One World Romania 2011 – 3. 18 Martie (I)

Pentru 18 martie am ales sa vad patru filme, lacomie, nu gluma 🙂

Sectiunea “Eroi fara glorie”
THE FLOOD POPLAVA -INUNDATIA Croatia – 2010
Regia: Goran Devic
Producator: Petnaesta umjetnost
Premii si festivaluri: Sarajevo Film Festival 2010, Bosnia and Herzegovina

Caietul de Presa al festivalului ne spune ca „O dată la douăzeci de ani, din cauza ploilor torenţiale şi a topirii zăpezilor, regiunea Kosinj, din Croaţia, devine un lac de o impresionantă întindere, pentru care singurele modalităţi de transport şi implicit, de comunicare cu restul lumii, sunt asigurate de câteva bărci. În 2010, doi barcagii voluntari asigură legăturile comunităţilor lor transportând oameni şi mărfuri, în această zonă atinsă de catastrofă, fie ca pedeapsă divină, fie din pricina nepăsării administrative sau din cauza încăpăţânării localnicilor.”

Imagini zguduitoare prin simplitatea lor frusta, dar si prin mesajul lor plin de umanitate. Intrajutorarea oamenilor in situatie de restriste este exemplara, indiferent ca acestia sunt croati sau sarbi, catolici sau pravoslavnici. Aceasta – in timp ce oficialii vin si pleaca, iar preotii sunt mai mult atenti sa nu-si ude pretioasele straie in timp ce cuvanta aproape in dodii oamenilor simpli si in nevoie de incurajare. Insa acesti oameni simplii si atat de greu incercati gasesc puterea sa lupte, sa supravietuieasca, sa-si reia cursul vietii de la capat, gasesc puterea in propriul lor suflet. O zona mereu incercata de furia apelor, o zona in care au ramas numai batranii neputinciosi, cativa maturi incapatanati si tare putini tineri la inceputul vietii. O zona mai deloc fara copii, fara rasetul si joaca unei noi generatii. O zona neatinsa de ultimul razboi al secolului 20, dar atacata sistematic de ape nezagazuite. Insa diluviul a unit oamenii si i-a solidarizat – si intru credinta – si intru rezistenta. Caci – spun ei – vara este superba pe acele meleaguri! Si totul se intampla nu undeva, la capatul lumii, ci in inima Europei, in secolul 21!

Nota: 7/10

Sectiunea “Eroi fara glorie”
REDISCOVERING PAPE – REDESCOPERINDU-L PE PAPE
Polonia/Estonia – 2009
Regia: María Royo, Anton Calderon
Casa de productie: En Pasant Films
Premii si festivaluri: Sevilla Festival de Cine Europeo 2009, Spania
Plus Camerimage 2009, Polonia
College Television Award – Emmy 2010, SUA – Premiul intai pentru documentar

Maria Royo – studenta la City College of New York si-a prezentat acest film la cel de-al 37-lea concurs anual studentesc in 2010 si a fost recompensata cu „a Silver Medal in the Documentary Category at the Academy of Motion Picture Arts and Sciences”.

Maria Royo ne spune ca acest film vine din experienta de viata a propriei familii si ca l-a gandit drept o reconciliere intima intre amintirile sale si a altor membrii ai familiei  referitoare la elegantul si solticul sau strabunic cu „inima mare”  si partea intunecata si ascunsa a trecutului acestuia, de membru marcant al SS in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial.

Povestea unui trecut intunecat, mocnita ani indelungati in mijlocul unei familii mari (copii, nepoti, stranepoti), cu radacini germane in Tallinul Estoniei, familie rasfirata azi in cateva tari ale lumii (Germania, Spania). Povestea unuia dintre „criminalii pasnici”, mare filatelist, cu o colectie manjita de sangele evreilor din Polonia, din Rusia, din Germania. Povestea unui om care in tinerete a aderat de buna voie si cu entuziasm la mazism, a raspuns plin de elan in 1939 la chemarea adresata de Hitler germanilor baltici, si-a primit plin de recunostinta actele de „bun german” si caminul mobilat –  rapit unor evrei probabil trimisi in vreunul dintre lagarele initiate in Europa Centrala. Povestea unui „distins si elegant” comerciant de masini de scris si hartie. Hartie pe care apoi si-a scris memoriile abominabile.

In fata dovezilor aduse astazi in fata familiei, atitudinea membrilor acestora pune probleme de receptare diferita a adevarului, a moralei, a motivatiilor. Si e cutremurator faptul ca Maria Royo ne spune ca „nu simt nimic, nu inteleg”! In fata cutremuratorului Majdanek, fata in fata cu dovezile ororilor petrecute acolo, cu mahnirea urmasilor victimelor nazismului, raspunsul unor membrii ai familiei este „da, probabil asa a fost, dar exista si multa manipulare”. Ori, nimeni NU a fost obligat – mai ales sa urce in ierarhia SS! Prin urmare, explorand motivatia, se developeaza vina! Cat de tragic este sa auzi astazi cuvinte precum: „Nu simt nimic”! Totusi, existenta acestui film inseamna ceva, inseamna un fior de simtire, inseamna ca imaginile idilice ale batranului Pape zbenguindu-se in gradina insorita plina de flori si viata si impartindu-le dulciuri stranepoatelor sale incepe sa fie voalata de intunericul faptelor adevaratului „Pape” – SS-istul aducator de moarte pentru numeroasele victime ale holocaustului.

Consider ca un efort de documentare poate ar fi condus-o pe Maria Royo mai aprope si mai adanc si mai empatic spre adevarul istoric al implicarii strabunicului sau. Asa, s-a oprit doar la cateva reflectii culese din familie, care rezuma insa si ele un fapt tragic: monstrii nazismului au fost – in familiile lor, oameni iubitori si iubiti, amatori de viata buna, de muzica buna, de case elegante, de flori, de dulciuri….dar cu ce pret!

Nota: 5.5/10