Editorial

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în septembrie 2018

În luna august, am lipsit de la apel, pentru că a fost o lună intensă, în care a fost mai puțin timp pentru filme și seriale. M-am întors în septembrie, odată cu toamna, și am intrat pe făgașul normal de toamnă-iarnă, ce promite mai mult timp petrecut în fața televizorului. Așa că v-am pregătit și în această lună topul obișnuit de filme și seriale de pe Netflix.

1. The Angel (2018)

Îngerul spune povestea adevărată a lui Ashraf Marwan, cel care a informat Mossad-ul în preajma războiului de Yom Kippur din 1973 despre mișcările armatei egiptene de la granița cu Israelul. Marwan, ginerele președintelui mort Nasser și consilierul noului președinte Sadat, a pendulat între Cairo, Londra și Tripoli și a dorit să evite uciderea oamenilor nevinovați, deși un fir secundar ne spune că dorința lui de a deveni spion, informator venea din lipsa de bani și patima jocurilor de noroc. Filmul ne oferă amănunte despre acele momente, despre negocieri și felul inteligent în care Marwan și-a construit alibi-ul în ambele țări, ajungând să fie privit ca erou național în amândouă. Film cu alură istorică și documentară. Nota: 8/10

2. Born to Be Blue (2015)

Mulți mari muzicieni au fost ruinați de droguri sau au creat sub influența lor. Aici, e vorba de Chet Baker, un mare trompetist al anilor 1950, a cărei carieră a fost parțial distrusă de consumul de droguri, iar filmul se concentrează tocmai pe această perioadă: arestat in Italia, se întoarce în SUA pentru a juca propriul rol într-un film despre viața sa; bătut și rănit grav, nu mai poate cânta la adevărata valoare, așa că renunță la droguri, se îndrăgostește și își schimbă modalitatea de a sufla în trompetă. Va rezista în fața drogurilor care sunt mereu în preajma marilor petreceri și cluburi de jazz? Muzică frumoasă, de suflet și liniștită, o interpretare de marcă pentru Ethan Hawke. Și încă un mare cântăreț descoperit. O recenzie mai pe larg puteți găsi chiar pe Filme-cărți.roNota: 8/10

3. Somebody Feed Phil (serial, sezonul 2, 6 episoade, 2018)

Io unul m-am îndrăgostit de Philip Rosenthal, cel care prezintă într-un mod amuzant și ușurel acest serial de călătorii culinare. V-am mai povestit despre primul sezon, este un realizator care călătorește prin lume, alege un oraș sau o zonă importantă și se plimbă atât prin restaurantele cu stele Michelin, cât și prin dughenele de prin piețe, pentru a gusta din farmecul locului, ajutat de ghizi sau prieteni locali.
Alegerile pentru sezonul 2 sunt Veneția, Dublin, Buenos Aires, Copenhaga, Cape Town și orașul copilăriei, New York. Un serial amuzant despre mâncare, pe care vi-l recomand cu mare plăcere. 
Nota: 8/10

4. Sophie’s Choice (1982)

Un clasic. Un film destul de static, care pune accentul nu pe o acțiune propriu-zisă, ci pe trăirile, sentimentele, emoțiile celor trei personaje principale. Un trio al dragostei, dar în care nu există prea multă gelozie sau trădări, ci în care iubirea vine din toate părțile. Scriitorul se mută într-un imobil, în care un cuplu destul de neobișnuit (Sofia, o imigrantă poloneză cu un trecut ambiguu, din Holocaust – trecut ce deține o parte însemnată în film, și Nathan, un bărbat destul de instabil, pe care ai senzația că nu îl cunoști niciodată îndeajuns) este singurul reper notabil. El încearcă să îi cunoască, se îndrăgostește (platonic sau nu) de amândoi, iar trecutul fiecăruia este dezvăluit treptat sau doar deslușit de către spectatorul atent. Interpretări superbe – Meryl Streep, Kevin Kline, Peter MacNicol, un film psihologic de mare calitate, despre efectele trecutului, despre repercusiunile nazismului, despre prezentul ambiguu de după război și condiția scriitorului. Nota: 8/10

5. The Innocents (serial, 8 episoade, 2018)

Un serial interesant, care împletește magia young adult cu frumusețea și magia filmelor cu poveste scandinavă. Fantezia este întreținută de câteva personaje, care au puterea transformării (shifting) într-un alt om, preluându-i corpul și gândurile, lăsându-i pe ceilalți fără suflare, paralizați sau într-o stare de leșin temporar. Cei doi eroi, tineri îndrăgostiți, ea fiind una din creaturile ciudate, fug din calea tuturor, încercând să caute o cură pentru aceste manifestări. Un serial decent, chiar dacă este pe alocuri molcom, liniștit și adolescentin. O primă impresie mai pe larg, am scris tot aiciNota: 7/10

Pentru alte recomandări, puteți căuta cu încredere și pe grupul de recomandări Netflix România.

Articole similare

Cărți pentru copii: Colecția Discovery de la Editura Litera

Jovi Ene

Revista presei culturale (8 – 14 mai 2015)

Jovi Ene

NexT 2013 – ziua a 4-a – câştigătorii

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult