfel, din punctul meu de vedere, acesta este principalul atu al primului roman al trilogiei Furnicile (iar trilogie?!) și anume o incursiune exactă asupra unei lumi complet necunoscute publicului larg, accesibilă doar specialiștilor în insecte și, mai precis, în furnici. Exactă, așa cum spuneam, după propria mea părere: mi-ar fi plăcut, pentru ca această părere să fie confirmată, ca autorul (sau editura) să ne ofere și ceva surse bibliografice, dacă acestea există, pentru a ne da seama măcar puțin cât este realitate documentată și cât este ficțiune.
Un astfel de specialist era și Edmond Wells, dar în jurul căruia se construiește întreg eșafodajul cărții, chiar dacă el este decedat la data începutului acțiunii din roman: el lasă moștenire o casă nepotului său, cu cererea testamentară expresă de a nu pătrunde în pivnița adâncă; el a cercetat furnicile pe cuprinsul întregului glob, pentru a se retrage apoi în orașul natal, singuratic, pentru cercetări ultrasecrete; el lasă moștenire propria operă majoră (fără ca nimeni să nu o găsească), o Enciclopedie a cunoașterii relative și generale, pe care autorul o citează des, cuprinzând parcă întreaga cunoaștere a omenirii, informații care se centralizează însă în jurul insectelor. Iată un exemplu:
”S-ar zice că Dumnezeu a folosit planeta Pământ ca să facă o experiență. A lansat două specii, cu două filozofii complet opuse, în cursa spre conștiință, pentru a vedea care va merge mai repede.
Scopul e, probabil, ajungerea la o conștiință colectivă planetară: fuziunea tuturor creierelor speciei. După părerea mea, aceasta va fi următoarea etapă a aventurii conștiinței. Următorul nivel de complexitate. Cu toate acestea, cele două specii lidere au apucat pe căi de dezvoltare paralele:
-pentru a deveni inteligent, omul și-a umflat creierul până la o mărime monstruoasă. Un soi de conopidă mare și roșiatică.
-pentru a obține același rezultat, furnicile au preferat să folosească mai multe mii de creiere mici, unite prin niște sisteme de comunicare foarte subtile.
Ca valoare absolută, în grămada de firimituri a furnicilor e tot atâta materie cât în conopida omului. Lupta se dă deci cu arme egale. Dar ce s-ar întâmpla dacă ambele forme de inteligență, în loc să alerge paralel, ar coopera?”…” (pag. 268)
Așadar, avem aventuri cu oameni (pentru că este clar că un om căruia îi este interzis un lucru – așa cum avea statuat nepotul lui Edmond – îl va face tocmai pe acela, ba chiar grabnic), avem descrieri impresionante ale lumii furnicilor. Ce avem în plus? Multă acțiune, război și incursiuni în cetățile vecine sau chiar în lumea altor insecte sau animale, cu descrieri adecvate și inspirate:
”Licuriciul le salută. Cu siguranță că și el se rătăcise în termitieră, vrând să se adăpostească de ploaie. Acum, că era din nou timp frumos, coleoptera își va relua programul obișnuit: va mânca, va emite lumină pentru a atrage femelele, se va reproduce, va mânca, va emite lumină pentru a atrage femelele, se va reproduce… O viață de licurici, ce mai!” (pag. 206)
De altfel, în această parte găsim și una dintre cele mai mari și importante reușite ale scriitorului și anume punerea expresivă a naratorului în mintea și pielea unor furnici, atât de greu realizabilă în general, nu numai în cazul unor animale. Cu toate acestea, toată încercarea de a face o paralelă dintre cele două lumi, una a oamenilor, cealaltă a furnicilor, pe o pantă science fiction, nu mi s-a părut atât de impresionantă cum mă așteptam, a fost parțial previzibilă, iar fantasticul a cam lipsit. Desigur, fanii colecțiilor de cărți SF vor exulta la o astfel de reeditare (să nu uităm că această primă parte a trilogiei a apărut în original încă din 1991), vor fi satisfăcuți de o asemenea carte și vor căuta și volumele ulterioare ale seriei. Iar eu voi rămâne cu o descriere fascinantă a lumii furnicilor.
