Editorial

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în iulie 2020

Luna iulie a fost tare ciudată pentru mine și asta se poate observa și din filmele văzute și recomandate în această lună. Prima parte a acesteia a fost sub imperiul filmelor cu și despre Grecia, pentru că, undeva la jumătatea lunii, trebuia să evadăm din nou spre țărmurile Mării Ionice. Din păcate însă, totul a fost amânat din cauza Coronavirusului, după ce ne-am testat cu toții din familie și s-a constatat că suntem infectați. Așa că a doua jumătate a lunii a stat sub semnul izolării și a filmelor de acțiune și de comedie, care să ne mai îndulcească zilele. Sănătate tuturor! 1. Space Force (2020, miniserie, 10 episoade) Numirea Generalului Naird în fruntea noi înființatei Forțe Spațiale aduce un aer nou, non-conformism în rigoarea cazonă din jurul său, chiar dacă și el este la fel de scorțos. Urmărim pas cu pas încercări de lansare în spațiu, de aselenizare, discuții politice asupra scopurilor acestui nou departament, dar și mici incursiuni în relațiile personajelor principale. Space Force are multe calități: este o comedie modernă și inteligentă; are mult sarcasm și atacă multe stereotipii, inclusiv cele corecte politic (black lives or metoo); Steve Carell și John Malkovich sunt excelenți. Am râs cum n-am mai râs de mult, așa că pot spune că serialul merită o vizionare atentă. Despre film, a scris pe larg Corina aici. Nota: 8/10 2. Mamma Mia! (2008) În ultimii ani, de câte ori vine vara, ne îndreptăm, într-o formă sau alta, spre Grecia, iar filmele care au această țară în centru este un bun prilej de transportare mai rapidă, până vine adevăratul concediu. Așa că am revăzut cu multă plăcere Mamma Mia!, filmat în frumoasele insule Skiathos și Skopelos. Chiar dacă povestea este cam subțire, ca în orice comedie romantică de vară, Mamma Mia câștigă aprecieri pe mai multe planuri: peisajele grecești mirifice, distribuția plină de actori recunoscuți pentru talentul lor și excepționala coloană sonoră, cu melodiile făcute celebre de ABBA. Nota: 7/10 3. Eurovision Song Contest: The Story of Fire Saga (2020) După ce a ascultat ABBA câștigând Eurovisionul în 1974, visul lui Lars Erickssong (Will Ferrell) a fost să participe din partea Islandei la renumitul concurs european și să îl câștige. Nu contează că nu are o mare voce, nu contează că lumea îl ia în derâdere, nu contează că pare un ratat dintr-un mic oraș pescăresc. Îl sprijină Sigrit (Rachel McAdams), prietena sa dintotdeauna, cu o voce de aur și un concurs ciudat de împrejurări pentru a ajunge în semifinala și finala din Scoția. Sunt multe momente trase de păr, așa cum este și Eurovisionul, dar per ansamblu suntem în fața unei povești frumoase și armonioase muzical. Eurovision Song Contest este o comedie muzicală mai mult decât agreabilă, care poate îndulci un pic zilele acestea atât de amare (pentru cei care mai au gust și miros, așadar). Nota: 7/10 4. The Sinner Season 3 (2020, 8 episoade) Mi-a plăcut mult Bill Pullman în primele două sezoane, mi-a plăcut și aici suficient, deși nu mai este mereu polițistul taciturn…

Top 5 seriale polițiste de pe Netflix cu detectivi (ne)carismatici

Mi-a fost aproape imposibil să aleg doar cinci seriale sau mini-serii „polițiste”/detective/crime cu protagoniști (ne)carismatici, așa cum îmi propuneam, pentru că Netflix pare să fi cumpărat drepturile de difuzare sau să fi produs o pleiadă de titluri care mai de care mai atractive. Pe lista mea inițială se aflau și titluri pe care ardeam să le văd de niște ani buni și nu apucam, dar și o sumedenie de tratații inedite, în special din punct de vedere al țării de producției și/sau al limbii vorbite. Simt că topul rămas poate fi completat cu ușurință cu alte cinci, zece sau chiar 20 de titluri, și de aceea vă invit oricând să îmi sugerați titluri pe care, poate, le-am omis chiar și din mamutul care era lista inițială. (mai mult…)

Nou, la Humanitas. Fragment în premieră din Natascha Kampusch, ”3096 de zile. Povestea tinerei răpite la 10 ani, ținută captivă vreme de 8 ani”

Filme-cărți.ro vă prezintă un fragment din volumul ”3096 de zile. Povestea tinerei răpite la 10 ani, ținută captivă vreme de 8 ani”, de Natascha Kampusch, împreună cu Heike Gronemeier și Corinna Milborn. Volumul a apărut de curând la Editura Humanitas, Colecția Memorii/Jurnale, în traducerea Cristinei Cioabă. Despre carte: În dimineața zilei de 2 martie 1998, o fetiță de zece ani este urcată cu forța într-o furgonetă albă. Câteva ore mai târziu, zace înfășurată într-o pătură pe podeaua rece a unei pivnițe. În jur e beznă, iar aerul are un iz stătut. În această temniță, de nici cinci metri pătrați, nu departe de Viena, Natascha Kampusch va trăi în următorii opt ani și jumătate, ruptă de lume. Răpitorul ei este singura persoană cu care are contact. O va supune unor chinuri greu de închipuit. În vara anului 2006 Natascha reușește să fugă și să-și împlinească promisiunea pe care și-o făcuse încă din prima zi a captivității. (mai mult…)

Top 10 filme despre schimbarea climei

Suntem în plină vară, dar este o vară cum nu a mai fost. Majoritatea dintre noi și-au anulat sau și-au schimbat planurile de vacanță. Soarele însă strălucește, căldura ne năucește mai mult decât oricând parcă, ploile și sau seceta sunt mai dramatice decât oricând. Este, îmi pare, momentul potrivit să întocmim o listă a filmelor despre schimbările climei și fenomenele climatice extreme prin care trece planeta noastră. Vă promit și puțin frig în acest clasament. (mai mult…)

Top 5 cărți pentru viitoare mămici

Ai citit de câteva ori titlul acestei cronici? Crezi că vei găsi aici cărți de parenting sau recomandări de soluții miraculoase din sfera lecturilor, care răspund la întrebarea: „cum să fiu o mamă perfectă”? Sper să nu te dezamăgesc prea tare, dar acest top de lecturi este de departe unul destinat acestui scop. Fiind viitoare mămică, lupt zilnic cu anumite frustrări sau anxietăți, de care nu îmi e absolut deloc rușine. Totuși, nu caut să mi le tratez, apelând la tot felul de strategii de parenting sau la cărți minune, de pe coperțile cărora ne zâmbește câte o mamă „ideală”. (mai mult…)

Teatrul de la scenă la ecran – Top 5 filme bazate pe piese de teatru

Magia teatrului este unică. Nimic nu se compară cu acel schimb de energii dintre scenă și sală, dintre sală și scenă. Aplauzele dintre acte, de la final, uralele care urmează oricărui succes fulminant, toate acestea nu pot fi descrise în cuvinte. În plus, ideea de teatru ca metodă de educație morală, sentimentală, cu numeroase aplecări filosofice și poetice a stat la baza formării culturale în diverse societăți europene și nu numai. În ciuda faptului că au existat voci care au contestat aspectul popular și populist al teatrului (acel „panem et circenses” moștenit de la bunii noștri latini), arta scenică nu este, de fapt, elitistă. Ea trebuie să fie accesibilă cât mai multor oameni, din toate clasele sociale, de toate vârstele și din toate minoritățile. Așadar, în timp, marile piese de teatru au fost adaptate în forme care pot ajunge la mult mai mulți spectatori decât o poate face un spectacol de teatru. Una din aceste forme este cea a cinematografiei; filmele, ele singure au reușit să transmită mesaje ale unora din cei mai mari dramaturgi ai lumii unui public extrem de larg, aflat în toate colțurile lumii. Astăzi, când arta și cultura sunt amenințate cu o extincție aparent inevitabilă, este mai important decât oricând să ne întoarcem privirea spre marile capodopere și realizări ale artiștilor și să le readucem în discuție, în centrul atenției celor care iubesc arta, dar și a celor care nu au făcut cunoștință cu ea...încă. 1. The Private Lives of Elizabeth and Essex (1939) Cu: Bette Davis, Olivia de Havilland, Errol Flynn; regie: Michael Curtiz; bazat pe piesa Elizabeth the Queen (Elisabeta Regina), de Maxwell Anderson Unul din cele mai reprezentative exemple ale artei cinematografice din perioada interbelică este The Private Lives of Elizabeth and Essex. Fiind unul dintre primele filme color și regizat cu măiestria tipică acelei perioade de Michael Curtiz, pelicula se bazează pe piesa istorică a lui Maxwell Anderson (prolific dramaturg american, căzut într-un oarecare con de umbră), parte din ciclul dedicat familiei Tudorilor, care a avut premiera în 1930 la Guild Theatre din New York. Fiind o dramă istorică în trei acte, scrisă în vers alb (deci asemănătoare ca formă și stil cu marile creații shakespeariene, dar nici pe departe la fel de valoroasă), Elizabeth the Queen s-a dovedit a fi un bun vehicul pentru staruri precum Bette Davis (care a reușit unul din cele mai profunde roluri ale sale și una din cele mai interesante portretizări ale reginei Elisabeta I a Marii Britanii din istoria cinematografică), Olivia de Havilland (pe care o putem descoperi într-un rol diferit de ce a făcut în Melanie din Pe aripile vântului și pe care m-am bucurat să o revăd chiar în preajma aniversării a 104 ani de viață) și Errol Flynn (care deși nu este un preferat personal, rămâne unul din cei mai frumoși și importanți actori hollywoodieni din perioada anilor `30-`40 și care nu trece neobservat în picarescul rol al lui Robert Devereux, conte de Essex). La o privire de ansamblu, The Private Lives…

Top 10 cărți de proză scurtă pentru vara 2020

Proză scurtă pentru zilele lungi de vară, de luat în vacanță sau de citit în tihna casei. Am făcut o selecție de volume cu tematici diverse, scriitori contemporani, dar și clasici ai prozei scurte. De asemenea, am ales scriitori din spații culturale diferite, care oferă perspective surprinzătoare asupra temelor pe care le abordează și care surprind și la nivel stilistic. Sunt și câteva noutăți ale anului 2020, care m-au cucerit de la primele proze și pe care am simțit nevoia să le includ în topul lecturilor din această vară. (mai mult…)

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în iunie 2020

În sfârșit, iunie a fost luna în care am dat o șansă serialului House of Cards, care mi-a acaparat aproape tot timpul liber. 73 de episoade, din care cele din primele 3-4 sezoane ating, în multe momente, un anumit grad de perfecțiune. Fără Kevin Spacey, nimic nu a fost la fel, dar per ansamblu acest serial reprezintă cele mai bune ore pe care le-am petrecut luna asta în fața televizorului. Adăugăm la acesta simpaticii ultra-ortodocși din familia Shtisel, dar și câteva filme devenite clasice și rezultă topul meu din iunie 2020: 1. House of Cards (2013–2018, 6 sezoane, 73 episoade) (mai mult…)

Teatrul britanic în era online. Top 3 spectacole de teatru străine

Perioada pandemiei ne-a facilitat tuturor diverse activități și oportunități pe care, în vremuri normale, nu le-am fi putut avea. Pentru mine și pentru alți iubitori de artă, a însemnat întâlnirea cu spectacole de teatru, operă, dans, balet pe care, poate, nu le-am fi văzut niciodată. Astfel, la final de izolare, am decis să împărtășesc cu voi experiența a 3 spectacole realizate dincolo de hotarele țării noastre, unele din ele putând fi încă urmărite online. În speranța că acest ghid va reprezenta deschidere unor noi orizonturi artistice, ”here goes”... 1. Richard al II-lea, de William Shakespeare; The Royal Shakespeare Company, Londra; regie: Gregory Doran Fiind una din cele mai poetice piese shakespeariene, Richard al II-lea nu este, din păcate, foarte reprezentată (mai ales în România), poate tocmai din cauza modalității în care prezintă una din cele mai catastrofale perioade ale istoriei britanice. Poate părea că, pe alocuri, Shakespeare a debordat de uzanța unui limbaj voit codat prin metafore, prin subtilități de limbaj. Ei bine, acest fapt este cauzat de perioada scrierii și reprezentării acestui text, perioadă în care Regina Elisabeta I era deseori sabotată de proprii curteni și nobili. Așadar, bardul de la Stratford a fost nevoit să ascundă orice trimitere la evenimentele curente în spatele unei perdele de poezie excesivă. Însă câtă frumusețe este cuibărită în această dramă istorică ce vorbește despre despotism, despre lupta dintre feudalism și monarhia modernă, despre un rege care nu prea avea de-a face altceva decât cu artele și arhitectura. Și cât de frumos a fost reprezentată această piesă de legendara trupă The Royal Shakespeare Company, cea care redă cu cea mai mare acuratețe și cu adevăr intențiile dramatice, regizorale și actoricești ale lui William Shakespeare. David Tennant (pe care mulți îl știu fie din serialul Doctor Who sau din al patrulea film al seriei Harry Potter) realizează unul din cele mai complexe roluri pe care le-am urmărit până acum. Având evidente tente gay (căci, așa cum se știe, regii din perioada medievală erau foarte diverși în gusturile lor carnale), îmbinând delicatețea și sensibilitatea monarhului interesat de arte cu despotismul conducătorului aflat în declinul „carierei” sale, Tennant construiește unul din cele mai tulburătoare, dramatice (cu numeroase accente comice) și convingătoare portrete din teatrul shakespearian. Într-un decor simplu, dar extrem de eficient și în costumații ce redau fidel perioada anilor 1400 târzii, întreaga distribuție de la The Royal Shakespeare Company oferă privitorilor un festin al simțurilor artistice și estetice. Spectacolul poate fi vizionat pe www.marquee.tv. 2. The Importance of Being Earnest, de Oscar Wilde; The Vaudeville Theatre din Londra; regie: Michael Fentiman Oscar Wilde s-a dovedit un demn continuator al tradiției dramaturgice instituite de bardul de la Stratford-upon-Avon, în special în materie de comedii. Așa cum mi-a spus bunica mea odată (absolventă a Facultății de Limba și Literatura Engleză), Oscar Wilde era – asemenea lui G.B.Shaw – un irlandez care își bătea joc cu brio de englezi și o făcea atât de subtil, încât nici măcar ei nu se prindeau că râdeau de propriile defecte; și,…

