Stiri

Noutăți săptămânale Netflix: Bridgerton, Stranger Things

Bridgerton începe producția pentru Sezonul 3

Netflix și Shondaland au anunțat astăzi că Bridgerton intră în producție pentru Sezonul 3, alături de noi membri ai distribuției: Daniel Francis, Sam Phillips și James Phoon. Acest sezon se va concentra pe povestea de dragoste dintre Penelope Featherington (Nicola Coughlan) și Colin Bridgerton (Luke Newton).

Sinopsis:

Alături de Shondaland și de noul showrunner, Jess Brownell, Bridgerton s-a întors pentru al treilea sezon în care descoperim că Penelope Featherington (Nicola Coughlan) a renunțat în sfârșit la îndelunga ei simpatie pentru Colin Bridgerton (Luke Newton), după ce aceasta i-a auzit vorbele disprețuitoare din ultimul sezon. Totuși, ea a decis că este timpul să-și caute un soț, de preferință unul care să-i ofere suficientă independență pentru a-și continua viața dublă ca Lady Whistledown, departe de mama și surorile ei. Însă, lipsită de încredere, încercările ei din piața matrimonială eșuează spectaculos. Între timp, Colin s-a întors din călătoriile sale de vară cu o nouă înfățișare și cu un aer foarte dichisit. Acesta este însă descurajat când realizează că Penelope, singura persoană care l-a apreciat întotdeauna așa cum a fost, îl ignoră. Dornic să-i recâștige simpatia, Colin se oferă să-i fie mentor Penelopei în ceea ce privește încrederea în a-și găsi un soț în acest sezon. Dar când lecțiile lui încep să funcționeze destul de bine, Colin trebuie să se lupte cu sentimentele lui pentru Penelope și să înțeleagă dacă acestea sunt doar de prietenie. O situație complicată pentru Penelope este și ruptura ei de Eloise (Claudia Jessie), care și-a găsit un prieten nou într-un loc neașteptat, în timp ce prezența tot mai mare a Penelopei în context face și mai dificil pentru ea să păstreze secretul alter ego-ului Lady Whistledown.

Locație: Londra

Showrunner/Producător Executiv: Jess Brownell

Producători executivi: Shonda Rhimes, Betsy Beers, Tom Verica și Chris Van Dusen

Distribuția îi include pe:

·       Daniel Francis (Stay Close) care îl interpretează pe Marcus Anderson – o prezență carismatică care luminează orice cameră în care intră, atrăgând atenția anumitor doamne puternice din societate, dar și furia altora.

·       Sam Phillips (The Crown) care îl interpretează pe Lord Debling – un lord genial cu interese neobișnuite. Însă, având avere și un titlu nobiliar care să-i susțină excentricitățile, el nu va duce lipsă de interes din partea domnișoarelor în acest sezon.

·       James Phoon (Wreck) care îl interpretează pe Harry Dankworth – chiar dacă are anumite lipsuri când vine vorba de spirit și inteligență, Dankworth compensează cu o înfățișare atractivă.


TWENTY ONE PILOTS & STRANGER THINGS, un performance surpriză la festivalul Electric Castle

Twenty One Pilots, unul dintre headlinerii ediției de anul acesta a festivalului Electric Castle, și-a început concertul cu un moment surpriză în colaborare cu serialul STRANGER THINGS, produs de Netflix. Fanii s-au bucurat de una dintre cele mai populare melodii, Heathens, transpusă în universul STRANGER THINGS și interpretată live de trupă pentru prima dată în România.

Conceptul s-a bazat pe una dintre cele mai importante teme din STRANGER THINGS: faptul că muzica are puterea de a salva oamenii, pentru că le poate declanșa cele mai frumoase amintiri și poate reprezenta astfel o ieșire din capcana lui Vecna. Unul dintre cele mai înfricoșătoare personaje din serial, Vecna, ​​este o creatură nemiloasă care poate controla mințile și trupurile celorlalți.

Mai mult decât atât, temele și versurile trupei acoperă subiecte similare cu cele care se regăsesc și în serial, spre exemplu: provocările maturizării, apartenenței și a acceptării sociale, dar și felul în care facem față emoțiilor. Cele două lumi sunt cu adevărat conectate, iar fanii au observat asemănările dintre piesele trupei și melodia tematică a serialului.

Despre momentul de pe scenă:

Momentul special a început cu proiecția celebrei scene din serial care ilustrează personajul Vecna  în timp ce încearcă să o tragă pe Max către Lumea Răsturnată. Mai apoi, publicul a văzut pe ecran mesajul: muzica are puterea de a salva pe toți. În timp ce melodia tematică din STRANGER THINGS rula în continuare, trupa a început să cânte melodia Heathens din repertoriul propriu.

Detalii din culise și elemente-surpriză din STRANGER THINGS 4:

  • Pentru noile decoruri din California, frații Duffer au fost puternic influențați de filmul lui Spielberg din 1982, intitulat E.T. Extraterestrul. Acesta a fost unul dintre elementele importante care au servit drept inspirație pentru STRANGER THINGS încă de la început, când, în timp ce scriau scenariul episodului-pilot din primul sezon, cei doi ascultau coloana sonoră semnată de John Williams pentru E.T. Extraterestrul.
  • Când joacă pentru echipa de baschet a liceului Hawkins, Lucas poartă tricoul cu numărul opt, care amintește de primul număr pe care l-a avut Kobe Bryant pe tricou. Actorul Caleb McLaughlin este un mare fan al lui Bryant și este cel care a avut ideea de aduce un omagiu regretatului și celebrului sportiv prin intermediul tricoului purtat de personajul său.
  • Serialul documentar PARADISE LOST a servit drept inspirație pentru clubul Hellfire în general și pentru personajul Eddie Munson în special. Eddie a fost conturat, în mare, pe baza imaginii scriitorului și artistului Damien Echols, care a făcut parte din grupul West Memphis Three.
  • Chitara adorată a lui Eddie este o chitară B.C. Rich Warlock. Aceasta a fost inițial neagră, dar echipa responsabilă de recuzită i-a aplicat un finisaj roșu, pentru a reflecta mai bine culorile din Lumea Răsturnată.

Despre STRANGER THINGS:

De la lansarea sa în 2016, fenomenul global STRANGER THINGS a acumulat peste 65 de premii și 175 de nominalizări, inclusiv la premiile Emmy și Grammy, premiile SAG, DGA, PGA, WGA și BAFTA, premiul Peabody, premiul AFI pentru Programul TV al anului, premiile People’s Choice, MTV Movie & TV, Teen Choice și multe altele. Această producție nominalizată de trei ori la premiul Emmy la categoria Cea mai bună dramă este una dintre cele mai urmărite de pe Netflix, sezonul 3 cumulând 582 de milioane de ore de vizionare, care l-au clasat pe locul 2 în clasamentul celor mai populare seriale în limba engleză din Top 10 de pe Netflix. STRANGER THINGS a fost creat de Frații Duffer și este produs de Monkey Massacre Productions & 21 Laps Entertainment. Frații Duffer sunt producătorii executivi ai serialului, alături de Shawn Levy și Dan Cohen de la 21 Laps Entertainment, de Iain Paterson și Curtis Gwinn.

Articole similare

Topul cărților Litera vândute la Bookfest 2016!

Jovi Ene

Ethan Hawke vine la Bucureşti pentru American Independent Film Festival

Jovi Ene

Programul editurii Nemira la Gaudeamus 2016: lansări de carte, sesiuni de autografe și ateliere pentru copii

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult