Superstiții au existat, superstiții mai sunt încă, superstiții vor exista mereu. Unii le cultivă cu îngrijire și nu pot trăi fără ele (să luăm un exemplu din tenis: unii jucători ating la fiecare schimb de mingi prelata din spatele terenului, alții bat mingea de vreo 10 ori, în vreme ce unii exagerează și își trag chiloții din fund la fiecare serviciu. Pasionații știu despre cine vorbesc :D). Alți oameni și-au dat seama că superstițiile (parțial similar cu religia) nu își au rostul, pentru că nu au nicio logică, te țin în alertă cu privire la lucruri care s-ar putea să se producă în loc să te facă atent la prezent și să te concentrezi pe ceea ce este explicabil și există cu adevărat.
De-a lungul vremii, superstițiile au existat și în lumea literaturii, ba chiar aici au găsit un teren bun de exprimare în rândul oamenilor inteligent. Avându-l ca partener de călătorie pe Pierre Canavaggio și al său ”Dicționar de superstiții”, vă prezentăm în cele ce urmează cele mai interesante superstiții ale scriitorilor faimoși, o călătorie pe planul inteligenței absurde :D:
1. Balzac susținea: ”Un om nu este pur și simplu mizerabil când este superstițios: o superstiție echivalează cu o speranță”. Balzac a pus în scenă deseori coincidențe fondate pe superstiții, în special pe aceea privind numărul treisprezece, de care se temea, crezând în puterile sale malefice. La nevoie, fabrica aceste coincidențe. Astfel, în ”Femeia la treizeci de ani”, el nu datează campania din Germania, pentru care Napoleon se pregătea, cu 28 martie 1813, ci scrie a treisprezecea duminică a anului 1813. Ceea ce este absolut exact și mai impresionant pe plan romanesc. La fel, în ”O afacere tenebroasă”, Balzac precizează despre bătălia de la Iena ”13 octombrie, dată de rău-augur”.
2. Voltaire a comandat instalarea unui cocoș, conform tradiției catolice, în vârful bisericii pe frontonul căreia ceruse să se scrie Deo erexit Voltaire (Voltaire a construit-o pentur Dumnezeu). Așezat în vârful clopotnițelor cu începere din a doua jumătate a primului mileniu, la recomandarea călugărilor irlandezi veniți să creștineze Galia, cocoșul le anunță oamenilor sfârșitul nopții. Guillaume Durand (mort în 1296), episcop de Mende, a explicat la vremea sa: ”Cocoșul reprezintă imaginea predicatorilor care propovăduiesc cu voce tare și îi trezesc pe cei care dorm ca să respingă lucrările tenebrelor.”
Caterina de Medici învățase de la Michel de Notre-Dame să se teamă de cântecul intempestiv al cocoșului. Potrivit acestui înțelept, un cocoș care cântă la crepuscul anunță moartea neașteptată a unui bărbat sau a unei femei în vârstă din vecinătate.
3. Gabriele d’Annunzio a fost superstițios cum puține ființe umane au fost. S-a numprat printre cei care au contribuit la intrarea Italiei în conflict alături de Aliați în prima conflagrație mondială. D’Annunzio și-a datat întreaga corespondență din anul 1913, de la prima la ultima zi, 1912+1 :D.
4. Flaubert. Gustul lui Flaubert pentru observație și personalitatea sa au făcut din el un superstițios singular. I s-a cunoscut așadar o singură superstiție, care l-a însoțit de-a lungul vieții private și profesionale. La 4 decembrie 1877, i-a scris nepoatei sale: ”Scrisoarea ta este tristă, nimic de mirare, căci o primesc într-o marți, pentru mine, nefastă”. Marți, a doua zi a săptămânii, își trage numele din latină, martis dies, ziua lui Marte, zeul războiului și al comerțului. Această zi este considerată fastă pe planul negoțului, dar nimic mai mult. Nici Marte, nici comerțul nu i-au fost favorabile lui Flaubert. El a murit ruinat de plasamentele financiare ale soțului Carolinei, nepoata pe care o considera fiică și pe care și-o făcuse moștenitoare.
5. Goethe credea în influența decisivă a stelelor în traiectoria vieții marilor bărbați. Era interesat de configurația stelelor care îi prezidaseră nașterea, la 28 august 1749, ”în timp ce răsuna al doisprezecelea ceas al amiezii și cerul era favorabil pentru că Jupiter și Venus priveau soarele cu un aer periculos.” Goethe, autorul acestor cuvinte, le considera protectoare ale destinului său.
(va urma)
Sursa: ”Dicționar de superstiții. Mari personalități și superstițiile lor”, de Pierre Canavaggio, Editura Paralela 45, Pitești, 2009, Traducere de Aurelia Năstase
1 comment