Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (30 ianuarie – 5 februarie 2015)

observator-cultural-logoÎn această săptămână, am citit revistele Observator cultural, România literară.

Observator cultural”, nr. 497 (755)/15-21 ianuarie 2015. Numărul acesta a fost dedicat atentatelor din Franța. Chiar dacă unii s-au plictisit de acest gen de articole, care au dezbătut zeci de argumente și contraargumente, câteva rânduri trebuie totuși să fie menționate. Despre limitele libertății de expresie ne vorbește Carmen Mușat într-un articol intitulat ”Libertatea, precum iubirea”: ”Celor care pledează azi pentru „limitarea înţeleaptă a libertăţii de expresie” le-aş adresa o singură întrebare: cum ar fi trebuit trataţi – sau cum ar trebui trataţi azi – autori ca Boccaccio sau Rabelais, care şi-au permis să-i ia în derîdere pe reprezentanţii religiei oficiale, care au sancţionat prin rîsul lor gros atitudini şi credinţe religioase, într-un context mult mai puţin permisiv decît cel de acum? Ar fi trebuit oare să fie mai responsabili şi să dea dovadă de mai multă înţelepciune în exercitarea libertăţii lor? Să nu uităm că satira religioasă a fost încă din antichitate bogat ilustrată. De la Aristofan (Lysistrata, Norii) şi pînă la Salman Rushdie, cei mai mulţi artişti au văzut în satiră – literară sau vizuală – expresia cea mai înaltă a libertăţii de expresie. Să fie libertatea de expresie o vulnerabilitate atît de mare în secolul XXI, încît să fie nevoie de autocenzură? După experienţa regimului comunist, care ridicase noţiunea de autocenzură la rang de comportament social, nu cred că autocenzura e preferabilă cenzurii…”

Dacă vreți să aflați puțin mai mult despre Japonia, un articol bun în acest sens se dovedește cel al lui Valentin Protopopescu, ”Cât de inteligibil poate fi incomprehensibilul? Japonia și Occidentul”: ”O concluzie temporară aparent metaforică, precum aceea că niponul este om ca toţi ceilalţi, rămînînd însă extrem de etnic, nu poate decît să pară deplasată. Şi totuşi, aşa stau lucrurile, natura umană în genere specificîndu-seradical şi original în cazul culturii nipone. Pilde, cîtă frunză şi cîtă iarbă. Să luăm una singură. Este revoltătoare şi condamnabilă purtarea militarilor japonezi din Al Doilea Război Mondial faţă de prizonierii lor britanici, olandezi, americani şi australieni. Samuraii moderni au încălcat, fără nici o ezitare, Convenţia de la Geneva, aplicîndu-le un tratament inuman şi cinic prinşilor apuseni. Din unghiul moralei creştine şi al viziunii civilizate despre război, atitudinea lor este una dezgustătoare şi animalică. Dar din perspectiva eticii Bushido, atitudinea soldaţilor niponi a fost una justă, căci potrivit cu acest cod moral cine se predă în loc să-şi ia voluntar viaţa cade singur în dezonoare. Or, cum să onorezi un subiect care a ales el însuşi să decadă din propria-i demnitate? Iată două concepţii radical diferite, practic imposibil de conciliat.”

Observator cultural”, nr. 498 (756)/22-28 ianuarie 2015. Despre ”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, de Dan Lungu, scrie Bianca Burța-Cernat. Dacă despre carte am tot citit și am scris și eu pe Filme-cărți.ro, mi-au atras atenția câteva rânduri despre evoluția prozei românești post-decembriste: ”Semnele ieşirii din impasul postrevoluţionar al prozei româneşti s-au vădit (după 2000) abia atunci cînd Scriitorul – în bună măsură prin voci mai nou afirmate (de la Radu Aldulescu la prozatorii din „şcoala ieşeană“ sau de la Răzvan Rădulescu la Florina Ilis ori Bogdan Popescu) – a redescoperit valenţele poveştii şi urgenţa re-umanizării naraţiunii, lăsînd mult invocata, înainte, „aventură a limbajului“ într-un mai firesc arrière-plan. Deşi părea că s-ar desprinde din microrealismul optzecist, „minimalismul“ de la sfîrşitul anilor ’90 şi din primul deceniu al noului mileniu are ca fundament o viziune sensibil diferită. În primul rînd, pentru că apropierea de realitate prin notaţia cotidianistă nu mai este doar – sau în chip fundamental – o (simplă sau mai complicată) chestiune de tehnică prozastică. În al doilea rînd, pentru că microrealismul ultimului deceniu şi jumătate corecteză privirea mioapă a minimalismului optzecist prin lentile ce fac posibilă sesizarea unor detalii dintr-un plan mai îndepărtat al realităţii şi permit corelaţii cu fapte ce transcend imediatul. Dincolo de dimensiunea „micro“, devine astfel perceptibilă o dimensiune socială „macro“. Şi, odată cu aceasta, o recuperare a potenţialităţilor prozei-document.”