Ierusalimul și Domul Stâncii. O sugestie

Fără îndoială că imaginea cea mai semnificativă pentru Ierusalim este cea a Domului Stâncii. Practic, simbolul orașului. E și ușor de înțeles de ce: în aglomerarea halucinantă de clădiri monocrome din zona veche, din toate timpurile și în toate stilurile, Domul este singura degajată, remarcându-se de la mare distanță cu acea cupolă de aur care strălucește în soarele generos al locului. Aurind totul în jur. Puține în lume sunt obiectele făurite de mâna omului care să domine peisajul cu atâta prestanță; dintre ele îmi vine în minte Opera din Sydney. Însă care, deși semnificativă ca impact vizual, nu are nici pe departe încărcătura simbolică a Domului Stâncii. De fapt simbolică e Stânca. Și, împreună cu Stânca, e Locul. Tradiția biblică îl asimilează cu muntele Moriah, unde Dumnezeu a pus la încercare credința lui Avraam. Tot evreii consideră că Stânca este punctul de unde a început Facerea, motiv pentru care Solomon a construit în jurul ei Templul și a înglobat-o în Sfânta Sfintelor. Dărâmat de babilonieni și refăcut, Templul a fost până la urmă distrus de romani. Însă locul a rămas, cu tot ce reprezintă el pentru evrei. Apoi împărații bizantini, deși s-au preocupat mai mult de Sfântul Mormânt, au construit și pe platoul devenit liber o biserică creștină. Distrusă și ea, dar de perși. După aceea a apărut Mahomed. Hadith-urile profetului spun că el ar fi fost transportat într-o noapte (isra) a anului 621 de arhanghelul Jibril (Gabriel) de la Mecca până la Stâncă. De acolo, călare pe calul Buraq, a fost dus în Rai unde, îndrumat de Allah, i-a întâlnit pe marii profeți evrei și pe Isa (Iisus). Epifanie care stă la baza conceptelor islamului. Cum Mahomed, zic eu, ar fi putut fi ridicat în expediția sa celestă (mi'raj) de oriunde, inclusiv din Mecca în care tocmai se afla, faptul că a fost adus anume aici, în afara teritoriului controlat pe atunci de arabi, arată că Locul urma să aibă și pentru musulmani virtuți speciale. Ceea ce ei s-au și grăbit să marcheze de cum s-a putut (în 687 se putea deja) ridicând Domul, semnal care să pună în valoare Stânca (în ansamblu cu moscheea Al Aqsa, care nu încearcă să-i concureze impactul și probabil că de aceea nu are minarete proprii). Construit în stil bizantin și decorat la interior cu mozaicuri, tot bizantine, Domul reprezenta o sinteză a civilizațiilor vremii. Ca și islamul însuși, pe-atunci. Este cea mai veche zidire a sa care a supraviețuit timpului căci, deși istoria locului n-a devenit de atunci mai blândă, Domul nu a fost niciodată distrus precum antecesoarele sale (și chiar precum Al Aqsa, ruinată în două rânduri de cutremure), ceea ce spune ceva despre faptul că era privit de cuceritorii mai mult sau mai puțin vremelnici ai Ierusalimului măcar cu prudență. Și poate că Dumnezeu chiar îi rezervase un rol mai aparte... Zbuciumata istorie a devenirii Locului l-a adus cu încetul la starea în care se află acum. Însă care, atunci când l-am vizitat, mi-a creat senzația că acest punct nodal…