Unul dintre romanele-senzație ale începutului de an este ”Soumission”, de Michel Houellebecq, a cărei lansare a coincis cu atentatele teroriste de la Paris. Am citit câteva recenzii în presa românească, iată câteva dintre concluziile Iuliei Popovici: Dacă ne străduim puţin să depăşim aspectul provocator al romanului, devine totuşi destul de evident că Soumission e departe de a fi o mostră de literatură bună. Pe Houellebecq îl interesează mai curînd dimensiunea exorcizatoare a acestei proiecţii în viitor şi nu coerenţa interioară a lumii pe care o inventează sau verosimilitatea caracterială a personajelor. Ultragiul ţine loc de construcţie literară – asta, ca să nu spunem că, în general, lui Houellebecq nu i-ar reuşi un personaj feminin cu viaţă interioară autonomă nici dacă s-ar scrie singur. (…) Michel Houellebecq e mult prea furios pe societatea în care trăieşte ca să-şi salveze literatura. Din fericire, e destul de evident că nu asta-l interesează în Soumission.

rl-headerRomânia literară”, nr. 5/30 ianuarie 2015. Cea mai recentă carte a lui Mircea Cărtărescu este culegerea de povestiri ”Fata de la marginea vieții”, apărută în 2014 la Editura Humanitas. Despre aceasta (cu considerații asupra întregii lui literaturi așa-zis comerciale) scrie Cosmin Ciotloș: ”Revenind la De ce iubim femeile, cartea aceasta a fost o probă pentru suplețea intelectuală a criticilor noștri. Bătrânicioșii de tipul lui Cristea-Enache au picat-o con brio: n-au putut accepta excepția. ”Regula” (pe care o deprinseseră din auzite) era mult mai puternică. Până la acuzația că, vezi Doamne, scrisul lui Mircea Cărtărescu s-ar fi trivializat, nu mai era decât un pas.”

De curând, a murit Valentin Nicolau, patronul și spiritul Editurii Nemira. Despre el, scrie Marina Constantinescu: ”La început a fost cuvântul. Iar Valentin Nicolau a mers pe calea lui. Ducându-și crucea cu înțelepciune, cu o mare înțelegere și asumare, căutând să deslușească teologic, filosofic, ludic, umanitatea. Valentin a fost un ctitor, un pătimaș al cuvântului care trebuie slujit. Așa s-a născut fiecare construcție a lui. Editura, radio-ul, televiziunea, revista Yorick, cărțile lui, studiile, cercetările, piesele, discursurile, notițele, semnele puse la o pagină sau alta, relațiile cu profesioniști excepționali, cu oameni, mai presus de orice. Era în continuă mișcare, foarte viu, mișca aerul.” Să-i fie memoria binecuvântată!

Tot despre Charlie Hebdo, Salman Rushdie: ”Religia e o formă medievală de irațional, care, când e asociată cu armele, devine o amenințare reală pentru libertățile noastre. Totalitarismul religios a dat naștere unei evoluții fatale în chiar inima islamului, ale cărei tragice consecințe le constatăm astăzi la Paris. Sunt un susținător al lui ”Charlie Hebdo”, cum ar trebui să fim cu toții, cu scopul de a apăra arta satirei, care a fost totdeauna pentru libertate și contra tiraniei. A respecta religia a devenit azi a se teme de religie. Trebuie să avem dreptul de a critica religia așa cum criticăm orice idee, trebuie să avem dreptul de a ne bate joc de religie, ca și de idei, da, să fim lipsiți de respect fără să ne temem.”

Articole similare

Prin blogosfera cinefilă (25 – 31 iulie 2016)

Jovi Ene

Drama refugiaților din Siria: ”Apicultorul din Alep”, de Christy Lefteri

Jovi Ene

Modigliani (2004)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult